chestionar pentru studiu

youtube

miercuri, 31 martie 2021

Nichita, poetul nepereche - de Nicolae:Geantă

Eram licean când l-am găsit pe Nichita. Ploieștean ca și mine, numai că eu eram departe de orașul care mă abandonase. Primele sale versuri m-au ciuruit. Eram îndrăgostit lulea și toate cuvintele lui Nichita treceau prin mine ca un curent de pe linia de locomotive. „Nu-i așa că dacă te-aș săruta în talpă iubito, ai șchiopăta o săptămână întreagă de teamă să nu-mi strivești sărutul?”. Apoi am învățat „Altă matematică”: „știm că unu plus unu fac doi/dar eu și cu tine, nu știm/ vai, nu știm cât facem... numai tu și cu mine/înmulțiți și împărțiți/adunați și scăzuți/rămânem aceiași”... Am învățat că „dacă închid ochiul te strivesc între pleoape”, că „ieri egal cu mâine”, că există „antitimp”... Dar și că „viața e un lift”, că „eu sunt numai numele meu/ restul e tu”,  că „Dumnezeu e coif al înțelepciunii/sabie a puterii” sau că  „nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic”...  Ori că „nu poți vorbi despre Eminescu dacă nu îți fâlfâie îngerii”... Am înțeles „necuvintele”. Deși le stăpânea ca pe o turmă de oi crescute la sân, Nichita a avut necuvinte. Adică giuvaere. Fiecare cuvânt al lui te făcea baron. Cu Nichita cuvântul și-a bătut propria monedă. Dar Nichita, geniul s-a stins. Ca orice stea cu lumină în ea. Cu sufletul pe jumătate. Chiar așa maestre, unde și s-a dus sufletul?

”Am să-ți fur un
colț de suflet,
și-am să-l ascund
departe,
 adânc,
acolo unde
este un colț lipsă,
acolo unde
a mușcat viața adânc,
lăsându-mă cu sufletul
pe jumătate”

Se spune că după ce mor și sunt uitați oamenii mor a doua oară. Nichita a murit și azi la ziua sa aniversară. Pe 31 martie 2021 când se împlinesc 88 de ani de la nașterea sa ziarele din România au fost preocupate mai mult cu vaccinul. Mă întreb ce ar fi scris maestrul despre pandemie?

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Teologia genunchilor

video by BenHur
via Maranata Vulcan

sâmbătă, 27 martie 2021

Sinaiul de azi și de atunci - de Nicolae.Geantă

Ca să urce în preajma lui Dumnezeu 
pe Muntele Sinai, 
Moise trebuia să aibă mâinile curate, sufletul pur
și să-și descalțe încălțămintea din picioare. 
Dacă ar fi fost un impur 
Rugul Aprins îl mistuia. 
Poporul nici nu avea voie 
să se apropie de munte... 
darămite de prezența Dumnezeului Sfânt!

Două mii de ani mai târziu
 când Hristos a strigat într-o vineri „Kala” („S-a sfârșit”)
fiind răstignit pe o cruce,
catapeteasma din Sfânta Sfintelor Templului din Ierusalim
s-a rupt în două de sus în jos,
și a lăsat să se vadă 
un perete gol-goluț
stropit cu... sânge! 
Dumnezeu nu mai era acolo!

Astăzi, 
pragul Sinaiului e pustiu, 
mâinile mânjite, 
suflete cănite, 
inimile ciuruite,
poate trece oricine. 
Nu mai piere nimeni.
Pentru că...
păcatul e mai prezent decât Dumnezeu!
Până și acolo...

Nicolae.Geantă

vineri, 26 martie 2021

Sfârșitul libertății - de Vladimir Pustan

Se va numi Certificatul Verde Digital. Un nume neutru și vădit prietenos ce „facilitează libertatea de mișcare” prin trista Europă.

​Dar de fapt reglementează interdicția de liberă circulație. Cine nu e vaccinat stă acasă.

Până când vaccinul ajunge la toată lumea e valabil și testul. Iar testul e scump și trebuie două. Deci mai ieftin e vaccinul.

​Intrăm în faza a doua a nebuniei. După restricții pentru toți urmează selectarea sau trierea.

​Politicienii s-au ascuns după halatele albe și recunosc că nu te vaccinezi pentru sănătate, ci pentru libertate. Iar setea de libertate transcede frica de vaccin.

Inima și mărinimia - de Nicolae.Geantă


Când privești inima unui copil
parcă te scufunzi într-un ocean.
Te odihnești vâslind în limpezimea ei.
Inima adolescentului începe să se strângă ca un lac de deșert,
din pricina răspunsurilor
pline de deziluzii
la nechezatul poftelor din măruntaie.
Blesteme ce-i rod un fragment de stomac.
Inima unui adult devine o băltoacă.
Plină de mormoloci.
Ai urii, invidiei, lăudăroșeniei efemere.
Ori ai resemnării...
Fărădelegi care mânjesc obrazul Raiului.
Inima unui bătrân nu prea mai are puls.
Păstrează-ți inima întreagă!
Curată ca zăpezile netroienite.
Încăpătoare cât un peron de Cer.
Din ea curg izvoarele ce te poartă spre caldarâmul iubirii.
Și spre marea de cristal a veșniciei!
Dacă nu cumva descrește pe măsură ce crești tu...

