youtube

caritate

miercuri, 27 aprilie 2022

Niciun cuvânt al Domnului nu este irosit! - de Nicolae.Geantă

Azi am avut o mare surpriză în aeroport. Eram la îmbarcare la British Airways, și după ce dau pașaportul, o domniță de vreo 35 de ani întreabă zâmbind amabil: “Mai aveți cărți?” “Dar se vede că am, căci nu ați trecut bagajul prin scaner?” Zâmbesc. Zâmbește. “Da domnu’ Geantă, dar dvs mi-ați dăruit o carte! Am citit-o toată. A fost extraordinar de frumoasă!” “Wow! Și m-ați ținut minte?” “Desigur! Mi-a plăcut enorm cum scrieți!” (Cartea “Maxim de frumusețe” i-o dăruisem cred în ianuarie 2019! De atunci nu am mai zburat cu British)

Nu am mai apucat să deschid trolerul să-i ofer cadou o altă carte (aveam destule înăuntru), căci era un rând foarte mare în spatele meu și toți se grăbeau. Iar cărțile erau și țiplate. Dar am fost uimit de modul în care lucrează Domnul Hristos!

“Poftiți actele! Călătorie plăcută! Drum buuuun!” “Dumnezeu să vă binecuvânteze!” “Și pe dvs domnu’ Geantă!”

M-am gândit că Dumnezeu întotdeauna surprinde! Da, modul Lui de lucru este surpriza! Intervine unde nu te aștepți! Când nu te aștepți! De la cine nu te aștepți! Cine se aștepta ca Mântuitorul să se nască într-o iesle? Dar să Învieze din mormânt?

Aruncați sămânța! Nu știți cum și unde va răsări! Faceți risipă de Evanghelie! Niciun cuvânt al Său nu este irosit! Niciodată.

Nicolae.Geantă
Otopeni, Henri Coandă Airport

marți, 26 aprilie 2022

Nicolae Geantă la Bristol

Sfârșit de săptămână în Anglia. La Bristol. La BP Maranata.
Vineri seară de la ora 19,00 - Conferință de Tineret „RĂNILE TINERILOR”
Sâmbătă după amiază, de la ora 13,00 la 18,00 - 
Conferință pentru Familie „APROAPE ȘI TOTUȘI DEPARTE”
Duminică seara, de la ora 17,00 - EVANGHELIZARE


Cu ce-L hrănim pe Isus? - de Nicolae.Geantă

Astăzi m-a vizitat un bătrân sărac. Aveam ceva treabă cu el. Când l-am rugat să mănânce înainte de lucru a refuzat. „Vreau doar niște apă”. I-am dat și niște suc. Mi-a spus că cineva i-a dat de pomană niște piftie (răcituri), dar a fost tare, tare sărată! M-am gândit că așa fac de obicei oamenii: dau săracilor ce lor nu le mai place! Cozonac puțin uscat, brânză ceva îngălbenită, sarmale sau friptură de-o săptămână, ciorbă uitată prin frigider... Ori vreo mâncare nereușită. „Merge la săraci” e deviza. Numai că mâncarea nu o dai pentru săraci! Ci pentru Domnul! Așa a zis El: „Orice bine ați făcut unuia dintre acești neînsemnați, Mie mi l-ați făcut!” (Matei 25:40 adaptat).

M-am gândit că unii așa-L hrănim pe Domnul Hristos. Cu resturi. Cu puțin. Cu ce nu ne mai place. Apoi avem pretenția că i-am dat. Un păstor din tinerețea mea ne povestea odată că o femeie bogată din biserică a visat că a ajuns în cer. Acolo era o masă uriașă cu bucate gustoase. Dar un înger, spre surprinderea ei, a dus-o la o margine de câmp. „Vino și mănâncă aici din butoiul de brânză stricată pe care l-ai dat cândva la săraci!” 

Cred că trebuie să medităm mult mai profund înainte de a da unui sărman ceva (nu doar de mâncare). Ce dăm săracilor pentru Domnul dăm! Pentru Cel ce ne-a dat de toate din belșug.

Dăruiți oamenilor ce ați dori să vi se dăruiască dumneavoastră. 
Dăruiți Domnului ceea ce doriți să primiți înapoi. 
Dăruiți în așa fel încât să-L bucurați pe Hristos! 

Ce dăm săracilor pentru noi dăm! Ce dai aici aceea vei avea dincolo! 

Nicolae.Geantă

luni, 25 aprilie 2022

Mai aduce Săptămâna Patimilor bucurie în biserici? - de Nicolae.Geantă

Ca un teren arid care așteaptă o ploaie rece de vară am așteptat Săptămâna Patimilor în România. (Veneam după o săptămână similară, ratată, la Paștele Catolic. În diaspora atmosfera de Paște nu s-a diferențiat aproape cu nimic de banalitate. Dacă n-ar fi fost bisericile de români nici n-ai fi zis că se sărbătorește Învierea. Dar până nici românii nu salutau cu „Hristos a înviat!” Bisericile austriece au fost goale. Cele românești austriece au fost… pline pe jumătate. Iar clopotele bisericilor vieneze au fost mute! Inexistente!). Spre surprinderea mea, în Subcarpații unde m-a așezat Domnul să stau o vreme, în Vinerea Mare dădeai cu tunul să găsești o biserică de evanghelici cu slujbă. Cu program. Cât despre seara de sâmbătă... La ce atâta adunare? Cu părere de rău o spun, dar pentru cei mai mulți creștini pentru Săptămâna Mare s-a pierdut apetitul. Ortodocși români au pierdut apetitul de mult, evanghelicii sunt mai proaspeți în dezinteres. Mai mult, pentru unii seara din duminica Învierii cu program de a devenit prea mult. Încet, încetuț, începem să ne asemănăm cu Vestul. Grill-uri, iarbă verde, entertainment. Non Jesus!

