Despre lanțuri și vopsele
Fete cu sâni jucăuşi ascunşi sub body strâmte. Cu fuste scurte cât o bentiţă de pus pe cap. Cu ojă. Multă. Bobiţe, fluturaşi, păienjeni sau cap de mort peste ojă. Buze colorate şi păr vopsit. Chiar şi albastru. Rimel, cu kilogramul. Si farduri la fel. Miros de banane, de kiwi, de gutui coapte sau căpşuni. Chiar şi-n mijlocu’ iernii. Numai a fân cosit nu miroase nimeni... Picioare dezgolite, neastâmpărate. Şi lungi, lungi de nu se mai opresc... La gât, lănţişoare. Cât mai multe şi mai strălucitoare. La picioare, lunişoare sau sori. Cercei în urechi. Mulţi. Şi, în nas. Sau mai trendy (ori masochist), în buric, în sprâncene, în buză... Uneori, bile în limbă. Iar degetele, pline cu inele. Pe fiecare, musai câte unul...
Le cunoaşteţi? Le-aţi întâlnit? Sunt peste tot: pe stradă, în licee şi facultăţi, în tramvaie şi autobuze, în marile oraşe şi pe uliţele satului, de la Hollywood în Prundul Bârgăului, şi-n jumatea Bărăganului... De unde vin, cine le-mpinge?
Femei cu pălării. Cu părul scurt, tuns bărbăteşte. Cu podoaba capilară vopsită. Fete cu lănţişoare ascunse bine sub cămăşi. Ascunse de ochii fraţilor, dar de ai Domnului? Tinere cu ochii rimelaţi, cu unghii lungi, uneori false. Cu fuste scurte. Şi curele late. Mai late decât fusta. Adolescente cu brăţări la ambele mâini. Din plastic, din croşetă sau din aur. Uneori cu cercei, sau câte un inel pe deget. "E mic frate, e inofensiv". Buze puţin înroşite. Şi ochi rimelaţi. Uneori la slujbe, rimelul face ravene printre farduri. Surori cu decolteuri. Adânci, cât Cazanele Dunării. Cu tălpi de 10 cm la încălţăminte. De parcă ar lucra în oţelărie... Doamne în pantaloni. "Sunt de damă frate!". Da, atunci unde găsim nişte fuste bărbăteşti?
"E ojă incoloră, pastore! Am unghiile proaste, se rup repede". "Ah, e strugurel de buze. Îmi crapă tot timpul...". "Ce să fac, părul alb mă îmbătrâneşte prematur? Şi, e vopsea... naturală!". Aţi auzit astfel de scuze? Sunt scuze care ucid. Ucid sufletul... Apoi, ne merge numele că trăim...
Ultimul paragraf nu se referă la femeile din lume. Ci, la cele din biserici. Unde gripa modei a lovit mai tare decât Aviara. Apoi, nu-i vorba numai de fete. Ci, şi de băieţi. De puştii ăştia cu role, cu blugi găuriţi şi peticiţi încă din magazine, cu cioc şi bărbi ca Ch. Darwin, cu creste ca Beckham sau coafuri ca Einstein. Fără însă să fie savanţi. Păcatul ţoalelor trendy a intrat de ceva timp în ekklesia. Predicatori se luptă să-l dea pe uşă afară, el intră-napoi pe ferestre. Ferestrele televizoarelor, internetului, cinematografiei...
Astăzi, multe surori au trecut de la versete biblice zilnice, la cataloage Avon. Pentru dânsele, evanghelia e Oriflame. Ori saloanele de fitness. Iubesc mai mult 90-60-90 decât Ioan 3 :16, ca să-l citez pe Florin Ianovici. Se zidesc cu predici din Cool Girls, Bravo, FashionTv sau Style Magazine. Ne înşelăm noi? Ori, vestimentaţia ’mnealor spune adevărul?
Sunt tinere care înroşesc plăcile de îndreptat părul, care postesc mai mult de frica kilogramelor, care se jertfesc pe altarul liftingurilor, care se prăjesc în solare, care umblă cu turbane din prosoape de un metru pe cap şi cu felioare de castraveţi cruzi la ochi. Sunt adolescente care îmbracă bluze cu bucăţi bune de material lipsă, cu decolteuri largi. Transparente. Sunt creştine care vin la biserică la patru ace, decent, iar în şcoli, în facultăţi, la serviciu, în piaţă ori pe tramvaie, arsenalul bijuteriilor le fac mai grele cu ceva kilograme. Zumzăie epilatoarele, cad sprâncenele, lungesc genele. Vopsesc tot: ochii, părul, unghiile, sprâncenele, pielea... Pentru cine? Pentru Hristos? Atunci pe cine vor să impresioneze?
Moda “vopselelor şi-a lanţurilor”, nu-i nouă. Împodobirea femeilor se face din antichitate. Se practica la popoarele păgâne, când femeile erau ridicate la rang de zeităţi ori erau puse în slujba unor idoli sau... duhuri! “Fiicele lor înfrumuseţate şi împodobite, ca chipurile templului”, le certa David. Multe din bijuteriile egiptene, care pot fi şi astăzi admirate la muzee, au fost preluate de casele de modă contemporane: şerpi, motive solare, cocostârci, păsări, animale şi plante stilizate etc... Ele cuceresc cât mai multe posesoare ale sexului slab. În spatele bijuteriilor însă, stă... diavolul.