 Nicolae.Geantă

Instagram

729. Nicolae Geantă - Întoarcerea Rromilor la Hristos - un triumf al Evangheliei (1)

Am repostat interviului de la Credo Tv 
deoarece mulți dintre dvs nu ați reușit să accesați postarea din urmă cu câteva ore.
(video by CredoTV)

Dumnezeu - de Magda Isanoș

Oamenii bogați au făcut icoane,
catapetezme-aurite și strane,
însă Dumnezeu n-a venit
în locul astfel îngrădit.
 
Bogații stăteau groși, împovărați
și se uitau la sfinții frumos îmbrăcați.
 
În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
făcându-i să-nflorească. 
Fugea la săraci,
cerându-le mămăligă și ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se făcea mic
și s-ascundea în floarea de finic,
ori s-apuca să crească-n păpușoaie,
s-ajute furnicile la mușuroaie,
să dea pământului mană și ploaie.
 
Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
și oamenii îl plictiseau mereu,
cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea strigând: „Pământul meu…”
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopârțind, împărțind minunatul dar.
 
Atunci se supăra. Pornea furtuna.
Cu secetă și ploaie-nghețată lovind într-una,
se făcea mare și-nfricoșat,
ca muntele cu păduri îmbrăcat.
Până venea o pasăre la El.
Codobatura, sau un porumbel
și spunea: „Doamne, mi-a căzut puiul jos.
Zi să se facă iară frumos,
să răsară soarele și să-l găsesc…”
 
„Facă-se voia ta, sol păsăresc…”
Și Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
și s-apuca alte lucruri să facă.

miercuri, 24 martie 2021

Unul dintre cei mai mari români: Richard Wurmbrand - interviu Nicolae Geantă la RVE Timișoara (Emisiunea „La Ordinea Zilei”)

Nicolae Geantă - Cheile bărcii lui Petru

video by Ben Hur

Cărbuni ori diamante - de Nicolae.Geantă


„Cărbunele este un diamant în devenire”, le-am spus deunăzi elevilor mei care au rămas surprinși ca de OZN-uri. „Vedeți voi, diferența dintre diamant și cărbune este concentrația de carbon. Cu cât e mai mult Carbon cu atât rezistența la fărâmare este mai mare. Dar și strălucirea”... Da, cărbunele cu concentrație mică de Carbon este negru și fărâmicios, pare a nu avea deloc valoare. Poate numai termică. Dar cu cât concentrația de Carbon crește, cărbunele negru devine diamant! Pur. 

Asemeni cărbunilor ori diamantelor sunt și oamenii. Unii lasă numai dâre negre. Alții dâre de lumină. Unii se fărâmă la prima atingere. Explodează. Urlă. Fac totul praf. Alții rezistă în orice furtună. În orice necaz. În orice persecuție. Nu doar că rezistă dar și înving! Totul depinde de cât de mult Hristos este în oameni! Pe de altă parte lipsa de Carbon este lipsă de transparență. E culoare închisă. Întunecată. Nu mă prinde mirarea de ce unii prin biserici devin atât de obtuzi...

Biblia numește diamantul safir. Cea mai prețioasă piatră cunoscută în Antichitate. Iar safirul tradus din grecește însemna de „neînvins”, „indestructibil”. Ca să ajungă acolo trece prin mari presiuni.

Căutați să strângeți cât mai mult Hristos în voi! Nu doar că veți străluci între ceilalți. Nu doar că veți deveni valoroși. Dar veți deveni și de neînvins! Nimeni nu va reuși să vă strivească...

Toți oamenii ne nasc cărbuni. Însă unii cred că  pot deveni diamante. Cine își dorește chiar reușește... 

Chiar așa, tu ești un diamant în devenire? Încearcă numai...

Nicolae.Geantă

duminică, 21 martie 2021

Nicolae Geantă la Bistrița și Șintereag

 


Dacă - de Rudyard Kipling

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;
 
De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
 
De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă "Sus!"
 
De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

Rudyard Kipling

vineri, 19 martie 2021

Porunca ajutorării – de Nicolae.Geantă


Să nu ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit. Să-ți deschizi mâna și să-l împrumuți cu ce trebuie. Ca să facă față nevoilor lui. Să trăiască. Atunci el te va binecuvânta și pe tine și pe Dumnezeu. Glasul lui va fi martor aruncat într-un lac înghețat.

Să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit. Atunci, nici Biserica, nici societatea nu vor fi neglijate. Din palma întinsă se poate lua darul, dar se și poate pune. Într-o zi vei întinde și tu mâna după ajutor.

Să nu dai cu părere de rău în inimă. Te-ai face vinovat de un păcat înaintea Domnului. Hristos nu se uită la dar, ci la inimă. Pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu. Fi unul dintre cei iubiți.

Apleacă-te pe genunchi cu cel în suferință. Rugați-vă, dar mai întâi șterge-i lacrimile. Atunci el va ști că rugăciunea e poziția de luptă, nu de abandonare. În rugă urcăm scara pe care s-a coborât Domnul la noi.

Când faci binefacere nu așteptă răsplată. Lumina din ochii celui pe care-l ajuți e cea mai mare comoară pe care o poți dobândi. Ți se va așeza pe cap cunună de ochi care împarte!

Totdeauna vor fi săraci în țară. Tocmai de aceea Dumnezeu ne-a dat porunca aceasta! Căci „te iubesc" trebuie să fie vers de utilitate publică.

Michael Smith zicea că „dragostea n-a fost pusă în inima ta ca să stai. Ea nu este dragoste până nu o dai”. Are dreptate Smith, dragostea e decizia din a face din problemele altora problemele tale!

