ProSefora

youtube

sâmbătă, 31 decembrie 2022

Vă dorim un An Nou plin de binecuvântări!

 



Până aici Dumnezeu ne-a ajutat! Dar filistenii nu au luat vacanță! - de Nicolae.Geantă

Ne-a ajutat Dumnezeu când am tranversat anul acesta furtuni. Și am învățat că în uragan El nu este un vapor care ne duce unde vrem să ajungem. Ci un far ce ne arată calea pe care trebuie să navigăm.

Ne-a ajutat când am trecut prin dezamăgiri. Și am învățat că nu suntem primii care plângem în decepții. Și nici primii care avem nevoie de ajutorul Său!

Ne-a ajutat când credința ne-a fost dintr-o dată șubredă. În noianul de îndoieli, când fremăta un ecou prin tot văzduhul propagând lamentația noastră: "dacă poți, fă ceva!" Și am învățat că puterea nu stă în rugăciune, ci în Cel ce ascultă rugăciunea! 


pentru a citit întreg articolul apasă A I C I

vineri, 30 decembrie 2022

Lecție pentru un An Nou (partea 2) - de Nicolae.Geantă

Toți oamenii își doresc victorii. Biruință. Dar frica de eșec le face oasele de plastilină. Iar dacă au și eșuat deja inima devine ca apa. Visele le sunt năruite. Singura dorința a lor este să se ascundă. Și să nu mai continue niciodată... Atunci nevoia lor cea mai mare este de cineva care să-i încurajeze. Încurajarea este cheia grijii față de ceilalți, zicea Larry Crab.

Pentru un descurajat e nevoie de mângâiere. De speranță. De vorbe. Domnul Isus a zis că viața și moartea stau în cuvinte. O vorbă grea poate tăia mai adânc decât un topor. Dar un cuvânt de încurajare (mai ales într-un moment de eșec) atârnă mai greu decât o oră de laude în vremea succesului! Presiunea dispare. Curajul renaște. Revine pofta să trăiești.

Încurajarea este forma de expresie care ajută un creștin să fie mai bun! Încurajarea îmbogățește. Solomon spunea că un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint (Proverbe 25:11). Îmbogățiți oamenii!

Când trecem printr-un eșec ne simțim îngropați. Dar gropile nu sunt numai pentru a ascunde vârî în ele moartea. Ci și pentru a planta viața. Tu îngropi sau plantezi?

Încurajați-vă unii pe alții, spune autorul epistolei către Evrei. Ați fost chemați să construiți nu să dărâmați! În societate. Și mai ales în Biserică! Cei mai puternici oameni își fac timp să ridice pe alții chiar dacă și ei au căderile lor!

Nu uitați: Dumnezeu ne încurajează zilnic! Nu a fost niciun singur moment în viața cuiva când s-a oprit furios și i-a strigat: „tu nu vei trece niciodată linia de sosire!”

Nicolae.Geantă

La sfârșit de an - de Vladimir Pustan

S-a mai dus un an. De la noi s-a dus pentru că Dumnezeu e dincolo de timp. Noi încă mai suntem în el.

Ne numărăm anii, orele, minutele, secundele. Numărăm și nu folosim. Cei care pierd timpul, de obicei, se plâng că nu le ajunge.

Totul curge, vorba lui Heraclit, nu ne putem scălda de două ori în același râu. De aceea trebuie să întrebuințăm timpul nu să-l petrecem.

A fost un an. Perioadă de 365 de dezamăgiri sau 365 de oportunități.

Unii cred că s-au născut prea devreme, alții cred că s-au născut prea târziu. eu cred că m-am născut la timp.

Ce a fost a fost și va mai fi ce se cuvine.

Un an mai bun tuturor! Dacă va mai fi...

