Ochii inocenței - de Nicolae.Geantă

Un băiețel mergea pe stradă. Undeva era un grup de prunci gălăgioși. Cineva a strigat de la fereastra unei case: „Uită-te la țiganii aceia!” Băiețelul neștiind ce înseamnă cuvântul țigan a răspuns: „Nu sunt țigani, sunt niște copiii!” Ce lecție de inocență! Copiii nu nasc în ei cu sentințe!

Când e vorba de înțelepciune, de chibzuință fiți totdeauna oameni mari! Dar când trebuie judecați ceilalți de lângă voi fiți copii! Ochii copiilor nu văd mai puțin important pe nimeni!

Privește oamenii cu ochi de copil. Fără copilul din tine ești un adult pierdut!

Nicolae.Geantă

Copiii sunt cheile Paradisului! – de Nicolae.Geantă

„Copiii sunt florile vieții care se nasc cu capul în jos”, scria Antonie de Saint Exupery. Evident, renumitul franțuz a sugerat că pruncii trebuie ajutați să își ridice privirile-n sus în timp ce cresc. În sus spre părinți. Ascultare. În sus spre elite. Înțelepciune. În sus spre Dumnezeu. Sfințenie. De aceea Hristos a strigat într-o zi: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți! Căci Împărăția Cerurilor e a unora ca ei!” Ascultători. Înțelepți. Și Sfinți. Da, da, copiii sunt cheile Raiului!

Mă gândeam că roțile de floarea soarelui cresc numai privind Cerul. Dar am aflat într-o zi că atunci când e înnorat cresc privind una spre alta! Copiii trebuie crescuți cu privirea spre Cer. Și evident spre noi, spre cei mari. Între ceea ce facem noi și ceea ce face Cerul n-ar trebui să existe diferențe! Mai mult, Nicolae Iorga zicea că „pruncul nu datorează părinților viața, ci creșterea!”

Copiii sunt inocenți. Sunt timizi. Sunt senini. Sunt simpli. Sunt plini de bunătate. Și mereu sunt gata să ierte niște adulți grăbiți, iritați, corectori, obosiți. Priviți-i numai când ajungeți acasă: toate tensiunile zilei dispar când vin să vă îmbrățișeze chiar dacă nu le-ați adus nimic. Îmbrățișarea lor e cel mai bun medicament anti-stres!

Am învățat de la copiii mei că pruncii pot să iubească fără să li se poruncească. La ei iubirea e ceva firesc, vine așa pur și simplu. Ca respirația. Ei văd în noi iubire pentru că își doresc să o vadă! Cred că avea dreptate Dostoievski: „Fără copii ar fi imposibil să iubim această omenire!” Noi îi învățăm cum să crească. Ei ne învață cum să iubim.

Copiii sunt mereu proaspeți. Mereu perseverenți. Mereu exploratori. La ei bucuria vine fără un motiv anume. Mereu cu ochii sclipitori, mereu vorbind tare, mereu gata să creadă în tine! Cineva spunea că ei te văd mai sus decât ești și asta îți dă șansa să te ridici la acest nivel. Noi suntem modelele lor dar copiii sunt cel mai bun modelator al nostru!

Creșteți copiii privind atent la ei. Și ei la dumneavoastră. Nici nu bănuiți cât de sus veți urca împreună!

Creșteți copiii ascultători! Creșteți copiii înțelepți! Creșteți copiii sfinți! Este mai ușor decât să reparați oameni frânți!

Conectați copiii cu copilul din dumneavoastră! Veți primi cheile Paradisului... Veți trăi Raiul de aici!

PS: La Mulți Ani tuturor copiilor! Și celor mici și celor mari! Copilăria are vârste. Copilul din voi nu...

