Azi, la 500 de ani de la Reformă

Am întrebat elevii astăzi dacă știu ce se sărbătorește. “Halloween-ul” au răspuns la unison. “Mai gândiți-vă...”. “Colectiv”, a strigat voios unul aduncând în vizor nefericita discotecă. Alții au spus bazaconii. Dar despre Reforma lui Luther n-a știut nimeni!

Din nefericire despre cel mai mare eveniment, care a schimbat radical planeta după Hristos încoace, nu prea se vorbește. Nu doar în școli. Nu se promovează. Mai ales în România. Ai noștri cred că Reforma nu e și pentru țara dintre Carpați și Dunăre... E ceva din Vest, pentru Vest. 

Noi știm că Reforma lui Luther a schimbat întâi biserica. A pus-o sub lupa Bibliei. A harului. A credinței. Sola Scriptura. Sola Grazia. Sola fide. Fără Reformă nu ar fi fost posibilă contrareforma. Adică acele acțiuni profunde ale catolicilor care înființează universități pentru a reduce decalajul științific și intelectual față de protestanți.

Mai știm că Reforma a ridicat societatea seculară. A dezvoltat învățământul, scrisul, cultura în limbile materne. A revoluționat muzica. Cele două concepte ale lui Martin Luther că ,,notele aduc textul la viaţă” şi ,,muzica trebuie să comunice Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor” l-au desemnat ca liderul creaţiei şi promovării cântecului şi stilului protestant. Reforma a accentuat monarhismul, statele lumii începând modernizarea. Reforma aduce capitalismul, spiritul de inițiativă, dezvoltarea productivității muncii. Și mai târziu Revoluția industrială.

Și mai știm că Reforma a declanșat mișcările globale. Emigrația. Protestanții prigoniți de Irlanda, Olanda, Franța, Germania etc, iau drumul Americii. Mayflower (1620) aduce părinții pelerinajului. Și mai târziu ia naștere SUA, cea mai puternică națiune a lumii moderne.

Într-un cuvânt Reforma înseamnă succes. În viața de aici, și în cea de apoi. Înseamnă Evanghelia lui Hristos și nu tradiții omenești. Solus Christus. Aduce glorie numai lui Dumnezeu! Soli Deo Gloria!

Și astăzi e nevoie de Reformă. În viața fiecărui individ. În biserici. În societate. De 500 de ani vorbim despre Reforma lui Luther. Despre transformările ei. 31 octombrie 1517. O zi când Luther a început schimbarea lumii.
Tu ai o zi a reformei? Ești schimbat?

Nicolae.Geantă

Conferință pentru liceeni la Câmpina

1 noiembrie 2017

Misionarii - de Nicolae.Geantă

Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor unde să aterizeze Duhul Sfânt. A misiona înseamnă a muri puțin de frica de a trece nepăsător pe lângă oamenii care nu s-au intersectat cu Fiul lui Dumnezeu. De fapt, al doilea eveniment din istorie ca importanță, după venirea lui Hristos în lume să aducă Cerul în inima pacătoșilor, este plecarea Bisericii în lume să o conducă spre Cer. 
Misionarii nu predică de la amvoane, nu consiliază în cabinete de pluș, nu duc bisericilor doctrine împătimitoare. Nu au resurse la dispoziție, și de cele mai multe ori nici oameni care-i plac. Adesea sunt considerați dușmani. Sunt destul de des prigoniți, și de cele mai multe ori singuri. Ei, Hristos și rugăciunea. Înfruntă boli, viruși, demoni. Se expun grozav la risc. Dar au ceva nebunie ruptă din Cruce. Aceea de a merge în misiuni imposibile. Misionarii sunt oameni cu curaj...
Mult succes și binecuvântări sfinte tuturor celor ce alergați la maratonul Evangheliei. Să nu uiatați: ”cine seamănă cu lacrimi va secera cu bucurie! Și cu Cer veșnic!”