Iată ce spunea Tom Wright, teolog anglican (deci vestic), în volumul „Surprins de speranță”: „Săptămâna Paştelui în sine nu ar trebui să fie vremea când toţi preoţii răsuflă uşuraţi şi se duc în vacanţă. Ar trebui să fie o sărbătoare de opt zile, cu șampanie servită după rugăciunea de dimineață sau chiar înainte, cu o mulțime de Aleluia, cu imnuri multe și cântate spectaculos. Este oare de mirare că oamenilor le e greu să creadă în învierea lui Isus, dacă noi nu ne aruncăm pălăriile sus în aer? Este oare de mirare că ni se ni se pare greu să trăim Învierea, dacă nu o facem în mod exuberant în liturghiile noastre? Este oare de mirare că lumea nu este interesată din moment ce Paștele este sărbătorit doar ca un final fericit de o zi, înghesuit la capătul a 40 de zile de post și întristare?”

Hristos a pătimit și a înviat acum 2000 de ani! Ne mai pasă? Mai aduce Săptămâna Patimilor fericire? Dacă nu, de ce?

Nicolae.Geantă 

Nicolae Geantă | Providența în viața mea | Interviu la RVE Viena | cu Nicoleta Dumitru

Sursa: Ben Hur

Vladimir Pustan | Ce realizează Învierea? | Ciresarii TV | 24.04.2022 | ...

video by CiresariTv

Florin Ianovici | Să-L Cunosc pe EL și puterea învierii Lui

duminică, 24 aprilie 2022

Astăzi nu mai este vineri. E duminică! - de Nicolae.Geantă

E duminică. Preoții credeau că în sfârșit vor demonstra enoriașilor că au avut dreptate: Isus a fost un înșelător! Doar să se crape de ziuă...

E duminică. Diavolul surâde în barbă șmcherește: voi stăpâni veșnic (măcar) pământul și tot ce mișună pe el!

E duminică. Isihie totală. Se aude cum creste iarba. Ierusalimul e ca după o noapte a românilor de Revelion! Și dintr-o dată are loc o explozie de lumină! O fi o nouă supernovă?

E duminică. Pietrele de nemișcat, de două tone, devin fulgi! Mai cunoscuse degetul lui Dumnezeu odată pe Sinai.

E duminică. Soldații batjocoritori devin înspăimântați. Cel lovit și însângerat vineri acum are haină diamantină!

E duminică. Mormântul e goooool! Moartea s-a dat la o parte! Doar nu putea să facă judo cu Fiul lui Dumnezeu?

He is Risen!

În noaptea sfântă a Învierii înțelegem că viața noastră e drum spre veșnicie, că sufletul a rămas un imens deșert, iar dorul, o secetă. In această noapte i-am pus în poala lui Hristos toate durerile, toate rănile, toate neîmplinirile noastre, știind că ploaia Învierii Lui le va răcori. Și... Hristos a înviat!

On the holy night of the Resurrection we understand that our life is the road to eternity, that the soul has remained a huge desert, and longing, a drought. Tonight we laid all our pains, all our wounds, all our failings in the arms of Christ, knowing that the rain of His resurrection would cool them. And Christ... He is risen!

Nickbags!

sâmbătă, 23 aprilie 2022

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!


HRISTOS A ÎNVIAT!

Am biruit! Aceasta e făgăduința lui Dumnezeu din duminica Învierii!

Vă dorim o sărbătoare a Învierii plină de bucurie!

familia Geantă

Nicolae Geantă - Cel mai puternic eveniment din lume!

video by Ben Hur

M-a întrebat un om din marea turmă
- Ți-ai cumpărat de Paști și tu un miel?
- Eu? Gratis l-am primit cu ani în urmă
și-n veci nu mă voi sătura de El!

Hristos a înviat! Trăiește!
De două mii de ani pe mulți învie!
Din viața Sa, El generos mi-a dat și mie,
Nu doar fărâme trecătoare,
Ci... o veșnicie!

Nicolae.Geantă

„Tetelestai” - de Nicolae.Geantă

Apostolul Ioan ne spune că e ultimul cuvânt rostit de Hristos pe Cruce. Asta după ce Mântuitorul a fost udat pe buze cu oțet. Grecește sună „Tetelestai”. Românește se traduce „S-a isprăvit!” Adică totul e terminat. Încheiat. Un cuvânt strigat din toți rărunchii de Domnul Isus. „Hristos a strigat cu glas tare”, zic și Marcu și Matei. Ca să-L audă tot poporul (ce asista în plină zarvă). Când Dumnezeu vorbește astupă toate gurile lumii.

„Tetelestai” derivă de la verbul „teleo”, adică „a atinge ținta”, „a atinge scopul”. Hristos sfârșise lucrarea de mântuire a omenirii. Și acum a scos un strigăt de biruință, de bucurie. „Tetelestai” nu e numai sfârșitul durerii lui Hristos la calvar. E strigătul prin care Hristos a satisfăcut dorința divină: răscumpărarea omenirii de sub păcat! (Ioan 17:4) E strigătul prin care a anunțat finalul lucrării de a satisface dreptatea Tatălui din Ceruri (Romani 3:26). „Tetelestai” e declarația: „Am făcut tot ce ai cerut!” Misiune îndeplinită! (Mission accoplished). 

