Dinamica creștinismului

Motorul creșterii în creștinismul de azi este Africa, unde trăiesc circa 542 de milioane de creștini, comparativ cu cele 8,7 milioane care existau în anul 1900. Cercetătorii estimează că, în anul 2050 numărul lor va crește la 1,2 miliarde, devenind egal cu suma cifrelor privind America latină și Europa.

Urbanizarea creștinismului este o altă transformare prin care a trecut creştinismul în ultimul secol și jumătate. În 1900, doar 29% dintre creștinii din întreaga lume locuiau la oraș. Astăzi, în schimb, procentul a crescut la 65%, deși este de așteptat să scadă la 59% până în 2050.

Penticostalismul a devenit ramura creștină cu cea mai spectaculoasă creștere raportată la anul de referință. Mișcarea, care cuprinde și Biserica Charismatică, a ajuns de la 981.000 de credincioși în debutul secolului al XX-lea, la peste 640 de milioane astăzi și la 1 miliard estimat pentru 2050. De fapt, apreciază George Weigel, cercetător la Centrul pentru Politici Publice și Etică, din Washington DC, această creștere reprezintă cel mai rapid fenomen de acumulare religioasă din istoria religiilor.

O tendință mai puțin îmbucurătoare este fragmentarea tot mai accentuată a creștinismului în diverse confesiuni. Dacă, în 1900, creştinismul număra circa 1.600 de confesiuni, astăzi numără 45.000 și se estimează că în anul 2050 se va ajunge la 70.000.

Sursa AICI

Mă rog ca toți să fie una… – Vladimir Pustan

În 1900 erau 1600 de diviziuni și culte creștine. Acum suntem aproape 40.000. Sau mai clar, 37 milioane de biserici creștine de toate nuanțele, culorile, apucăturile.

Și numai una nu suntem… Singura rugăciune pe care Tatăl nu i-a ascultat-o Fiului.

Pe aceeași stradă, două biserici din același cult… În același imobil. Una la parter, cealaltă la etaj.

Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă s-au anatemizat reciproc în 1054. Aproape 1000 de ani de afurisenii. Nici astăzi nu ne putem împărtăși din același potir.

Și în tot acest timp, statul islamic omoară creștini fără să se frământe din ce cult fac parte…

Pentru că numai în fața lui Hristos suntem egali.

Și în fața morții…

V l a d i m i r _ P u s t a n

Botezuri la Biserica Izbânda Drăgăneasa

Nou la Libraria Cireșarii: Nicolae Geantă - Iubire cu mâini rupte

pentru comenzi click
Librăria Cireșarii

Cuvânt înainte

        Nicolae Geantă nu o să apuce vreodată să scrie un roman, pentru că nu are vreme. Pentru a zugrăvi un apus de soare în baltă, trebuiesc vreo trei sute de cuvinte minim or, nu e cazul la el. Când alergi besmetic de  la o biserică la alta să mai schimbi câte o perfuzie, nu e vreme de cuvinte siropoase, nici de fraze lungi, ci de cuvinte scrâșnite ca o rafală de pistol mitralieră.

      De aceea, a scrie despre iubire – fie ea si cu mâini rupte – mi se pare un act de bravură vecin cu inconștiența. Dar omul știe ce face... Nici iubirea nu are nevoie de cuvinte multe și, cu atât mai puțin, de definiții. Când te apuci să o definești, fie ea nu mai există, fie tu nu știi ce faci.

      Mă bucur pentru cea de-a doua carte a lui Nicu apărută la editura noastră. Pentru prima carte, un bătrân voia să-și vândă bocancii în plină iarnă ca să o aibă pe pernă. Am fost invidios la culme. Pentru ale mele, n-a renunțat nimeni la o sticlă de suc.

     Sunt bucuros și pentru că l-am văzut cum crește. La mai multe...

Cu drag, Vladimir_Pustan

Cuprins

Nu-i loc mai sfânt - Traian Dorz:

Nu-i loc mai sfânt decât acela, unde-i Hristos şi unde-s ai Săi

Acolo-i Duhul Sfânt puterea, acolo-i dragostea văpăi.

Cuvântul Sfânt acolo-i soare, credinţa-i umblet fericit,

Iar părtăşia simţitoare, i-avântul cel mai strălucit.

