Noaptea sfântă

Prunc în scutece sărace, cu săracii prunci la fel,

L-au găsit pe El păstorii – cei dintâi crezând în El,

Iar când se-nchinau ciobanii, Celui ce venea-ntre plângeri,

Auzeau cum cântă-n slavă glasul miilor de îngeri.

Şi deasupra ieslei sfinte, când a vrut în zări de stea,

Luminoasă călăuză, Magilor o mare stea.

Au pătruns în micul staul, cu smeritul lor alai,

Şi-au îngenunchiat la Domnul, de la Răsărit, trei crai.

Închinatu-s-au cu daruri, aur, smirnă şi tămîie,

Celui ce din cer venise, omenirea să mângâie,

Şi-au purces a da de veste, lumii cei trei magi, pe urmă.

Că născutu-S-a Păstorul, cărui lumea-I va fi turmă.

Dar ei n-au ştiut să spună, că Isus va şti ce-i plânsul,

Că va suferi cum nimeni, n-a mai suferit ca Dânsul,

Că, pentru iubirea-i sfântă, ce din ceruri o aduce,

El va fi vândut de Iuda, şi-apoi răstignit pe cruce!

Rugăciune (1)

Rugăciunea fără patimă a unei femei:

"Doamne, mă rog să-mi dai înţelepciune să-mi înţeleg soţul; iubire ca

să pot să-l iert; şi răbdare pentru toanele lui. Pentru că Doamne, dacă

aş cere putere, mă tem că l-aş bate prea tare. Amin!"

Scrisoare de la Dumnezeu

M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă. Aşteptam să-mi spui două-trei cuvinte, să-mi mulţumeşti pentru cele ce ţi s-au întâmplat şi să-mi ceri părerea pentru ce urma sa faci astăzi. Dar, am observat că tu erai foarte preocupat de vestimentaţia pe care o vei purta la serviciu…Şi te ingrijora atât de mult o şuviţă rebelă…

Speram să găseşti câteva clipe să îmi spui « Bună dimineaţa » măcar atunci când te-ai privit în oglindă. Însă tu, erai tare…, tare grabit. Pentru a vedea că sunt alături de tine, ţi-am pictat cerul cu multe culori. Apoi, am poruncit păsărelelor să-ţi cânte, florilor să ţi se închine, brizei să-ţi mângâie obrazul. Însă degeaba, tu n-ai observat prezenţa Mea. Te-am urmărit cum mergeai grabit spre serviciu. Era gata să te lovească un autobuz, dar mâna Mea te-a protejat. Ai trecut chiar pe lângă Biserică, dar nu ţi-ai adus aminte deloc de Mine. Presupun că fiind preocupat de sarcinile de la serviciu, nici nu ai avut timp să Îmi spui măcar două vorbe.

Când te-ai întors de la muncă, te-am văzut obosit şi palid şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stress-ul acumulat. În schimb, tu te-ai supărat foarte tare, ai scraşnit din dinţi şi M-ai injurat ! Doream atât de mult să vorbeşti cu Mine ! Oricum, ziua era încă lungă. Aproape de casa ta Te-am aşteptat flămând şi însetat, dar tu m-ai ocolit nepăsător trecând strada pe partea cealaltă.

Acasă ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul tău preferat, Eu am aşteptat ruşinat într-un colţ. Apoi ai luat cina cu familia ta şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine. Ai intrat în cămăruţa ta şi te-ai intins peste aşternuturile moi. Pe urmă ai deschis o revistă. Era chiar lângă Biblia plină de praf. Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am strâns splendoarea cerului, dar nu te-am lăsat în beznă… Am pus veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos! Îmi pare rău că n-ai observat şi tu ! dar nu mai contează. Poate chiar nu ti-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine! Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată. Vreau să ţi arăt răbdare, pentru ca şi tu, la rândul tău să o arăţi celor din jur. Te iubesc atât de mult încât voi mai răbda. De fapt, iubirea Mea se reflectă în îndelunga Mea răbdare pentru tine. Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou…Nu Îmi rămâne decât să te iubesc şi să sper că, măcar astăzi îmi vei acorda puţin timp şi vei sta de vorbă cu Mine.