Nicolae Geantă

Cioran, lacrimi și cenușă - de Nicolae.Geantă

Ieri, după ce-am ieșit din duty free-ul Otopenilor unde se vindea Dracula, m-am vârãt nițel pe la standul cu cărți. Lângă Neagu Giuvara, Cărtărescu ori Noica, e etalat și Cioran. Emilul nostru nihilist. Unul din capii triadei geniului carpatic interbelic. Intelighența cenușie citată obsesiv pe la toate colțurile de români. Filosoful are expuse vreo 10 volume. Scumpe. 10 euro bucata. Deschid “Lacrimi și sfinți”. Iau foc. Dumnezeu e hulit, terfelit, minimalizat aproape în fiecare citat. Dar cea mai mare inepție pe care am citit-o la Cioran este că “Iosif, soțul Fecioarei Maria, a fost cel mai laș bărbat din istorie!” Că a ascuns o minciună. “Poate dacă ar fi fost cinstit, zicea geniul nihilist, azi Isus ar fi fost un simplu evreu și nu Fiul lui Dumnezeu pe care să-L ștergem de praf”. Cioran nu numai că nu acceptă divinitatea lui Isus, dar face mincinos și orice martor al lui Hristos. Pentru filosof sfinții sunt mincinoși! Începând cu familia Domnului. Iar lacrimile martirilor sunt simplă prostie...

Mă gândeam câtă diferență e între un Cioran care a hoinărit pe străzile Parisului râzând de Dumnezeu și un Efreim Siriul care s-a retras într-o chilie din munți rugându-se și plângând până i s-au șters cuvintele de pe Scriptură... Apoi mi-am amintit că însuși Cioran a zis că “o lacrimă are o rădăcină mai adâncă decãt un zâmbet”. Dar o batjocoră ce rădăcina are?

I-am lăsat cartea pe raft. Pentru ea puteam pierde avionul. Unii pentru o astfel de carte pot pierde viața. Dar ce m-a făcut Cioran să înțeleg în câteva minute, deși el n-a-nțeles în 84 ani, este că batjocoritorii nu doar nu-s sfinți, dar n-au nici lacrimi. Și unde nu sunt lacrimi e... cenușă! Iar cenușa vine de la jar!

Ah, uitasem. Domnu’ Cioran, Dumnezeu poate fi șters de praf! Cu lacrimi! 

 Nicolae.Geantă

Satana la duty free - de Nicolae Geantă

E aproape cinci dimineața. La duty free, în Aeroportul din Otopeni, este plin de suveniruri “Vlăduț Story”. Vampiri de toate mărimile. Castelul Bran în sânge. Moartea cu glugă. Magneți cu Dracula. Tricouri macabre. România declarată tărâmul Satanei. Dar cel mai grotesc suvenir mi s-a părut un mic coșciug, foarte bine lucrat, în care era întins... Vlad Țepeș! Îmbrăcat ca un drac! 45 de euro bucata. Cine o dori în vitrină o raclă, un copârșeu bibelou? 

Mă enervez pe brandul ăsta de Dracula. Uite dom’le ce paradox: evreii care sunt mozaici, ori arabii care-s musulmani sadea, vând suveniruri cu Hristos, cu Crucea! Iar România, care se declară țară creștină (chiar înainte de creștinism, sîc!) vinde pe diavolu’! E mândră de Dracula! Mă întrebam în barbă uimit: “Dacă îl tot vinde de unde îl mai scoate iar?”. Și mi-am adus aminte de B. Un fotbalist din elevii clasei mele. Într-o zi se juca în oră pe telefon. “Ce faci acolo?”. “Hrănesc șarpele dom’ diriginte!”. “Ehe he băiete, uite cum se crește Satana!”

Am ieșit din bazarul drăcesc. La intrare erau înghesuite suvenirurile cu dracu’. Icoanele cu Isus erau dosite bine, undeva pe-un raft, în spate. Așa a fost totdeauna Dumnezeu la români: pe locul doi. Și vorba lui Edgar Allen Poe: “Să fii pe locul doi înseamnă sa fii primul care pierde”. Iar Dumnezeu tot suferă înfrângeri. Până când?

M-am gândit și la ce-a zis un pici sărac pe care l-a vizitat soția mea ieri. “Ce ți-ai dori măi Tudorică?”. “Un costum de Halloween. Sau măcar un tricou d’ ăla negru, cu schelet și cap de mort... Da’ n-are mama bani ca să-mi cumpere!”, a zis rotofeiul care era cât pe-aci să fie plesnit de măsa peste gură, în timp ce nevastă-mea și înc-o soră trecuse la rugăciuni de exorcizare.

Se vinde bine Satana! Nu doar la duty free... Nu doar de Halloween! Nu doar prin cârciumi! Încercați să nu îi faceți jocul! Cine intră-n jocul lui de fapt îl promovează. Îl multiplică. Îi face rating! Iar Necuratu’ e atât de obraznic încât se vrea vândut chiar la biserică! 