Nu-s stări mai sfinte ca acelea, de pe Taborul luminos,

Când e Hristos în toţi ce cântă, când toți ce cântă-s în Hristos

Când de Hristos e plin Cuvântul, şi-n rugăciune-i plin de El.

Atunci, afară şi-nlăuntru, Hristos străluce-n orice fel.

Nu-i ceas mai sfânt decât acela, în care-s fraţii adunaţi.

Şi inimi lângă inimi una, în duh se roagă-ngenuncheaţi.

Când rugăciunea lor se-nalţă, scăldată-n lacrimi prin Hristos,

Îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri. Pământu-i sus, iar cerul jos.

Nu-i har mai sfânt decât acela, să fii cu Domnul şi ai Săi,

În rugăciune şi-n cântare, şi-n lacrimi lângă fraţii tăi.

Oriunde-s ei, fă tot şi du-te. Oricâți sunt ei, fă tot şi stai.

Oricum sunt ei, fă tot şi-i caută. Căci unde-s ei, e-un colţ de rai.

Ilustraţii pentru predici - Iosif Trifa, Traian Dorz

600 de ilustraţii oferite de Iosif Trifa, Traian Dorz, Oastea Domnului

http://www.oasteadomnului.ro/categorie/600-istorioare-religioase/

Nicolae Geantă - Inimi împărţite

10 martie 2010, Biserica Izbânda Drăgăneasa

Nicolae Geantă la Dărmăneşti, Dâmboviţa

Gloanţe, pietre şi dulcele somn al morţii - de Sefora Geantă

Parcă ceasul omenirii s-a oprit în loc (tare mă oftic fiindcă de data asta nu pot da vina pe bateriile chinezești). De la o vreme îmi pare că timpul trece din ce în ce mai greu.

Oare s-o fi întărit nisipul în clepsidra vieţii și nu mai vrea a curge către nemurire?

Cred că așteptarea îmi dă senzația asta ciudată.

....................

Aștept ziua când o să mă întorc Acasă. În țara fără lacrimi și fără tonuri de gri.

Aștept, mai ales, clipa când o să îmi iau în primire noile aripi.

Până atunci, mă folosesc de picioare. Și când mă lovesc de vreo piatră, mă gândesc că doar înaintând voi ajunge acolo unde am visat toată viața.

O viață tristă devine un chilipir, atâta vreme cât știi să îti rezervi o veșnicie de bucurie.

Pentru întreg articolul faceți click mai jos

http://seforaseah.blogspot.ro/2015/02/gloante-pietre-si-dulcele-somn-al-mortii_19.html

Conferinţa pentru familii - Toflea/Sovata 2015 - înregistrări video

Scopurile familiei: Biserica - Luigi Miţoi / 17 februarie 2015

Nevoile Familiei (1) - Luigi Miţoi / 17 februarie 2015

Nevoile Familiei (2) - Luigi Miţoi / 18 februarie 2015

Reorientarea Familiei - Luigi Miţoi / 18 februarie 2015

Riscurile Bărbaţilor - Luigi Miţoi / 18 februarie 2015

Caracteristicile liderului şi slujirea - Luigi Miţoi / 18 februarie 2015

Femeia după modelul creatorului - Luigi Miţoi / 19 februarie 2015

Obadismul - de Nicolae Geantă

AW Tozer spunea că nimic nu e mai dureros decât un creștin pe jumătate. Nu se bucură nici de lume, nici de biserică! (Ce pedeapsă!) Eu cred că e cea mai mare ofensă adusă la adresa lui Dumnezeu!

Obadismul este starea în care spui că te închini lui Dumnezeu dar continui să slujești și lui Ahab. Un fel de "și cu Dumnezeu și cu Mamona". Ca niște copii ai unei familii sărace care au răspuns când au fost întrebați ce vor să aleagă: "Tată, noi vrem și cu Isus, dar și cu televizorul!". Obadia înseamnă "slujitorul lui Iehova". Deci, cum să slujești și lui Ahab?