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Psalm pentru părinți

Repostez mai jos cel mai piratat articol al meu: PSALM PENTRU PĂRINȚI, scris acum 12 ani exact de 1 iunie, de Ziua Copilului! Psalmul, care a apărut la acea vreme pe blogul meu și site-ul Ciresarii.ro, și inclusiv în revistele oficiale ale Cultului Penticostal (Cuvântul Adevărului), și a Bisericii Creștine după Evanghelie (Calea Credinței), circulă pe sute de rețele de socializare, în diferite reviste sau ziare în format letric sau în format electronic. Asta înseamnă că este citit! Circulă evident fără numele autorului! Paradoxal, o pleiadă de preoți, călugări, pastori sau alte fețe bisericești îl postează cu... numele lor la autor! Aș fi curios să-i întreb ce câștigă? Că de pierdut au pierdut... Onestitatea. Mincinoșii nu sunt onești! Și nici atât sfinți! (Nicolae.Geantă) 

- linkul vechi - https://nicolaegeanta.blogspot.com/2011/06/de-ziua-copiilor.html

Psalm pentru părinți

Bucuraţi-vă seara când în casă este gălăgie, şi nu vă puteţi odihni de râsetele pruncilor dvs băgaţi în pat. Nu-i mai apostrofaţi că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca dvs. Într-o zi liniştea o să vă pară înspăimântătoare!

Bucuraţi-vă  când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. Într-o zi ve-ţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni!

Când ninge în luna Mai - de Mihaela Mănescu

Pe calea Ta îngustă către Rai
Atâtea amintiri m-au troienit
C-a început să ningă-n luna mai
Cu fulgi de îngeri dinspre infinit.
Mai am un vis, mă pregătesc să-l scriu. 
Dar vine, Doamne, vremea de cosit
Și holdele sunt coapte prea târziu
Iar eu în duh presimt c-am obosit..
Sunt tot mai singur și e tot mai greu
Să mătur neaua de la asfințit.
Nămeții reci se-adună-n jurul meu
Să pună capăt drumului croit.
O, ce m-aș face, Tată, până-n Rai
De nu ar fi odihnă de găsit 
Când ninge cu-amintiri în luna mai, 
La tronul Tău de Har nemărginit...

mihaela mănescu,
29 mai 2023

Nicolae Geantă - Trepte ale ieșirii din anonimat

sursa: Ben Hur Nicolae Geantă, via Cetatea Sfântă Târgoviște

Stejarii nu cresc în ghivece! - de Nicolae.Geantă

Soția mea a plantat niște meri în ghivece. Au răsărit destul de rapid, dar evoluția le e tare lentă. În ritmul acesta de dezvoltare nu voi apuca să mănânc niciodată din fructele lor. Oare de ce nu cresc? Pentru că au fost tare bine îngrijiți.

Gândiți-vă de exemplu la un stejar. Dacă-l plantezi într-un ghiveci NU va crește la fel de uriaș ca în pădure. Va rămâne un ikebana pitic chiar dacă tu nu îl tunzi! Pentru că, deși fiind stejar de soi, ghiveciul nu îi permite să-și dezvolte rădăcinile! Creșterea sa nu depinde de copac, ci de mediul în care trăiește!
Acum gândiți-vă la un creștin. Ori la o biserică. După ADN-ul moștenit ar trebui să se dezvolte, să crească, să expansioneze. Să domine totul în jur. Dar mediul în care habitează nu-i permite extinderea rădăcinilor.

Nu de multă vreme am citit istorioarele lui Napoleon Hill din cea mai cunoscută carte de literatură motivațională a lumii: „Think and grow rich”. Ideea de start a autorului este: să gândești pozitiv. Să crezi că poți realiza lucruri mărețe. Că poți da maximum potențialului din tine! Imaginându-te în vârf să perseverezi până îl vei putea atinge. Să-ți folosești bine creierul etc. Motivații de altfel suficient de grozave. Domnul Hill spune că „propriile noastre limitări sunt cele pe care ni le stabilim în mințile noastre”. Ei uite că aici nu-i dau dreptate. Nu a menționat pe nicăieri domnul Hill că fereastra de oportunitate a unui mediu adecvat este rampa pentru dezvoltare. Nu cred în ruptul capului că un softist s-ar putea dezvolta în satele cu case din nuiele din Karamuja Ugandei (ca să facă software trebuie să fie cel puțin într-un mediu de softiști), nici că Dedeman va avea mare vânzări deschizându-și un depozit în Borod (un sat bihoran cu 1000 de locuitori), și nici că într-un sat subcarpatic de 300 de case va apărea un megachurch!