Nicolae.Geantă

Vacil, Italia

În căutarea fericirii. Sărăcia care îmbogățește – Vladimir Pustan

Matei 5:3 – „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.”

Ani de zile am înţeles că săracul cu duhul e un fel de Forest Gump spiritual, dar nu numai, crezând că Dumnezeu a făcut o nedreptate celui înzestrat cu un coeficient de inteligenţă mai mare. Consideram, copil fiind, că cerul va fi plin pentru că bisericile erau pline de asemenea oameni fericiţi.

De aceea nu l-am înţeles pe Pavel ce voia să spună cu „neavând nimic şi totuşi stăpânind toate lucrurile” şi mai ales cu „săraci, dar îmbogăţind pe alţii”. Poate ceva figuri de stil…

Săracul în duh sau cu duhul e omul nemulţumit spiritual. Într-o lume întoarsă pe dos, în care oamenii sunt nemulţumiţi material, dar foarte mulţumiţi de propria persoană, săracii în duh sunt excepţii luminoase.

Autosuficienţa spirituală este cancer în trupul bisericii. Laodiceea era biserica ce se credea bogată, fără să ducă lipsă de ceva şi asta i-a provocat rău lui Isus. Nu rău de mare sau de înălţime, ci rău de biserică, vertij şi stare de vomă.

Autosuficienţa împiedică creşterea, dezvoltarea viziunii, ideile inovatoare şi omul acela miroase a baltă stătută ca Moromete cu copiii fugiţi.

Test de sinceritate - de Nicolae.Geantă

Astăzi dimineață soția mea a primit un mesaj devoțional. (Uneori ne trezim dimineața devreme datorită mesajelor fraților. Le mulțumim! Datorită lor nu scăpăm răsăritul). Redau textul: “Urgent! Caut un pictor care să deseneze ZÂMBETE pe chipurile oamenilor. Caut un zidar care să construiască PACE între oameni. Caut un instalator care să lege PRIETENII strânse bazate pe SINCERITATE. Caut un matematician care să înmulțească ADEVĂRUL, să împartă ajutor să scadă ura și să adune BUNĂTATEA. Caut un medic oftalmolog care să facă oamenii să privească fără INVIDIE. Caut un medic cardiolog care să pună IUBIRE în inima oamenilor.”

După ce a trimis mai departe provocarea și altor persoane, aproape nimeni nu a catadicsit să dea vreun reply. Însă răspunsul unui domn politician a uimit-o... Angajamentul omului care conduce o primărie este relevant! Cred că întâi ar trebui să-l citim, apoi să medităm unde greșim noi... Sau ce nu am fi în stare să facem? “Mă ofer instalator. Sincer, bun și discret... Cu zidăria și pictura nu le am. Cu matematica la fel, e greu. Rămâne Sinceritatea și Prietenia, unde cred că mă pot încadra. Aici mă rog ca Dumnezeu sa mă ajute, dar poate un îndrumător mi-ar prinde bine”.

M-am gândit câtă sinceritate avea domnul primar. “Nu mă bag la pictură dom’le. Nu pot aduce Pace oamenilor în dreptatea ce trebuie să o fac! Nici la zidărie nu sunt bun. Nu știu să desenez zâmbete! Iar matematica? Adevăr, ajutor, bunătate. Înmulțite, adunate, împărțite! Complicat!” 

M-am gândit că o mulțime dintre semeni sunt nu corigenți, ci repetenți. Niciun zâmbet. Nicio mână întinsă. Nicio discreție. Lipsa bunătate! Lipsă adevăr! Lipsă sinceritate! Și ne mai mirăm de ce bisericile sunt goale, Dumnezeu părăsit și mâinile ce pot face bine strânse menghină. 

M-am gândit și la ce m-aș angaja eu. Aș vrea să fiu cardiolog! Să pun iubire in inima oamenilor! Atunci n-ar mai fi nevoie nici de pictori, nici de zidari. Nici de matematicieni. Și nici atât de oftalmologi! (Aci, în urmă, nu știu dacă aș reuși!).

Fii sincer cu tine! Fii sincer cu Dumnezeu! Tu la ce nu te-ai putea angaja? 

Nicolae.Geantă

Ce ne-am face oare dacă...