Cu Legea Sfântului în buzunar Obadia închidea ochii la idoli. Mânca la masa celui ce-i defăima Dumnezeul, dar și dăruia sfinților din pâinea sa, pe ascuns. (El fricos, ei fricoși). Totuși, pâinea sa, deși ținea de foame, era mai murdară decât a corbilor ce-o aduceau lui Ilie. Nu-l mustra pe Ahab pentru blasfemie, deși o detesta. Ar fi avut funcția în pericol. Pentru el scaunul e mai important ca amvonul. Era "mai mare" (imediat după Ahab), dar (atât de) mic în comparație cu Ilie! CH Spurgeon spunea că "sufletele mici, tot mici vor rămâne, chiar dacă ar ajunge epitropi de biserici". 

Întrebari pentru domnul Iohannis

Vă scriu din rândul dascălilor, Domnule Președinte, tagma din care ați făcut parte până să vă convertiți în politician. Tagmă din care face parte și doamna Carmen, cu care împărțiți căsnicia... 

Suntem câteva sute de mii de dascăli în țara asta care ne-am pus speranțele în dvs., fiind sătui de domnii Ponta, Boc, Tăriceanu și companiile lor. Căci cabinetele Boc 1, 2, 3, Ponta 1, 2, 3, 4 (și câte vor mai fi) au distrus aproape total învățământul din România! Aici nu e vorba că au tăiat salariile cu 1/4 (căci le-au restituit parțial, pierzând prin proces; nicio țară din UE n-a băgat mâna în portofelul profesorilor, nici măcar Grecia, ce era falimentară!), nici că de ani de zile nu au mai adăugat nimic la lefurile personalului didactic (în timp ce salariul minim garantat a crescut de la 600 lei la 975 lei între 2009-2015, profesorii debutanții, cu studii superioare, fiind similari la leafă cu necalificații!), ci de faptul că în criză, Domnule Iohannis, politicienii au mărit numărul de angajați în administrația publică (a se citi nepotism, pilăraie), le-au crescut lefurile cu 50% în ultimii 10 ani și au scăzut numărul de dascăli comasând școlile din România! Au închis școlile și au cumpărat microbuze galbene! A propos, DNA-ul când verifică și tărășenia asta?

Pentru continuare click http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2015/02/intrebari-pentru-domnul-iohannis.html

Isaura Dincă şi Marian Mocanu - Casa mea e colţ de rai

Nicolae Geantă - De la Iordan la Golgota

De la Iordan la Golgota:

Biserica Penticostală Independentă Ploieşti,

28 decembrie 2014

Nicolae Geantă - Adio, dar rămân cu tine!

BP nr. 1 Bărbuleşti, 14.02.2014

Rugul Aprins Toflea - Conferinţă pentru familii la Sovata

Sovata
16-20 februarie 2015

Conferinţă pentru Familii. ediţia a IX-a

cu: Gabi Zăgrean, Luigi Miţoi şi Rugul Aprins

Ziua îndrăgostiţilor sau sf Valentin? (interviu cu Nicolae Geantă)

vă recomand să citiţi şi

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/02/valentines-de-o-zi-si-hristos-de-toate.html

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/02/leea-si-valentines-day.html

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/02/un-tramvai-numit-prostie-de-vladimir.html

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2015/02/13/draga-adolescenta-in-cautarea-lui-romeo/

O lume mai bună - Vladimir Pustan

E lumea în care oamenii acționează, pentru că fericirea nu constă în a avea sau a fi, ci în a acționa. Noi trebuie să măturăm gunoiul, noi trebuie să fim sare și lumină, noi trebuie să facem binele din orice fărâmă de timp pe care o mai avem la dispoziție.

E lumea cu oameni optimiști, iar optimistul e cel ce se uită după ochii tăi, pe când pesimistul se uită după șireturile tale. Am fost acuzați mereu, noi creștinii, că suntem prea optimiști în privința universului și prea pesimiști în ochii lumii, dar lucrul acesta e fals.

Pascal de la care a pornit ideea asta, spunea că nu există fericire în această viață decât ca speranță a unei alte vieți. Dar asta sună exact cum o viață întreagă ai bea apă din pahare de plastic, lăsând neatinse paharele de cristal din care îți propui să bei când se va ivi o ocazie specială, care poate nu va mai veni niciodată.

Cerul începe de pe pământ…

Stăm, vorba lui Chesterton, cu sabia pe umărul celuilalt. De acolo putem să-l facem cavaler sau să-i tăiem capul. Faceți-i cavaleri…

Faceți-i să se simtă importanți și buni într-o lume în care frângerea aripilor celuilalt e sport mondial.