Iţi urez o zi binecuvântată!
Tatal tau,
Dumnezeu

Nota - nu stiu cine mi-a trimis acest mail

BLESTEMUL MEDIOCRITĂŢII - de Nicolae Geantă

Din discuţiile purtate cu colegi pre sau universitari, motivul de nemulţumire cel mai des invocat este acela că cea mai mare parte a tinerilor (fie ei elevi sau studenţi), suferă de un veritabil, dar regretabil „şoc cultural”. Pe româneşte sunt pulbere cu capul ! Studenţii nu ştiu să redacteze o lucrare, au probleme cu logica, nu ştiu să marcheze sursele citate, au grave carenţe la limba română, nu gândesc înainte de-a vorbi, şi-şi prelungesc vacanţa-n timpul cursurilor şi cursurile-n timpul vacanţei ! Tinerii nu mai lecturează (numai 12 % dintre ei au citit în 2005 o carte !?), nu se concurează, primesc cu cea mai mare seninătate notele de 2 şi 3, nu au spirit de iniţiativă, acţionează numai sub imbolduri ori din obligativitate. Elevii se urcă-n cârca profesorilor la catedră, îi mângâie, încearcă să-şi negocieze notele (crezând că şcoala este un veritabil iarmaroc), vorbesc aiurea-n timpul orelor, nu citesc fluent, nu pot face difernţa între Caragiale şi Arghezi, între Ecuator şi Polul Sud. Promovează manelismul, hainele peticite (de noi nouţe!) ori ghiulurile de tinichea. Nu ştiu să danseze (la balurile şcolii) decât din buric, scriu strâmb, necaligrafic, mănâncă litere, nu pot socoti corect - nici în minte şi nici pe foaie! În schimb părinţii plătesc meditaţii de-i ustură buzunarele. Îi sfătuim prietneşte că acest act este snobism.

ŞCOALA, DE LA SĂLAŞUL ARMONIEI LA TEMPLUL DE INFRACTORI ?

Blestemată parcă, să treacă printr-o terapie de şocuri, şcoala românească este practic hărţuită în ultima vreme de toate păturile societăţii. Intrată în colimator din cauza grevei, târâtă prin tribunale chiar de propiul ei minister, ignorată sau tratată cu dispreţ de către guvernanţi, catedrala înţelepciunii a fost pusă la zid de mass media. S-a ajuns chiar la exces de zel din partea ziarelor şi televiziunilor, care, iacătă abia acuş, au depistat că de fapt prin şcoli elevii îşi impart pumni în stânga şi-n dreapta, dau capace vreunei profesoare mai arogantă, sparg table şi jupuie pereţi, înjură ca la uşa cortului, fumează prin veceuri, reglează conturile dintre găşti, cer taxe de protecţie, se răţoiesc la diriginţi, săvârşesc violuri ori pedofilism.

Ai bani te descurci...Ai şcoală, ne încurci! - de Nicolae Geantă

Că salariile din învăţământul preuniversitar românesc sunt nemotivante ştie tot mioriticul postdecembrist. Dar, să priveşti cu aere de popă peste cei care zilnic învaţă carte la catedră milioane de odrasle, tocmai pentru că „ai bani, faci afaceri şi te descurci”, în timp ce ei aşteaptă bugetu’ şi rectificările, credem că e curat-murdară infatuare. Evenimentul de mai sus s-a întâmplat de multe ori pe plaiurile dâmboviţene, pornind de la declaraţiile megapoliticienilor care arată copiilor că nu-i musai să fi premiant pentru a ajunge prin Parlament, ministere ori primării, trecând la mironoselile unor VIP-uri de carton ale vieţii cotidiene, pline de şaibe şi rulmenţi în sprâncene şi buric, care îşi etalează bruma de intelighenţă prin media (şi nu numai), şi ajungând la clasa îmbogăţiţilor de cârpă, elită de doi lei care se răţoie la profesori că nu-şi fac treaba, obligându-i pe mnealor’ să-şi deie plozii la pregătiri. De asemeni, dacă ne uităm pe ecranele televizoarelor la tot soiul de troglodiţi analfabeţi promovaţi prime time ca vedete naţionale, la turma de fraiere dezgolite, cu sânii jucăuşi şi creierele goale, cu voci lucrate pe computer şi lansate ca soliste de anvergură, la VIP-uri penale, dar full de bani şi fudule pe măsură, la diverşi politicieni agresivi şi aroganţi, interesaţi doar de rotunjirea conturilor personale în timpul mandatului, înţelegem disensiunile şi degenerările apocaliptice ale moralităţii generaţiei tinere de pe la noi.

