Nicolae Geantă și Ovidiu Gerbacea - Mai e credința de bon ton? (ep.1)

sursa: Ben Hur, via Biserica Română Odense, DK

Jurnal de Odensee - de Nicolae.Geantă

Românii evanghelici din Danemarca au cinci biserici. Una dintre ele este în Odense. Adică într-al treilea oraș ca mărime al regatului (peste 190.000 locuitori). E însă cel mai mare oraș din insula Fyn, a doua ca mărime după Zealand (unde-i situată Copenhaga). Pe lângă Peninsula Yutlanda Danemarca are 443 de insule. (Plus Groenlanda care e cât vreo zece Românii). Românii din Odense au avut o seară de evanghelizare. Și alta de botez. (Deci m-au invitat să predic! Da, da, au avut curajul acesta!). 

Am aterizat la Billund seara după 21. Direct în jumatea Yutlandei și direct în climă oceanică de toamnă. Adică burniță! În aeroport m-au așteptat Ovidiu (pastorul) și Sorina. De aproape trei ani mă așteptau să îmi dea o îmbrățișare! După “hugs”-urile frățești am gonit prin noapte. Flămânzi. Pentru că în țara vikingilor după ora 21 se moare de foame! Nici măcar în orașele mari restaurantele nu sunt deschise. Pentru un danez să lucrezi după ora asta e ca și cum ai scula un adolescent să facă planton doi! Crimă și pedeapsă! Am mâncat totuși un Burger King. Ori o Burger Queen după formă. Adică ceva ceea ce eu nu înfulec decât în caz de extremă majoră! 

Până la hostel-ul unde am fost cazați de către George F. am avut de mers prin beznă de tăiat cu briceagul. În insulele daneze noaptea nu e o glumă. Ori cum ar zice un domn președinte: noaptea nu-i ca ziua! Întunericul e negru absolut. Ferească Dumnezeu să faci vreo pană prin câmpiile lor glaciare. Nicio lumină nu vezi, nici pe străzi, nici pe autostrăzi, nici pe poduri. La capitolul ăsta românii sunt boemi. (La fel și la șaormerii). Mai mult, pe străzi, în orașe, nici țipenie de om. Deși e weekend. Trebuie să recunosc: pentru mine Danemarca e cea mai plictisitoare țară din lume!!! Aici viața se derulează cu încetinitorul. Pe stradă oamenii se duc de parcă vin. Nu știu cum i-au scos statisticile mondiale că sunt cei mai fericiți de pe glob, căci eu n-am reușit să văd mai deloc asta la ei! Nici măcar timpul în Danemarca nu râde… În insulele lor opt luni pe ani Soarele nu prea are dinți. Intri in depresie.

După aceea, mai târziu, prea târziu - de Nicolae.Geantă

foto: stejar texan (Banderas, TX)

Când Apostolul Pavel a dorit să-și apere învinuirea în fața dregătorului Felix, acesta care știa foarte bine „Calea” pe care renumitul creștin mergea, mai întâi l-a amânat (Faptele Ap. 24:22). După câteva zile însă a venit cu soția sa Drusila și l-a audiat pe „inculpatul” neprihănirii. Când a auzit mărturia și ce predică rostea Pavel, Felix i-a zis nepăsător: „De astă data du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema”. Și doi ani nu l-a mai căutat lăsându-l prizioner în lanțuri. Biblia spune că s-a temut să nu-și piardă postul. Apoi Felix n-a mai fost dregător (un fel de prefect)…

În viață, adeseori, ne purtăm ca și Felix. Amânăm pentru „mai târziu”. Dar mai târziu…  

Jacques Prévert spunea că lăsăm totul pentru „mai târziu” de parcă „după” ar fi al nostru. „Pentru că ceea ce nu înțelegem, zicea JP este că: după aceea cafeaua se răcește…, după aceea sănătatea trece..., după aceea copiii cresc..., după aceea părinții îmbătrânesc..., după aceea promisiunile sunt uitate..., după aceea ziua devine noapte..., după aceea  viața se sfârșește. Și atunci este adesea prea târziu”.

Psihologii între sfaturi și proliferarea demonismului - de Nicolae.Geantă

Unul dintre studenții noștri de la Școala de Predicare ne-a spus azi pățania unei colege de-a lui. Femeia, care are un copil de 12 ani mai plin de energie, a fost sfătuită de școală să meargă cu pruncul la psihologul școlar. Băiatul este destul de violent cu colegii, înjură ca birjarii și face numai rele. Iar mama a ascultat îndemnul școlii. După câteva discuții psihologul i-a sfătuit... „să-și înceapă viața sexuală mai devreme!” Mama copilului a fost șocată! Nici ea, nici eu, nu știam că un copil de 12 ani poate scăpa de teribilism prin... sex! De fapt nici măcar nu se poate. Mai mult ca sigur că urmând sfatul psihologului băiatul ar ajunge să facă alte dandanale.

Întâmplarea de mai sus nu e singulară în România. Din ce în ce mai mulți părinți care au copii-problemă îi direcționează către psihologul școlar! Care de cele mai multe ori oferă soluții năucitoare. Nepotrivite. Nu mai zic că și în afara Bibliei sau a eticii ori moralei. 

Zilele trecute am vorbit în Danemarca cu o femeie care se văita că e urmărită aproape zilnic de Protecția Copilului pentru că băiatul său mai mare e foarte energic. Și psihologii școlari cred că e nebun! Tot acolo mi-a spus un bărbat că psihologul școlar stă cu copilul de vorbă, îl mângâie pe spate, îi oferă ciocolată sau bomboane și în timpul „terapiei” îl descoase tot ce se întâmplă acasă! Iar dacă pruncul a ciripit ceva în neregulă poți rămâne fără copii. Toată planeta știe prin ce „furci caudine” au trecut/încă trec familiile Bodnariu în Norvegia, Furdui în Germania, Rotundu în Danemarca,  Smicală în Finlanda. Și lista s-ar prelungi foarte mult, dar am vorbit numai de aceste cazuri deoarece părinții sunt niște creștini practicanți. deci nu se pune problema imoralității sau a ne-educației.