„Tetelestai” e strigătul de ușurare! De acum suferința s-a sfârșit. Durerea, bolile, păcatul, au fost biruite!

„Tetelestai” era cuvântul anual pe care Marele Preot îl rostea de Paști după sacrificarea mielului fără cusur care aducea norodului ispășirea. Se rostea exact la orele trei după amiază, după ce mielul fusese timp de trei ore în văzul poporului. În ziua aceea Mielul a stat pe Cruce înaintea tuturor. Și când Preotul a înjunghiat mielul de Paști și a strigat „s-a sfârșit”, Hristos - Mare Preot în veac -  a făcut același lucru pe Cruce: „Tetelestai”. Ispășirea omenirii este finalizată! 

Trei ore înainte de a striga Domnul „Tetelestai” Ierusalimul a fost în întuneric. „Tetelestai” a adus Lumina! Una care strălucește și în miez de noapte!

În sens laic, în lumea greacă „tetelestai” era un cuvânt folosit și pentru „plata unei datorii”! Ooo, ce datori am fi fost și azi lui Dumnezeu pentru matrapazlâcurile noastre! Dar Hristos ne-a plătit (toată) datoria! Haleluiah!

Tot la greci „Tetelestai” însemna un punct de cotitură după ce ai terminat o casă. Începea o viață nouă. După strigătul lui Hristos de final Dumnezeu a deschis o epocă nouă! Epoca harului nemeritat!

Iubitul pastor Richard Wurmbrand ne spunea că în aramaică - limba în care a cuvântat Hristos de pe Cruce, acest strigăt „Tetelestai” a fost „Kala!”. Tălmăcit înseamnă „s-a săvârșit!” Lucrarea lui Isus se săvârșise desăvârșită! La ea nu mai trebuie adăugat nimic. Sola Fide. Numai credința. Sola Gratia. Numai prin har! Așa se intră în Rai! Dar, acest cuvânt „Kala” mai înseamnă ceva în aramaică: „Mireasă!” Când Isus a strigat pe Cruce „Tetelestai” și-a anunțat finalizarea lucrării, dar a strigat și Mireasa, Biserica Sa: „Vino! Mireasă a sosit vremea cântării!”

„Tetelestai”, „Kala”, „S-a isprăvit”. Sângele fusese vărsat! Jertfa fusese adusă. Boldul morții fusese înăturat. Totul se terminase. Isus a biruit moartea la Cruce!

Unii au o religie care spune „Fă!”. Credința noastră spune „Făcut!”. „Tetelestai!” Isus murind a făcut tot ce era nevoie pentru credința noastră? Crezi tu lucrul acesta? Atunci „Kala”. Cel ce a învins boldul morții te așteaptă!

Nicolae.Geantă
Drăgăneasa, 23.04.22

Nicolae Geantă - Cele cinci cuvinte din Ziua Învierii

sursa Ben Hur via Emanuel Viena

vineri, 22 aprilie 2022

Crucile din Vinerea Neagră – de Nicolae.Geantă

Golgota a fost locul cel mai sângeros al omenirii. Acolo, pe dealul Căpățânii omul a crucificat pe Dumnezeu. Dar tot Golgota e și locul cel mai iubit din istorie. Acolo, Dumnezeu nu doar și-a arătat iubirea. Acolo, a deschis poarta veșniciei. Sub formă de Cruce. Poarta Raiului e sub formă de Cruce.

Soldații l-au bătut pe Hristos cu nuiele. I-au arat spinarea cu bice cu ace de oțel. I-au îndesat o cunună de spini pe cap. L-au scuipat drept în față, l-au îmbrâncit, au jucat cu Dumnezeu “baba-oarba”. Apoi l-au îmbrăcat c-o mantie de rege și i-au pus în mână o trestie. Dar Dumnezeu și c-o trestie în mâini tot Dumnezeu rămâne! Crucificarea Mântuitorului a fost divertisment pentru romani. Parcă erau dintre ai noștri, care sărbătoresc Paștele ca entertainment! Miel, bere, ouă roșii, denie, manele, kilowați, capete sparte...

După batjocoră l-au urcat pe Hristos pe o cruce. Și lângă El au atârnat pe lemn doi tâlhari. Dumnezeu între răii societății. Ca Uniunea Europeană din zilele noastre. Dar a fost nevoie de trei cruci. Știm, numai una mântuiește, dar pe celelalte suntem noi.

O cruce ne vorbește despre respingere. Pe ea e agățat un tâlhar împietrit. “Dacă ești Tu Hristosul salvează-te întâi pe Tine. Apoi, și pe mine...” Dar Isus a tăcut. Știa ca tâlharul îl disprețuia. Și chiar dacă ar fi dorit salvare, nu pentru a fii mai bun o cerea, ci pentru a continua viața de hoț! Cine respinge pe Isus disprețuiește. Aruncă vina pe Dumnezeu pentru ce i s-a întâmplat lui. Îi ia Numele în deșert. Blesteamă. Trăiește filosofia “mă descurc singur”. Respingerea e anticamera morții. Are șansa salvării dar nu o fructifică.

Nicolae Geantă la Biserica Baptistă Betel Moreni

Vinerea Mare. Vino să sărbătorim împreună! 
La Biserica Baptistă Betel din Moreni. Azi de la 18 fix. 
Ia și un prieten cu tine! Răstignirea e un eveniment pentru toți!