Va trebui să ne bucurăm cât mai mult cu putință, dorind cât mai puțin cu putință. Atunci ne vom bucura de orice lucru ce ni se întâmplă, indiferent cât de nesemnificativ va fi…

O lume în care să trăiești ca un copil.

O lume în care să nu contabilizezi reușitele și nereușitele.

Mama lui Dürer a născut 18 copii din care 15 au murit. Unul din cei trei rămași în viață a făcut lumea mai frumoasă prin gravurile lui alb negru. Gravuri pe care e o împietate să le colorezi. Pentru că viața e frumoasă și în alb și negru.

O lume mai bună construită de oameni mărginiți și răi, dar atinși de un Dumnezeu ce în mod intenționat a lăsat o grămadă de lucruri neterminate, tocmai pentru a le termina noi.

O lume mai bună, printre altele…

V l a d i m i r _ P u s t a n

ciresarii, 13 febr. 2015

Nicolae Geantă - Când Dumnezeu s-a dat pe "silence"...

Biserica Sfânta Treime, Sala Cireşarii Beiuş

8 februarie 2014

Seară prelungită de rugăciune la Biserica CDE "Eben Ezer" Boldeşti

Neliniștea metafizică

"Neliniştea metafizică e să priveşti o femeie cu ochii mari. Să simţi că lumea e fără margini, că frumuseţea are pete şi e trecătoare, că dreptatea nu se poate realiza, că nu putem niciodată şti adevărul. Să fii trist şi să zâmbeşti când priveşti oamenii (care nu bănuie nimic şi îşi au socotelile lor)", spunea Camil Petrescu.

Neliniştea metafizică e să iubeşti lucrurile mai presus ca oamenii cu toate că şti că se trec! Să încerci să-ţi porţi singur de grijă, cu toate că n-a reuşit nimeni. Să sfidezi moartea ca Emil Cioran, scriind doar despre ea, influenţând pe alţii să se sinucidă şi tu să n-ai curaj s-o faci! Să aperi bunătatea fără să fi bun, să lupţi împotriva răului cu răutate! Un fel de ideologie Boko Haran.

Neliniştea metafizică e filosofia îndrăgostiţilor de Valentine's Day, unde hormonii n-au cunoscut adevărata iubire. Iar neliniştea lor se sparge de zid imediat ce încep să adie greutăţile. E minciuna Religiei care te ţine în biserică fără să te fi atins de Dumnezeu. Tu continui să te duci cu speranţa că într-o zi totul va fi altfel, că toate se vor schimba, dar refuzi să te schimbi. De fapt, e credinţa că Adevărul e-o utopie...

Neliniştea metafizică e tirania nimicului. Nu există viață mai pustie ca una în care n-ai iubit nimic, știind că într-o zi vei pierde totul, spunea Octavian Paler.

Oricine e bolnav de nelinişte metafizică nu poate striga ca David "Tu-mi dai mai multă bucurie decât au ei... Eu mă culc şi-adorm în pace!" (Psalm 4:7-8). Neliniştea metafizică are prea mult om. Dar deloc Dumnezeu...

El îi va umili. Tu alungă-i iute...

Deuter. 8:3 "... El este Cel care trece înaintea ta, ca un foc mistuitor; El este Cel care-i va nimici și El este Cel care-i va umili înaintea ta..."

Atât la evreii post-exodici cât și la creștini, există un contrast izbitor între slăbiciunea poporului lui Dumnezeu și puterea adversarilor. "Canaaniții sunt mai tari!". Numai că puterea pagânilor este eclipsată de puterea lui Dumnezeu! El este "Cel ce trece înaintea ta ca foc mistuitor, El este Cel care-i va nimici, El este Cel care-i va umili înaintea ta". Accentul cade puternic pe rolul lui Dumnezeu! Numai că noi nu trebuie să fim asistenți la spectacol! Dumnezeu zice spre sfârșitul versetului 3 din Deuteronom 8: "iar tu să-i alungi și să-i nimicești iute!" Alungă-i iute. Altfel nu mai scapi de ei!