Ce m-aș face oare dacă

N-aș cunoaște mâna Lui?

M-aș gândi că-i doar o joacă

Când cu toții se apleacă

La comanda nimănui...

Ce m-aș face oare dacă

N-ar fi glasul Lui în mine?

Când vrăjmașul mă atacă

Nu i-ar spune Domnul:"Pleacă!"

Și-apoi mie: "Sunt cu tine!"

Nicolae Geantă în Italia

Basiliano-Oderzo-Mansue-Castelfranco

27-28-29 octombrie 2017

Cât ne ține pocăința? – Nicolae Geantă

16 inși. Atâția au ieșit în față la Evanghelizare. Plângând. Bătându-se cu pumnul în piept. Au îngenuncheat pe asfalt. Au jurat recunoștință veșnică. Babați și femei. Sâmbătă seara. Și duminica? La biserică? Niciunul… Au fost pocăiți câteva ore. Apoi?

Am întâlnit oameni pentru care m-am rugat și au jurat că vor fi fideli lui Dumnezeu până-n pânzele albe, care au plâns în apa botezului de unde n-ar mai fi vrut să iasă, care au zvârlit țigările și rujurile în foc, care au renunțat la poftele firii. Și a doua zi? Am întâlnit, nu odată, un El care a venit și s-a botezat. Apoi s-a căsătorit cu Ea. Fericit în biserică. Și, după nuntă, două săptămâni a durat pocăința. Restul anilor… Chin.

Unora, pocăința ne e de tip Samson. Până o vedem pe Ea. Ori până miroase a must de struguri. Altora pocăința ne tine până ajungem la liceu. Ori facultate. Apoi ne înghite teribilismul. Sau fumul de Kent. Ori discoteca. Altora până ajungem în greu. Apoi trântim jugul Domnului, nervoși. Sau pocăința ține până face celălalt greșeală. Până deschidem laptopul. Până ajungem patroni. Ori avem facturi de plată…

Deși aș vrea sa greșesc, ne place pocăința itinerantă, de tip Chifa. De o seară. Până și Apostolul Petru a călcat pe acest bec, în seara trădării Domnului făcãnd o declarație mai mult decât curajoasă: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” (Matei 26:35). Și după câteva ore? Se jura că nu Îl cunoaște!

Apropos, pe tine cât te ține pocăința? Juruințele? Maratonul cu Dumnezeu?

Pocăința se ține până la capăt. Altfel, degeaba am crezut. Altfel, degeaba am alergat. Luptat. Atenție: niciun dezertor nu are statuie.

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Isografii sub umărul Crucii (Harvest Arad)

video by Harvest Arad

prelucrare: Marian Năsăudeanu

Regula de aur - de Nicolae.Geantă

“Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12)

Noi am dori ca oamenii să ne trateze cu respect. Să ne aprecieze. Să nu ne vorbească obsesiv pe la colțuri. Să întindă mâna la nevoie. Să empatizeze cu noi. Să ne ierte când greșim, să ne îmbrățișeze ca pe campioni. Să fie morali, etici, sinceri in relația cu noi. Avem așteptări mari. Dar când e vorba ca noi să îi tratăm pe ceilalți? Nu prea ne convine sa plătim prețul succesului...

Hristos nu spune că vom fi biruitori dacă oamenii ne vor trata respectuos, ci dacă noi facem celorlați ceea ce am vrea ca ei să ne facă! Numai așa avantajul este reciproc. Iar Charles Swindoll zicea ca viața este 10% ceea ce ni se petrece și 90 % reacția noastră la aceasta. 

A face altora ceea ce ai dori să ți se facă nu ține de moment, de împrejurare, de dispoziție. Ci este o permanență. Nu faci bine lucrurile doar odată, le faci tot timpul. A face altora bine trebuie să fie un obicei... O regulă de aur!

Nicolae.Geantă 

Nicolae Geantă și Marian Mocanu la Câmpina și Dițești

Evanghelizare

22 octombrie 2017

Când oamenii dau nas în nas cu Evanghelia

Text: “Dumnezeu vorbește când într-un fel când într-altul, dar omul nu ia seama” (Iov 33:14)

Inventio
“Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc”

Dispozitio

Ce tipuri de oamenii întâlnim când ne intersectăm cu Evanghelia?

