Vladimir Pustan, maratonist printre pietoni - de Nicolae Geantă

Ca să scri despre Vladimir Pustan, mai întâi trebuie să-ţi fâlfâie îngerii. Pentru că peniţa, tastele sau cuvintele sunt insuficiente. Ele trebuie să exprime pur şi simplu viaţă. Dar o viaţă trăită numai pe culmi. Şi între flori şi spini.

Vladimir Pustan este unul din păstorii momentului în România. Şi nu numai pe aici. Simpla prezenţă a sa pune în mişcare fluvii imense de tineri. Ori păduri de bătrâni, verzi, plini de suc şi cu sânge de sfinţi. Frate cu toţi fraţii, păstorul din Beiuş umple la refuz nu numai bisericile penticostale, baptiste sau creştine după Evanghelie, ci este iubit mult dincolo de porţile lor, la ortodocşi, catolici ori reformaţi. Unde predică destul de des. Şi foarte bine. E bun orator. Şi bine argumentat. Cuvintele sale sunt picuri de miere. Ecologice pentru suflet. Sunt balsam pentru răniţi. Până şi bisericile îşi scot binecrescutele turle ca să îl salute. Iar auditoriul se-nalţă pe vârful picioarelor să-l îmbrăţişeze, să-i şteargă o lacrimă cu colţul basmalei, ori să-l sărute. Până şi săracii Beninului îl binecuvântă.

Etalarea ruşinii - de Nicolae Geantă

Discuţiile despre homosexuali, despre perverşi în general, atrag multă atenţie. Preferinţele sexuale au început să facă parte din portretul social al unui individ, asemeni etniei sau confesiunii. Cei ce sunt pe invers se prezintă ca un grup social: îşi cer drepturi, îşi promovează concepţiile, fac marşuri şi publică broşuri, scot filme şi fac talk-show-uri “piperate”. Pentru că suferă de dorinţa de a se remarca, sâmbătă LGBT – (lesbian, gay, bisexual, transgender) au pus-o d’un marş pentru “etalarea ruşinii” prin Bucureşti, încheind o săptămână a „diversităţii” patimei. Huiduiţi de trecătorii normali, anormalii au devenit victime. Iar prin aportul televiziunilor, care în goana după senzaţional au devenit adevărate vidanje şi nu au rămas căţei de pază (începând să transmită tot felul de păreri nefondate), românii normali au ajuns catalogaţi netoleranţi! Ce să tolereze, păcatul? Crimele împotriva firii? Atrocitatea sexuală? Nefirescul? Scârboşenia?

Vreau să iubesc pe fraţii mei

Vreau sa iubesc pe fratii mei,

cu tot ca am în piept mai sfânt.

Vreau să doresc tot ceru-n ei,

dar să-i iubesc, aşa cum sunt.

Vreau sa iubesc pe fraţii mei,

cu care veşnic voi fi sus.

Văzându-L pe Isus în ei,

să-L simt în mine pe Isus.

Vreau de-opotrivă să adun,

şi rodu-ntreg şi spicul frânt.

Căci şi Isus mă vrea mai bun,

dar mă iubeşte-asa cum sunt.

Cand fratii mei au rani ce dor,

sa-mi fie bratul mai sfios,

sa nu apas in rana lor,

caci nu eu vindec, ci Hristos.

Noi prin Isus am fost iertaţi,

ca să iertăm şi noi oricui.

Dar dacă nu iubim pe fraţi,

n-avem în noi iertarea Lui.

de Traian Dorz