Nicolae.Geantă
Fundația Cireșarii 

Cum ne legăm uneori fără să ne doară capul - de Nicolae.Geantă

Zilele acestea am auzit fugitiv (căci să stau să pierd vremea urmărind astfel de dezbateri ar fi sinucidere curată pentru mine), că se stopează vaccinarea cu AstraZeneca. Pentru că “soluția” cu pricina (nu știu cum s-o numesc altfel) ar produce un snop de reacții adverse prin corp. Chestiunea care (re)aprinde fitilul războiului vaccinări este ce fac românii (și europenii) care au primit prima doza din acest “ser”? Și lămurirea/încurcătura o dă domnul Gheorghiță, medicul desemnat de domnu’ Johannis cu vaccinarea pe România: „sunt două soluții: fie se vaccinează cu Johnson&Johnson (care are vector viral, la fel ca AZ), fie se vaccinează cu Pfizer sau Moderna (care are ARN mesager)”. Deci trei soluții herr Gheorghiță! Perfectă (ne)lămurire...

miercuri, 17 martie 2021

Corneliu Constantineanu sau uneori și stele se sting – de Nicolae.Geantă

Nu m-am gândit că voi așterne aceste cuvinte aici! Și nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată că astăzi! Dar am învățat că uneori, la scurtă vreme după ce răsar, chiar și stelele se sting! Fără să-și fi epuizat de tot lumina. După care, pentru ele limba timpului este bătută în cuie. În piroane ca ale lui Hristos la Golgota. În piroanele veșniciei.

Rapid, foarte rapid, și destul de prematur, profesorul universitar Corneliu Constantineanu și-a agățat armele în rastelul vieții și s-a grăbit să plece pe drumul cu un singur sens: pe drumul veșniciei! Un drum de care (cam) fugim, dar pe care îl vom parcurge toți, fiecare la vremea lui.

Îl cunosc pe fratele Corneliu de un deceniu. L-am întâlnit la programele de master de la Osijek și Arad, ne-am intersectat la sesiuni la Areopagus Timișoara, la Langham Preaching, la biserica Speranța din Timișoara, la București, la revista Genesis din Chicago sau la diferite evenimente. Am avut discuții telefonice destul de lungi și o colaborare perfectă. I-am citit cărți și mi-a citit cărți. Mi-a făcut recomandări și m-a provocat la noi proiecte. Unul dintre visele comune era să înființăm un Centru de Cercetări Rroma la Arad. Însă visele, oricât ar fi de îndrăznețe, se materializează numai sub bagheta lui Dumnezeu. Numai când El îngăduie...

Am cunoscut în Corneliu Constantineanu nu doar un teolog rafinat, școlit pe la Oxford și Leeds, Londra, Osijek sau București, ci un erudit redutabil. Un om studios care a „developat” biblioteci. Care a scris studii profunde, care a publicat 20 de volume de analize. Care a deschis noi orizonturi. Pentru licențiați, masteranzi, doctoranzi, misionari, păstori, predicatori, asistenți sociali, filosofi... Care ne-a explicat pas cu pas de ce e importantă teologia paulină, de ce biserica are nevoie de reconciliere, de ce dorim teologie publică, de ce suntem condamnați la misiune creștină...

Am văzut în Corneliu Constantineanu un om blând, prietenos, plin de bunătate. O bunătate care l-a făcut superior. „Nu cunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea”, striga Ludwig van Beethoven. Şi el, şi noi, înţelegem că ea e muzica dragostei. Fără bunătate, în dragoste suntem afoni. Afoni în excelenţă morală, cum ar zice englezii. Dar pentru fratele Corneliu bunătatea a fost o medalie. Și pentru că a lăsat urme de bunătate pe unde a trecut, mii și mii de creștini vor călca mai departe pe ele.

Am întâlnit în Corneliu Constantineanu un reconciliant. Un om al păcii, un împăciuitorist. Un mare înclinat spre îmbrățișare și un refuzant al excluderii. Un activist al unității. Care nu mereu a fost înțeles. A iubit reconcilierea atât de mult încât a fost gata să plătească pentru ce crede, ce simte. Nu degeaba a performat concilierea în grad de teologie. Studiile sale m-au aprins. Datorită profesorului Constantineanu prin vene îmi curge teologie publică de ceva ani.

Am găsit în Corneliu Constantineanu un prieten. Un sfătuitor amabil. O aripă care-mi lipsea. Nu numai mie. Da, cu el alături începeai să înțelegi că poți avea aripi. Nu să visezi că le ai, ci să le deschizi și să zbori!

Când am vorbit zilele trecute ultima dată la telefon zicea că se simte mai bine. Era încrezător, optimist. „O să fie bine”, i-am spus. Apoi am aflat că nu e chiar cum ne relata. Și-am întrebat pe Dumnezeu de ce suferă oamenii? Ori pentru cine. Iar Domnul mi-a zis că așa toarnă El ulei în candelele noastre... Uneori atât de mult că dă peste ele! Așa face El aștrii mai luminoși. Și că suferința e îngăduită ca să nu uităm ușor de Dumnezeu, de noi... Când am primit azi vestea că fratele Cornel a ajuns printre îngeri am strigat la Dumnezeu supărat: „De ce ai investit atât de mult în El ca să-l iei așa de repede la Tine?” Și Domnul nu s-a supărat. A șoptit doar atât: „Când ai flori în grădină nu le rupi întâi pe cele mai frumoase?”. Da, fratele Corneliu a plecat pentru că a fost mai pregătit! Noi am fi vrut ca el să mai rămână! Dar Domnul l-a chemat Acasă. Pentru creștini Acasă înseamnă Cer!