Răstignirea - de Florin Ianovici

Urât și sălbatic mod de a pedepsi. Cruzimea răstignirii avea ca scop descurajarea răzvrătirii și supunerea prin frică. Așa domneau romanii. Așa conduce și astăzi lumea. Prin represiuni, frică, pedepse, amenințări și îngrădiri.

Țintuiți în piroane, despuiați și însângerați, agonizând pe cruce, cei crucificați deveneau o priveliște a groazei care paraliza pe cei ce gândeau diferit de cei care stăpâneau. S-au rafinat piroanele, dar barbaria a rămas: copiii sunt luați din paturi, din curtea casei părintești, smulși de la altarul unde învață să pășească cu Dumnezeu.

Imperiul roman a căzut. Violența naște violență. Cine scoate sabia, de s
abie va pieri, a spus Hristos. Aceasta a uitat Putin. Aceasta a uitat patriarhul Kiril al Rusiei. Sunt oameni care pleacă capul în față fricii. Dar sunt și oameni care nu acceptă robia ei și luptă. Ucrainenii sunt, pentru mine, o pildă a celor ce nu acceptă jugul fricii, luptând pentru a rămâne liberi. Ce fac ei sau alții cu libertatea, este deja o altă poveste.

Agonia din grădină - de Mihaela Mănescu

Se întunecase zarea. Fiul se ruga cu-amar:
"Tată, dacă-i cu putință, depărtează-acest pahar!"
Ucenicii-n neveghere, ațipind, L-au părăsit
Pe Hristos în agonie, de durere țintuit...

Noaptea se lăsase iute, mai grăbită ca oricând;
În grădină, Domnul Slavei, proșternut, stătea plângând.
Îngerul, trimis din Ceruri ca să-L mângâie pe Fiu,
Suspinând, cuprinse-n brațe Chipul ce-l privea pustiu...

Aripile de lumină le-a ascuns după veșmânt
Ca să nu mai strălucească peste Trupul de pământ...
Și-n tăcerea dureroasă, se-auzea din nou, amar:
"Tată, dacă-i cu putință, depărtează-acest pahar...!"

I Se-amestecau pe Frunte picături de Sânge Sfânt
Cu sudoarea izvorâtă din al chinului cuvânt!
Îngerul, văzând cu groază lupta ce-o ducea în Duh,
S-a înfiorat deodată, ridicându-se-n văzduh...

joi, 21 aprilie 2022

Ultima Cină - de Mihaela Mănescu

Adie vâtul. Pomii se închină.
Se-aud bătăi de-aripi duhovnicești.
Cu Fața preschimbată în Lumină
Isus își pleacă Ochii Săi Cerești...
E noapte-afară. Masa e întinsă.
E sărbătoare grea pentru evrei...
Se-mparte mielul. Candela-i aprinsă.
E Paște iarăși. Domnul e cu ei.
Dar iată că Învățătorul plânge...
"În noaptea asta un prieten drag
Va vinde Cerul pentru preț de sânge...
Mă va trăda și se va da-n vileag.
Acum, întinde mâna-n blid cu Mine;
Așteaptă plata pentru moartea Mea.
Dar nu va mai privi nici zări senine
Și nici minuni pe calea lui cea rea..."
Deodată, ucenicii se-nfioară:
"O, Doamne, oare nu cumva sunt eu?"
Doar unu-n cercetare nu coboară;
Doar unul vrea arginți pe Dumnezeu...
Adie vântul. Pomii se închină.
E noapte-afară. Iuda a fugit.
Cu Fața preschimbată în Lumină,
Hristos se roagă: "Tată-s pregătit..."

mihaela mănescu

🎙 E Vineri, dar Duminica vine! | cu Nicolae Geantă și Ciprian Luca

În emisiunea dialog - Vocea Creștinilor, invitatul de miercuri seară este pastor Nicolae Geantă. Tema: E Vineri, dar Duminica vine! Te așteptăm alături de noi cu întrebări în partea a doua a emisiunii.
Întrebările exclusiv pentru abonați! https://youtu.be/fafzliYtivM Joi, 21, 2022, 20:00, ora României. #VoceaCreștinilorLIVE #NicolaeGeantă #dialog

De ce nu a răspuns Isus lui Irod? - de Nicolae.Geantă

Pilat, eschivându-se destul de stângaci, dar temându-se că-și pierde scaunul de procurator în urma acuzațiilor aduse de sinedriști, a decis să-L trimită pe Isus la Irod Antipa, tetrarhul Galileei. Scuza era că Isus fiind galilean doar Irod are competență de judecată teritorială. Dar era o minciună împachetată frumos. Minciună născută din frică. În plus Pilat ura de moarte pe Irod.

Irod s-a bucurat că l-a văzut pe Isus. Spera să vadă o minune! Dar Domnul nu i-a rostit niciun cuvânt. Nu i-a răspuns la nicio întrebare. Dumnezeu nu face niciodată spectacole. El rostește doar adevăruri. Iar Irod, vulpea vicleană cum l-a numit cândva Mântuitorul, nu l-a luat în serios. Nici pe El, nici pe Ioan Botezătorul pe care-l decapitase!

De ce nu i-a răspuns Isus lui Irod?

1) Pentru că Irod ucisese pe Ioan Botezătorul, vestitorul venirii Mielului lui Dumnezeu pe pământ! Îl ucisese, regretase dar nu se pocăise!