1. Oameni care fug de Dumnezeu (Osea 7:13 “Vai de ei pentru că fug de Mine”) - nepăsatorii
2. Oameni care cască gura (Luca 23:35 “Norodul stătea acolo (la Cruce) și privea”) - mulțimile
3. Oameni interesați de mântuire (Luca 18:18 “Ce trebuie sa fac sa moștenesc viața veșnică?) - tânărul bogat
4. Oameni care lasă totul până la prima încercare (Luca 22:54 “... mergea după El de departe”) - Petru
5. Oameni care au sfărâmat jugul, au căzut de la credință (2 Timotei 4:10 “...din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit și a plecat...) - Dima
6. Oameni mântuiți ca prin foc (1 Cor. 3:15 “Dacă lucrarea lui va fi arsa își va pierde răsplata. Cât despre el va fi mântuit ca prin foc”) - 
7. Oameni care rămân creștini (Romani 6:2 “Noi care am murit fața de păcat, cum să mai trăim in păcat”?) - Pavel

Concluzio

“Deci pentru ca toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi...?” (2 Petru 3:11)

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Înmormântarea de care mulți avem nevoie. Urgent...

Am spus-o destul de des în ultimii ani. La școală. În biserici. În media. Unii m-au considerat nebun. Alții m-au înjurat ca la ușa cortului. M-au criticat ca fiind încuiat. Înapoiat. Fanatic religios. 

Am spus că e pericol. Otravă. Și totuși, cei mai mulți îl beau ca medicament.
Facebook-ul are peste 2 miliarde de adepți. A devenit idolatrie. Dacă nu ai facebook  nu exiști! 

E cea mai falsă religie. Cu miliarde de accesări zilnice. Majoritatea inutile... Deși e un iarmaroc de opinii. Opinii pline de hărțuire verbală, sexuală, interconfesională... E dialogul inculturii.

E-o lume nesigură, plină de falși prieteni. Cu valori retorice, vorba domnului Baconshi.

E-o lume ce-a trimis secretul sub reflectoare. Unde rufele se așează nespălate pe sârmă. La strada mare.

Nicolae Geantă la Găești și Târgoviște

15 octombrie 2017

Câinii - de Vladimir Pustan

În Rusia, un om a mers în pădure cu câinele lup. Omul s-a pus să se odihnească sub un brad și a murit. Câinele a stat șapte zile lângă prietenul mort și l-a încălzit cu trupul lui. Când l-au găsit era aproape mort și el.

Omul e cel mai bun prieten al câinelui…

Câinii comunitari din Beiuș au un cercel în ureche și arată foarte bine. Ca masculii ce se plimbă prin Ferentari cu un cercel identic. Atâta doar că cei din Beiuș îl poartă obligați.

Barry, Saint-Bernardul meu, îmi cunoaște sunetul de la motorul mașinii de departe. Într-o noapte am venit cu o altă mașină acasă dar și cu mașina schimbată m-a lătrat de la colțul străzii. Este clar ca lumina ochilor lui lăcrimoși că bernardul se pricepe la motoare.

Stigma de bună voie... - de Nicolae.Geantă

Când a intrat în casa lui Simon Leprosul a simțit că oriunde călca erau presărate mine de câmp! Ochii ca de cobră plină de venin ai gazdei o fulgerau nu doar în ceafă, ci direct în inimă. Ea era păcătoasa satului. El fruntaș religios. Ea purta stigmă. El era respectat. Nici unul, nici celălalt nu meritau eticheta.

Unii au privit cu greață murmurând pe sub mustăți săruturile femeii pe picioarele lui Isus. Buzele lor erau oricum murdare, și poate de aceea nici pe obraz nu-L sărutaseră pe Dumnezeu la intrare. Alții s-au uitat chiorâș la eticheta de pe parfum. Prea scump! Dar pentru Dumnezeu niciun preț nu e exagerat. Fariseul avea dragoste obtuză. Iar pacatoasa nu făcea parte din cerc. Era nebinevenită... 

Antena3 - Povestea emoționantă a unui suflet de rrom. Boldesti Scăeni)

Sursa AICI

Biserica de rromi Eben Ezer Boldești Scăeni

Conferință pentru liceeni: De la discriminare la exterminare. Cu Nicolae Geantă și Ruxandra Corodeanu

Nicolae Geantă la Orăștie

Dezvoltarea bisericii

În volumul “Dezvoltarea bisericii”, Christian Schwartz după ce a vizizat o mie de biserici de pe 5 continente, a găsit 8 elemente comune care le propulsează, indiferent de etnie, cultură etc, 

1. Conducere care împuternicește
2. Slujire orientată pe daruri
3. Spiritualitate pasionată
4. Serviciu de închinare inspirator 
5. Structuri funcționale (de ce bisericile se plafonează între 200-300 membrii?)
6. Grupuri mici integratoare
7. Evanghelizarea orientată pe nevoi
8. Relații bazate pe dragostoste.