Când Dumnezeu s-a dat pe silence

Unde era Dumnezeu la Auschwitz?, e întrebarea evreilor care au construit Yad Vashem, Muzeul Holocaustului de la Ierusalim. Unde e Dumnezeu de tace e întrebarea noastră de toate zilele. De ce îngăduie răul, suferința, diabetul ca copii de trei ani? De ce tocmai mie? Doar sunt copilul Domnului, am binecuvântarea Lui. De ce să triumfe Boko Haran? De ce persecuții în China? Nu aude glasul poporului său.

Când Faraon i-a asuprit la cărămizi cu munci grele, Dumnezeu a înmulțit poporul evreu. Când a interzis nașterile băieților și a pus sădie uciși, Dumnezeu a trimis tocmai fiica lui Faraon să îngrIjească de Moise! (Ce ironie!). Când Evreii trebuiau uciși în Susa, Dumnezeu a făcut-o împărăteasăpe Estera! Tot El a închis gura leilor când Daniel a fost dat pierii! A tăcut în față lui Iov, dar când a pus El întrebări, Ayab (numele evreiesc al lui Iov) a strigat: "Până acum urechea mea auzise de Tine, dar acum ochiul meu te-a văzut!"

AV Tozer spune că atunci când strigi furios "unde ești Dumnezeule de taci?", El îți răspunde cu blândețe: "Aici, lângă tine!" 

Unde a fost Dumnezeu la Auschwitz? Acolo, în lagăr! După numai trei ani de la capitularea fabricii morții", Dumnezeu a dat țara evreilor înapoi. Israel nu mai avea de două milenii teritoriu!

Noi îi punem mereu Domnului întrebarea "Unde ești?", deși ar trebui să ne întrebăm "Ce facem când El tace?", când s-a dat pe silence? Apropos, când Dumnezeu nu răspunde, te oprești sau continui cu speranță?

Pus în cumpăna divină - de Ticu Moisa

„...ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor.“ (Daniel 5,.27)

Pus în cumpăna divină,

Doamne, cât aş cântări?

Mi-ar fi inima senină

Sau uimit aş tresări?

M-aş ascunde de lumină

Sau smerit Te-aş preamări?

Pus în cumpăna credinţei,

Sunt eu aur curăţit?

Simt şi-n măduva fiinţei

Cum Calvarul m-a sfinţit?

Sau în mreaja neputinţei,

Zac şi-n zori şi-n asfinţit?

Limbi iscusite, nu ascuțite

Psalm 45:1 - Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, și zic: "lucrarea mea e pentru Împăratul!". Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba".

Fiii lui Core, cântăreți de profesie, se rugau să aibă limbi iscusite. Limbi care să scoată cuvinte încântătoare. Cânatrea pentru Dumnezeu nu are farmec dacă nu e poetică. Altfel e "seven-ileven", vorba enlezilor. Ceva cu gust de val de carton. nerumegabil. Dar cuvintele pline de farmec nu clocotesc decât în inimi vulcan. În cele ce erup (laude) pentru Domnul. Tot așa trebuie să fie și predica, și vorbirea cotidiană creștină. Căci, dacă nu sunt laude sunt critici. Cuvinte acre. Limbi ascuțite. Iar vorbele din inimă vin...

Nevoia bisericii – Vladimir Pustan

Biserica nu are nevoie de un spațiu propriu. Creștinii se adunau prin case și se simțeau bine. Când are un spațiu să-l îngrijească dar să nu devină prea important.

Biserica nu are nevoie de bani. Oricum cei luați de la stat în salariul preoților și pastorilor, cei luați pentru construcții și renovări sunt bani blestemați. Bani din taxele pentru alcool, din avorturi, de la prostituate. Și ne întrebăm de ce merg rău lucrurile… Când îi are din zeciuieli să-i dea la săraci și evangheliști.

Biserica nu are nevoie de predicatori… Sfântul Andrei răstignit pe cruce a predicat 2 zile în șir la 20.000 oameni. Toți îl ascultau captivați dar nici unul nu se gândește să-l elibereze. Așa am făcut mereu cu ei. Toți trebuie să vorbim cu alții despre Hristos…

Biserica are nevoie de Dumnezeu… Atunci va fi unită, deșteaptă, bucuroasă, așteptând să plece la cer… Adică acasă…

V l a d i m i r _ P u s t a n

Alin si Forina Jivan - Mă întorc acasă!