2) Pentru că într-o zi trimisese un grup de farisei la Isus să-l amenințe că Irod vrea să-l ucidă! De fapt Irod vrea să-l scoată pe Isus din Galileea. Iar Isus, după ce l-a numit vulpe i-a transmis că „scoate demoni azi și mâine, dar a treia zi se va încheia!”

3) Pentru că Irod trăia în desfrâu! Cu Irodiada, soția fratelui său Filip care locuia la Roma! Dumnezeu nu doar că vede păcatele ascunse dar nu se relevă la păcătoși!

4) Pentru că Irod ascultase de multe ori pe Isus predicând. Însă predicile Domnului Irod le considera bune doar pentru alții!

Irod spera ca măcar prin funcția sa de tetrarh să-L determine pe Hristos să-i vorbească. Dar pe Fiul lui Dumnezeu nu-L poți privi de sus. Ci doar în sus. De aceea Hristos a găsit de cuviință să tacă. Irod a trimis înapoi la Pilat pe Isus. Se resemnase. Dar resemnarea nu e decât sinucidere zilnică.

Prin tăcerea lui Isus învățăm că Dumnezeu are ultimul cuvânt. Când El trage linie nu se mai poate scrie nimic! Pentru Irod Antipa se trăsese linie. Dumnezeu n-a mai dorit să-i răspundă! De ce a tăcut Isus în fața lui Irod? Pentru că vrea să ne arate că cea mai mare pedeapsă pentru un om pe pământ este ca Dumnezeu să nu-I mai vorbească! Bine a zis un scriitor: „Nu mă tem de prezența lui Dumnezeu ci de absența Lui?”

Nicolae.Geantă

vineri, 15 aprilie 2022

Ultimul semn dinaintea Marelui Semn - de Nicolae.Geantă

Era cu o zi înainte de Florii când Hristos a apărut întârziat la mormântul lui Lazăr din Betania. După moartea fratelui lor, Marta și Maria intraseră în depresie. “De ce n-ai fost Doamne aici lângă cel pe care îl iubeai?” (Dacă ar fi venit când ele doreau n-ar mai fi văzut învierea Lui Lazăr! (Dumnezeu are mereu planurile Sale copleșitoare!)

Și Isus? Răspunde cu o întrebare: “Eu sunt învierea și viața! Oricine crede în Mine va trăi chiar dacă ar fi murit! Crezi tu lucrul acesta?” Dacă Hristos poate învia morții în Ziua de Apoi, oare nu-i poate învia oricând? Drept urmare îl înviază pe Lazăr. Direct din mormânt!

“Eu sunt Învierea și Viața” e declarația cea mai cutezătoare făcută de Isus. Însă ea trebuie probată. De aceea Maria și Marta au avut studiu biblic pe pielea lor. Iar învierea lui Lazăr e ultimul semn dinaintea Marelui Semn. A Celui mai Mare Semn. A învierii Domnului! Cel ce S-a înviat pe Sine ne va învia și pe noi!

Declarația lui Hristos ne aduce seninătate în fața morții. Speranța Învierii ține creștinul senin în fața morții. Nu se teme. Dar de ce unii oameni în fata morții sunt chirciți, speriați, îngroziți? Pentru că nu de moarte se tem, ci de judecata care fine după moarte!

Declarația Învierii aduce liniște în mijlocul furtunii! Biserica a înfruntat vicisitudinile vieții cu lacrimi dar zâmbind. Numai cine crede în Înviere poate birui arenele pline de lei, arderile pe rug, ghilotina, crematoriul, prigoana de zi cu zi, viața ostilă, cancerul, dizabilitățile. Învierea aduce cel mai mare curaj! Datorită ei când trecem prin încercări, când credem că ne îngroapă, vedem de fapt ca El ne plantează!

Declarația lui Isus de la mormântul lui Lazăr ne arată compasiunea divină! Isus a plâns. Sunt întrebat ades: “Dar poate Dumnezeu să plângă?” Da, nu îi este rușine! Cel ce a sădit lacrima are lacrimi. Și miliarde de batiste! Dumnezeu nu doar dirijează Creația, nu doar o stăpânește, ci suferă pentru ea! Mai știți pe Cineva in Univers care să aducă atâta mângâiere? Și totuși există vreun Dumnezeu mai îndurerat ca Hristos?

Declarația Învierii e dovada iubirii! Lazăr a înviat pentru că Isus îl iubea! Oamenii sunt iertați pentru că Dumnezeu îi iubește. Dar ca să învieze Isus a trebuit chiar El însuși să treacă prin moarte. Dumnezeu ca să ne răscumpere din păcat a plătit cu ce a avut mai scump. Cu moartea Fiului Său. Învierea Domnului e semnul că Dumnezeu a acceptat jertfa. Ispășirea. Dacă moartea Domnului e semnul pedepsei, Învierea Sa e semnul iubirii! E cel mai mare Semn petrecut vreodată sub soare!

“Eu sunt Învierea și Viața” a spus Isus. Prin urmare, într-o zi, oricine ar fi murit va învia. Dar vă previn: De înviat vor învia toți, dar viață vor avea doar aceia care nu doar au crezut în Înviere, ci au și trăit ca Cel Înviat!

Nicolae.Geantă

miercuri, 13 aprilie 2022

Nicolae Geantă și Cornel Dărvășan - Reziliența rromilor

sursa Ben Hur via A7TV

Cu nasul mai sus decât sufletul! - de Nicolae.Geantă

Avem ocazia, din nefericire cam des, să întâlnim oameni (ori să fim noi), cu nasul pe sus. Înfumurați. Aroganți. Plini de ei. Te privesc de pe muntele importanței propriilor ochi ca pe o furnică în Grand Canyon. Atotsfidători. 