Dacă eram măcar profesor al piciului de 12 ani de mai sus l-aș fi întrebat pe psiholog: „Și cu cine să debuteze în viața sexuală? Cu vreo fetiță de vârsta sa? Nu i-ar strica și acesteia viitorul? Cu vreo femeie în vârstă? Cine se încurcă cu un prunc? Cu vreo femeie de moravuri ușoare? Dar dacă s-ar îmbolnăvi de vreo boală venerică? Să meargă de la 12 ani la bordel? Și de unde ia bani să plătească? Să se căsătorească? Încalcă legile țării. Să urmărească pornografie? Păi intră în altă dependență...” (Mă gândeam dacă psihologul ce crede în terapia sa tâmpă și ar avea o fetiță de 12 ani ar oferi-o ofrandă piciului agresiv?).

Sfatul psihologului de mai sus este complet drăcesc. Contribuie nu la aplanarea unor conflicte, nu la reducerea unor tulburări de comportament ci la adâncirea lor. Contribuie la proliferarea demonismului. 

Nu știu de unde să iau mama copilului că i-aș da o rețetă foarte simplă: ca să scape de teribilism băiatul trebuie să alerge întâi la Dumnezeu. Așa va descoperi rugăciunea, cititul Scripturii, predicile vindecătoare, pofta de-a face bine. E cel mai simplu exercițiu de-a scăpa de teribilism! Rețeta e valabilă nu numai pentru un prunc de 12 ani! 

Dragi părinți, fugiți de sfaturile tuturor care vă îndrumă copiii să facă ceea ce Dumnezeu nu i-ar îndruma! Nu contează dacă sfătuitorii sunt consilieri școlari, psihologi, psihoterapeuți, medici, pastori ori preoți. Contează dacă ceea ce vă sfătuiesc ei este „în voia Domnului”.

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Păstrați focul aprins!

video by Ben Hur

Vă așteptăm la Școala de Predicare

mai sunt locuri! grăbește-te! 

Începând cu 1 octombrie 2022 începem din nou Școala de Predicare. 
Cursurile (atât pentru anul II, cât și pentru anul I) se vor desfășura în prima sâmbătă din fiecare lună la Biserica Profides București (Romexpo, C2). 

Profesori: Toni Berbece și Nicolae Geantă.
Pentru anul I vă așteptăm pentru înscriere! 
Pentru detalii urmărește afișul!
Vă așteptăm cu drag!

Nicolae Geantă - De ce NU poate fi învinsă Biserica

 

Video by Ben Hur

Odensee Domkirke

Nicolae Geantă - Tristețea de la Cina Domnului

Ipocrizia - de Nicolae.Geantă

"Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor" (Matei 6:1) 

Hristos a numit-o fățărnicie. Pavel a numit-o fariseism. Grecii au botezat-o hipokrites, al cărui sens inițial era de fapt "actor". Iar actorul antic era purtător de măști. Adică purta mai multe fețe! Ipocrizia. Starea de-a fi ce nu ești...

Ipocrizia se ascunde sub o fațetă falsă. Ceea ce face, ceea ce promovează, e ceva văruit. Isus a zis ceva despre... mormintele văruit. Miros urât. 

Ipocrizia îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Chiar și atunci când omul crede că îl caută!

Ipocrizia îi întoarce pe oameni împotriva lui Dumnezeu. E revoltă la adresa Creatorului. 

Ipocrizia este expertă a te trăi virtutea de la distanță. Ipocritul minte cu sinceritate!

Dumnezeu nu are niciun fel de toleranță față de ea! Fugiți de tovărășia ei, de oamenii ipocriți. Sub masca ei se ascunde diavolul.

Contraste - de Virgil Chirianopol

Sunt bucurii care-ntristează, 
Sunt întristări ce fericesc, 
Sunt zile fără de lumină 
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară 
Şi sunt minciuni care ridică, 
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă, 
Dar când s-au stins parcă n-au fost, 
Palate care nu pot ţine 
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară, 
Dar negri în adâncul lor 
Şi negri în afară, negri, 
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea, 
Dar şi amaruri ce-ndulcesc 
Sunt nedreptăţi care îndreaptă, 
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

Nicolae Geantă în Danemarca

 Odensee, 24-25 septembrie 2022
sâmbătă seara va concerta grupul Continental

Cele șapte minuni

Ana era o fetiţă de 9 ani care trăia într-un sat. Fetiţa terminase clasa a IV-a şi aflase cu bucurie că a fost admisă în clasa a V-a la una dintre cele mai bune şcoli din oraşul învecinat. În prima zi de şcoală, Ana a mers în grabă spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la şcoală.

Când a ajuns, fetiţa a cerut câteva indicaţii altor elevi pentru a reuşi să ajungă în clasa sa. Pentru că Ana era îmbrăcată modest şi ştiind că este dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. În scurt timp, a venit şi profesorul şi le-a cerut tuturor să facă liniște, a prezentat-o elevilor pe Ana şi le-a spus că ea le va fi colegă de acum înainte. Ora a început şi profesorul le-a cerut elevilor să fie pregătiți pentru un test de câteva minute. El le-a cerut atunci copiilor să scrie care sunt cele şapte minuni ale lumii.

Toți au început să scrie repede. Ana însă scria mult mai încet decât colegii săi.

Haos și Ordine - de Nicolae.Geantă

Oamenii de știință mă obligă în fiecare an să le spun tinerilor la liceu că Universul (nemărginit, cu miliarde de stele, galaxii, cele opt planete cunoscute, sateliții lor, cometele, asteroizii și prafurile ori pulberile cosmice) a apărut în urma unei... explozii! A Big-Bang-ului. Adică, susțin stimabilii, materia care se înghesuise undeva cu tensiunii foarte ridicate a... explodat. Și în urma bubuielii a rezultat... ordinea! Da, din haos a apărut ordinea: planetele au orbite perfecte, stelele nu se ciocnesc, Soarele nu strălucește cu intensitate mai ridicată ori mai scăzută, Terra nu se învârte invers... Și asta de... când e Universul! (Unii zic de 15, alții au redus la 10 miliarde de ani! Că ce mai contează 5 miliarde de ani în zilele noastre!).