Album, Mă întorc acasă, 2015

Nicolae Geantă în Bihor

Privind de sus, și nu în sus - de Nicolae Geantă

.... adeseori privim de sus fraţii, oamenii, pe cei de lângă noi. Îi vedem aşa de simpli. Neînsemnaţi. Având atitudini de Iair, am vrea ca toţi să se dea la o parte. Noi primăm. Durerile lor nu contează. Poverile lor nici atât. Nu știm să-i ascultăm. Gorki zicea: “Nu e important ce spune omul, ci de ce o spune”.

Privirea de sus e viață superficială. E distanță față de aproape. E lipsă de zoom. De adevăr.

Ne face “insensibili la cotidian”, vorba lui Pleșu.

Le aminteam ieri la biserică fraților că ne lipsește sensibilitatea. Empatia. Că înainte de-a face un bine analizăm merituozitatea semenului. Avem false lucidități, presentimente. Ne gândim la obstacole, la timpul ce ne separă încă de ele. Privim chiorâș la predicator. Disprețuim tinerețea Timoteilor din biserici. Dar și perii albiți pe filele Scripturii. Utilizăm prea des pensula neagră. Nu îmbrățișăm săracii și nu dăm șanse de reabilitare risipitorilor. Ne uităm la ei ca din avion. Mărunți… Și în lucrurile mărunte se află Dumnezeu.

Ceea ce e dureros prieteni, este că tot privind de sus nu mai avem cum să vedem în sus. Vom avea numai lumea pe retină. Iar Cerul, Hristos, sunt muuult, muuult, peste ea! Mântuitorul, ce e net mai bogat decât domnul Stanford, într-o zi a ridicat Biserica. Instituţie care, de două mii de ani n-a pierdut locul unu. Cu toate că ştim asta, paradoxal, ne place mai mult harvardul lumii.

Priviți în sus prieteni! Privirea în sus urcă. Cea de sus coboară…

pentru întreg articolul faceți click Cireșarii / Nicolae Geantă

Liftul păcatului - de Nicolae.Geantă

M-a întrebat ieri un prieten de ce oamenii nu pot rămâne mereu de încredere, acolo sus unde i-ai cunoscut.

I-am spus că cel mai greu lucru din lume nu este să ajungi campion, ci să te menții campion. În tenis, la fotbal, la box sau oriunde aiurea, odată ce ai câștigat titlul e tare greu să-l mai menții. Crește presiunea asupra ta. Cresc împotrivirile. Concentrarea tuturor e să te dea la pământ.

Știm că în lumea fizicii, datorită gravitației, orice lucru tinde s-o ia la vale. Spre locurile cele mai joase. Făcând o analogie, tot așa este și păcatul. Are tendința gravitațională de-a te duce cât mai jos, din ce în ce mai departe de Hristos. 

Păcatul e un lift cu care poți ajunge rapid în vârf. Dar și mai rapid cu el cazi în groapa pieirii.

Nicolae.Geantă

Sfaturi pentru predicatori (21)

- nu predicați cu mănuși în mâini, pentru că pisicile cu gheare moi nu prind șoareci!
- nu vă coafați după ultima modă, nimeni nu vrea s-audă un cocoș!
- nu fiți mândrii, căci mândria pierde inimile, dar vorbele bune le câștigă!
- îmbrăcați-vă smerit și frumos; pe rege nu-l servesc slujitorii murdari.

4 argumente solide ca să înțelegem dacă un predicator "are chemare":
1) o dorință adâncă, copleșitoare pentru lucrare;
2) capacitatea de-a învăța pe alții;
3) predicatorul trebuie să vadă un număr de suflete întoarse la Dumnezeu ca urmare a eforturilor sale;
4) predica trebuie să fie plăcută poporului lui Dumnezeu.

* adaptări după CH Spurgeon

Lacrimile - de Lucian Blaga

Când izgonit din cuibul veșniciei

întâiul om

trecea uimit și-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,

îl chinuiau mustrându-l

lumina, zarea, norii – și din orice floare

îl săgeta c-o amintire paradisul –

Și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin

al primăverii,

cu suflet de copil întâiul om

căzu cu fața-n pulberea pământului:

„Stăpâne, ia-mi vederea,

ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii

c-un giulgiu,

să nu mai văd

nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici nori,

căci vezi – lumina lor mă doare”.

Și-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare

îi dete – lacrimile.

Lucian Blaga

Seri de evanghelizare - Biserica Luncuşoara Suceava