youtube

duminică, 31 octombrie 2021

Sfânta Scriptură ca putere - de Nicolae.Geantă

Am înțeles, în cele trei decenii de când o citesc, că Biblia nu este numai Scrisoarea lui Dumnezeu în care ne vorbește despre bunătatea, răbdarea, iertarea sau chiar judecata divină. Este un ghid complex despre fericire. Iar fericirea e cea mai râvnită stare printre telurici. Oamenii nu sunt fericiți tocmai pentru că refuză să aplice “Nihil sine Deo!” Fericirea fără Dumnezeu este ca și cum ai vrea să vâslești cu barca pe uscat.


Biblia îl face cunoscut pe Dumnezeu. Dar îmi arată și mie cine sunt (ca om). Nu poți să stii cum este Dumnezeu fără Scripturi. În afara lor dumnezeirea e erezie. În afara lor toate bibliotecile lumii au cărți bune doar de aprins focul. Cu tot intelectul lor tipărit. Fără Scripturi cărțile Îl scot pe Dumnezeu din contextul vieții. E ca și cum ai vrea să respiri fără să existe oxigen!

 Scriptura e lumină în întuneric. Nu face numai găuri

în el. Ci îl sparge definitiv. Îl risipește. Apoi oriunde calci este ziuă.

 Sfânta Scriptură a fost transmisă de Duhul Sfânt. Prin urmare cuvintele ei sunt Adevăr. Iar Adevărul face oamenii liberi. Așa am învățăt că Biblia nu ne ține robi, ci ne aduce libertate. Mai mult, deoarece se bazează pe Adevăr, când este citată corect Sfânta Scriptură dă autoritate cuvintelor noastre! Am trăit pe pielea mea acest studiu biblic de atâtea ori!

joi, 28 octombrie 2021

Iubirea căzută pe tobogan – de Nicolae.Geantă

Abia îi răsărise mustața. Crescuse mai zvelt ca tatăl său, iar pantofii îi rămâneau continuu mici. Stătea toată ziua în baie să-și spargă coșuri și-și aranja freza cu Taft, cum făceau tipii din gașca sa. Făcea fitness în fiecare zi. Era musai să aibă muşchi… Purta țoale de firmă din Seba, și bijuterii de Ofir. Parfumurile sale costau câteva salarii pe an. Dar degeaba...

El era prinţ. Ea prințesă. De câte ori o vedea inima i se făcea ghem și cădea în stomac, iar trupu-i devenea meduză. Ar fi vrut s-o întâmpine c-un braț de flori, dar îi era teamă că-l refuză. Cum să roșească-n faţa ei ca un rac? Ar fi vrut să-i scrie pe facebook, dar ea n-avea. De fapt, fata niciodată nu răspundea zâmbetelor lui. Ce ciudată! El fierbea la sute de grade, ea trecea glacială. Ba, mai era chiar sora lui!

În fiecare seară medita la cucerirea ei. În fiecare noapte o visa. Erotic. Din cauza ei slăbise multe kile. Dragostea topește șunca mai repede ca pastilele super-slim. Simțea că înnebunește. Iubea. De fapt, iubirea e nebunie. Mai ales când nu porneşte de la amândoi. Dar cine o poate opri?

Nicolae Geantă la Biserica Râul Vieții Cluj Napoca

 

vino cu noi duminică 31 octombrie 2021 să sărbătorim împreună
pe strada Constantin Brâncuși, nr. 160, Cluj-Napoca
la Biserica Râul Vieții
dela ora 10 fix
vino și cu un prieten!

miercuri, 27 octombrie 2021

Întâlnire de tineret cu Nicolae Geantă la Gherla

Vulpile vorbesc despre șiretenie. Și despre hoție. Sunt atât de experte în păcălit. Când le privești ele par inofensive. Ochii. Căci inima și gândul sunt numai la dezastru.

 Tinerii sunt categoria cea mai des înșelată de vulpile vieții. Ademeniți de chestiuni care le promit libertatea, cum să fii cool, cum să aibă fericirea imediată, împlinirea visurilor sau câștigul uriaș cu efort super-subțire, tinerii (și nu doar ei) sunt ades păcăliți de vulpi.

 Unii plătesc cu vârf și îndesat. Alții merg pe sintagma că lor nu li se întâmplă. Unii, destui de puțini, reușesc să se ferească…

 Cum putem înfrunta vulpile care ne fac rău în via vieții?