Nu pot crede nicio iotă că din haos poate ieși ordine. Atunci o să „zvârl” o dinamită în curtea unui consătean - care are grămada de fier vechi mai înaltă decât căpița de fân, în loc de uși are covoare, în loc de tablă pe casă are acoperiș de nylon, iar curtea e pavoazată cu cauciucuri, jante ruginite, ștraifuri destrămate, plastice de tot felul și grămezi de gunoi; dar în urma unei „duduieli de-ți ieie auzul” a dinamitei mele o să se așeze matematic tabla pe casă, termopanele, florile în straturi prin curtea betonată! (Dacă zic asta cuiva mă consideră diliu). „Cum adică dom' profesor să facă ordine o dinamită?”, mă întreabă elevii mirați. „Adică o întâmplare oarbă a creat un Univers perfect și eu nu reușesc să amenajez o curte cu o grenadă?” Și toți bufnesc în râs... Da, e de râs: din haos nu se face ordine!

Rugăciunile se fac numai către Cel Răstignit - de Nicolae.Geantă

O bătrânică se ruga pe marginea drumului în fața unei cruci: „Doamne Dumnezeule, ai milă de mine! Sunt săracă, nu am bani, nu am de niciunele, nu am lemne de foc, vine iarna, îmi este foame...” Un trecător, ce pășea indiferent pe stradă,  o aude pe bătrână și îi spune ironic: „Bunicuțo, nu la cruce trebuie să te rogi matale pentru bani, pentru lemne, pentru alimente! Ci să te rogi la primar, la prim ministru, la președintele țării! Bătrânica, fără să se sinchisească măcar, i-a răspuns (cu cea mai mare înțelepciune): „Maică, m-aș ruga, dacă i-aș vedea răstigniți!”

Unii ar crede că bătrâna i-ar fi dorit răstigniți pe politicieni. Cei ce gândesc așa sunt plini de răzbunare. Iar... răzbunarea e îmbrăcată cu haine de răutate. Bătrâna însă nu le purta...

Dincolo de Rugul Aprins - de Nicolae.Geantă

Saint John, Indiana

De 40 de ani Moise colinda zi de zi prin pustiu. Păștea oile învârtindu-se în cerc. Acasă - Sinai- pășune - adăpătoare - stână - acasă. La fel ca noi când trăim fără Dumnezeu. Facem doar rotocoale. Și fiecare rotocol e de fapt un nou zero.

Mai mult Moise locuia în pustiu. Departe, departe de cei dragi ai săi. Octavian Paler zicea că nu există pustiu. Ci incapacitatea noastră de a ne umple golurile în care trăim… Deci Moise era incapabil să-și descarce dragostea pentru semeni.

Iar în pustiu Moise avea in banner. Chiar pe Sinai. Un punct limită. “Pe aici nu se trece!” Un fel de Mărășești. Prin urmare trăia ca noi: obișnuit! Deși Dumnezeu îl chemase să trăiască superlativul (la fel și pe noi).

Nicolae Geantă și Petru Amarei | Copilăria, rromii evanghelici și vizitele mele în US | EMISIUNEA FAȚĂ ÎN FAȚĂ

sursa: Ben Hur via RTN Chicago

Nicolae Geantă - Lupta de a rămâne OM

sursa: Ben Hur via Bethany Chicago

Jurnal dela Convenția 52 - de Nicolae.Geantă

Happy Valley Church,
Phoenix Arizona

După ce ieși din autostrada 17 și mergi puțin prin Happy Valley, o zonă uscată a Phoenix-ului arizonian, ajungi într-o oază de verdeață. Palmieri, cactuși, diverși arbuști, leandri, flori (da, în semideșert!) și-o impunătoare biserică. Românească. O clădire semeață ce domină zona. Prin suprafață, culoare și mai ales… viață. Forfotă. Poftă de Dumnezeu.

Great. Acesta e cuvântul de zi pentru Biserica Happy Valley, Phoenix, Arizona. Cea mai mare biserică (penticostală) pe care o au românii din diaspora. Gazda Convenției 52. Acel megaeveniment anual al bisericilor române penticostale din SUA și Canada. 

Când am ajuns vineri seara la Happy Valley Church era ciorchine de mașini. Mii de oameni veneau spre biserică. Întâmpinați la intrări de către… șerif. Șeful acela  american cu insignă și pușcă. Alături de oamenii săi. În America dacă șeriful e prezent înseamnă că se petrece un eveniment extrem de important. Mașinile românilor nu mai încap nici pe drum. Prin urmare o familie vecină cu biserica a ieșit în stradă cu… furci și sfoară. După ce le-au înfipt în  pământ (a se citi pietriș roșu de deșert) ca să-și marcheze proprietatea, au intrat mulțumiți în bătătura lor. Nu cumva să îi deranjeze pocăiții români! Interesant e că atât casa cât și curtea “neighbor-ilor” erau un haos general. Invers proporțional cu mândria lor gonflată. A fost cel mai neprietenos gest ce l-am întâlnit în Arizona după clima de 109 grade Fahrenheit! Adică 43 de grade Celsius!

Biserica Happy Valley are o suprafață de 5000 metrii pătrați! O jumătate de hectar numai clădire! Iar capacitatea e de 4000 de locuri. La Convenție a fost arhiplin. Duminică seara numărul de participanți s-a apropiat de 4500! Prin urmare la intrare erai întâmpinat de un batalion de stewarzi. Unii conduceau chiar  “golf cart-uri” (mașinării pentru golf) care aduceau frații în vârstă din parcări. Dar se înghesuiau puzderie și tinerii…

Ce lipsește americanilor - de Nicolae.Geantă

Chiar așa, poate lipsi ceva americanilor? Țării abundenței unde e totul și de toate? Oamenilor ăstora care pur și simplu își răsfață pielea? 

Am văzut că le lipsesc florile. Rar, extrem de rar, vezi o casă împodobită cu flori. Cât despre aranjamente florale prin orașe, pe străzi ori prin sate, nici vorbă. E drept, oriunde întâlnești tot felul de arbori și arbuști. În schimb am văzut cimitirele foarte îngrijite, cu gazon proaspăt tuns și cu flori. Da, americanii au flori mai mult în cimitire! Oare de ce? Că oricum acolo nu mai pot fi apreciate de nimeni. Morții nu se mai pot bucura de ele. Poate sunt duse fiindcă în timpul vieții nu au timp să se viziteze și să își ofere flori? Nu cred. Pentru că eu am observat că toate florile cimitirelor sunt din plastic (e lege). Morții oricum nu mai pot mirosi! (Totuși am rămas uimit că Arizona e plină de flori! Flori ale plantelor cu țepi! Țepii sunt o răutate a florilor. Apropo, ne putem bucura că florile au țepi sau că tepii înfloresc?)