De ce umblă oamenii cu nasul pe sus? Din mândrie, din nepocaință, nesmerenie, fariseism, să se dea șmecheri… Din “n” motive ne-ar declara cei chestionații. Dar azi am învățat elevii mei un adevăr zdrobitor spus de Omar Khayann: “ Cu cât este mai mic sufletul cuiva cu atât are nasul mai sus!” Wow! Oamenii cu nasul pe sus au inima mică! Și prin urmare ei vor să ajungă cu nasul acolo unde nu au ajuns cu sufletul!

Când umblă oamenii cu nasul pe sus? Atunci când nu-și mai hrănesc corasonul! Și cu cât inima e mai săracă cu atât vârful nasului e mai lung! Duh de Pinochio! Cu cât nasul e mai sus cu atât sufletul e mai ușor!


Alimentați inima! Altfel o să vă treziți ca vă creste nasul! 


Nu e uimitor că în timp ce Hristos - care e Dumnezeul ce coboară din Ceruri la noi pe scară, noi oamenii încercăm să ne cățărăm nasul până la nori?


Nicolae.Geantă

vineri, 8 aprilie 2022

Lexicon Biblic (2) – HESED – de Nicolae.Geantă

Spuneam zilele trecute tinerilor că atunci când miri fac legământ la altar cuvântul în ebraică este „Hesed” (חסד, pronunțat kheh-sed). Un legământul nu este un contract. Contractul prevede două părți care-și pun niște clauze. Dacă faci „X și Y” eu voi face „X si Y”. Altfel contractul devine nul. Încetează. Asta e o dragoste negustorească. Nebiblică. Dar cu „hesed” nu este așa. (Hesed) Legământul nu se rupe niciodată. Legământul spune „eu voi face X și Y” pentru că e în natura mea. Dacă tu încalci legământul totuși eu nu acționez decât conform caracterului meu (bun)!

Hesed este dragoste neclintită. Bunătate iubitoare. Jertfitoare. Și bunătatea asta se transferă totdeauna celorlalți. Nimeni nu e considerat bun dacă nu revarsă bunătatea peste ceilalți. Eu, tu nu putem fi buni ținând bunătatea în noi. „Hesed nu este niciodată doar un sentiment abstract de bunăvoință, ci implică întotdeauna o acțiune practică în numele altuia”, zicea Will Kynes.

Hesed înseamnă loialitate. Și loialitatea mă duce nu doar la dragoste pe veșnicie, ci la îndurare, bunăvoință, credincioșie. La tandrețe și considerație față de celălalt. Sau de ceilalți. Hesed depășește așteptările! Hesed este dorință înflăcărată! E o virtute etică de bază.

Cea mai puternică imagine despre hesed o reprezintă Dumnezeu. (Nici nu se putea altfel). Prietenul meu Florin Antonie îmi spunea că ea e valoarea fundamentală a caracterului care se proiectează în afară! „Când Moise îi cere lui Dumnezeu să îi arate slava `Cabod`, adică `greutatea Lui` (Gen. 33-34), Domnul îi arată toată `frumusețea Lui`. Aceasta este `tob`. Adică tot ce izbește ochiul. Frumusețea de afară. Dar hesed este frumusețea interioară. A inimii, a minții, a sufletului”

Hesed, care apare de 248 ori în Biblie, descrie cel mai adesea mila și compasiunea lui Dumnezeu. El iubește Israel ca pe copiii Săi (teologia iudaică). Hristos iubește Biserica Sa ca pe o Mireasă! (teologia creștină). Prin urmare, noi care suntem fiii lui Dumnezeu trebuie să avem hesed asemeni Lui (etica). Să avem hesed față de oameni. Am citit că rabinii spuneau că hesed contribuie la „tikkun olan”. Adică la reparația lumii. Hristos ne-a reparat cu Hesed la Golgota!

Pavel ne confirmă în Romani 8:39 că „Nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu”. De Hesed. Același lucru trebuie să se petreacă și într-un cuplu. Nimic nu mă poate despărți de tine! De aceea la altar, miri fac „hesed” argumentând că numai moartea le poate întrerupe relația de iubire!

Nicolae.Geantă

miercuri, 6 aprilie 2022

Pe cine schimbă rugăciunea? - de Nicolae.Geantă

Philip Yancey zicea că rugăciunea înseamnă să-i ții tovărășie lui Dumnezeu. Adică să ai un talk-show cu El. Dar nu să vorbești numai tu. În ultimii ani, de exemplu, eu am înțeles că atunci când mă așez la rugăciune de fapt îmi vorbește Dumnezeu.

Mai de mult credeam că atunci când mă rog Îl schimb pe Dumnezeu. mai târziu am învățat că ruga mă schimbă pe mine! Chiar așa, rugăciunea mă schimbă și pe mine și pe El?

Nu ne rugăm pentru a-i spune lui Dumnezeu lucrurile pe care EL nu le știe. Și nici pe cele pe care le-a uitat. El se ocupă deja de ele. Noi când ne rugăm de fapt Dumnezeu ne invită să ne ocupăm împreună de ele. Când ne rugăm trebuie să o facem ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu! Dar când acționăm, noi trebuie s-o facem ca și cum totul ar depinde doar de noi!

Spuneți Domnului și lucrurile mărunte, și nimicurile voastre. Dumnezeu binecuvântează și lucrurile mărunte! Oceanul e plin de picături de ploaie!