Vino sâmbătă 30 oct. 2021, de la ora 17.00, la Biserica Biblia Deschisă din Gherla. Vom învăța împreună care sunt, și cum se scapă de vulpile ce vor să ne înșele.

 Nicolae.Geantă

Nu ocoliți “Ulița Dreaptă"! - de Nicolae.Geantă

Știa că Saul semăna teroare. Că e unul din băieții răi care ucide cu sânge rece creștinii. Ar fi vrut să fugă ca Iona spre Tars, dar Duhul Sfânt i-a spus să treacă pe Strada Dreaptă. Acolo sfinții nu pot fi amenințați. În fața lor lupii devin oi.  "Frate Saul...", a strigat Anania. Suficient ca totul să se prăbușească. Și ura, și solzii de pe ochii bătăușului. Dar și credința sa de prigonitor... Până seara Saul era botezat!

1989. Eram sergent în armată. Uneori serile veneam plin de băutură. Am vomitat chiar peste soldați. Mă urcau pe brațe în pat. Alteori îi scoteam dezbrăcați în ploaie. Paftaua le bubuia spinarea de fiecare dată când mă nemulțumeau. Într-un colț al salonului stăteau doi creștini. Tremurau numai când mă vedeau. Îi înghesuiam cu tot felul de filosofii. Cu ateism. Nu aveau replici pe măsură. Ceilalți râdeau. Și-i întorceau spatele lui Dumnezeu mai departe. Într-o zi unul dintre ei mi-a dat o Biblie. Cristi Costinescu îl cheamă. N-a fost convins că-i pot deveni "frate". Și totuși s-a rugat pentru mine. Vreo 24 de ani nu am știut nimic de el. Apoi, întâmplător ori ba, l-am (re)găsit. Departe de țară... "Mă bucur enorm! Tu ești singurul meu rod", mi-a spus emoționat...

Acceptă “Uliță dreaptă”. Nu te teme să intri pe ea. Nu o ocoli! Ea e locul unde împotrivitorii creștinismului îți devin parteneri. De rugăciune, de post, de misiune. Aici prigonitorii acceptă să intre-n boxa celor prigoniți. Să sufere cu ei. Strada Dreaptă poate începe cu amenințări la adresa lui Hristos. Dar finalul ei sfârșește totdeauna în brațele Sale. Strada Dreaptă e planul lui.

Un singur om a convertit Anania. Pe Pavel. Apoi convertitul său a convertit o lume!

Nu te sfii să pui GPS-ul spre Strada Dreaptă. Saulul tău te așteaptă...

Și nu uita: și tu ai fost un Saul salvat de-un Anania! Mulțumește-i!

Nicolae.Geantă

luni, 25 octombrie 2021

Ceasul la biserică - de Nicolae.Geantă

În unele biserici am văzut ceasul în spatele amvonului. Predicatorul nu îl vede dar toată sala e cu ochii într-acolo. Și foiala e ca la Tottenham la metrou.  

Intr-o biserică am văzut un ceas la amvon ce mergea în ordine descrescătoare. Te simțeai în timpul predicii presat ca la concursul de întrebări “știi și câștigi!” Mai mult, când se făcea 00,00 din timp suna o alarmă… Gata. Ți se lua harul.

Am întâlnit cazuri când pastorii sunt cu ceasul în mână. Biserica Contracronometru.

De ce se întâmplă așa? E justificat? Nu răspund decât printr-o mică ilustrație. Cine are urechi să audă.

La un moment dat în biserica lui CH Spurgeon - Metropolitan Tabernacle din Londra - cineva a furat ceasul din spatele sanctuarului. În locul ceasului a lăsat atent însă un… bilet pe care scria: “Din moment ce pastorul este mai preocupat de veșnicie decât de timp, NU simți lipsa ceasului!”

Nicolae.Geantă

Brad


sâmbătă, 23 octombrie 2021

Mai știm să fim recunoscători? - de Nicolae.Geantă


https://www.instagram.com/reel/CVV0J5LKgJB/?utm_source=ig_web_copy_link

Mai știm să fim recunoscători? Lui Dumnezeu care a organizat exemplar fiecare lucru din viața noastră? Aproapelui nostru care ne-a făcut bine? Trăim o viață de mulțumire? Și dacă o trăim ce facem cu ea? Întrebări care ne frământă adânc.

Mulțumirea constă în cuvinte, dar recunoștința constă în fapte! Ce trebuie să fac?