Vladimir_Pustan

RECENSĂMÂNT 2021 (Date preliminare). Oare a scăzut interesul pentru religie? – de Nicolae. Geantă

În dimineața aceasta a apărut mult așteptatele rezultate ale noului recensământ, cel efectuat electronic în anul 2021. Datele oferite de INS (Institutul Național de Statistică) ne oferă informația că pentru prima data după 55 de ani (din 1966) România coboară sub 20 milioane ca număr de locuitori. Numeric 19.053.815 persoane. Adică o scădere de 1.067.826 persoane (- 5,30 %). Sincer mă așteptam la alte cifre, deoarece în ultima perioadă s-a și plecat dar s-au și întors destui de mulți români în țară (mai ales în perioada coronavirusului).

joi, 29 decembrie 2022

Lecție pentru un An Nou (partea 1) - de Nicolae.Geantă

Astăzi am dat întâmplător peste postările unei vechi cunoștințe. Un personaj care a făcut carieră. Destul de mare. Mi-am amintit că acum peste două decenii a stat curmeziș atunci când eu aveam posibilitatea să fac ceva performanță. Carieră profesională! Nu știu cum de au răsărit, dar deodată am fost invadat de lăstari de amărăciune. Și tocmai în agonia asta amară Duhul lui Dumnezeu mi-a amintit: „Nu vei fi niciodată fericit dacă te vei mânia că alții sunt mai fericiți ca tine!”

„Nu am fost invidios pe fericirea lui. Ci nemulțumit de mine!”, am îndrăznit să mă justific Sfântului Duh. „Și tu crezi că drumul pe care l-am ales să-l parcurgi a fost mai nefericit ca al lui?” Am roșit de rușine. Fiindcă înțelesesem că nu. Da, fericirile le trăim toți la fel, numai nefericirile sunt diferite!

E final de an. Începe altul în câteva zile. Nu privi cu jind la fericirea altuia. O să fii nefericit!

Ai cerul pe pământ când ai un duh mulțumitor! 

Nicolae.Geantă

marți, 27 decembrie 2022

Nicolae Geantă – Cum ar arăta lumea dacă nu venea Isus

În seara Ajunului de Crăciun, gonind cu mașina prin jumătate de România, am văzut pe străzile satelor și orașelor oameni veseli, ghirlande multicolore și brazi împodobiți. Colindători. Și gazde primitoare. Și mi-a trecut un fulger prin cap: „Crăciunul scoate ce e mai bun în oameni!” Da, niciodată în timpul anului nu întâlnești mai multă bunăvoință, bunătate, caritate. Mai mult Hristos.

Mai târziu, mi-a adus cineva aminte de-o istorioară: „Un pastor s-a trezit noaptea din somn. Când a ieșit în sufragerie a văzut că îi lipsea bradul (împodobit de Crăciun). În plus era peste tot beznă. A ieșit în curte. Și spre stupoarea lui biserica din fața casei sale (ce-o păstorea) lipsea! A intrat șocat iar în casă și a aprins lumina. Observă că din bibliotecă îi lipseau metri de cărți. Volumele sale cele mai îndrăgite. Lipseau toate cărțile creștine! Buimac, s-a așezat la birou. Biblia era închisă. Când a deschis-o a rămas stupefiat! Se termina la cartea Maleahi, fără Noul Testament, fără Isus. Îndată s-a trezit! Visase! Dar șocul trăit a fost ca o înviere din morți!” M-am întrebat toată seara pe drum: „cum ar arăta lumea dacă nu se năștea Hristos?” Fără Crăciun, fără Betleem, fără iesle...

O lume fără Hristos ar arăta ca Afganistan. Ori ca Boko Haran. Plină de arme, de acte teroriste, de cuțitari. Ar arăta ca Herson: cu rachete înfipte în clădiri și tancuri incendiate. Ca laboratoarele lui Menghele. Ca gulagul siberian. Ca la Sighet, Pitești sau Aiud. Unde drepții cad ciuruiți de nedrepți. O lume fără Hristos ar arăta ca pride-urile elghebetiste, ca templele hinduse pline de dumnezei falși, ca vitrinele olandeze din cartierul felinarelor roșii. Ar fi o lume de Babe Vanga. Sau de Stalini. Ori de saloane de avort.

O lume fără Hristos ar fi fără biserici, fără operele cele mai celebre din biblioteci, fără muzică de cea mai înaltă clasă. O lume fără Evanghelie, fără ispășirea de păcate, fără mântuire? Ar fi o lume pierdută...

O lume fără Hristos ar fi un spital fără vindecare. Sau cel puțin una cu vase goale pe care nu le poate umple nimeni. O lume singură în furtună.

Sunt încântat că trăiesc într-o lume în care, într-o noapte a coborât într-o iesle, îmbrăcând un trup, Isus. „Eu și Tatăl una suntem”, a mărturisit Învățătorul. O lume fără Isus, e o lume fără Dumnezeu.

