youtube

joi, 31 decembrie 2009

Analiza la sfârşit de an - de Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă, 2009
E ultimul gând pe care-l scriu în anul 2009.
Regret tot timpul pierdut aiurea în acest an (la telefon, la computer, pe Net, în malluri), l-aş fi putut petrece mai mult pe genunchi. Nu se va mai întoarce.
Regret greşelile ce le-aş fi putut evita, faptul că am judecat fără să cunosc de ajuns.
Regret momentele în care am căutat motive să mă absolv pe mine şi să învinovăţesc pe alţii, timpul prea puţin dedicat studierii Bibliei…, ori scrisului.
Regret că mi-am dorit prea mult, că nu m-am mulţumit cu ceea ce mi-a dat Domnul. Îmi pare rău că m-am comparat cu ceea ce pot alţii.
Regret sufletele care au rămas în urmă sub o cruce şi pe care nu le-am îmbrăţişat ultima dată.
Regret toate căderile, cuvintele de reproş la adresa celor din jur, rostite fără să înţeleg că unii oameni te iubesc dar nu se pricep prea bine să arate.
Regret proiectele făcute şi nerespectate, întrebările pe care le-am ignorat, răspunsurile amânate, lecţiile pe care le-am învâţat şi apoi le-am uitat.
Regret că nu m-am ocupat mai mult de tineri, că uneori i-am mustrat fără să-i mângâi mai întâi. Aş fi putut să le arăt mai mult din Isus.
Regret că nu am petrecut o vacanţă cu familia mea, că nu le-am oferit cadourile pe care le meritau, măcar de Crăciun.
Regret că nu am dăruit mai mult bisericii, săracilor, văduvelor, că nu am vizitat bolnavii sau orfanii ce se uitau la mine ca la mâna Lui Dumneuzeu.
Regret că am predicat prea puţin. Ogoarele sunt totdeauna gata de seceriş!
***
Regret atâtea... Totuşi, am o mare bucurie, care şterge toate aceste neîmpliniri: sunt mulţumit că până ultima zi a anului pot spune despre Domnul “Eben Ezer”!  Binecuvântat să fie Numele Lui. El, şi-a făcut partea. Fără regrete!

Anii noştrii - P. Dugulescu

Anii noştrii, ani puţini,
Cum se duc de iute!
Şi pe loc de-ai vrea să-i ţini –
Tot îţi vor scăpa din mâini,
Că-s făcuţi din săptămâni,
Zile şi minute.

Anii noştrii de necaz,
Cum îşi sapă cale!
Lăsând cute pe obraz,
Jug ce-apasă pe grumaz,
Ce-a fost ieri, nu mai eşti azi!
Mergi cu ei la vale...

marți, 22 decembrie 2009

De Crăciun învinge frigul! - de Nicolae Geantă

Într-o noapte geroasă de Crăciun, o asiatică săracă îşi înnoda paşii prin zăpadă, cuprinsă de durerile naşterii. Întunericul gros, nămeţii reci, copacii neprietenoşi şi cerul fără stele erau singurii însoţitori. Undeva, peste deal, o misiune creştină, era raza ei de speranţă. Însă nu a reuşit să mai treacă râul, căci i-a sosit sorocul... A coborât sub un pod şi a născut. A îmbrăcat pruncul în hainele ei, şi istovită, a adormit. Dimineaţa, şefa misiunii venind din sat, a făcut pană de motor lângă pod. Coborând, a auzit un copil smiorcăind. Era învelit în hainele mamei, iar ea în zdrenţe... nu mai trăia. După ani de zile, băiatul crescut la misiune, într-o dimineaţă de Crăciun a mers cu adoptiva la mormântul mamei sale. S-a dezbrăcat în pielea goală şi a pus hainele peste ţărână: „Ţi-a fost mai frig de-atât, mamă?”...

Când Isus a venit pe pământ, S-a dezbrăcat de hainele Sale divine ca să-i îmbrace pe semeni. A venit la ai săi, dar ei nu i-au gasit nici loc de cazare. Şi..., s-a născut în frig. ”Noi, nu l-am fi tratat aşa!”, zumzăie voci contemporane. Serios?

joi, 17 decembrie 2009

Surogate de Crăciun - de Nicolae Geantă

Nu trebuie să ai cine ştie ce dimensiune teologică, pentru a sesiza (neputiincios), anual, dimensiunile de neegalat pe care le-a căpătat sărbătoarea Crăciunului, adică a Nativităţii - cum adevărat este ea în lumina biblică. Nu, nu vă gândiţi la vreo trezire spirituală a creştinului român, la faptul că urcă mai aproape de cer după ce a meditat la ieslea Prunclui născut în scutece sărace. Ci, la îmbulzeala de la cumpărături, în ciuda preţurilor plesnite, la banii aruncaţi pe lucruri pe care nu le-ar fi cumpărat cu altă ocazie, la consumerismul excesiv, la spitalele gemând de caraghioşi care au căzut în păcatul îmbuibării, la grătarele încinse în frigul de decembrie (probabil o răzbunare pentru anii comunişti când friptura era tabu pentru populaţia mioritică), la km de caltaboşi înfulecaţi, la bubuielile ca la Verdun, la chiotele ce răsună de la termopanele dintre blocuri până la ferestruicile caselor răsfirate printre vii şi livezi...

Privim atât de dezgustaţi la kitsch-urile care au sufocat nu numai pe mireni, ci chiar şi „feţele religioase” (până şi Papa Benedict s-a-mbrăcat în Moş Crăciun!). Suntem ofuscaţi de substitutele care-L ţin pe sărbătorit, pe Isus Hristos, afară, la uşă, chiar de ziua Sa! Pavoazarea de Crăciun a ajuns aproape asemănătoare cu Halloween-ul: brazi împodobiţi (uneori chiar în biserică!), beteală, globuleţe, lumini, leduri, vâsc, ho-ho-ho-ială, crăciuniţe (!) dezbrăcate, dar cu căciulă de „moş” pe cap, moşi din ciocolată, moşi de închiriat, felicitări aiurea, care n-au nimic în comun cu noaptea sfântă, reni cu nume de import sau autohtone, care trag la sănii... fără zăpadă. Brazi din metal în oraşe, copaci plini cu leduri, costume de moş pentru câini, ba chiar şi ficuşi împodobiţi cu beteală, (cum am văzut chiar azi într-o farmacie)!!! Ce e aia iesle, Prunc, sfinţi părinţi, magi? Afară cu actul nativităţii!