Azi, Corneliu Constantineanu a țâșnit surprinzător înspre Poarta Raiului! Apoi a trecut prin ea... Noi am fi vrut să mai rămână printre telurici. Dar îngeri ne-au luat-o înainte. Ei se bucură de el, noi am rămas lăcrimând. Dar învelișul lacrimilor e cuprinsul lui Dumnezeu.

E ultima scrisoare ce ți-o scriu frate Corneliu. Îți mulțumesc pentru prietenie, pentru dragoste, pentru bunătate, pentru colaborare, pentru dorința de-a mă vedea cu un nou doctorat... Dar cel mai mult îți mulțumesc că mi-ai adus aminte în ultima ta zi pe pământ o lecție fundamentală: „Abia când murim începem viața!”

Corneliu Constantineanu ne-a lăsat un gol imens. Omenirea a mai pierdut un om de bine. Au câștigat însă îngerii! Să nu-l uitați pe Corneliu Constantineanu, profesor universitar doctor, pastor, teolog de calibru, creștin erudit... Dacă-l uitați va muri a doua oară!

 

prof.dr. Nicolae Geantă

Nicolae Geantă - Isus vede ce NU se vede

video by Ben Hur
via Adoonai Reșița

luni, 15 martie 2021

Nicolae Geantă - Femeile ce merg după Isus: 1. Fecioara Maria, Maria Magdalena (audio)

sursa: Ben Hur

Lucrul cel mai de preț - de Nicolae.Geantă


Un fariseu numit Simon a invitat pe Isus la o petrecere. Nu știm dacă l-a invitat in semn de recunoștință că fusese vindecat de lepră (cum susțin o parte din teologi), dar știm că la party-ul său privat cu protipendadă evreiasca și ucenici s-a strecurat și o... desfrânată! O fată de pe centură. Cu ținuta aferentă. Văzând-o plângând la picioarele lui Isus fariseul, credinciosul strict cu normele morale și cu Dumnezeu s-a înroșit de mânie. “Locul ei este în iad!”, gândea în inima-i plină de religie! Dar Isus i-a scanat și creierul și inima. Și lipsea ceva din ceea ce avea femeia! Lipsea iubirea...


Spuneam ieri unei biserici că Jonathan Swift a scris că oamenii au destulă religie încât să se poată urî, și puțină dragoste încât să se poată ierta. Da, numai dragostea iartă. Numai dragostea vindecă. Numai dragostea transformă. Știți ceva mai bun? Ceva prin care omul devine mai responsabil, mai grațios, mai măreț?


Sincer să fiu îl iubesc pe Soren Kierkegaard. Chiar dacă e danez, filosoful simte ca mine un biet mioritic. Și el are o inimă ciudată: în formă de cruce! Iată ce întreba într-o zi:


“Prin ce devine omul măreț, admirat de toate celelalte făpturi și plăcut în ochii Domnului? Ce-l face mai puternic, mai măreț, mai tare decât lumea întreagă? Ce-l face mai slab, mai fragil decât un prunc? Ce-l face omul mai neclintit, mai ferm decât stânca? Ce-l face mai mlădios, mai maleabil decât ceara? Dragostea!

Ce-i mai vechi decât orice altceva? Dragostea.

Ce supraviețuiște oricărui lucru? Dragostea.

Ce nu poate fii luat, însă ia totul? Dragostea.

Ce nu poate fii dat dar dă totul? Dragostea.

Ce consolează când nicio mângâiere nu ajută? Dragostea.

Ce persistă când totul se schimbă? Dragostea.

Ce rămâne când imperfecțiunea apune? Dragostea.

Ce stă mărturie când proorocirea amuțește? Dragostea.

Ce nu încetează când iubirea sfârșește? Dragostea.

Ce pune miez în cuvintele îngerilor? Dragostea.

Ce transformă darul văduvei in belșug? Dragostea.

Ce nu se preface niciodată chiar când totul se transformă? Dragostea.

Și doar aceasta e dragostea care niciodată nu devine altceva!”


Când iubești nu știi când trece timpul. Nu mai contabilizezi minutele. Nu ți se par pierdute. Vorba lui Mircea Eliade: “Îți aduci aminte când te-ai îndrăgostit? Mai trăiai  atunci timp? 


Pavel zice că din tot ce există sub soare, toate lucrurile vor încetaîn afară de trei: cedința, speranța și dragostea (1 Cor. 13:13). Dar cea mai mare dintre toate este dragostea.


Iubește! Și vei avea tot! Și pământul și Cerul!


Nicolae.Geantă


duminică, 14 martie 2021

O ultimă noapte cu mama - de Sefora Geantă


Am vrut să mai petrec o ultimă noapte cu mama,

Să-i simt inima bătând lângă a mea,

Să dorm în brațele ei calde și moi,

Sub mângâierea răsuflarii ei dulci. 

Să-i aud glasul spunând “Noapte bună!”

Și sărutul neprețuit să-mi atingă fruntea încrețită de gânduri. 


Mi-e dor de copilărie, mamă! 


Mi-e dor să fim doar noi două, 

îmbrățișate 

în miez de noapte.

Să mă ghemuiesc și mai tare 

în brațele tale

atunci când frigul îmi biciuiește pielea,

Sau când vreun vis urât 

îmi tulbură seninătatea mea de copil.


Mi-e dor de culcușul cald, 

De iubirea primită din belșug... 


Mi-e dor de poveștile tale de viață,

nu cu zâne, nici cu balauri sau prinți,

ci cu oameni ca mine și ca tine.

Oameni simpli și totuși complicați, 

Încâlciți în emoții și frici, și totuși plini de curaj și elan.