 
Napoleon Hill prezintă ca vârf de suliță puterea gândului lui Edwin C. Barnes, un tip sărac dar isteț, care a visat să facă afaceri cu Thomas Edison, și  care, în ciuda faptului că era un no name din New Jersey, a reușit. Dar, nu a accentuat că succesul a avut loc după ce Barnes a părăsit New Jersey și a lucrat în laboratoarele domnului Edison de la Chicago (1905)! Că a trebuit să iasă la loc larg.

Moise era un erudit, un lider de neegalat, un prooroc cum nu mai avuse evreii. Dar, ca să-și pună atu-urile în joc, Dumnezeu a trebuit să-l scoată de la caprele Madianului și să-l aducă pe platourile Faraonului egiptean de la Ramses. Abia acolo Moise a demonstrat cine e... Moise. David a trebuit să plece de la oile Dotamului pe frontul din Valea Terebinților unde l-a învins pe Goliat. Acolo și-a căpătat popularitatea de rege! Hristos a trebuit să părăsescă micul Nazaret și să umble pe străzile Ierusalimului, unde a fost și răstignit. Ierusalimul era atunci nu doar un oraș uriaș evreiesc, era inima lumii. Cel mai bun punct de promovare a Mântuitorului. Creștinismul a trecut din mica Iudee în Asia Mică la Antiohia. Apoi la Pergam, la Efes, centre urbane regionale. În urmă a trecut la Atena, și a ajuns și la Roma – polii mondiali ai lumii antice. 

Poate că ai un vis neîmplinit. O luptă necâștigată. O creștere lentă. Sau bați pasul pe loc. Nu renunța la vis! Nu te resemna. S-ar putea să fie mai măreț decât mediul în care trăiești! Caută mediul unde poți deveni uriaș! Și nu uita: stejarii nu cresc în ghivece! Ca să fie stejari trebuie replantați în pădure!
 
Nicolae.Geantă 

Background la ultima mea carte: “Stejarii nu cresc în ghivece”

Prin harul lui Dumnezeu în fiecare an am descoperit câte o nouă filosofie de viață. O lecție fundamentală. De viață și moarte. De ieșire din eșec și avânt în succes. Una dintre învățături, din care am dat titlul prezentului volum, este că stejarii nu cresc în ghivece... Prin urmare am înțeles că cine vrea o lucrare mare trebuie să iasă din locurile strâmte. Vindecarea de viața banală înseamnă să insiști în lărgirea teritoriului până când are să se întâmple.

Unii oameni spun că „omul sfințește locul”. Și au dreptate. Un singur sfânt poate schimba milioane de păcătoși. Dar dacă locul este prea strâmt? Dacă potențialul uman e nesemnificativ numeric? Dacă piața de acțiune este prea mică? Rezultatele nu vor fi pe măsură?

Într-una din zile am spus soției mele că pădurile nu cresc în găleți. Poți să pui stejari uriași, poți să plantezi în ghivece Sequoia Giganteea... Rezultatul? Vor trăi în inaniție. Vor rămâne niște pitici. Numai buni de modelat ikebana. Ca să crească pădure arborii trebuie plantați pe un teren extralarg. Să aibă loc unde-și dezvolta arborii rădăcinile. Tot așa este și cu oamenii: expansiunea maximă a unui individ este direct proporționlă cu arealul unde-și desfășoară activitatea!

În anii de misiune creștină (și nu numai) am întâlnit persoane cu un remarcabil potențial, dar care datorită habitării în cartiere marginale ori areale rurale impactul lor nu a fost cel scontat. Am întâlnit de asemeni profesori bine pregătiți ori copii extrem de inteligenți care din cauza mediului în care își desfășurau activitatea nu au putut apare deloc sub reflectoare, acolo unde poate ar fi meritat. Da, mediul în care activau nu le permitea creșterea influenței. Oferea o dezvoltare limitată, un prag care nu putea fi trecut. Am întâlnit de asemeni afaceri care nu au putut rupe gura târgului, și-am întâlnit biserici care n-au expansionat, n-au duduit în arealul în care s-au plantat. Cu toate că valorile promovate erau aceleași calitativ. Nimic diluat, nimic inferior celor din marile zone.

Ca să ajungi un stejar în pădure trebuie să ieși din ghiveci. Dar pentru asta trebuie să îți asumi riscuri... Greu poți spune că e, dar nu înseamnă obligaoriu că e. Și oricum mai bine greu decât gol.