Nicolae.Geantă (24 decembrie 2022)

duminică, 25 decembrie 2022

Crăciun Binecuvântat! Merry Christmas!

Deşi Întruparea lui Hristos şi Mormântul gol sunt cele mai contestate afirmații din Creştinism, totuşi ele au adus si vor aduce speranță şi bucurie celor mai mulți oameni de-a lungul istoriei umanității!

"Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul" (Luca 2.10).

Although the Incarnation of Christ and the empty tomb are the most contested statements in Christianity, they have brought and will bring hope and joy to most people throughout the history of humanity!

"But the angel said to them: Do not be afraid. For, behold, I bring you good tidings of great joy, which will be for all the people" (Luke 2.10).


sâmbătă, 24 decembrie 2022

Nicolae Geantă - Ce am uitat noi de Crăciun

video by Ben Hur Nicolae.Geantă

Necrăciunul sfântocilor – de Nicolae.Geantă

Când ateii se ridică înverșunați împotriva Crăciunului îi înțeleg. Ei urăsc pe Dumnezeu Creatorul. Ateii cred că totul a apărut din întâmplare. Că haosul s-a făcut ordine singur! Cine crede în haosul schimbat, în haos ajunge. Când musulmanii ofensează Crăciunul cerând interzicerea lui, îi înțeleg. Ei urăsc pe Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu. Și Biblia zice că cine nu are pe Fiul, nu are nici pe Tatăl. Dar când creștinii se ridică împotriva sărbătoririi Crăciunului nu îi mai înțeleg.

Unii ne apostrofează că spunem erezii, că „la Crăciun NU s-a născut Isus Hristos!” Știm și noi destul de bine că data nu a fost 25 decembrie (da, Dumnezeu nu a vrut să știm data zilei Întrupării Sale pentru că El e fără început!). Dar cum putem avea o Evanghelie completă dacă am sări peste Nașterea (a se citi Întruparea) lui Hristos la Betleem și nu am predica-o în timpul anului? Poate ne dau ei o idee... Alți creștini NU sărbătoresc deloc Crăciunul fiindcă ar fi „ceva păcătos dom’ne!” Cum să păcătuiești serbând în cinstea lui Dumnezeu? „Cum să țin eu o sărbătoare propusă de religie?”, striga un ultraș religios. (Păi și scaunele din biserică de cine sunt propuse? De ce nu stai în picioare tot programul?) Alții acuză că „facem concert apoi oferim cadouri copiilor la biserică”. (Dar dacă  le dăm și pruncilor lor sunt bine primite!).

Alți sfântoci ne acuză că „ieșim foarte bine în poze”, „că Domnul ne-a învățat să facem totul în ascuns”, și că „urmărim popularitate” dacă arătăm și altora filmulețe sau fotografii din misiunile printre copiii sau familiile nevoiașe cărora vrem să le facem mici bucurii de Crăciun!” În schimb, în timp ce „crăciuniștii” fac misiune prin frig, prin sate pline de glod, după ce călătoresc sute sau mii de km să împartă cadouri săracilor, „necrăciuniștii” acuzatori stau „ascunși”. Vorba chitaristului Emanuel: „Sunt girofaruri! Trăiesc în ei însuși”.

Din nefericire procentul celor ce cred în Hristos și acuză Crăciunul este în ascendență. De sărbători ei au un Necrăciun. Necrăciunul Sfântocilor.

Nu cedați când sunteți acuzați de ei că sărbătoriți Crăciunul. Bucurați-vă cum vă place pentru Hristos! Nu-i tratați pe măsura răutății lor. Tratați-i pe măsura bunătății dumneavoastră! Și vorba lui Dodo, un prieten al meu: „Nu lăsați comportamentul celorlalți să vă strice liniștea interioară!”

Mă tem de Necrăciunul Sfântocilor! Nu că n-aș avea eu loc acolo, ori dumneavoastră. Ci că în smerenia excesivă a unora nu mai încape nici Pruncul Hristos!

Să aveți o sărbătoare plină de bucurie și lumină. Lângă cei dragi și lângă Prunc!

 

PS: „Crăciunul” este numele sărbătorii Nașterii Domnului în popoarele din Europa de Est. Și cum noi suntem pe-acolo... Crăciun fericit! Ori dacă vă place mai mult „Merry Christmas!”