Oameni care iau viața în piept, pentru că știu că totul e efemer.  


Îmi e dor de rugăciunile tale, 

de genunchii plecați...

Nu aveai tu vorbe pompoase, dar tot ce ziceai, ziceai din inima. 

Și mai presus de toate

Credeai... 


Am venit să mai petrec o noapte cu tine, mamă! 


Să-ți simt iar inima bătând lângă a mea,

Să mai dorm în brațele tale calde și moi,

Sub mângâierea răsuflarii tale dulci. 

Să-ți aud încă o dată glasul spunându-mi “Noapte bună!”

Și sărutu-ți neprețuit să-mi atingă iar fruntea încrețită de gânduri.


Am venit, mamă! 

Mă primești? 


Uite, mă așez lângă tine, 

cum făceam când eram copil. 

Mă strecor în brațele tale, 

mă fac un ghemotoc de om, 

numai să știu că încap, 

să știu că mâinile tale încă mai poartă forma corpului meu cândva firav. 


Mai ai loc și pentru mine, mamă? 


Am venit să mai petrec o noapte cu mama,

Că îmi era așa dor! 


Nu mi-a răspuns la nici o întrebare, 

Și nu am vrut s-o trezesc din somn,

așa că am ridicat plapuma 

și m-am așezat în pat lângă ea. 


Dar mama,

era rece.


(Bunicii mele, Severa, care noaptea trecută a mers să doarmă în brațele îngerilor).

sâmbătă, 13 martie 2021

Acasa mea

Acasa mea,
ce grai divin
de dulce și fierbinte,
ce lacrimi
și fiori îmi vin
cînd mi te-aduc aminte!
Am fost în multe locuri moi,
cît lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde
ca la noi
în dulcea mea Acasă!
Aici îmi arde curcubeu
în fiece fereastră,
aici e soarele al meu
și dragostea-i a noastră.
Aici e dulcele sărut
pe crucea întreită
mai lung,
mai moale,
mai tăcut,
ca taina-veșnicită.
Aici, întins pe-al ierbii sîn,
tot greul mi se-alină
și-adînc despovărat rămîn
în liniștea divină.
De cînd tot merg și merg
s-ajung
și-aminte-a-mi tot aduce
un dor atît de greu și lung
de-Acasa mea cea dulce.
... Am fost în mii de locuri moi
cît lumea-i de frumoasă
dar nu-i niciunde
ca la noi
în dulcea mea
în dulcea mea
Acasă...

joi, 11 martie 2021

Cât costă un sfânt? - de Nicolae.Geantă

Am văzut un clip în care o fătucă indiancă a fost arsă de vie pentru că devenise creștină. Pentru familia sa hindusă fata nu mai valora nimic! Cine citește Biblia știe că Iosif a valorat 20 de arginţi. Hristos a valorat 30. Tot arginți. Nabot a valorat o vie. Ioan Botezătorul un dans. „În faţa lumii sfinţii sunt ieftini pentru că enervează. Şi totuşi, de ce e numit Ioan ca fiind cel mai mic în Împărăţia Cerurilor?”, întreba retoric Vladimir Pustan într-unul din volumele sale.

Cât costă un sfânt? Pentru Richard Wurmbrand o misiune norvegiană a plătit comuniştilor 10.000 de dolari. Dar Martin Luther King a valorat doar câteva gloanţe. Și unii din bătrânii noștri au valorat ca Luther King. La Sighet, la Pitești, Gherla și Jilava. Ori la canal.

În urmă cu ceva timp am văzut un filmuleţ în care nişte fraţii ai noştri africani, probabil nigerieni, au fost bătuţi cu bestialitate apoi arşi de vii! Nimeni din miile de asistenţi la masacru nu a intervenit. Pentru că viaţa sfinţilor nu a valorat nimic pentru incendiatori!

Cât costă un sfânt? Puţin, prea puţin pentru unii, nimic pentru alţii. Dar pentru ei l-a costat viaţa pe Hristos!

Râmâneţi sfinţi! Hristos a plătit pentru noi cu preţ de sânge! 

Chiar așa, poate cineva aprecia valorea sângelui Domnului Isus Hristos?

Nicolae.Geantă
(Fundația Cireșarii)

miercuri, 10 martie 2021

Nicolae Geantă - Cea mai puternică lecție ce-am primit-o în SUA

video by Ben Hur

Apel la rugăciune pentru prof. univ. dr. Corneliu Constantineanu

Corneliu Constantineanu, ex-rector al Institutului Biblic Penticostal din București, profesor universitar doctor în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, unde activează în prezent fiind totodată coordonator al secției de Teologie (licență, master, doctorat) din cadrul Facultății de Științe Umaniste și Sociale, trece printr-o perioadă cu probleme de sănătate, cauzate de virusul Sars-Cov19. În prezent renumitul profesor și teolog este internat la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. În urma discuției de astăzi, fratele Corneliu mi-a spus că lucrurile merg „binișor”. Precizăm că zilele trecute profesorul Constantineanu nu s-a simțit deloc bine. 
Facem apel la unire în rugăciune pentru distinsul profesor ca Domnul Dumnezeu să se atingă de el și să-l vindece! Doamne dă izbândă!

dr. Nicolae.Geantă

marți, 9 martie 2021

Opțiuni - de Nicolae.Geantă

Optez pentru credința
în care adesea mă clatin,
decât pentru necredința
ce-mi șoptește (șireată)
că mă va ține semeț în picioare.