Am văzut că noaptea nu există iluminat stradal. Când e seară totul e cuprins de negură. La periferia orașelor America e urâtă noaptea. E un înfricoșător halloween.  Mai ales că unii au puști. Totuși, prin pădurile ori pe câmpurile sale, din beznă mușcă mii de lumini. Fiecare  casă participă cu feeria ei de iluminare. Feerie particulară. Iar lumina publică e cu atât mai multă cu cât participă mai mulți particulari. La fel ca în viață: orice om trebuie să fie o lumină! Și cu cât luminăm mai mulți cu atât întunericul se risipește! Întunericul nu e decât absența luminii.

La mulți ani sweety! - Nickbags.ro

Când cineva mă întreabă cum definesc iubirea îi spun numele tău. Pentru că iubirea caută totdeauna să facă fericit pe celălalt! Mulțumesc pentru că mă faci zi de zi și mai fericit! You are amazing! Esti specială!

Când cineva mă întreabă ce este jertfa îi spun numele tău. Ai rupt mereu din tine că să ne împrospătezi pe noi. Ne-ai împins mereu în sus coborându-te pe tine! Ai ars tu să ne luminezi pe noi! Ești rezervor de dăruire…

Când cineva mă întreabă ce înseamnă vrednicia îi spun numele tău! Îți mulțumesc pentru modul în care îți sacrifici puterea. Pentru familie. Pentru biserică. Pentru oricine… Pentru tine oricine e… aproapele tău. Știai că palmele tale sunt cele mai frumoase după palmele lui Hristos?

Când cineva mă întreabă ce este bunătatea îi spun numele tău. Ești fermecătoare! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a hăruit să fiu însurat cu un înger!

Ce lecții am învățat în Arizona - de Nicolae.Geantă

Arizona | Victory Steps at Verrado

Am constatat că oricât ar fi de sterp un loc acolo există plante care trăiesc! Ele se adaptează la uscăciune. Chiar și în condiții de secetă agresivă viața e biruitoare! Prin urmare am învățat că în ciuda faptului că trecem prin “deșerturile vieții” putem supraviețui. Asprimea ne face și mai puternici. 

Plantele din Arizona nu beneficiază de un sol consistent. Și totuși ele se încăpățânează să se agațe de orice firicel de pământ printre stânci. Învățăm că în ciuda faptului că societatea contemporană a devenit un “deșert”, credința ne ține în viață. E humusul ceresc care fertilizează speranța.

Am mai văzut pe aici că în ciuda tornadelor (rare dar distrugătoare) plantele rezistă la vânt. Am învățat că în viață nu toate furtunile sunt venite să ne distrugă. Unele ne netezesc calea! Și ne scapă de crengile uscate…

Nu priviți munții! Ci orizontul de deasupra lor - de Nicolae.Geantă

„Când cineva este sus pe munte nu vede munții”, zicea prietenul meu Ovidiu Suciu, un nou pastor la Chicago. „Dar când suntem în vale atunci munții devin amenințători!” Da, în vale munții ne par dușmani!

Verrado Arizona
Sorana Desert

Mă gândesc că atunci când suntem pe culmile montane deasupra lor (și a noastră) sunt numai orizonturile. Și orizonturile sunt totdeauna largi. Extralargi. XXXXL. Dar totodată sunt și neamenințătoare! Orizonturile sunt posibilități de înaintare infinite. În schimb când treci prin vale munții par vrăjmași. De jos se văd pereți înalți de netrecut, de neînvins; ni pare că milioane de tone de rocă se pot prăvăli peste noi! Te vezi mic, neputincios, nefolositor!

De aceea psalmistul ne învață că atunci când trecem prin văi să nu ne “ridicăm ochii spre munți” (psalm 121). Ne putem descuraja. Ci să ridicăm ochii spre Domnul! 

Când treci prin încercări, prin dureri, prin eșecuri, când toate acestea se ridică în jurul tău ca niște munți, nu privi decât la Hristos. Dacă privești la probleme, sau la oameni ca la niște “munți” ai putea da înapoi. Privește spre Dumnezeu și vei vedea nu doar Frumusețea, dar și pofta de a continua lupta! Escaladarea. Iar când ai ajuns pe munte rămâi acolo! Orizonturile sunt create pentru tine!

Nicolae.Geantă

Phoenix, Arizona

Nicolae Geantă - Ce urme lași în urmă?

Video by Ben Hur via Bethany Church San Antonio

Happy Birthday Fivi! - Nickbags.ro

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că pe obrocul Cerului te-a scăpat într-o zi chiar în casa noastră. Așa am avut parte și noi sa trăim alături de îngeri! You are brigt me lovely daughter!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că datorită ție putem vedea trandafiri înflorind chiar în mijlocul zăpezilor. Da, iubirea ta pentru noi alungă orice eră glaciară! You are a perfume that keep us awake!

Îi mulțumesc Domnului pentru că ți-a sădit o inimă mare și un cap bun. Unii părinți n-au parte nici de inimi, nici de cap! Doar de peri albi de tineri! You are amazing me sweet!

Nu pot să te îmbrățișez azi de ziua ta când schimbi prefixul cu 30, dar o fac cu o rugăciune! Prayers are the warmest hugs!

Nicolae Geantă - Ziua Judecății

 Oamenii cred că Dumnezeu întârzie! Dar va veni indubitabil…

Video by Ben Hur

Nicolae Geantă - Cum să ascuți o săgeată

 

Nicolae Geantă în Texas

Nicolae Geantă la Springfield, Michigan

 Mă bucur că românii au deschis biserici peste tot! 

Asta înseamnă că Dumnezeu este prioritar! 

El să binecuvânteze toți românii, oriunde s-ar afla!