Rugați-vă chiar și atunci când ați călcat pe alături. O să vedeți că după ce vă apropiați de Dumnezeu El nu este un tiran care pedepsește. El așteaptă cu dragoste!

Rugați-vă! Și o să respirați Raiul!

 Nicolae.Geantă

Lexicon Biblic. “Haleluyah” - de Nicolae.Geantă

Un prieten m-a întrebat dacă termenul corect este „Aleluia” sau „Aliluia”. Deoarece DEX-ul limbii române scrie definiții care te bagă în ceață. Adică, zic academicii români, „aleluia” ar însemna refren la cântăriele bisericești”, „a-i face cuiva prohodul” sau a... „înmormânta pe cineva!” DEX-ul ca și bisericile mai folosesc și cuvântul „Aliluia” care, spun stimabilii, ar fii „vorba cu care încep unii psalmi sau unele cântări bisericești de veselie”, „lăudați pe Domnul”, „Doamne miluiește!” sau folosit popular înseamnă „s’a dus”, „s-a isprăvit”.

Limba ebraică, cea în care s-au scris Sfintele Scripturi face lumină în această privință. Ea ne învață că „Haleluiah” este o laudă la adresa lui Dumnezeu. Înseamnă „lăudat să fie Domnul”. Vine din cuvintele „Halel” înseamnă „laudă” și „Yahwe” care e Numele prin care s-a recomandat Dumnezeu (YHWH, Iehova). Deși termenul corect este „Haleluyah”, evreii au folosit și folosesc adesea „Haleluya”, fără „h”, deoarece din respect pentru Numele Dumnezeului Sfânt (care mai târziu a ajuns fanatism) ei nu aveau curaj să pronunțe „Yahwe” prin urmare au numit pe Dumnezeu „Adonai”. Ca să fiu și mai clar înțeles, vă mai spun că am auzit un frate care spunea că a învățat când a lucrat în Israel că „Haleluyah” ar fi o... blasfemie, prin urmare nu trebuie rostit cu „h” la urmă. Dar noi acumștim de ce evreii se feresc de acest termen.

„Haleluyah” înseamnă „lăudat să fie Iehova”, adică „Cel ce este”. Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. De aceea românii au termenul „Aleluia”. Cât despre termenul „Aliluia”, cu respect o spun: este eronat folosit! Pentru că rădăcina lui nu spune nimic.

Folosiți corect Numele Domnului! În scris, în citit, în vorbit. Folosiți corect și prerogativele Sale. Porunca a treia ne spune să nu luăm în deșert Numele lui Dumnezeu!

Nicolae.Geantă

luni, 4 aprilie 2022

Motivația e ca un sărut pe buze - de Nicolae.Geantă

Astăzi, cum am intrat în școală o profă de română, ridică privirea și întreabă: “Domnu' Geantă, nu ați sughițat sâmbătă deloc?” Ii spun că nu-mi amintesc. „De ce?”, „Pentru că fata mea când a văzut cărțile de la dumneavoastră a strigat: `Wow, devoționaleeee!` Și s-a apucat și le-a citit imediat. Toată ziua a citit!” Da, oamenii, tineri ori în vârstă au nevoie de lucruri motivaționale!
 De cărți din textul cărora să iasă mâini care-i ridică, îi împing de la spate sau le șterg lacrimi și dureri. Din nefericire, media, dar și maldărele de cărți de pe piață le oferă mai mult critici, sudalme, răzbunări etc. De aceea apar frustrări! Iar oamenii devin mai singuri, mai închiși, mai nesociabili. Iar în plus, mare atenție vă rog: cine nu se apropie sa-L cunoască pe Isus se va apropia și îl va cunoaște pe Antihrist! Da, da, căci a treia cale nu există!

Motivați oamenii! Prin scrieri, prin vorbe, prin acțiuni! Motivându-i pe ei veți avea mai puțin de luptat dumneavoastră! Rostiți cuvinte pline de farmec! Motivația e ca un sărut pe buze! Sărutul e dovada iubirii. 

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 2 aprilie 2022

Nicolae Geantă - Romii evanghelici din România. În loc de concluzii

ÎN LOC DE CONCLUZII

Aveam 25 de ani. Era duminică seara și mă aflam pe aeroportul din Heatrow, Londra. Din cauza unor inadvertențe așteptam de pe la prânz într-o sală a National Immigration. Eram singurul european, singurul alb. Jamaicani, nigerieni, columbieni, peruani, indieni, femei asiatice. Lume pestriță. Dar fără a face între noi diferența. Am povestit între noi. Și deodată vine un american. Cu haine de rapper, cu șapca întoarsă. Ca și mine avea și el probleme cu biroul de Immigration. Destul de agitat, se tolănește pe o masă și începe interogațiile ad-hoc: „Are you from?” („de unde ești?”). Emigranții îi răspund politicos. Mă întreabă și pe mine și îi răspund bucuros „I am from Romania!”. Face ochii mari. „You are gypsy?”. În clipa aceea am simțit cum vreo 10 perechi de ochi m-au ars în ceafă. Emigranții, indiferent de culoare sau castă socială m-a pironit în priviri, apoi s-au distanțat „social” față de mine. Simpatia mea de român pierise dintr-un foc. Am înghițit în sec și-am înțeles că Dumnezeu făcuse un studiu biblic pe pielea mea: „cum e să te simți țigan, marginalizat într-o lume ce tinde să se strângă în centru”. Am înțeles imediat ce înseamnă să umbli mereu cu stigma atârnată de gât. Și asta pentru ceva ce nici măcar tu nu ai ales: să te naști altfel decât majoritatea! Să fii periferic.