Optez pentru iubirea
fără limită,
fără bariere,
decât pentru dreptatea
care poate deveni lanț;
 
Optez pentru Hristos
decât pentru întreaga lume.
Pentru că m-a iubit El întâi,
cu moarte de Cruce!
Apoi, la ce mi-ar folosi
să stăpânesc tot pământul
dacă mi-aș pierde sufletul?
 
Optez pentru viață.
Dar pentru asta trebuie să am
credință, dragoste și Hristos!
 
Nicolae.Geantă
(fundația Cireșarii)

Iubirea nu se pierde - de Mihaela. Mănescu

Cândva, îți vei aduce poate-aminte
Că Dragostea nu-i doar o vorbă-n vânt.
Iubirea nu se-mbracă în cuvinte;
Ci e un Foc ce arde-ntr-un Cuvânt.

Ea nu e marfă-ntinsă pe tarabe
Și nici nu stă pe-un raft, în magazin.
Când dragostea se sfâșie-n silabe
Înseamnă că-i vândută de-un străin...

De-atâtea ori citită printre rânduri
Și răstignită-n grabă la Calvar,
Iubirea nu se pierde printre gânduri,
Ci se trădează pentru un tâlhar.
 
Ea nu e joc perfid de sentimente,
Nu dezertează când urcușu-i greu,
Nu se împarte, rece, în procente...
Iubirea este Însuși Dumnezeu.

 

mihaela mănescu,
9 martie 2021

luni, 8 martie 2021

Onisim Botezatu - Identitate in Hristos

video by Hristic

Nicolae Geantă - De la femei pentru femei

sursa: BenHur

Mici rânduri pentru femei – de Nicolae.Geantă


Pentru că sunteți
 ca niște zăpezi timpurii
 care au albit surprinzător
 verdeața trecută a câmpurilor,

pentru că sunteţi
 cele care înseninează
 vieţile bacoviene ale bărbaţilor,

pentru că sunteţi
 cele care suflaţi dragoste
 peste orice faceţi în casa dumneavoastră,

Odă mamei - de Licuță Pântia

 https://nicolaegeanta.blogspot.com/2018/03/oda-mamei-de-licuta-pantia.html

De ce Giocondele surând? - de Nicolae.Geantă

 https://nicolaegeanta.blogspot.com/2017/03/de-ce-giocondele-surad-de-nicolaegeanta.html

Amintiri - de Virgil Carianopol

Învățătoarea mea din clasa-ntâia
De mult de-aici din lume a plecat
S-a dus să-nvețe-n lumea cealaltă
Copii ajunși la vârsta de-nvățat.

Era o fetișcană numai soare
Venea la școală tot în pas zorit,
Iar în recreații sta întotdeauna
Cu fel de fel de cărți la tăinuit.

S-a-mbolnăvit odată într-o toamnă
Și-ntregul an s-a chinuit în pat.
Într-un târziu ne-a spus domnul director
Să n-o mai așteptăm, că s-a mutat.

duminică, 7 martie 2021

Mamele sunt mărțișoare prinse de inimă – de Nicolae.Geantă

Mamele sunt stele
agățate de Dumnezeu 
în pletele noastre.
Iar stele acestea 
sunt mărțișoare de Martie
care se prind cu bolduri aurii 
direct în inimă.

Mamele sunt candele sfinte
ce ne luminează neîntrerupt
toate nopțile vieții.
Rugăciunile lor
sunt ca o tămâie binemirositoare.
Și se aud în Cer
chiar și când (mamele) strigă 
de pe fundul mării!

Mamele sunt biserici
cu ușile deschise
pentru pruncii lor.
Și dintre catapeteasma
cu icoanele lui Hristos 
cuvântează întru nemurire
învățături ca psalmii
dăruitori de veșnicie.

Mamele sunt primele 
cuvinte după Dumnezeu.
Neprihănite.
Și pe deasupra eterne.
Dragostea lor are început
dar n-are sfârșit.

Mamele sunt unice povești
ce trebuie mereu ascultate.
Iubite.
Și niciodată uitate.
Când o mamă este uitată
moare a doua oară!

Mamele sunt porți spre veșnicii.
Mereu, mereu,
mereu larg deschise.
După primul pas înțelegem
că mamele sunt
primul nostru Rai!

Nicolae.Geantă
(Fundația Cireșarii)

vineri, 5 martie 2021

Martie cu picioarele pe pământ - de Vladimir Pustan

Aş fi putut să cred ce zice Rousseau „Femeile în general nu iubesc nici o artă, nu se pricep la nici una, n-au geniu – a se vedea nepăsarea cu care flecăresc la o operă sau teatru, de aceea grecii nu le admiteau prezenţa la teatru ca să poată înţelege spectacolul” – dar nu cred.

Nu cred nici ce zicea Schopenhauer „Femeile trebuie hrănite, îmbrăcate frumos şi să nu citească decât cărţile de bucătărie şi neapărat să stea acasă”.

Eu nu sunt misogin ca ei deşi de multe ori am fost acuzat de asta. Oscilez între ceea ce spunea apostolul Pavel, cum că femeile sunt slujitori împreună cu noi, vase mai slabe însă şi de aceea să tacă în adunări şi ceea ce cred în străfundul sufletului meu că viaţa pe pământ ar fi cumplit de stearpă şi plictisitoare fără genul feminin. Indiferent cât eşti de împotrivitor ideii de femeie nu trebuie să uiţi că printr-o femeie ai venit pe lumea asta.

joi, 4 martie 2021

Eternul mărțisor – de Mihaela Mănescu


 
Când te-a aprins Hristos precum o stea,
Te-a agățat pe veci între comete!
Ce mărțișor mai scump putea să-mi dea?
Ești cea mai prețioasă dintre fete...
 