Nicolae.Geantă

miercuri, 21 decembrie 2022

Dialog - Vocea Creștinilor. Ciprian Luca și Nicolae Geantă - Povestea începe într-o iesle

joi 22.12.2022, ora 20 fix
pentru a ne urmări online faceți click mai jos


 

Emanuel. Și este de ajuns – de Nicolae.Geantă

Când a coborât Dumnezeu să atingă omenirea pe umăr, (și mai ales pe inimă), îngerul care i-a vestit întruparea, i-a vestit și Numele ce o să-l poarte: „Emanuel”. Adică „Dumnezeu este cu noi”. Nu a spus „Dumnezeu este cu bogații”. Nu a spus „Dumnezeu este cu cei ce fac fapte bune”. Nu a spus „Dumnezeu este cu preoții”. Nu a spus: „Dumnezeu este cu religioșii”. Dumnezeu este cu noi cu toți! Cu evreii, românii, rușii, austriecii, indienii, rromii. Cu șoferii de TIR, cu spălătoresele, cu directorii de bancă, cu cei cu ajutor social. Cu orfanii. Cu cei prăbușiți de divorț, cu deținuții, cu vagabonzii! „Dumnezeu este cu noi” se traduce „Dumnezeu este cu toți!”

 „Dumnezeu este cu noi” e garanția că nu suntem niciodată singuri. Și noi știm că în viață sunt chestiunii în care zicem: nu putem. Dar El poate! Și pentru că el poate, avem parte de o „tapiserie de minuni”, vorba lui Max Lucado. Prin urmare, EL umple toate vasele goale, înlocuiește toate celulele bolnave, oferă protecție copilului ce merge pe marginea prăpastie (ori printre miile de mașini dintr-o metropolă aglomerată). Dumnezeu este cu noi!

Dumnezeu este cu noi! A venit la împlinirea vremii. Profeții nu au fost de ajuns. Apostolii nu au fost de ajuns. Rabinii nu au fost de ajuns! Îngerii nu au fost de ajuns! Atunci Dumnezeu s-a trimis pe Sine!

Emanuel a venit la noi. Și rămâne cu noi. El este cu noi în spitale, în singurătate, în prigoniri, în depresii, în serile pe care ai vrea să le ștergi pentru că ai avut o zi proastă. E gata să ne însoțească oriunde. Îl întrebăm numai atât: „Vrei să vii cu mine?”. Și vine! Iar dacă El este cu noi este de ajuns. Unde e prezent Dumnezeu e majoritate.

Dumnezeu este cu noi nu doar în călătoriile meandrate ale vieții. Este cu noi și la judecata de apoi. Acolo va rosti doar atât: „Achitat integral!”. Aha, am uitat: Dumnezeu e cu noi și în moarte. Și-n „ziua de apoi” glasul Său va lăsa mormintele pustii!

Crăciunul e despre Emanuel. Și totuși cei mai mulți sărbătoresc fără El! Adică singuri.

 Nicolae.Geantă

vineri, 16 decembrie 2022

Crăciunul ca ieșire a omenirii din labirint - de Nicolae.Geantă


Ieri am desenat pe tablă elevilor de’a unșpea un labirint. “Cum putem ieși din labirint cel mai ușor?”, am întrebat clasa. “Sărind gardul”, a zis un curajos. “Da, dar sărind un gard suntem tot în labirint?”, le-am răspuns (desenând-le). “Păi le sărim pe toate”, strigă altul. “Nu reușim. Pentru că în labirint oamenii nu știu unde e marginea, capătul! Și intră în panică!” Tăcere. “Din labirint cel mai ușor se iese în…sus, le-am confirmat! Și totuși nu dorim…”


Le-am mai spus că viața e un labirint cu probleme, cu păcate, cu frustrări. Tocmai de aceea a venit Hristos să se nască în lume: să ne scoată din labirintul încurcat al vieții! Da, Crăciunul e ca ieșirea din labirint. Și totuși nu dorim. Nu acceptăm Adevărul. Iar diavolul ne minte cu dulcegării ieftine (chinezării) ca să ne țină în labirint… În  fapt, de când e istoria lumii a făcut asta: a inventat minciuni spunându-ne că sunt adevăruri!


marți, 13 decembrie 2022

„Crăciunul” ateilor - de Nicolae.Geantă

E vineri. Unii spun că vinerea are trei ceasuri rele. Apostolul Pavel zice că toate zilele sunt la fel. Dar depinde de încredințarea fiecăruia. Eu cred că toate zilele sunt bune. Argumentez, ca și proorocul Ieremia, că „în fiecare dimineață Dumnezeu își înnoiește bunătatea”. Și îndurarea.