Nicolae Geantă - Lupta de rămâne om

 

Biserica Betania Chicago, 7 August 2022

Tu mergi la Casa Domnului? - de Nicolae.Geantă

Mă bucur când mi se zice “haide la Casa Domnului”, spune David într-o cântare a treptelor, în psalmul 122. De ce așa bucurie să mergi la biserică?

1) Pentru că acolo oamenii “se suie” (da, mersul la biserică e totdeauna o urcare, o treaptă mai sus) că să laude Numele Domnului! (verset 4). Biserica e singura instituție unde laudele nu trebuie să fie egocentrice! E lipsită de selfism! Deci de… mândrie!(De aici învățam că oamenii nu-l laudă pe Dumnezeu din… mândrie!)

2) La biserică sunt și “scaunele” de judecată! (verset 5). Acolo judecă Dumnezeu după dreptate, și tot acolo ne autojudecăm. Adică ne pocăim de păcate! Biserica nu e numai tribunal pentru gafe ci și cimitir de poveri! Neîncăpător…

3) La biserică omul primește pace! (verset 7). Dar după ce laudă Numele Domnului și se cercetează pe sine însuși. Nu știu de ce avem damblaua de a judeca numai pe alții! 

4) În Casa Domnului căpătăm fericire (verset 9). Laude+pocăință +pace=fericire. Simplă rețetă! Accesibilă oricărui om!

Tu mergi la Casa Domnului?

Nicolae.Geantă

Detroit, Michigan

#nickbags.ro

Pumpkin Church - de Nicolae.Geantă

“Pumpkin Church” înseamnă “biserica dovleac”. Numele însă nu apare pe frontispiciul niciunei biserici. Pentru că Pumpkin Church este o stare. Din nefericire cam des întâlnită!

Dacă privim atenți la dovleac vedem că el crește atâta vreme cât are vrejul verde. Când acesta s-a uscat dovleacul rămâne în loc. Poate ploua cu găleata, poate fi vreme tropicală, poate fi pământul fertil și chiar împrăștiați nutrienți. Dovleacul nu mai crește deloc! Se încăpățânează să… rămână în loc. Apoi se întărește pe zi ce trece!

“Biserica dovleac” este aceea care a acumulat cândva ceva cunoștințe. A crescut un timp apoi a intrat în stagnare.  Pentru ea nou, primenire, prospețime, creștere continuă sunt deranjante. Nu acceptă nicio schimbare! De fapt nici nu caută refresh-ul. Filosofia ei de viață este: “e suficient să rămânem așa!” Apoi, orice înnoire a poate fi anatema.

“Pumpkin Church” nu e o biserică ce doarme. Dar e biserica unde nu se petrece nimic. Pentru că totul a devenit mecanic, automat. Știe întotdeauna ce “mișcare” (în loc!) urmează. Și, pe zi ce trece se osifică. Se betonează. În inimi. 

La “Pumpkin Church” lipsește apetitul pentru citit, pentru pregătirea predicii, pentru cântările noi. Lipsește teologia publică, ieșirea în stradă. Lipsește transpirația în slujire. Lipsește viziunea. Lipsește planul de atac pentru azi. Și mai ales pentru lupta de mâine.

În fapt “biserica dovleac” nu mai e vie! Există, dar cam de multișor a pierdut legătura cu rădăcina.

Știți ce-am constat de-a lungul vremii? Că dovlecii după ce nu mai au vrej și au rămas un timp în stagnare putrezesc! Deci mă tem: “Pumpkin Church” poate rata (cu brio) veșnicia!

Să evităm la maxim starea de dovleac! E simplu: rămânând permanent în legătură cu Rădăcina. Rămânând conectați cu Hristos! Și neuitând nicio clipă avertismentul Său din seara Cinei de taină: “despărțiți de Mine, nu puteți face nimic!”

Nicolae.Geantă

Northville, Michigan

Nicolae Geantă în tabăra Bair Lake Bible Camp, Michigan

 

Nicolae Geantă la Chicago

 

Nicolae Geantă în USA

 Dacă Domnul îngăduie la sfârșitul acestei săptămâni voi ajunge în USA, la Chicago.

Prima săptămână voi fi în Chicago, la Bisericile Betania și Golgota.

Din 12 august voi fi în Michigan, arealul adiacent Detroit-ului.

Triplu ucigaş - de Nicolae.Geantă

„Știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni” (1 Timotei 1:9)

Nu numai ucigaşii care dau cu cuţitul, killerii care trag cu kalașnikovul sau ciopârțesc țeste cu toporul nu vor vedea faţa lui Dumnezeu! Ci şi toţi acei care se declară creştini dar trăiesc lumește. Creștinii duplicitari! Creştinul care nu trăieşte conform Scripturilor lui Dumnezeu este lumesc, firesc, carnal, nesfânt.

Creştinul lumesc este ca un ucigaş: ucide dragostea lui Dumnezeu, mărturia sa şi credinţa altor oameni. 
El îmbrăţişează pe Dumnezeul pregătit să-l sărute dar îi înfige cuţitul în spate! Nimic mai sfânt decât acum 2000 de ani când omul i-a bătut lui Dumnezeu piroane în palme!

Cum ne putem ucide și pe noi și pe Dumnezeu concomitent? Simplu: Dumnezeu e în noi!

Iubește! Altfel poți deveni ucigaș!

Nicolae.Geantă

Adriana Stoicescu - Dumnezeu are ultimul cuvânt!

sursa foto facebook Adriana Stoicescu

Moartea nu poate fi decât copleşitoare, amintindu-ne doar de micimea noastră. Ce rămâne după noi? Un copil? O casă? Un copac? O slujbă memorabilă a unui preot dedicat şi convins? Rămânem doar ca o poză stingheră într-un colţ de cameră prăfuit? După un timp, poza dispare într-un sertar, aruncând uitarea peste chipul cândva plâns.

E imposibil să dispară totul după...

La ce bun atunci Sacrificiul? Dumnezeu Şi-a sacrificat Fiul pentru ceva, un Ceva în care noi să credem şi care transformă moartea într-un simplu pas spre Altceva. Nu poate fi doar un mare şi întunecat gol dincolo. Pentru că asta ar însemna că dincolo nu e El.