1. Fii recunoscător că Dumnezeu nu face niciodată erori. Oamenii te pot depăși dar nu te pot egala niciodată. Ești unic!

2. Apreciază pe cei care sunt în jurul tău. Un cuvânt bun e ca un sărut pe buze. Declanșează senzorii de iubire.

3. Evită lamentările! Ele te fac să pierzi clipele fericite pentru care trăiești.

4. Rămâi mulțumitor chiar dacă te confrunți cu lipsuri. Cine știe dacă surplusurile nu te-ar fi împins spre cădere?

5. Împarte-ți pâinea cu cel flămând. Când vei ajuta un sărac vei înțelege de ce e mai ferice să dai decât să primești.

6. Fă o listă cu cei cărora le ești recunoscător! Mulțumește-le. Să știi ce e recunoștința și să n-o exprimi este ca și cum ai împacheta un cadou fără să-l dăruiești niciodată!

7. Dezvoltă-ți o atitudine de recunoștință! Biblia spune că cel cu inima mulțumitoare are înaintea sa un ospăț necurmat. Recunoștința este masa care nu se strânge niciodată!

Recunoștința este datorie! Dickens zicea că întotdeauna există ceva pentru care să fii recunoscător. Mai ales lui Dumnezeu.

 (Nicolae. Geantă)

vineri, 22 octombrie 2021

Nicicare nu vrea să fie așa... - de Nicolae.Geantă

Cei răi nu vor să fie așa... 
Au fugit din iad
și șchioapătă și ei cum pot
cutreierând ulițele pământului.

Cei lași nu vor să fie așa...
Și-au părăsit curajul
privind prea mult în oglinzi
umbrele fricii.

Cei slabi nu vor să fie așa...
Au evadat din stepele lumii
căutând un suflet copac
să le fie pereche.

Cei păcătoși nu vor să fie așa...
Au întors spatele Cerului
apoi și-au turnat ceară-n urechi
lăsând glasul conștiinței să schelălăie
între zidurile goale ale inimii.

Nicicare nu vrea să fie așa.

Oamenii umblă în faptele lor rele,
lașe, slabe sau păcătoase
până se lovesc de Hristos.
El îi vede cu ochii speranței.
Iar ei pot deveni sfinți!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă în Bihor




 

joi, 21 octombrie 2021

Nu ucide ocaziile de-a face bine!- de Nicolae.Geantă

Dumnezeu ne-a oferit milioane de ocazii de-a face ceva bun, de-a deveni fericiți, de-a ne îmbogății sufletește. Și eu, și tu, și ceilalți din jur. 

Iar noi le prăpădim. Pe nimicuri... Eșuăm. Cu școala, cu serviciul, cu familia, cu biserica, cu viața! Apoi regretăm. Pentru mulți prea târziu. Nicolae Iorga spunea că în viață risipim ani și în fața morții cerem secunde...

Timpul e singura materie calculabilă și ireversibilă! Vorba lui Zaharia Stancu: „Ce-ai omorât, omorât rămâne...”

Nu omorî ocaziile de-a face bine! Vei rămâne sărac în suflet. Și cine are sufletul sărac e nefericit!

Nu uita: omul trăiește o singură dată și după aceea vine judecata! Judecata ocaziilor de-a face bine.

Nicolae.Geantă   

miercuri, 20 octombrie 2021

Oare românii au rămas singuri? - de Nicolae.Geantă

În ultima vreme atacurile la adresa românilor au venit noian. Din toată părțile. Plouă cu săgeți acuzatoare. Otrăvite. Peste noi. Zi de zi! De la Uniunea Europeană, de la Organizația Mondială a Sănătății, de la americani, nemți ori francezi, din mass-media internă (oho-ho), din partea medicilor și mai ales din partea... politicienilor de la butoane. România e bolnavă, însângerată, plânsă prin cimitire sau la căpătâi de sicrie, și... singură!

În pand3mi3 politicienii ne-au părăsit! Ei au transformat o problemă medicală într-una politică! (Așa cum au făcut și cu „Referendumul pentru Familie” de l-au distrus acum 4 ani, apoi domnul Președinte a ieșit să ne râdă în nas monologând că domnia sa a fost principalul opozant). Interesele lor NU sunt cele ale națiunii! Nu sunt credibili! Se sacrifică între ei darămite pe noi! Evident eșecul și nepriceperea lor ne-au făcut să zacem, dar vinovații am devenit noi, „fraierii” - cum ne numesc pe cei de jos din popor. „Pentru că nu v-ați v@xxi-nat, zic stimabilii!” Da, dar știți de ce? Pentru că politizând imunizarea dvs ați adus neîncrederea românilor! Și neîncrederea asta nu se rezolvă în câteva luni. Ci în ani buni! Sau niciodată dacă nu vă schimbați!