Cu-n ac de foc te-a-nfipt ca o proptea
În inima mea caldă de părinte.
Și te iubesc de-atunci, copilă-stea;
Lumină lină scrisă în cuvinte...
 
 
mihaela,
4 martie 2021
dedicată Seforei Geantă

La Mulți Ani Sefora!

 

Știi că Dumnezeu aprinde câte o stea apoi o atârnă la ferestre-n perdele. Într-o zi a agățat una și la noi! Știai că stelele sunt mărțișoare ce se prind cu bolduri de aur direct în inimă?

Știi că Hristos binecuvântează rugăciunile taților pentru prințesele lor. Știai că pentru orice tată fetița sa e-o mică regină?

Știu că Dumnezeu ninge peste copiii Lui fericire. Să fii plină de binecuvântări ca Pacificul de ape!

„Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate!” (Proverbele 30:29)

La Mulți Ani!
Tati

Doar un cuvânt - de Mihaela Mănescu

În odaia mea săracă și sihastră
Mă închin cu fața la pământ
Și Te-aștept, din zarea Ta albastră,
Să cobori în duhul meu înfrânt.
 
Iarăși n-am ce să-Ți aduc pe-Altare;
Numai lacrimi calde de pribeag.
Mă proștern, Isuse-n remușcare
Ridicând al renunțării steag...
 
Pe cărarea strâmtă către Casă,
Prin amurgu-ntunecat și slut,
Mi-a furat podoaba de mireasă
Un tâlhar de vise din trecut.
 
Cum să mă întorc așa la Tine?
M-ar ucide îngerii pe drum...
Dar o să-ndrăznesc s-aduc cu mine
Rănile ce-mi sângerează-acum.
 
Chinuit de vină, în tăcere,
Mă închin cu fața la pământ...
Vino, Doamne, să-mi mai dai putere
Și iertare și un strop de miere.
Spune-n dreptul meu doar un Cuvânt...
 
 
mihaela,
28 februarie 2021

miercuri, 3 martie 2021

Mă simt cam stingher

În dimineața aceasta Valentino - unul dintre prietenii mei care lucrează în Italia - mi-a scris că se simte cam stingher pe blogul meu unde comentează singur. „Chiar nu are nimeni de spus ceva concret?”, m-a întrebat. Deoarece timpul nu îmi permite uneori să răspund la anumite întrebări l-am provocat pe el să-și răspundă singur. Și a făcut-o. Destul de bine... Iată ce scrie:

„Mă simt cam stingher la comentariile de pe blog, văzând că sunt aproape unic, iar dacă apar alte intervenții sunt doar niște confirmări. Chiar nu are nimeni de spus ceva concret?

E un gând pe care-l port de ceva vreme și pentru că-mi dă ghes, am activat în mintea mea programul "think about" ca să înțeleg ce anume poate sta la rădăcina fenomenului negativ întâlnit. 

Deci eu urmăresc un blog în care autorul exprimă o sumedenie de gânduri și declanșează în fiecare cititor un izvor de alte motivaționale pro, sau poate contra, lăsând ocazia fiecăruia în mod intenționat să se exprime la comentarii cu scopul de a multiplica rezultatul final al gândului de la început. Problema e că se așterne o tăcere, ori timidă, ori potrivnică, sau poate indiferentă.

Sunt sigur că nu e vorba de absență, fiindcă autorul e urmărit în număr consistent pe alte rețele și apariții ca persoană fizică. Cunosc persoane care îmi spun mie ceea ce ar trebui să scrie public.

Blogul e într-adevăr o categorie mai limitată, dar să ne găsim ca în negocierea lui Avraam pentru viața lui Lot (Biblia), asta se numește sămânță aruncată degeaba, că nimeni nu prășește, nimeni nu udă, nimeni nu cultivă (e faimos acest „Nimeni”). 

Am să mă fac vulnerabil legat de trei categorii pomenite mai devreme :

1. Am fost timid, cel mai timid copil întâlnit vreodată! Am fost trimis să cumpăr pâine și nu am reușit să intru pe ușa magazinului de rușine... m-am întors cu banii acasă. Am stat două zile la autostop fără sa ridic o mână... Când mă săruta vreo rudenie de departe, luam foc de la obraji, la mâini și simțeam flăcări în pantofi. Nu e vorba de un fel de a fi, nu e caracterul, este un duh care trebuie combătut. Azi sunt liber și mulțumesc lui Dumnezeu. Nu fiți timizi, aveți doar de pierdut!

2. Opoziție. Am trăit și așa ceva, să ne imaginăm un adolescent care cântă în fața bisericii cu pachetul de țigări în buzunar... și nu mai spun, că lista e lungă. Dar dacă totuși apare împotrivire, ar fi de folos să fie publică, poate e instructivă.

3. Indiferența. Lasă că se descurcă si fără mine, ce treabă am eu cu d'astea, cu cât nu mă leg la cap fără să mă doară... restul să se descurce.

Cred că Dumnezeu urăște indiferența mai mult decât orice!

 "Caut un om", a zis El...”

Valentino a sesizat o nevoie. Nevoia de dezbatere. Dar dezbaterile nu se fac de unul singur. Poate pe viitor oamenii prind curaj. Și în cuvinte.

Lanțurile „Silent” nu se întâlnesc numai pe blog. Din nefericire stingheri și lanțuri silent găsim și în biserici.