Un periferic este o persoană care nu poate fi încadrată într-un curent principal, în majoritate. Trăiește marginal cu temerile lui, cu întrebările lui foarte mari, cu îndoielile lui foarte mari, „într-o atmosferă amorfă unde nu e nicio regulă”, vorba lui Dănuț Mănăstireanu. Viața sa e ca la marginea cercului. Nu-i poate trece circumferința spre interior. Deși ar vrea. Încercările lui de-a se autodepăși sunt sortite eșecului. Fiecare pas înăuntru înseamnă o nouă rejectare din sistem. Și după câteva nereușite se instalează resemnarea: nu se poate depăși karma! Iar când cineva încearcă să-l ajute nu-și mai asumă riscul!

De sute de ani pe teritoriul dintre Dunăre, Carpați și Marea Neagră, rromii au trăit periferic. Și-au construit o lume a lor. Dură. Stagnantă. Respingătoare. Haotică. Și asta la numai doi pași de lumea majorității. Eșecurile repetate ale politicilor  majorității cu privire la ei, fie pornite din curțile imperiale, ale boierimii, ale mânăstirilor, ale regimurilor burgheze sau comuniste, încercările de asimilare, de „indigenizare” ori de eliminare și-au confirmat post factum misiunea neîndeplinită. Drept urmare marginalizarea a continuat să-și îngroașe rândurile iar rromii au conviețuit într-un naufragiu existențial.

Ei bine, tocmai în acest vârtej al nepăsării sau neputinței colective, pătrunderea Evangheliei a rodit primele semne majore ale schimbării în lumea rromă. Pentru că, spre deosebire de toate celelalte încercări, Evanghelia e singura care aduce convertirea, transformarea radicală a unui individ. Perceperea stării păcătoase aruncă omul într-o criză caracterizată prin reevaluarea întregii sale existențe, prin căutarea unor răspunsuri fundamentale legate de sensul vieții și realitatea inevitabilă a morții. Totodată, Evanghelia aduce speranță, încredere, conexiuni interumane, maturizare, implicare socială, eliberarea de tensiuni sociale, psihice, progres socio-profesional și spiritual. Acest proces înseamnă părăsirea lumii periferice și integrarea în normalitate, trecerea de la stările de neliniște, deprimare, haos social, teamă de reguli, dorința de neadaptare, segregare etnică sau socială, lipsa satisfacției de viață, înapoiere etc la integrarea morală, socială și economică. Dacă privim la Hristos - punctul de sprijin al omenirii, vedem că El nu a eliminat diferențele etnice sau culturale, ci a relativizat semnificația diferențelor de clasă, națiune, rasă ori sex.

Am observat în studiul de mai sus că odată pătrunsă lumina Scripturii în rândul populației rrome, pentru dezvoltarea comunității trebuie acționați mai mulți „piloni” care pot consolida educația, centrele sociale, activitățile profesionale, valorificarea tradițiilor meșteșugărești, activitățile culturale sau de misiune a bisericilor înființate. Trebuie să recunosc, apropierea de lumea marginalizată a rromilor presupune și riscuri, dar nimeni nu câștigă dacă nu riscă. Semnificația socială a reconcilierii este modelată de iubirea care se dăruiește indiferent de costuri. Una dintre cele mai mari binecuvântări este să simți ce simte celălalt. Să te identifici cu el. Să intrii în pielea lui. Cum am intrat eu după evenimentul de la aeroportul Heatrow!

În prezent numărul rromilor evanghelici din România a ajuns la cca 100.000 de persoane. Incluziunea continuă. Viitorul lor rămâne deschis: și pentru integrarea acestora în societatea românească - devenind cetățeni responsabili, și pentru accesul în Biserica lui Hristos și în Împărăția Lui veșnică! Piren le Devlesa romale! 

Nicolae.Geantă



vineri, 1 aprilie 2022

Sindromul Lowell și teologia - de Nicolae.Geantă

Nu știu dacă ți-ai pus vreodată întrebarea de ce noi oamenii vedem numai paie în ochii altora și nu bârne în ochii noștri? De ce vedem mereu pe cei din jur cu defecte, de ce - oricât de buni ar fi - îi vedem negativi? Răi. De evitat. Din gelozie, din invidie ați putea spune. Ori din ură. Sau neplăcere... 

În psihologie, dar și în teologie, întâlnim ca definiție pentru cele de mai sus, un sindrom numit Lowell. Acesta poartă numele astronomului Percival Lowell (1855-1916) și însemnă „să vezi ceea ce vrei să vezi!” (Se spune că Lowell vedea pe Marte „văi seci ale unor foste râuri”. Dar asta nu din cauza teleobiectivelor sale performante ci datorită problemelor oculare!). Sindromul, înseamnă să vezi pe cineva rău pentru că așa dorești tu! Și atunci, în poveștile tale, omul frumos - vorba domnului Dan Puric - nu e decât un nemernic!

Dacă studiem puțin Evangheliile Domnului Isus vedem că Mântuitorul - modelul suprem de bunătate - a fost adeseori catalogat ca un rău! Un impostor. Un om vrednic de moarte (moarte de Cruce). Răul însă nu era deloc în Hristos. (Era atât de bun că nu mai încăpea răul!) Dar era cuibărit în adversarii Săi!

Oricât aș fi de generos, de bun, cineva va avea totdeauna o poveste în care sunt oaia neagră, capul răutăților, personajul negativ!

Nicolae.Geantă