Sistemul sanitar ne-a părăsit. Și spitalele și medicii. Nu mai tratează decât bolnavii cu ”v@iruși”. Cancerul, diabetul, bolile de inimă, transplantul de rinichi, de ficat, fizioterapiile ș.a. să mai aștepte dom'ne! Cronicii să mai aștepte. Apoi mor în bloc. Și speriem toată planeta la comorbidități. Ne tot dau exemplu „cu statele din Vest”. Să vă întrebăm ce spitale au ei, ce dotări, ce medicamente, ce tratamente?

Mass media ne-a părăsit. Oră de oră jurnaliștii online ne fac praf: ne numesc iresponsabili, idioți, stupizi, înapoiați, retrograzi, credincioizi, ori cu tot felul de epitete. Se cred mici dumnezei. Fără să fii citit vreodată Biblia! 

Sindicatele, ONG-urile ne-au părăsit. Țin una și bună că sunt neutre! Bine bine, dar indiferența te face complice!

O parte din români ne-au părăsit. Priviți-i numai la ce comentarii răutăcioase fac! Cum înjură, cum blesteamă, cum doresc moartea celor ce sunt de altă părere decât a lor!

Oare românii au rămas singuri? NU. Ne mai avem noi pe noi! Dar pentru asta vorba lui Radu Gyr: „Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioane!”. Nu să luați securile-n mâini. Ci să vă apărați unii pe alții. Iubiți-vă în ciuda tuturor discriminărilor care vi se fac! Rămâneți uniți! Nu vă segregați religios, social, economic! Întinde-ți mâna celor căzuți! Nu întoarceți spatele nimănui! Și... rugați-vă! Priviți la Cer și strigați! Dumnezeu NU ne-a părăsit. Și nici nu o va face! 

Priviți la Cer și strigați! Și strigați! Se va deschide... 

PS: Unele cuvinte sunt intenționat schimbate. Prietenii știu de ce...

Nicolae.Geantă


luni, 18 octombrie 2021

Doi ani de la simularea pentru pandemie

New York 2019. 18 octombrie. Exact azi sunt doi ani.
Întâmplător sau nu are loc o Megaconferință. Megaeveniment. „Event 201”. Adică Evenimentul 201. Adică simulare în cazul unei pandemii!

Un virus - CAPS - se răspândește dintr-o fermă de porci. Din Brazilia. Pe toată planeta. 
Întâmplător sau nu se prezintă niște filmări. Cu aeroporturi închise. Fabrici închise. 
Măști medicale obligatorii. Spitale pline ochi. Morți. Mulți morți. 
Izolare. Lockdown. Tradus „carantinare”.

Restricții de circulație. Bătaie pe alimente în magazine. Nebunie.
Căderea economiei. Panică. Frică globală.
Medici alergând după vaccin. Toată lumea înnebunită să prindă o doză.
Și, spre finalul Conferinței apare o doamnă prezentator. Întâmplător sau nu crainica ne avertizează: „Pandemia aceasta ne-a prins total nepregătiți. Trebuie să ne pregătim pentru următoarea!” De unde știe?

Vi se pare „filmul” cunoscut? Asta se întâmpla exact pe 18 octombrie. 2019. Ziua fatidică. A mai trecut o lună și... întâmplător sau nu apar primii bolnavi de Covid în China. Evident boala a fost ținută un timp la sertar. Comunism, zice toată lumea. Apoi în februarie 2021 a izbucnit focarul în Europa. Întâmplător sau nu. Și în câteva săptămâni a cuprins întreaga planetă. Întâmplător sau nu.

Oamenii se aseamănă cu dumnezeii lor – de Nicolae.Geantă



Psalmul 115 ne vorbește introductiv despre idoli. Despre dumnezeii aceia mai mici sau mai mari pe care oamenii și-i făuresc cu propriile mâini. Din aur sau din argint. „Au gură, dar nu vorbesc; au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud; au nas, dar nu au miros; au mâini, dar nu pipăie; au picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor”. Și apoi psalmistul detonează bomba: „ca ei sunt cei ce-I fac, toți ce se încred în ei!” Adică inerți. Nemișcați. Lipsiți de vigoare.