Şi o viaţă în care crezi în El, sfârşită într-un mare nimic... greu de crezut. Rămân după noi, sunt sigură, faptele bune. Se contabilizează undeva, ca şi iubirea pe care am dat-o necondiţionat. Rămâne lacrima oferită celui care ne-a făcut rău. Rămâne iertarea dată celui care ne-a chinuit sufletul. Rămâne mâna întinsă spre cel neajutorat, care nu poate oferi nimic în schimb. Rămâne vorba bună spusă unui criminal, când toată lumea ştie că nimic nu îl va putea schimba, dar Dumnezeu vrea să îi spună, prin tine, că îl iartă. Rămân felia de pâine şi paharul cu apă date celui înfometat şi însetat. Nu cred că ne aşteaptă marele gol negru dincolo. Cred că ne aşteaptă doar El. Şi asta îmi e suficient să merg mai departe, ascultând, din când în când, un Albinoni ce îmi aduce aminte că, totuşi, totul e trecător.

Stejarii nu cresc în ghivece! - de Nicolae.Geantă

Soția mea a plantat niște meri în ghivece. Au răsărit destul de rapid, dar evoluția le e tare lentă. În ritmul acesta de dezvoltare nu voi apuca să mănânc niciodată din fructele lor. Oare de ce nu cresc? Pentru că au fost tare bine îngrijiți.

Gândiți-vă de exemplu la un stejar. Dacă-l plantezi într-un ghiveci NU va crește la fel de uriaș ca în pădure. Va rămâne un ikebana pitic chiar dacă tu nu îl tunzi! Pentru că, deși fiind stejar de soi, ghiveciul nu îi permite să-și dezvolte rădăcinile! Creșterea sa nu depinde de copac, ci de mediul în care trăiește!

Acum gândiți-vă la un creștin. Ori la o biserică. După ADN-ul moștenit ar trebui să se dezvolte, să crească, să expansioneze. Să domine totul în jur. Dar mediul în care habitează nu-i permite extinderea rădăcinilor.

Poate că ai un vis neîmplinit. O luptă necâștigată. O creștere lentă. Sau bați pasul pe loc. Nu renunța la vis! Nu te resemna. S-ar putea să fie mai măreț decât mediul în care trăiești! Caută mediul unde poți deveni uriaș! Și nu uita: stejarii nu cresc în ghivece! Ca să fie stejari trebuie replantați în pădure!

Mă gândeam astăzi că însuși Domnul Isus Hristos a trebuit într-o zi să iasă din Nazaret. Din „ghiveci”. „Pădurea” lui a fost Ierusalimul. Și de acolo a atras lumea întreagă!

Nicolae.Geantă  

Nu cumva grăbindu-te bați pasul pe loc? - de Nicolae.Geantă

Ne grăbim.
Suntem nerăbdători.
Și de aceea facem lucruri necugetate. 

Vorbim fără să gândim. 

Întoarcem spatele celui ce vrea să ne îmbrățișeze. 

Nu ne ascultăm copiii. Soția. Ori mamele bătrâne.

Alergăm.
Dorim ca toate lucrurile să se facă instant.
Și alunecăm. Eșuăm. Nu luăm deciziile cele mai bune.

Suntem rapizi!
Nu mai avem deloc răbdare!
Nici măcar pentru răspuns la rugăciuni!

Dar la Dumnezeu nu este așa:
El ne învață să așteptăm...
El e singurul care poate ridica poveri!
El e singurul care poate da mângâieri!
El e singurul care înaintează!
Pentru că El știe să aștepte!
De aceea Dumnezeu nu face niciodată greșeli!

Așteaptă în tăcere. 

De ce atâta goană, atâta viteză? Henri Coandă zicea că „dacă nu am fi așa grăbiți am fi departe!”
Nu cumva în marea goană a vieții bați pasul pe loc?

Așteaptă! Dumnezeu va lucra în folosul tău!

Garantat 100%.

Nicolae.Geantă

Lupii singuratici nu sunt singuri! - de Nicolae.Geantă

Ani de zile am fost un lup singuratic. Și poate încă mai sunt. Nu știu dacă oamenii au stat departe fiindcă nu m-au înțeles, ori din invidie, dacă mi-au întors spatele voit, ori dacă (parcă vorbiți) m-au lăsat să lupt singur! Dar știu că Dumnezeu așa m-a călit! În „pand3mi3” am simțit că parcă nu-s al nimănui! Oare oamenii doar se folosesc de mine?

Dar când m-am uitat mai atent după ce mi s-au uscat lacrimile am văzut că sunt înconjurat de oameni minunați. De luptători de elită! Nu sunt chiar la distanțe mici, dar de acolo de departe le simt bătăile inimilor, căldura dragostei și îmbrățișările prin rugăciuni!

Ce pot să spun că am învățat ca lup singuratic? 

Alături de doi luptători dragi sufletului meu:
Champ (Alin Jivan) și Ursul de Borod (Dodo Surdaș).

În primul rând am învățat la microscară ce trăiește Domnul la macroscară. Și El a fost tot singur între mulți.

În al doilea rând știu că nu-s chiar singur. Cei ce sunt alături de mine sunt mai mulți decât cei ce sunt contra mea! 

În al treilea rând am învățat să apreciez orice om. Fără orice piesă puzzle-ul este incomplet!

Mulțumesc Domnului Isus! Dacă ar fi să pornesc iarăși la drum cred că i-aș cere să mă lase tot lup singuratic! E greu? Poate… 

Dar am uitat să vă spun (a patra lecție): lupii singuratici sunt în compania lui Dumnezeu!

 Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă la Ludești | Evanghelizare în aer liber

 

Biserica nu are „bobâlne”! – de Nicolae.Geantă

Ieri am trecut prin Bobâlna. Scoasă de ceva ani buni din manualele de istorie, localitatea cunoscută prin rezonanța istorică de la 1437 e cvasinecunoscută. Și uitată printre dealurile Clujului. Aici a avut loc cea mai mare răscoală din Regatul Ungariei. În care iobagii români și maghiari au învins nobili! Căpătându-și unele drepturi.

foto Nickbags.ro

Bobâlna e starea de revoltă! Revoltele nu sunt războaie! Izvorăsc din nemulțumiri, frustrări, ofuscări. Sunt rebeliuni. Între oamenii de aceeași factură, coloratură, care împart aceleași teritorii. Revoltele sunt între… lupte între „frați”!