 Nicolae.Geantă

Vlad Schlezak - Domnul Goe e pe moarte (2)

https://www.facebook.com/641728192603259/posts/3509505722492144/

 

marți, 2 martie 2021

Nicolae Geantă - Învierea fiIcei lui Iair și strălucirea nouă a tatălui

sursa: Ben Hur

România, exportul de brain drain și Hristos – de Nicolae.Geantă

Ieri am citit încântat că peste 1,3 milioane de români s-au întors acasă după pandemie. Asta înseamnă că am depășit iarăși pragul de 20 milioane locuitori. Ce m-a încântat și mai mult este faptul că se întorc acasă „creierele”, oamenii cu înaltă pregătire profesională. În ultimii 30 de ani România a fost numărul unu în Europa la exodul „brain drain” (exod de creiere).

Tot zilele acestea Mihai Neamțu scria că România, cel mai mare exportator de inteligență educată către țările occidentale, nu înseamnă numai „exod de olimpici care aterizează pe platforme de cercetare la Oxford, Cambridge sau Harvard”, nu doar „vârfuri excepționale” ci și valori medii ridicate, „oameni mintoși”. „Inteligența românilor curtați, spunea Mihai, nu este una teoretică, ci și socială, aplicată, practică”. Și da, are dreptate: românii din diaspora nu sunt doar IT-iști de top, softiști sau medici excepționali, ci și cei mai buni dintre manageri, constructori, șoferi ori chiar agricultori. Și asta nu o spun eu ci patronii, multinaționalele de afară!

I-am scris domnului Neamțu, și o știe bine și el, că românii post-decembriști nu au exportat în Occident numai inteligență, numai forță de muncă, ci și... spiritualitate, creștinism adevărat, dumnezeire practică. Românii l-au dus pe Dumnezeu într-o Europă secularizată, agnostică, parțial atee, progresistă, distrusă moral. O Europă ajunsă fără valori tradiționale, fără valori firești. În ultimele trei decenii românii au împânzit Europa de Vest cu... biserici. Indiferent de confesiune, într-o perioadă în care occidentalii pun lacăt pe ușile catedralelor, le transformă în restaurante (am văzut cu ochii mei în Oxford!), săli de popice, piscine, săli de poștă ori discoteci (cum au făcut francezii din Metz), sau chiar locuințe particulare românii deschid lăcașe de închinare! Nemții, englezii, irlandezii, danezii ori chiar spaniolii sunt uluiți când văd duminică dimineața familii de români care merg la biserică cu copiii în timp ce ai lor burdușesc PUB-urile, sunt șocați să mai vadă mirese în mileniul III când tinerii lor se costumează la nuntă în pirați ori vampiri! Etc, etc...

Da, în ultimii 20-30 de ani românii au exportat în Europa forță de muncă, brain drain și creștinism practic. Trăit. Iar ultima categorie de export le întrece pe toate. În importanță.

Nu ne place că au plecat 5 milioane de români peste granițe, dar asta a fost voia lui Dumnezeu. Românii l-au dus pe Dumnezeu într-o Europă distrusă moral. Și au ridicat steagul Lui pe o redută aproape capitulată...

România a exportat valori în Europa Occidentală. Aceasta ne-a exportat... nimicuri.

Chiar așa, un român - Constantin Brâncuși, a dus în saloanele de artă din jumatea Parisului o domnișoară Pogany (clasată în categoria „Tezaur” a patrimoniului Cultural), și-o franțuzoaică – Clotilde Armand a dus într-o primărie din jumătatea Bucureștiului sculpturi cu chipuri de satane!!! Iar un domn german - Fritz (parcă), expune prapori brodați în culorile homosexualilor în centrul Timișoarei. În centrul simbolului democrației postcomuniste. Nu mă miră deloc isprăvile lor. Fiecare expune ce are!

     Nicolae.Geantă


luni, 1 martie 2021

Ce dar

 “Ce dar să-ți fac acum, că-i primăvara?...

Din nori îți cos o rochie ușoară,

Din ghiocei îți fac o cingătoare,

La gât îți pun șirag de lăcrămioare,

Te-ncalț cu pantofiori de toporași,

Să fii cea mai frumoasă din oraș.

Vrei și brățări, ba încă și cercei?

Îți fac un set complet din brebenei.

Și gata! Nu mai am, știi bine,

C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!

Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?

Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.

Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchia,

Rugându-mă la El să ți le dea.”


De Magda Isanos

Aș dori să pot trimite - de Traian Dorz

Aș dori să pot trimite pentru tine


plin de cîntec,
de lumină
și de dor,
Adevărul Frumuseților Divine
împletit în bucuriile senine:
minunat, iubit și veșnic mărțișor.
 
Și-aș dori ca mîna mea să-ți așeze
nu pe inimă
ci-acolo-adînc în ea,
ca frumoasă și curată s-o păstreze,
ca un soare luminat să-ți lumineze
și să-ți facă fericită viața ta!
 
Că-Adevărul e podoaba minunată
mai de preț decît oricare talisman
care nu se învechește niciodată
și din ce în ce-i mai binecuvîntată
și din ce în ce-i mai scumpă, an de an.
 
Iar în Ziua Răsplătirii fericite
cînd vedea-vom Veșnicia răsărind,
cînd ca miile de stele strălucite
străluci-vor inimile preaiubite,
cerurile minunat împodobind.
 
Printre ele și-al tău suflet să răsară
minunat și binecuvîntat odor,
strălucind ca prima zi de primăvară
pe frumosul sîn a Cerului, comoară,
un curat,
iubit
și veșnic mărțișor!

Traian Dorz