Oamenii sunt asemeni dumnezeilor/idolilor cărora li se închină. Cine se închină lui Hristos nu poate fi decât ca Hristos. Nu poți să-i aparții Lui și să faci ce nu face El. Isus n-a mințit, n-a furat, n-a curvit, n-a făcut facturi false, nu și-a trântit la pământ prietenii, nu a respins păcătoșii, nu a întors spatele bolnavilor, nu a trecut nepăsător pe lângă semeni, n-a respins pe nimeni care i-a greșit… El s-a asemănat întocmai cu Dumnezeu Tatăl. Dar le-a spus într-o zi fariseilor, cărturarilor și preoților cei mai de seamă, evreilor ce se numeau slujitori pentru Dumnezeu: „Voi nu aveți de tată pe Avraam; tatăl vostru este… diavolul!” Pentru  că făceau faptele lui!

Prin urmare când auziți că prin biserici sunt oameni care tună și fulgeră, care bârfesc pe la spate (sau pe internet!), care fac competiție sau sunt zgârciți, libertini, înșelători, neputincioși, nepăsători, ultraconservatori…, să nu vă puneți întrebarea cui slujesc! Știți bine: nu Domnului Isus!

Umblați numai cu Hristos! Altfel nu veți reuși să fiți ca El! Chiar așa, în viața de zi cu zi cu cine semeni?

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 16 octombrie 2021

Urcă cu ambele picioarele în barcă – de Nicolae.Geantă


vezi și https://www.instagram.com/tv/CVFP9fJj3Ev/?utm_source=ig_web_button_share_sheet

Domnul Hristos ne-a prevenit în cea mai minunată omilie a Sa de pe munte: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni!” (Matei 6:24). Și totuși, deși știm destul de bine acest adevăr solemn, încercăm să credem că vom reuși. Că eșecul nu ne va lovi pe noi. Prin urmare, slujim și pe Dumnezeu, și pe Mamona. Ne place și cu Cerul, și cu Pământul. Nu doar în general se întâmplă, ci și în biserici!

Viața asta cu slujire la doi stăpâni este ca o încercare de-a traversa marea cu barca. Vrei să călătorești și totuși ai vrea ca o parte din tine să rămână pe mal. Ca o doamnă misionar, Caty Bolton, care într-o zi când se plimba pe malul unui lac, a fost invitată de-un tânăr barcagiu care-o cunoștea: „Nu vreți să faceți o plimbare cu barca?” „De ce nu”. Și doamna Bolton a pus un picior în barcă. Dar aceasta imediat s-a îndepărtat de mal. A încercat apoi cu celălalt picior. Dar și de data aceasta barca s-a îndepărtat de mal, iar misionara s-a dezechilibrat. „De ce nu vă urcați cu ambele picioare deodată?”, a întrebat tânărul barcagiu. „Așa veți fi cu tot trupul în barcă!”

Tocmai de aceea ne-a avertizat Domnul Isus să nu avem doi stăpâni. Nu vom fi cu totul nici într-o parte, nici într-alta. Mai mult, Mântuitorul ne avertizează că cine slujește și Cerului și Pământului „va nesocoti pe unul din ei” (Matei 6:24b).

Slujiți numai Lui Dumnezeu! Cine Îl are pe El va avea toate lucrurile de pe pământ. Nu încercați să aveți și pe Hristos și lucrurile lumii! Nu veți avea nici una nici cealaltă!

Succesul vieții este să urci cu ambele picioare în barcă. Marea se traversează numai după ce te-ai desprins de Pământ!

Nicolae.Geantă 

Nicolae.Geantă - Implică-te cu noi pentru săracii din județul Tulcea! (Satul Nicolae Bălcescu)

Aspect din interiorul bisericii
În ultima vreme inima și duhul mi s-au legat de oamenii din județul Tulcea. Al treilea cel mai sărac județ din România.

În satul Nicolae Bălcescu - una dintre cele mai sărace localități în care am pășit vreodată! - se construiește o mică biserică evanghelică. Și o mică patiserie...

Aproape toți oamenii din localitate trăiesc din lucrul cu ziua. În agricultură. Chiar și copiii merg vara cu ziua la muncă. Dar iarna? Oamenii privesc pe fereastră. Și spre cer! De aceea se construiește patiseria! Să fie o gură de Oxigen pentru cei săraci. Care Doamne, sunt atât de mulți! Și au atât de puțină mâncare! Unii copii au ca masa îmbelșugată doar cornul și laptele de la școală! Însă în ultima vreme școala este mai mult în online. Nu și stomacul!