“Suntem femei moderne pastore, nu ţaţe de ev mediu”, sună o altă scuză ucigătoare. Da, dar şi femeile din triburile sălbatice poartă cercei în nas, brăţări la mâini şi la gât, practică machiajul extravagant, vopsitul părului şi a pielii..., fără să fie câtuşi de puţin moderne.
Freud, spunea că procesul de ascundere a gândurilor neplăcute se numeşte “refulare”, iar cel de descoperire, de scoatere la iveală a lor, se numeşte “defulare”. Subconştientul este locul patimilor. Dar şi al îndemnurilor de la Satana... Prin urmare, femeile care se îmbracă provocador, cele pline de “lanţuri şi vopsele”, îşi scot subconştientul la… vedere.
Psihologii, ne învaţă că, femeile se împodobesc, fie pentru a-şi scoate frumuseţea în evidenţă, fie a-şi etala (la tarabă) casta socială, bogăţia. Stiliştii, ne învaţă că bijuteriile, ori machiajul, sunt folosite să acopere defectele, imperfecţiunile. Partea asta ultima, cred că se numeşte complex de inferioritate. Se mai trage un contur buzelor, un rimel ochilor, o vopsea pleoapelor, se mai piteşte o zbârcitură, un rid… “Vreau să arăt cum nu sunt”, e deviza celor ce stau ore-n şir la oglindă.
Pofta femeilor frumoase o putem numi mândrie. Aroganţă. Sau… opulenţă. “Gândeşte-te câţi flămânzi, câte trupuri dezbrăcate, laşi cu aceste podoabe, cu luxul acesta drăcesc”, predica Ioan Gură de Aur. Şi azi îi dăm copy paste. “Tu însă, parcă vi la paradă, nu la biserică”, mai striga de la amvom sfântul.
Bijuteriile şi machiajul, au şi-o conotaţie erotică! “Ele pun în evidenţă, zonele erogene ale corpului uman, adică zonele trupului care, prin atingere duc cel mai repede la excitarea sexuală”, scrie ieromonahul Savatie Baştovoi. Hainele ce ţipă pe trup, moda asta provocatoare, “declanşează involuntar hipotalamusul bărbaţilor”, spunea Luigi Miţoi. Adică, prin vedere, în bărbat se declanşează adrenalina. Odată excitat vizual, “el va încerca să... desfrâneze”, zic ortodocşii ortodocşi.
Dezvelirea trupului, şi punerea în evidenţă a unor părţi intime, este păcat. Vizual. Este echivalentul unui clip erotic. Până şi purtatul unor banali pantofi cu toc înalt e-o conotaţie sexuală. Fiindcă “pun în evidenţă muşchiul întărit al picioarului, care e admirat până la excitare de către bărbaţi”, mai spune Miţoi.
Moda hainelor puţin decente, ca să nu le zic indecente, a “lanţurilor şi vopselelor”, nu e o linie morală. Cine e pe calea asta înainte de nuntă, tot aici v-a rămâne probabil şi după aceea. Moda puţin decentă e un fel de maşină doar cu acceleraţie. Iar ca s-o opreşti îţi trebuie neapărat un copac. Sau un şant mare. Tocmai folosind şi frâna, biserica primară a câştigat respectul societăţii. Şi-al Lui Dumnezeu...
“Lanţurile şi vopselele” creştinilor, sunt indecente! N-au linie morală. Poate că-s trendy, dar… sunt riscante! E sinucidere! “Poate cineva să ia tăciuni aprinşi în sân şi să nu-şi aprindă hainele”?
În biserici ar trebui să predicpm mai des despre “lanţuri şi vopsele”. Surorile noastre ar trebui să conştientizeze că bărbaţii trag cu ochiul după femeile machiate, împopoţonate sau îmbrăcate strident. Unii le adoră, alţii le ridicularizează. Primii le poftesc, ceilalţi le judecă. Dar, în ambele cazuri, bărbaţii-s determinaţi să păcătuiască. “Mai bine să i se lege o patră de moară la gât şi să fie aruncat în adâncul mării”, spune Domnul Hristos, despre aceia prin care vine pricina de păcătuire...
“Lanţurile şi vopselele” vor avea cândva un sfârşit. Creştinii care au îmrăcat moda MTV-ului şi a revistelor, într-o zi vor plăti factura. Scump, până la ultimul bănuţ. Nu spun asta ca o ameninţare, ci pentru că aşa stipulează Dumnezeu în Biblie. “În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi mahramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâurile, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi mahramele uşoare. Şi atunci în loc de miros plăcut va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv, în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.” (Isaia 3:18-24).
Fără îndoială, bijuteriile, vopsitul, moda, sunt „izvoare de răutate”, opinează Savatie Baştovoi. De aceea, să ascultăm recomandarea Sfântului Apostol Pavel: „femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2:9).