Jeepul bătrânului misionar Jackson, un diesel nezgâriat, cu mulţi cai, fără pic de ruginitură şi cu consum modest, urca fără pufăieli îndoilenice orice versant spre verticală şi alerga transpirând sub pneuri câmpurile neregularizate. Însă, oriunde-ar fi poposit, bătrânul era obligat să-şi lase automobilul fie pornit, fie în pantă. Altminteri, oricât de mult ar fi sucit cheile în contact, maşina nu scotea nici un smiorcăit. Nici măcar cu declaraţii solemne. Într-una din zile bătrânul a avut misiune la o şcoală rurală. Şi, fiindcă a uitat să lase bolidul pornit - iar pe deasupra şi trama stradală era cvasiorizontală, la plecare misionarul a rugat copiii să-l împingă. După 3 ani de chin şi jale, la misiune apăru un tânăr să preia ştafeta. Sufocat de lamentările jacksoniene, flăcăul a deschis capota şi în câteva secunde a rezolvat necunoascuta: borna era scoasă de la baterie!
Cu asemeni maşini, e obişnuit cotidianul din România. Hardughiile-s împinse pe bulevarde sau uliţe de mecanici în şalopete, de copii cu ghiozdanele în spate, de bătrâne cu plasa de cartofi în mână, de cărăuşi cu biciul la cizmă, de femei pe tocuri de 10 cm. Ba chiar şi bolnavii împing uneori la Salvare. Ne-mpinse, deşi sunt vehicule, mobilitatea lor e să rămână pe loc.
Privind pe uliţa bisericilor, ambulanţele ce salvează sufletele de iad sunt văzute cel mai ades că nu pornesc decât… împinse. Ca să pună umărul la construcţii, fraţii locali trebuie să primească mai întâi fonduri din diaspora. Apoi de la Stat, de la Culte. Calendarele creştine, bibliile sau broşurile sunt bine primite dacă sunt gratuite. Leviţii moderni cântă fără greşeli, dacă memoria le e upgradată de retroproiectoare. Dărnicia nu e uitată dacă diaconii duc punga direct sub nas la dăruitori. În serile de rugăciune, părinţii trebuie să-şi îmbrâncească odraslele spre biserică. Evanghelizările nu au magnet fără predicatori brănduiţi, veniţi de departe. Ei pot să predice cu vorbe, localnici însă nu mai au fapte. Voluntariatul pentru societate, pentru orfelinate, pentru azilele cu bătrâni, pentru mediu, nu se pune în mişcare fără străinii ce-şi iau concediu fără plată ca să slujească-n România.
„Ce sărbătorim astăzi?”. „Ziua când omul a ajuns pe Lună”, „Legalizarea drepturilor femeii”, „Ziua Armatei”, „sfânta jigodie” a replicat o îndrăzneaţă căreia i s-a urat gratuit „la mulţi ani”. „Ziua femeilor bătute de soţi” a răspuns un tânăr, fiind aplaudat cu ropote gălăgioase. „Ce bă, aşa a zis de dimineaţă la radio” a replicat revoltat. „Echinocţiul!”, fu de părere un altul. „Ştiu. E ziua dumneavostră”, a urlat o brunetă. „Nuuu, e ziua diabetului”, a pus capac chestiunii o blondă. Din peste 100 de subiecţi, unul singur a ştiut răspunsul: „E Ziua Recunoştinţei”.