CONDIŢIA DASCĂLULUI ROMÂN - de Nicolae Geantă

A fi profesor în România este echivalent cu sacrificiul de amorul artei. Cei care ne învaţă carte se confruntă cu situaţii dramatice, ridicole şi chiar penibile pentru o ţară ce se vede prinsă în hora europeană. Despre telenovela şcolii postdecembriste s-a vărsat atâta cerneală că nu mai poate fi spălată de toată apa Dunării. Ce mai pot spera aceşti intelectuali care se văd nevoiţi să-şi desfăşoare activităţile didactice în condiţii precambriene, în situaţia în care se lovesc de ingratitudinea societăţii?
Societate care aşteaptă totul de la şcoală. Reformă, instruirea oamenilor noi, combaterea violenţei, lupt anti-drog, anti-prostituţie, învaţarea cinstei, a cultului muncii, scrisul, cititul, navigatul pe net... Se cere performaţă şcolii. Mare. Da’ cu ce s-o facă? Cu calculatoare rablagite a căror memorie o iei pe un CD, care nu încarcă o pagină de net până la sfârşitul orei? Cu hărţi îngălbenite din perioada intrebelică? Fără biblioteci, fără fond nou de carte, fără o banală minge de fotbal, fără o eprubetă sau un letcom de lipit o liţă? Se poate?

Filantropia, narcisism sau grijă socială? - de Nicolae Geantă

Într-o societate în care ’mbogăţiţii îşi etalează la orice colţ colecţiile de maşini de lux, vilele impozante şi ţoalele de firmă, filantropia a ajuns rara avis. Ajunşi pe Everestul banilor şi bunăstării, patronii, care în urmă cu două decenii trăgeau la şaibă în uzinele socialiste, au uitat majoritatea de unde au plecat, şi, plini de aere şi cu fiţe de popi, tratează „clasa medie” de sus, iar pe cea săracă cu dispreţ. „Asta e karma lor, să şi-o poate”, bolborosesc din tapiseria gipanelor bussinesmanii noştrii autohtoni, care şi-au umflat averile (ca aluatul!) în topuri, dar plătesc salariile angajaţilor totdeauna mai jos ori la limita legii. Ba, pe deasupra, acuză pe cei ce vor să fie moşi Crăciuni, şi-i afurisesc pe cei ce fac filantropie.

Efectul becalizării credinţei - de Nicolae Geantă

Am fost mai mult ca sigur (asemeni majorităţii dintre dvs.), că subminarea „regelui” Hagi de, unul dintre cele mai oripilante evenimente sportive desfăşurate în toamna aceasta pe malurile Dâmboviţei, este începutul sfârşitului lui Gigi Becali. Modul în care a fost umilit Gică de către „Don Quijote” de Pipera (un îmbogăţit care aspiră şi la funcţii în stat!), a adus o meritată prăbuşire în sondajele politice a fanfaronului „războinic”, care a fost taxat imediat de populaţie. Însă chiar ajuns la marginea prăpastiei electorale (5 %), Becali nu a înţeles că e decât un gândac, şi a pompat milioane de euroi pe campanii europarlamentare!

SALARII DE MERIT SAU PATRU EGAL CU TREI ! - de Nicolae Geantă

După o toamnă fără greve, dar cu negocieri la baionetă între Guvern şi Sindicate, pe tema salariului minim, recompensele merituorii acordate în învăţământul românesc au stârnit tsunamii de antipatie în rândul protagoniştilor didactici, actori pe scena cărora bântuie oricum suflul nepreţuirii. Bătălia pentru acordarea salarului dă merit, care poate rotunji bugetele dascălilor mioritici, adevereşte încă o dată că la români «ştiinţa trece mai întâi prin stomac», iar conceptul biblic «banii sunt rădăcina tuturor relelor» e o profeţie ce se împlineşte la fiecare colţ de şcoală.