Mă gândeam că însuși Domnul Isus Hristos a trebuit într-o zi să iasă din Nazaret. Din „ghiveci”. „Pădurea” lui a fost Ierusalimul. Și de acolo a atras lumea întreagă!

 

Nicolae.Geantă  

Nicolae Geantă în Danemarca

 sâmbătă - leadership, duminică - botez

Lansare de carte: STEJARII NU CRESC ÎN GHIVECE

Semnal editorial. Ultima mea carte: „Stejarii nu cresc în ghiceve” - Nicolae Geantă

 „Stejarii nu cresc în ghiceve” este ultimul meu volum. Are 200 de pagini și a apărut la Editura Carmel Prind din Arad. Mulțumesc din nou editorului meu - Ovidiu Blaj - pentru sprijinul acordat și de data aceasta, dar și neobositului prieten, filosoful Mihail Neamțu, care mi-a scris o mică introducere cum numai penelul lui iscusit poate așterne pe hârtie!

Așa cum se și cuvenea, pastorul Nicolae Geantă are tolba plină de slove drese cu sare. El nu scrie pentru a obține un palmares academic, ci dintr-o nevoie interioară de-a limpezi tulburările, de-a înfrunta minciunile, de-a oferi direcție noilor generații crescute fără mentori, fără modele și fără motivație. Apreciez la fratele Nicolae pasiunea pentru Hristos, candoarea și spontaneitatea — imensa disponibilitate de-a merge încă o milă alături de fiii risipitori și orice rătăcit al soartei. Scrisul său dulce-picant, incandescent și pilduitor îl recomandă la orice vreme, fie de seceriș, fie de recoltă. (Mihail Neamțu) 

Ultima dirigenție...

Ultima oră s-a scurs... Poate prea repede!

Clepsidra vieții nu se întoarce invers pentru nimeni. Ce a trecut, trecut rămâne!

În patru ani atât am reușit eu pentru voi! Nu am putut mai mult! Și sincer aș fi dorit!

Sper să fi clădit măcar un centimetru la temelia vieții voastre!

Așa cum v-am spus la dirigenție: cu mine poate nu vă veți mai întâlni, dar cu dumnezeu vă veți întâlni sigur!

Acum că veți fi singuri am o ultimă și mare, mare rugăminte la voi: Cum vă pregătiți aripile aici, așa veți zbura dincolo!

Dumnezeu să vă crească aripi!

Să iubiți toți oamenii! Dar de temut să vă temeți numai de Dumnezeu!

D i r i g u'
Nicolae.Geantă

A7TV - Ovidiu Milian - Ce este omul?

Prietenul meu Ovidiu Milian, bihorean pur sânge, într-un interviu care te pune pe gânduri...

În discuție cu Cristina Timariu și Costel Pârnău.

video by A7Tv

Și în 2023 Ziua Tatălui a trecut neobservată! – de Nicolae.Geantă

Adoptată prin lege încă din 2010, Ziua Tatălui (a doua duminică din luna Mai) a trecut neobservată (și în 2023) în România! Țara noastră a fost ultima din Europa care a stabilit o zi pentru sărbătoarea taților! Poate tocmai de aceea a trecut… nesărbătorită (chiar dacă a fost a XIV-a oară: majoritatea românilor nici nu știu de ea!)

Ca și mămicile, tăticii sunt indispensabili copiilor! Ei trebuie să fie purtătorii de poveri, sfetnicii cei mai buni, sponsorii nerambursabili. Pentru fetițe de obicei tații lor sunt eroii preferați; pentru băieți sunt modelele de urmat. Mulți dintre prunci când ajung mari sunt un copy-paste al taților lor!

Tații trebuie să fie preoții casei, etalon de spiritualitate, o carte de rugăciune totdeauna deschisă… Înțelepciunea, logica, brațul de fier, neoboseala, stăruința în a duce totul la bun sfârșit, încăpățânarea de a nu se da bătut, perseverența în a schimba lumea, sunt numai câteva din deprinderile pruncilor „furate” de la tați!

Tați trebuie să fie modelul suveranității, liderii ce trebuie urmați de plăcere, iubiți necondiționat. Tații oferă cel mai mare dar copiilor lor: cred în reușita lor! Și asta le dă aripi micuților de azi ce vor fi giganții de mâine.