Viața la polul sărăciei - cu Nicolae.Geantă

* urmărește și evoluțiile lucrării de la biserică și mica patiserie AICI
video by Ben Hur

vineri, 15 octombrie 2021

Lockdown pentru sănătoși – de Nicolae.Geantă

Ieri, domnul fost-premier Câțu plănuia de zor să implementeze green-pass-ul la magazine. Doar cine e vaccinat (gratuit) poate intra și ieși. Cu Covid sau fără (deja toți știm că vaccinații pot purta virusul fără probleme). Dar un sărac nevaccinat nu poate intra să-și cumpere alimente de 20-25 de lei fără un test (PCR) care costă de 10 ori mai mult! „Să plătească, dacă nu e ascultător!”, zic gurile rele. „Să stea acasă!” dacă e sănătos!

Zilele trecute, în plină Austrie, a trebuit să port o mască FPS2. Nu că nu am fi purtat, ori că m-am răzvrătit în piața mare, dar vaccinații se uitau ca la un demon la mine. Ei puteau purta orice tip de mască. Oare eram discriminat? Că eram sănătos. Oare mai contează în aceste zile ca toți să avem drepturi? Ani de zile omenirea a plătit un preț uriaș să înlăture discriminările de orice gen și azi s-a renunțat atât de ușor la drepturile câștigate. M-am simțit exact ca Ellie Wiesel când a fost forțat să poarte o stea galbenă pe piept. Ce a urmat pentru el știm, ce va urma pentru noi...

Încotro, Stăpâne - de Mihaela Mănescu

 Am harta. Dar busola-mi spune
Că mă abat, că m-am pierdut.
Și nu știu încotro, Stăpâne.
Mai dă-mi o rază împrumut...

Se văd atâtea ramuri rupte,
Atâtea însemnări pe drum...
În fața mea sunt văi abrupte,
În urmă-i negură și fum.

La cumpăna dintre tărâmuri
Stau, Doamne, și aștept tăcut.
Deschizătorii Tăi de drumuri
Pe-aleea mea n-au mai trecut...

Dar chiar de nu mi-ar mai rămâne
Nici hartă, nici busolă-n văi,
Când mă aplec în rugăciune
Și nu știu încotro, Stăpâne,
Mi-s călăuză Pașii Tăi.

mihaela

joi, 14 octombrie 2021

Unde a eșuat statul român?

🔴 Statul român a eșuat în momentul în care în locul convingerilor, a folosit ciomagul guvernamental. E mult mai ușor să spargi capul oamenilor decât să le deschizi mintea.

Pentru a convinge ai nevoie de argumente și de un dialog onest. Dialogul nu se face cu cei aflați pe statul de plată ai televiziunilor, ci cu oameni care au un cuvânt de spus în societate prin ceea ce sunt și au realizat.

Nu poate vorbi cartea de vizită, oricât de pompoasă ar fi, în locul faptelor. Dialogul nu se face la televiziuni, ci coborând acolo unde e viața, adică în mijlocul poporului.

Dacă pui pumnul în gura oamenilor prin decizii discriminatorii care umilesc și divizează națiunea, dacă în locul unor discuții argumentate tu folosești represiunea, atunci tu nu conduci, ci ești despot.

Asumați-vă despotismul, domnilor și vă vom ierta.

🔴 Statul român a eșuat atunci când a folosit aroganța în locul smereniei. Dincolo de vorbele meșteșugite care sunt picurate în auzul românilor, se vede emfaza, se poate citi cu ușurință aerul de superioritate și dispreț cu care este tratată plebea, omul de rând.

luni, 11 octombrie 2021

Jurnal de Enns - de Nicolae.Geantă

În ultimii doi ani misiunea în Diapsora a căpătat un ritm mai lent. Nu din cauză că bisericile noastre au stagnat. Ori că Împărăția Lui Hristos nu mai are cea mai prioritate. Ci, din cauza restricțiilor de circulație. A îngrădirii acestei libertăți. (Din cauză unui vierme mic. Care a făcut un prăpăd mare... Covidul, al doilea dezastru adus planetei după păcat). În anii trecuți prieteniile legate de Diaspora au prins adânci rădăcini. căci, de ceva ani, am crescut cu ei, împreună. Ne-am hrănit cu aceeași sevă: cu iubirea de Dumnezeu! 


