Ziua în care Biserica s-a despărțit de Templu – de Nicolae.Geantă

Stătea întins pe rogojină la Poarta Frumoasă. Paralizat. De ani buni. De decenii. De când se născuse. Poarta Frumoasă, sau Niconor, dădea în Templul lui Dumnezeu din Ierusalim. În Casa lui Dumnezeu. Dar el nu venea la închinare, ci la... cerșit. Ziceai că e românul sărac e stă duminica la porțile bisericilor sau ale cimitirelor. Pentru el nu mântuirea e importantă, ci astâmpărarea foamei. Un sendviș cu parizer era mai important ca toată veșnicia.

Ani de zile oamenii au trecut pe lângă el ca pe lângă stâlpii de telegraf. Impasibili. Insensibili. Inumani. Dar a venit o zi. Un ceas. Ceasul lui Dumnezeu. Ceasul lui Dumnezeu vine, dar întotdeauna te ia prin surprindere.

Petru și Ioan urcau să se închine la Templu. Da, la Dumnezeu nu te duci decât urcând. E totdeauna mai sus ca noi chiar de-am fii pe Himalaya. Ucenicii „urcau” deci la ora 15,00 la închinare, la Templu. Evreii credeau că rugăciunile erau ascultate la orice oră din zi, dar la programul din curtea Templului eficiența lor se... dubla. Astfel ora 15,00 era asociată cu jertfa de seară. Era cea mai importantă rugăciune a zilei. Era oră națională de rugăciune!

Petru și Ioan veneau la Templu pentru că încă mai credeau că acolo sunt auziți de Dumnezeu cel mai bine. Că acolo se fac minuni. Dar Dumnezeu a dorit să îi învețe o lecție: minunile se fac pretutindeni! Dumnezeu ne ascultă peste tot! Și în gară, și pe stradă, și-n mall și învârtind la betonieră. Unde sunt doi sau trei... este și El!

Cerșetorul se uita la tașca lui Petru. „Nu cumva ți-a rămas vreo pungă de pufuleți?” Dar Petru era la fel de sărac, la fel de flămând. N-avea niciun dar pământesc. Dar avea darul vindecării! „În Numele Lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!” N-am mâncare, dar de azi îți vei procura singur mâncare! N-avea putere financiară Petru, dar avea putere dumnezeiască! Cu bani nu poți cumpăra orice. Dar cu puterea Lui Dumnezeu... Supranaturalul devine normal.

În ziua aceea Petru a învățat că Dumnezeu face minuni și dincolo de Poarta Frumoasă. Că închinarea e acceptată oriunde e chemat Numele lui Hristos. Și de-a doua zi Biserica s-a separat de Templu. Așa a hotărât Dumnezeu. Au mai învățat Petru și Ioan că vindecarea nu o dau mâinile puse pe bolnav sau untdelemnul turnat la ungere, ci autoritatea lui Isus Hristos. Mai mult, Petru a vindecat slăbănogul fără rugăciune. Prin poruncă! Ooo, dacă am lua în seamă asta în bisericile noastre!

După ce s-a vindecat ologul a întrat în Templu sărind și lăudând pe Dumnezeu. Primii pași i-a făcut în Casa Domnului! Tu de când nu ai mai pășit pragul Bisericii? Sau dacă l-ai trecut ai cântat, ai țopăit de bucurie că ești mântuit?

În ziua vindecării slăbănogului Petru a predicat a doua oară. Prima dată la Rusalii s-au convertit 3000 de inși. Dar la vindecarea slăbănogului s-au convertit 5000! Eficiență aproape dublă. Ora de studiu biblic i-a adus cinci mii de membrii noi Bisericii dar și o... arestare. Câteva ore de tribunal! Petru a înțeles atunci că cine vrea să trăiască cu evlavie va fi prigonit! Din ziua aceea și până azi nimic nu s-a schimbat. Nici Dumnezeu care vindecă peste tot, nici slăbănogii care primesc vindecare, nici dușmanii Bisericii care pândesc ucenicii cu bâtele la colț ca să-i cotonogească!

Vremurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Biserica NU. Asta atâta vreme cât Hristos rămâne Capul ei!

Nicolae.Geantă