Războaiele însă se nasc când cineva îți invadează teritoriul. Când un inamic, un strain, vrea să te distrugă, să te robească!  Apoi îți ia libertatea! Adică tot.

Societatea contemporană e bântuită de revolte. În Parlament, în școli, în case, pe străzi. Între tineri și bătrâni, români și unguri, bărbați și femei.

Biserica NU are revolte! Deși starea de „bobâlnă” s-a accentuat în ultima vreme! Biserica are un continuu război. Unul sfânt. Inamicii nu sunt „frații”, ci diavolul cu locotenenții lui. Bisericile trebuie să lupte împreună, umăr la umăr, în războiul sfânt. Rebeliunile, micile ori marile „bobâlne”, nu sunt lupte alături de Hristos! nu sunt lupte pentru Dumnezeu. Ci împotriva Lui! Și cine luptă “în contra lui Dumnezeu” (cum spunea o veche cântare) este în tabăra vrăjmașului! A Satanei!

Feriți-vă de rebeliuni! Biserica înseamnă părtășie! Înțelegere. Chiar dacă nu suntem toți la fel în unele chestii.

Nicolae.Geantă
Bobâlna, Cluj

De ce predici plictisitor ucigătoare? - de Nicolaie. Geantă

De curând am asistat la cea mai slabă predică din anul acesta. 50 de minute de proclamare plictisitor-ucigătoare. Aproape toată biserica pufăia, citea în cărțile de cântări ori în telefoane, era cu ochii după pruncii de un an care începeau să facă primii pași. (Ce minunat: să faci primii pași în biserică!) În fața mea, un om de afaceri, filosof, nebotezat, a butonat continuu telefonul. (Acum nu știu dacă își lua notițe sau făcea altceva). Abia așteptam să se încheie expunerea respectivă. Psihic eram terminat!

Nu vreau să fac aici comentarii vis a vis de tăria sau slăbiciunea predicilor, dar vreau să aduc un mic argument. În timp ce mă chinuiam să stau „conectat” (nu vă spun că pe bancă am scris 3 schițe de noi predici), m-am rugat: „Doamne, nu s-a rugat biserica de dimineață să ne dai pâine cerească, mană proaspătă, să fie Cuvântul inspirat, direct de la Tine? Și de ce e plictisitor-ucigător?” Câteva secunde am așteptat răspuns ca Sahara ploile torențiale. Și apoi Dumnezeu a șoptit: „Voi v-ați rugat! Dar Eu nu pot citi în locul celor ce se urcă la amvoane!” Și cu toate că erau 35 de grade afară am început să am frisoane...

De ce o predică e plictisitoare? Simplu. Din cauza lipsei de pregătire a celor ce o susțin. Unii ați putea spune „din cauza lipsei Duhului Sfânt” frate. Poate fi și asta. Dar Duhul Domnului nu cere ceva care nu e. Dumnezeu e logic, e matematic, e analitic. La El nu există conceptul: „las-o bă că merge-așa!” La Dumnezeu lucrurile nu se precipită, nu există bâlbâială, șovăire, plictiseală. Dumnezeu nu poate fi prins nepregătit! Oare v-ași întrebat vreodată cum de  reușim noi predicatorii să transmitem cele mai vii lucruri de sub soare într-un mod plictisitor?

Studiați! Pregătiți-vă înainte de urca la amvoane! Balzac zicea să nu urcați niciodată pe un scaun mai înalt decât cărțile ce le-ați citit. 

Citiți! Și apoi veți avea cuvinte vii care fac oameni vii!

Urcați la amvoane conștienți că auditoriul nu e doar un public pentru care veți fi responsabili înaintea Sfântului Dumnezeu! Ci și că Dumnezeu e auditoriul? Nu-L plictisiți și pe El!

Nicolae.Geantă

Tabără de vară pentru tineret în Sălaj. Cu Nicolae Geantă și Alin Jivan

 

Minciunile diavolului - de Vladimir Pustan

 Sursa: CiresariiTv

Jurnal de Wales (1) - de Nicolae.Geantă

Ziua I. Să pleci cu avionul zilele acestea în călătorie e mai mult decât o aventură. Nu una a fricii de înălțime ori teama că va fi doborât de rachete, drone sau teroriști, ci de faptul că nu știi dacă decolează până seara, e anulat sau îți poți recupera bagajele la aterizare! E ca un zbor spre… necunoscut! Europa fierbe la acest capitol. Și totuși Otopeniul e locul 3 pe continent la siguranță. Dar Londra? E la polul opus. Uimitor că și eu și Sefora am plecat “in time”, am ajuns “in time”, dar am așteptat bagajul aproape cât zborul! Ca să se adeverească probabil că “de ce te temi de aceea nu scapi!” Când am aterizat am dat nas în nas cu temperaturile tropicale. Da, la Londra, în climat oceanic, temperaturile au urcat la 40 de grade Celsius. Zilele trecute a fost polul fierbințelii pe glob! Și când e torid la Londra panica e generală: se închid magazine și școli, se restricționează circulația, se cumpără toate aparatele de aer condiționat sau toată apa din galantare(le aeroportului)! “Damage” total ar zice englezii. Totul e ok în UK dar când fierbe termometrul ori ninge debusolarea nu are cuvânt echivalent în dicționar. (Mai ales când e un praf de zăpadă! Cred că englezii se tem și dacă vara dai cu var pe asfalt).