Așadar, vineri am plecat cu Marian Mocanu într-o nouă misiune. Din Otopeni. Spre frații noștrii din Austria. În avion lumea a fost mai distanță. Mai precaută. Nu îți reproșau nimic, dar ochii oglindesc permanent a îndoială. Și distanța vorbea “tot așe”. Am ajuns rapid în Wiena. Cu o jumătate de oră mai devreme! E prima dată în viața mea când un avion a reușit performanța aceasta. Și culmea, o cursă de low-cost! La Swechat cordoane de security austriac. Supraveghează să ai “vacține”. Ori “pițiar”. Testul ăsta fără de care nici să halești prin gări nu mai poți. Însă am văzut chiar polițai plictisiți. Cred că se putea trece și cu factura de la lumină! Scanată pe telefon.


sâmbătă, 9 octombrie 2021

Cea mai eficientă predică - de Nicolae.Geantă

“Unde ești Doamne, am urlat la zăbrele

Din lună venea fum de cățui,

M-am pipăit și pe mâinile mele

am găsit urmele cupelor Lui!”

(Radu Gyr)


Sfântul Ștefan a predicat atât de bine celor ce îl înconjurau cu pietrele în mâini încât i-a tăiat la inimă! Unii s-au pocăit. Alții au scrâșnit din dinți și plini de mânie l-au omorât! “Gata, am terminat pentru totdeauna cu omiliile lui!”. Dar suferința lui? Vorbele i-au fost poate uitate, dar suferința sa n-a putut fii stearsă din memorie. Cel puțin pentru Saul din Tars. Modul cum a suferit l-a răscolit pe prigonitor în mâruntaie. A fost mai mult decât o predică. Imaginea l-a urmărit. Până s-a convertit. Theresa de Lissieux tocmai asta spunea:”A suferi din toată inima pentru ceilalți aduce mai mulți oameni la Dumnezeu decât cea mai bună predică!”


joi, 7 octombrie 2021

Poligonul lui Dumnezeu – de Nicolae.Geantă

„De ce ar vrea Dumnezeu să mă încerce?”, e o întrebare pe care am auzit-o des în ultima perioadă. „Ce, nu știe El cât sunt de credincios?” Nu, Dumnezeu nu mă trece prin încercare numai să vadă credincioșia mea, ci ca El să-și dovedească față de mine credincioșia Sa.

Încercările sunt poligonul lui Dumnezeu. Locul Său preferat de teste. Dar și de intervenție. Când Șadrac, Meșac și Abed Nego au fost forțați să se închine în Valea Dura în fața idolului de 27 m al împăratului Nebucadnețar ar fi putut să spună: „Ne închinăm la exterior, dar în inima noastră rămânem loiali”, sau „O să ne cerem iertare după ce ne ridicăm!” Însă scuzele ar fi anulat relevația lui Dumnezeu! Dar integritatea lor a permis lui Dumnezeu să își arate puterea.

miercuri, 6 octombrie 2021

Mircea Roșca: Astăzi, în Comisia pentru drepturile omului am respins proiectul de lege privitor la certificatul verde pentru libera circulație

Prietenul meu Mircea Roșca, deputat liberal în Parlamentul României, creștin evanghelic devotat și foarte vocal, a respins în cadrul „Comisiei pentru Drepturile Omului” (din care face parte) proiectul de lege privitor la pașaportul verde pentru libera circulație. Respingerea a fost numai un prim pas, în curând proiectul va intra însă pe ordinea de zi în Plen, unde poate fi oprit sau aprobat. Într-o vreme incertă ca aceasta, cu presiuni uriașe asupra întregii omeniri -  pentru a se accepta un traseu impus și unidirecțional, a sta împotriva sistemului este nu un act de curaj ci de nebunie. Dar calea crucii, apărarea demnității și a aproapelui suferind mereu a fost nebunie pentru lume. 

Te felicit frate Mircea! Bravo! Aștept astfel de poziții de la cât mai mulți parlamentari. Unora nici prin cap nu le trece că sunt responsabili de starea națiunii... Ori poate nu le pasă?

Rugați-vă pentru Mircea Roșca! Pentru curaj, pentru trecere înaintea „celor ce sunt la butoane”, pentru a fi totdeauna cap și u coadă și mai ales pentru a face voia lui Dumnezeu! Rugați-vă și pentru colegii săi care pot lua decizii să fie sub călăuza Domnului. Căci singuri, oamenii pot greși!