Un tată e un zid în spatele căruia ești protejat,
un ocean de îndurare care acoperă orice năzbâtie face pruncul,
e săgeata ce te propulsează spre înălțimi.
 
Un tată e-o comoară ascunsă în inimile copiilor,
o poveste spusă la nesfârșit de care nu te plictisești
o melodie prin care visezi să îți crească aripi.
 
Un tată e un stadion de susținători pentru pruncii săi,
face mai mult decât o sută de profesori,
și e mai prudent decât o duzină de drone.
 
Un tată e a treia mână a copiilor lui.
Mai ales când aceștia devin adulți
și au casele lor…

Vrei să știi cum arată un tată bogat? Priviți-l atunci când copiii aleargă spre el chiar dacă vine acasă cu mâinile goale!

Iubiți-vă tații! Apreciați ce fac ei pentru voi! Cine face așa va trăi pe pământ multe zile. Nu o spun eu, ci porunca a cincea din Biblie!

E drept, mama e primul cuvânt sfânt după Dumnezeu. dar niciunul dintre noi nu am fii astăzi aici dacă nu era și un tată!

Poate anul viitor, în România, Ziua Tatălui nu va trece din nou neobservată. Măcar de tine. Și să nu uiți: va fii o zi când ai dori să o poți sărbători. Dar nu mai ai pentru cine...

Iar dacă ești tată cumva îți spun doar atât: „Ești ceea ce faci! Nu ceea ce spui că vei face!”

PS: Știu, sunt tați care au călcat în străchini. Au dezamăgit. Chiar și de aici ați învățat ceva: să nu fiți niciodată ca ei.

Nicolae.Geantă

Azi, victorie! Și e suficient...

Final emoționant. Numai cine nu participă la concursuri cu elevii (mai ales cu fetele) nu știe ce fiori trec prin ele. Mai ales dacă sunt concursuri științifice care storc neuroni. Și fiori.

Daria din cauza emoțiilor nu a putut adormi nici la trei dimineața! Șteffy a bufnit în lacrimi când am ajuns la ușa liceului ploieștean. Karinei i s-a făcut rău chiar pe scenă în timpul prezentării lucrării!

Fetele au fost prima dată la un concurs cu miză mare!

Mi-a fost extrem de milă de ele! Dar m-am rugat continuu în sală să treacă peste impas! Dacă nu aveam cui să mă rog? Și dacă nu știam să mă rog?

Final încununat. Numai cine muncește pe brânci primește lauri. Medalii. Leneșilor nu le face nimeni statui! Nici măcar din rugină...

Ploiești. Liceul Caragiale. Faza județeană de Comunicări Științifice ale Elevilor, Geografie, 12 mai 2023. Daria - centru - premiul I . Șteffy - stânga - mențiune. Karina - dreapta - mențiune

A fost o bucurie să lucrez cu voi! E doar începutul... 
M-ați făcut să plâng! Și să cred din nou că România nu e chiar eșec total. Da, România (ne)educată încă mai are oameni care se vor ridica! Care o vor ridica!

Final binecuvântat! Felicitări e puțin spus! Vă doresc să fiți binecuvântate în Numele lui Isus Hristos! Binecuvântarea Sa e cel mai mare premiu pe care-l poate primi cineva.

profu'

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Noul Paste (audio)

sursa: Ben Hur Nicolae Geantă

Un drum care nu duce la Biserică nu duce nicăieri - de Nicolae.Geantă

Într-un film rusesc, un străin ajunge într-un sat siberian. Acolo, la râu niște femei spală rufe. Bărbatul întreabă: „Îmi spune-ți și mie care este drumul ce merge la Biserică?” Femeile îi răspund: „În satul acesta nu este Biserică!” Atunci străinul întreabă din nou: „Dacă nu este Biserică mai au vreun sens drumurile?”

Chiar așa, dacă drumurile noastre nu duc la Biserică știm încotro mergem?

Duminica toate drumurile merg la Biserică! Acolo e locul în care mergem pentru partea aceea nevăzută din noi care nu se sfârșește odată cu lumea aceasta!

Biserica este locul unde sufletul își pregătește șaua pentru veșnicia cerească!

Chiar așa, tu mergi la Biserică?

Și dacă nu mergi unde îți înnoiești partea dinăuntru?

Nicolae.Geantă