În Luton ne-a așteptat David, pastorul Maranatei din Bristol. Dar la prânz pe M25 (ringul de la Greater London), și mai ales vinerea e mai lejer să fii melc! Te strecori mai lesne printre milioanele de magaoaie fierbinți ale străzii. Așa că am ajuns la el acasă după 9 ore de drum! Extenuat. Ud. Mai ales că nu a mers aerul condiționat la microbuz. Iar în câteva minute a trebuit să fim în biserică. Pentru că atunci când merg în diaspora nu o fac pentru holiday (cum mă felicită “virtual” câte unii prieteni). Ci pentru lărgirea Împărăției lui Hristos! Vineri seara la Bristol a fost evanghelizare. Am predicat despre “Nu coborî în Moab!”. Despre Naomi și Rut. Pentru că Moabul are pâine dar nu are altare! Pentru că e suficient un pas în Moab să ieși din Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Moabul îți dă cu un deget și îți ia cu două mâini. Adică îți pierzi totul. Dar slavă Domnului că te poți întoarce din Moab. Precizez: nu toți se întorc! Iar când te întorci acasă Răscumpărătorul plătește! Asta pentru că Rut trebuia să fie bunica regelui David. Și strămoașa Mântuitorului Isus! Chiar așa, tu ești aventurat în Moab? Adică ai trecut linia dincolo de ceea ce îngăduie Dumnezeu? De legi sfinte, de morală, de iubire? Fugi cât mai este timp. Și nu te culca pe ureche că nu ți se poate întâmpla ție! În cimitire sunt mai multe blăni de miei decât de oi!

După predică a trebuit să mergem în Cwmbrân, un orășel mic din Wales. Din Țara Galilor. La Paula și Ionuț. Unde am ajuns la miezul nopții! Odată cu mareea ce a inundat strâmtoarea Bristol și fluviul Severn. Am adormit ca in armată: la foc de chibrit. Chiar dacă începuse să mă doară un dinte și urechea dreaptă. De la curentul din microbuz!

Britanicii între binecuvântare și blestem – de Nicolae.Geantă

Pentru mine Cardiff-ul nu este doar un oraș cosmopolit. Cu cel mai ridicat nivel britanic de trai. E și capitala dezmățului. Nu am văzut în viața mea atâta destrăbălare. Atâta diversitate păcătoasă. Bate lejer chiar și Marea Londră. Pe străzi decența e rara avis. Tatuajele, hair still-urile, hainele tăiate, decolteurile și sutienele la vedere, crestele vopsite, cheliile, burțile goale, bărbile împletite, lanțurile, piercingul, muzica ad-hoc ori hărmălaia uriașă îl propun cu brio la concursul de cel mai mare bâlci al deșertăciunilor! Dacă ar mai trăi Bunnyan… Prin urmare capital Țării Galilor a ajuns capitala diversității britanice. Adică polul elghebetismului. Da, homosexualii numai anul acesta au avut aici mai multe pride-uri. Și vor mai avea cel mai mare marș al diversității din UK. Cymru, în august 2022. În timp ce mergeam prin fața castelului Caerdydd (prin Quarter Castel), Emanuel, David și Sefora au pus instinctiv mâna la ochi! La câțiva metri de noi era un marș al celor în… pielea goală. Dezrăcați complet dar pe… biciclete! Femei ce-și expuneau nurii și celulitele fără jenă. Bărbați goi pușcă dar cu… bretele. Slabi, grași, bronzați sau ca telemeaua de Sibiu. Cu pălării ori șepci multicolore, ochelari de soare (da, nud cu ochelari fumurii!) și bocanci! Ori teniși, adidas cu ciorapi sau sandale. (Ne)vestimentație de prost gust. Nerușinare. Lipsă de obraz. De fapt, obraji au toți, dar sunt atât de groși încât poți să faci lejer o pereche de bocanci. „Diverșii” salutau prin semne: cu degetul, cu două degete, sau cu trei (semnul acela de salut drăcesc; aveți mare grijă tinerilor la ce dați copy-paste!), și zbierau că vor “libertate”! Păi mai liberi de atât, cu organele genitale scoase la tarabă, ce mai doresc? Să-și arate rinichii? Interesant este că Gașca de gura cască îi ovaționa! Și ei treceau cu bicicletele și despuiați prin mulțime ca o gardă imperială ce intră triumfătoare în capitală după un război câștigat. Numai că ăștia păreau o gardă de satane obraznice. Care nu au câștigat nicio luptă! Nici măcar cu ei. Sunt robii propriilor lor vicii!

Lăcomie, liniște nepăsătoare - de Nicolae.Geantă

Când vorbesc despre „lăcomie” românii se gândesc  automat la cei ce se îndoapă! La gurmanzi. La rotofeii cu slănină în loc de pătrățele pe pântec. La cei cu poftă de godac. Cei ce investesc în stomac! „Eaters”-ii cum i-ar numi americanii. Iar armenii mai zic că la mâncat lăcomia are patru mâini și la muncă e ciungă! 

După o mică discuție azi, cu un prieten din Bristol, mi-am amintit că Pavel ne vorbește de haina lăcomiei (1 Tesla. 2:5). Cei ce-s lacomi „nu vor moștenii Împărăția Cerurilor”, ne mai sfătuiește Sfântul Apostol (1 Cor. 6:10). Și m-am rugat în mintea mea ca Dumnezeu să mă elibereze de damblaua de-a cotrobăi frigiderul. “Fiule, mi-a vorbit la nivel de duh Dumnezeu, lacomii nu ajung în afara Împărăției Mele pentru că se îndoapă! Ci pentru că nu dau nicidecum din bucatele lor și celor ce sunt flămânzi!”

Prin urmare, haina lăcomiei nu se referă la cei cu apetit de neoprit. Ci la oamenii care în goana după satisfacții personale uită de cei din jur! Aproape mereu bisericile susțin că toată nelegiuirea Sodomei și Gomorei era legată de homosexualitate! Dar prorocul Ezechiel ne explică faptul că nelegiuirea Sodomei era îngâmfarea, faptul că „trăia in belșug și într-o liniște nepăsătoare, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și lipsit!” (Ez 6:49).

Lăcomia e zgârcenia sufletului, prieteni! E mai beție decât beția. E mai goliciune decât lgbt-ismul. Oamenii cu cât sunt mai lacomi cu atât au sufletul mai gol! Lăcomia zornăie ca un om de tinichea! Și cine e găsit ușor la cântarul veșniciei... Nu trece vama spre Rai!

Seneca scria că lăcomia e cea mai mare sărăcie! Nu a zis și faptul că poți fii bogat dăruind!

 
Fugiți de lăcomie! E simplu: fiți generoși! Doar oamenii generoși vor prospera dublu: și-aici, și in veșnicie! Garantat 100 %!

Nicolae.Geantă