E vineri și merg la o întâlnire cu profesori. Cu oameni ce caută soluții, principii, apoi le dezbat, le aplică (în dorința de-a progresa școala). Cu oameni cu carte, care fac știință. Care vor să schimbe omenirea. La final, în 20 de minute le prezint cartea mea „Cu Dumnezeu în diaspora”. Le vorbesc, și totodată le arăt imagini  despre popoare, națiuni, culturi, clădiri, practici agricole, dinamici urbane… „Sunt locuri din lume pe unde Dumnezeu m-a purtat! Fără El n-aș fi călcat niciodată pe-acolo!”. Urmează apoi mici discuți. Mai mult sau mai puțin academice. Ziditoare…

Și când totul e pe final se ridică un ateu. Pensionar. Bătrân. Și plin de fumuri. În jurul lui duhnește a aroganță. A mândrie. A autosuficiență. Și mai ales a răutate. Și, timp de 10-12 minute mă… porcăiește! Indirect. Prin ricoșeu. „Știința s-a distrus odată cu intrarea religiei în scoli”; „oamenii care vorbesc de religie, care amestecă pe Dumnezeu în știință, sunt niște nemernici care nu învață copiii nici măcar lucruri elementare de bun simț!”; „cine are timp să vorbească de Dumnezeu elevilor mănâncă banii școlii degeaba, se duce la școală și pierde vremea”; „religioși nu aduc niciun aport benefic școlii!”, sunt numai câteva din elucubrații. A mai zis și că „doctoratele de azi sunt făcute la apelul băncilor, ori că Geografia Umană e apă de ploaie!” Și a întrebat pe doamna inspector „de ce nu luați măsuri cu astfel de oameni?”. Atunci doamna l-a oprit. „Nu văd ca cineva care vorbește altcuiva de Dumnezeu să îl învețe de rău!”. „Oamenii cu religie în cap sunt niște nulități care nu au adus niciun aport comunității”, mai intervine obraznicul.

sâmbătă, 10 decembrie 2022

Se pot schimba zilele proaste? - de Nicolae.Geantă

Uneori avem zile proaste! Acre. Ori fără gust. Ele se nasc fie din cauza noastră, fie din cauza celor din jur! 

Ca să transformi o zi urâtă într-una frumoasă cel mai ușor este să faci o faptă bună! Oricât de mică. Ochii mulțumitori ai celui ajutat îți vor șterge toată umbra de amărăciune! Ți-ai salvat ziua!

Încearcă... Încă mai e soare pe pădure!

PS: Un prieten, păstor renumit, spunea că dacă „cineva aruncă în tine cu o lămâie tu fă din ea o limonadă!”

(Nicolae.Geantă)

miercuri, 7 decembrie 2022

marți, 6 decembrie 2022

Stelele stinse ale Crăciunului – de Nicolae.Geantă

Unii au început deja să umble cu steaua. Ei zic că steaua Crăciunului e cea din vârful bradului. Sau că e steaua de… Moș!

Nu! Steaua nu e despre Moș Crăciun! Steaua nu vorbește despre brad! Și nici atât despre Moș Nicolae.

Steaua vorbește despre Hristos! Despre Cel născut în ieslea Betleemului! Tu când vezi Steaua despre cine îți aduci aminte?

Să-ți mai spun că diavolu’ vrea să fure și steaua Crăciunului? Sau că steaua Necuratului e doar din hârtie? Veștedă, ca și teoriile lui...

Iubește Steaua Betleemului! Dar mai ales pe Cel care s-a născut sub ea! El, ISUS, e singura Stea norocoasă! Singura care aduce vieții lumină. Restul stelelor, chiar dacă au lumină falsă, nu pot lumina! Simplu: lumina lor e… stinsă! În teologie s-ar traduce „lumina lor e… întuneric!”

Tu ce fel de stea ai în casă de Crăciun?

