Rotirile de cadre de pe la DGIPI, APIA, Inspectoratele Şcolare ori oriunde e o pâine bună de mâncat, brambureala din ministere, declaraţiile contradictorii şef-partid-Guvern, deciziile curat-murdare ale parlamentarilor cu privire la alţi parlamentari, haosul economic ş.a. minuni dâmboviţene, converg unidirecţional: partidele politice, deşi nu duc lipsă de personal (căci sunt eclozionatoare de clienţi), sunt în colaps de profesioniştii! Prin urmare, pe scara performanţei, România coboară şi nu urcă! Suntem codaşii UE, ori pe un dezonorant loc 69 în top IDU (indicele dezvoltării umane), depăşiţi de state africane ori bananiere. Cum am ajuns acolo, dacă în anii ’30 eram în primele 10 ţări industrializate de pe glob? Simplu: prin lipsă de performanţe.
Performanţa este un rezultat deosebit. Obţinut de cineva pregătit, profesionist. Care trage pe ceilalţi după sine. În sus. Profesionistul, este persoana care lucrează într-un anumit domeniu, pe baza unei pregătiri corespunzătoare. Hopaaa! Adică trebuie să fie pe felie, să aibă softul în memorie. Căci dacă nu are programarea respectivă nu poate face aplicaţii la subiect. Adică blochează sistemul. Ceva similar, cum se petrece de ani buni, pe la nord de Dunăre.
Deşi toată lumea e conştientă că dacă n-am învăţat nici o iotă, nu putem câştiga o olimpiadă, că dacă nu ştim să ’notăm nu putem deveni campioni, ori dacă n-avem imprimantă nu putem printa un document, sferele politice visează că putem face performanţă în economie cu evazionişti, că revigorăm turismul cu veselari şi asfaltatori, că înviem agricultura cu electronişti, învăţământul cu ingineri de tractoare sau reforma în sport cu profii de mate. Asta sună ca şi cum ai face religie cu darwiniştii! Ori seamănă cu ateii care, după ce au scris o carte împotriva Lui Dumnezeu, se roagă să aibă succes.
Atâta vreme cât politicieni care n-au pus în viaţă o ceapă, fac planificări în agricultură şi conduc APIA, iar cuvântul profesioniştilor care transpiră ziua în câmp nu-i scoate de pe tuşă, nu vom accesa niciodată fondurile europene. Nu vom avea performanţe agro-alimentare. Şi se anunţă criză. Atâta vreme cât 50 % din poliţie, va aresta cealaltă 50 % din poliţie (DGIPI), iar pe cei rămaşi DNA-ul, nu vom avea securitate. Atâta vreme cât un ministru care a bulversat învăţământul se va reîntoarce după 4 ani la timonă, nu vom scăpa de Abrambureală. Dacă inginerii de becuri auto, schimbătorii de valută ori comercianţii de licori fine şi ţoale de lux, vor decide pe unde trec autostrăzile, cum se face delocalizarea industriei sau branding-ul urban, nu vom avea economie eficientă niciodată.
Lipsa profesioniştilor conduce la potlogării, la matrapazlâcuri, la şmen. Generează excrescenţă grotească. Amplifică ura naţională. Promovează improvizaţia, kitsch-ul, coruptia, golăneala morală, sterilitatea, panfobia, bastardismul, pasivitatea. Politica lui “las-o mă, că merge-aşa”! Fenomene care vin de aiurea şi ne duc spre nicăieri. Managementul cel mai prost, este că în lipsă de profesionişti, politichia a găsit de cuviinţă că decât să promoveze, mai bine reciclează. Însă terapia prin reciclare e un veritabil, dar regretabil terci socio-economic. Reşapând pandemoniul de neaveniţi ori incompetenţa, nu se demonstrează decât că am ajuns o ţară de mutanţi. În ţara mutanţilor, valorile-s nonsensuri. Iar performanţa devine ruşine.
Performanţa este un rezultat deosebit. Obţinut de cineva pregătit, profesionist. Care trage pe ceilalţi după sine. În sus. Profesionistul, este persoana care lucrează într-un anumit domeniu, pe baza unei pregătiri corespunzătoare. Hopaaa! Adică trebuie să fie pe felie, să aibă softul în memorie. Căci dacă nu are programarea respectivă nu poate face aplicaţii la subiect. Adică blochează sistemul. Ceva similar, cum se petrece de ani buni, pe la nord de Dunăre.
Deşi toată lumea e conştientă că dacă n-am învăţat nici o iotă, nu putem câştiga o olimpiadă, că dacă nu ştim să ’notăm nu putem deveni campioni, ori dacă n-avem imprimantă nu putem printa un document, sferele politice visează că putem face performanţă în economie cu evazionişti, că revigorăm turismul cu veselari şi asfaltatori, că înviem agricultura cu electronişti, învăţământul cu ingineri de tractoare sau reforma în sport cu profii de mate. Asta sună ca şi cum ai face religie cu darwiniştii! Ori seamănă cu ateii care, după ce au scris o carte împotriva Lui Dumnezeu, se roagă să aibă succes.
Atâta vreme cât politicieni care n-au pus în viaţă o ceapă, fac planificări în agricultură şi conduc APIA, iar cuvântul profesioniştilor care transpiră ziua în câmp nu-i scoate de pe tuşă, nu vom accesa niciodată fondurile europene. Nu vom avea performanţe agro-alimentare. Şi se anunţă criză. Atâta vreme cât 50 % din poliţie, va aresta cealaltă 50 % din poliţie (DGIPI), iar pe cei rămaşi DNA-ul, nu vom avea securitate. Atâta vreme cât un ministru care a bulversat învăţământul se va reîntoarce după 4 ani la timonă, nu vom scăpa de Abrambureală. Dacă inginerii de becuri auto, schimbătorii de valută ori comercianţii de licori fine şi ţoale de lux, vor decide pe unde trec autostrăzile, cum se face delocalizarea industriei sau branding-ul urban, nu vom avea economie eficientă niciodată.
Lipsa profesioniştilor conduce la potlogării, la matrapazlâcuri, la şmen. Generează excrescenţă grotească. Amplifică ura naţională. Promovează improvizaţia, kitsch-ul, coruptia, golăneala morală, sterilitatea, panfobia, bastardismul, pasivitatea. Politica lui “las-o mă, că merge-aşa”! Fenomene care vin de aiurea şi ne duc spre nicăieri. Managementul cel mai prost, este că în lipsă de profesionişti, politichia a găsit de cuviinţă că decât să promoveze, mai bine reciclează. Însă terapia prin reciclare e un veritabil, dar regretabil terci socio-economic. Reşapând pandemoniul de neaveniţi ori incompetenţa, nu se demonstrează decât că am ajuns o ţară de mutanţi. În ţara mutanţilor, valorile-s nonsensuri. Iar performanţa devine ruşine.