Simplista problemă a fericirii - Vladimir Pustan

Psalmul 73:28 - „Cât pentru mine fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.”

Prima lege ieşită de sub perucile transpirate ale celor care luaseră cu asalt pământul găsit de Cristofor Columb a fost că omul are dreptul, ba chiar şi obligaţia să caute să fie cât mai fericit.
Fugim după ea ca şi câinele în jurul cozii…

Anii ne sunt fericiţi, sărbătorile, căsătoriile, morţii şi vii, urările, plecările.
Unii au crezut c-au prins-o de mână şi se numeşte sănătate, lipsa datoriilor în bancă, o nevastă, conturi grase, maşini ca săgeata, case de piatră, diplome grele, obraz subţire.
Dacă nu-i aici, înseamnă că fericirea e starea când stai în poziţia lotusului cu ochii închişi, respirând din 10 în 10 minute, mâncând o zi pe săptămână, având parte de câte-un „golden shower” de la confraţi.

Nicolae Geantă - Un pas mai departe ca ieri

RBC Chicago 

Aprilie 2017

Ghinda - de Nicolae.Geantă

Ghinda este fructul de stejar. Mică și amară. Arareori dulce. (Cum are stejarul alb). Din ea poate răsări un copac falnic ce poate trăi și o mie de ani. O ghindă mică face un stejar uriaș!

L-am auzit adeseori pe prietenul meu Vladimir Pustan spunând că într-o ghindă mică stă un stejar puternic. Are perfectă dreptate. Dar eu vin și-l completez: într-o ghindă mică poate sta o pădure întreagă! O ghindă face un stejar, dar un stejar poate face mii de ghinde. Și din ele ies mii de stejari!

O singură ghindă a aruncat Hristos acum 2000 de ani. Și din ea ies încontinuu mii de stejari! Fraților, în noi nu e o ghindă minusculă ci o pădure uriașă!

Nicolae.Geantă

Oamenii caută. Dar se împiedică de ei... - de Nicolae.Geantă

Oamenii se caută. Au nevoie unii de alții. Viața nu e Robinson Crusoe. Ci mai degrabă Șatra. Oamenii sunt creați să fie o echipă. Alături de care să-și verse nemulțumirile. Să-și împărtășească fericirile. Să se sprijinească unul pe altul. Să se ridice reciproc. Deci se  caută. Cu disperare. Dar când se găsesc (și se cunosc), se... împiedică! Devin adversari. Mă gândeam astăzi că nimeni nu îți este adversar decât dacă te cunoaște! Poate că avea dreptate Albert Camus când spunea că "nu se iubesc cu adevărat decât cei ce nu se cunosc!"

Alexandru Ghermeleu spunea într-un volum intitulat "Iubind-o pe ea" că bărbații și femeile se caută. Cu patos, zic eu. "Iar atunci când se găsesc se împiedică. Se împiedică unul de celălalt. Se împiedică de orgolii. De așteptări. De temeri...". Și, dacă se împiedică, înseamnă că familia se face franjuri! Atâtea divorțuri... Și consecințe! România e plină de  parteneri care se împiedică de ei!

Oamenii Îl caută pe Dumnezeu. În biserici. În pelerinaje. În durere. În situații fără ieșire. În cancer. În spitale. În cimitire. În pierderi... Îl caută neîntrerupt. Zile. Săptămâni. Luni. Ani. O viață... Și, când Domnul se lasă întâlnit, oamenii se impiedică. Nu de El. Ci de ei însuși! "Sunt atât de grele Legile Lui!", e văicăreala unanimă a căutătorilor... Căci cel ce umblă cu Dumnezeu nu mai poate fi în pas cu lumea! Oamenii nu se vor mai întâlni niciodată cu această viață! Ce risipă...

Tu caută! Continuu. Relații. Iubire. Pe Dumnezeu. Nu ai cum să nu găsești. Dar fi atent: să nu te împiedici de tine!

Nicolae.Geantă