Nicolae.Geantă

(citește declarația deputatului Mircea Roșca AICI)

Nicolae Geantă și Marian Mocanu în Austria

 ne vedem pe 9-10 octombrie

în apropiere de Linz, Austria


marți, 5 octombrie 2021

Colegilor mei de ziua lor! - de Nicolae.Geantă

Rebreanu spunea că sunteți lumânările care se consumă arzând! Să luminați cât mai intens în întunericul gros ce s-a lăsat peste țara noastră! 


Să aveți curaj! Nu lăsați capul jos de frica sabiei. Daniel Sihastru spunea că spinările se îndreaptă când nu mai pot suporta loviturile de bici! E timpul... Apoi, nimănui cu capul lăsat nu i s-a ridicat vreo statuie.


Să fiți uniți! Dezbinarea nu a adus niciodată victorie nimănui. Decât celor din tabăra adversă. Iar dușmanii școlii sunt mulți! Nu le pricinuiți bucurie.


Ai putea? - de Nicolae.Geantă

Ai putea pune deoparte pentru rugăciune măcar 5 minute dimineața și 5 minute seara? Într-un an ai vorbi cu Dumnezeu cca 61 de ore. Îți dai seama câte înveți în 61 de ore? Un curs întreg de facultate!

Ai putea să înveți măcar un singur verset biblic pe zi? Adică 365 de versete într-un an. În 30 de ani înseamnă 10.000 de versete! Ai știi o parte de Biblie pe de rost! (Biblia are 31.173 de versete).

Ai putea să vorbești despre Hristos unei singure persoane pe zi? Ai predica la 3652 de persoane în 10 ani. Adică ai evangheliza un sat întreg. Sau un cartier de oraș!

Ai putea să convertești un om într-un an? În 10 ani ai converti 10 oameni. Iar dacă și ei ar converti la rândul lor câte unul în 10 ani ați avea o biserică de 1024 de membri! Dar dacă ai converti 2 sau 3 oameni pe an?

Nicolae.Geantă


A căzut Facebook și Instagram la români. Consecințe - de Nicolae.Geantă

Ne gândeam că ține mai mult. Păcat că și-a revenit repejor. Tocmai am descoperit că mai avem și cărți în bibliotecă. Nu doar bibelouri și sticle.

Milioane de vloggeri n-au putut adormi pentru că n-au avut cui să transmită live părelorogiile pline de inepții. Au făcut constipație.

Unii bărbați au descoperit că locuiesc și copiii cu ei în casă. Unele femei au crăpat de ciudă că au pierdut like-uri pentru că nu și-au postat unghiile vopsite câteva ore mai devreme. 

O femeie a declarat că abia acum și-a dat seama că și soțul are rolul lui! Un bărbat a declarat că abia acum și-a dat seama cât de periculoși pot fi vecinii săi: „dacă nu au facebook nu știi ce mănâncă, pe unde umblă și nici cum îi cheamă!”

Infograficele au arătat că în România au scăzut alarmant atacurile de panică, frica, isteria și... minciunile. 

A picat Instagram. Cum vor mai știi colegii ce-ai mâncat la cină?

Dimineața asta toți tinerii s-au sculat mai devreme. Și culmea azi nu se merge la școală!

Nicolae.Geantă

vineri, 1 octombrie 2021

Nicolae Geantă - Tu pe cine ai așeza în vârful piramidei?

apasă pe link să afli răspunsul

La mulți ani frate Luigi Mițoi!

Domnul să fie înaintea ta ca să-ți netezească toate cărările! Și să-ți arate poteca cea bună. Spre Cer.

Domnul să fie înapoia ta ca să te ocrotească de vicleniile celui rău! Și de săgețile trase aiurea de indivizi care te atacă pe la spate! Hristos e mai bun protector decât tot NATO!

Domnul sa fie lângă tine ca să te mângâie când ești trist, să te împrospăteze ori de câte ori ești obosit, sa te întărească atunci când ești vulnerabil! Cu El de mână, c-o mâna cealaltă învingi toată planeta!

Domnul să-ți umple inima cu sensibilitate, cu pace și cu iubire. Iubirea nu se promite. Se trăiește zi de zi...

Domnul să-ți încingă brațele cu putere. Să lupți până ți se lipește sabia de mână! 

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine (Ţefania 3:17).

 Să ai în fiecare zi o sărbătoare sfântă!

Să trăiești veșnic!

 Nicolae.Geantă