Nicolae.Geantă

luni, 5 decembrie 2022

Întâlnire inopinantă: Florin, Nicu și... Dumnezeu - de Nicolae.Geantă

Când eram adolescenți era eroul nostru. Toți picii României visam să fim Mărgelatu. Ori ca bărbatul acela șarmant, român neaoș, cu vorbe alese, domoale, cu bun simț și plin de curaj. Contagios…

Astăzi l-am întâlnit preț de câteva minute pe Schwechat International Airport. La Viena.

E plin de viață, blajin, tot frumos, dar vârsta își pune cuvântul. I-am spus că „Dumnezeu ne ține în viață atâta vreme cât mai scrie o poveste cu noi! Apoi ne cheamă acasă! În fond, toți vom pleca!” Apoi l-am binecuvântat cu sănătate în Numele Celui Răstignit pe Golgota. M-a binecuvântat și el, cu lacrimi în ochi. Am purtat o mică discuție, apoi i-am oferit un cadou: volumul „Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi!” Mi- a strâns mâna. L-am binecuvântat din nou. „Mulțumesc frumos părinte!”, a șoptit! Da, da, știe să respecte valorile.

L-am lăsat pe scaunul său și m-am retras într-un colț. Zeci de ochi curioși mă priveau pe furiș. Iar eu îl priveam (tot curios) pe marele maestru! Pe Florin Piersic. Care și mai curios ca toți a început să îmi citească din carte!

L-am văzut zâmbind. Venise vremea ca și eu să îl încânt pe el! Când am urcat în avion m-a întrebat unde mă găsește după ce citește cartea...

Dumnezeu să se îndure de omul Florin Piersic! Și să îl ajute să calce pe calea veșniciei!

Hai, înălțați și dumneavoastră cu mine o rugăciune pentru el!

(PS: Titlul este inspirat din declarația unei cititoare fidelă)

Nicolae.Geantă
Viena, Schwechat International Airport


joi, 1 decembrie 2022

Pot să le spun că sunt român? - de Nicolae.Geantă

Și ieri și azi, câteva persoane m-au indignat profund. „Ce tot încoace și încolo cu România!”, „E o țară de doi lei!”, „Românii sunt neica nimeni în drum”, „România e în haos și hău”, „Nu folosește nimănui vorbele voastre”... Nu pot reproduce toate inepțiile. Culmea, ale românilor! Mulțumesc Domnului că am putut să uit. Cineva mi-a scris că detestă discuțiile despre patriotism, iubire de țară... Zel de progresist. Apatrid cu patrie. 

Nu le-am răspuns. Am învățat de la Neemia cel biblic: nu a răspuns niciunei provocări! Dar unui prieten i-am scris cam atât: 

Când George Enescu avea 7 ani și trebuia să meargă la Viena la studii a întrebat-o pe mama sa:

- Mamă, pot să le spun acolo că sunt român? 

- Sigur, de ce să nu le spui? 

- Mă gândeam să nu mă creadă că... mă laud! 

Chiar așa tu ai curaj să le spui tuturor că ești român? Dar ai curaj și să fii (român)?

Nicolae.Geantă 

 

Nicolae Geantă la Viena

 

Ce e România pentru mine - Nicolae Geantă

„România e ca o medalie”, vorba lui Simion Mehedinți. Dar nu o medalie pe care o scoți de la naftalină s-o porți emfatic decât la zile mari. Ci una tatuată pe inimă cu marker permanent.

România e Eminescu, Cioran, Păunescu și Petru Țuțea. E Nadia, Patzaichin, Hagi și Halep. E Henry Coandă, Brâncuși, Grigorescu și Ana Aslan. Dar și cetele de tineri care nu iau bacu’ dar construiesc de zor “sky-scrapells”-uri prin Vest.

România sunt “turmele de oi fără de care nu poate fi concepută”, cum spunea maestrul Brâncuși. Sunt sondele de petrol cu aur negru, căpițele de fân și lavițele de la poartă. Dar și satele sărace din Tulcea unde mă împotmolesc cu mașina. Ori maghernițele din București, Cluj-Napoca ori Ploiești.

La Mulți Ani România!

Dumnezeu ți-a dat o țară frumoasă!
Binecuvântează-L pe Domnul pentru România!
Pune România în inima Lui Dumnezeu și pe tine în palmele sale!
La Mulți Ani România!
Să trăiești veșnic!