Despre înfrângere - de Nicolae Geantă

Foarte mulți liceeni au luate note nesatisfăcătoare la simulările de la bac. I-am văzut triști, demoralizați, învinși... "Există înfrângere?", i-am întrebat empatizând cu ei. "Există!", mi-au mărturisit ofuscați. "Nu există", le-am replicat apropiindu-mă de bănci.

"Există frunze înfrânte?". Tăcere. "Nu, pentru că în ciuda faptului că au căzut de ger, că s-au lipit de pământ, frunzele trăiesc prin copac. La primăvară vor da altele". Frunzele nu-s învinse datorită copacului.

"Există înfrângere?". "?". "Există. Însă nu sunt cu adevărat înfrânți decât cei ce n-au luptat niciodată".   Coelho spune despre ei că vor zice cu mândrie: "N-am fost învins niciodată!". Dar nici nu vor putea mărturisi că au avut vreo victorie. Brazilianul mai zice: "Vai de cei ce n-au fost niciodată înfrânți! Nu vor învinge niciodată în viață!".

Le-am spus liceenilor despre ultimele zile ale lui Isus. Se părea că e înfrânt. Ierusalimul nu l-a acceptat. Iuda l-a trădat. Petru s-a blestemat că nu îl cunoaște. Ioan a fugit ca o potârniche. Ucenicii s-au ascuns. Pilat l-a condamnat. Preoții îl blestemau. Poporul îl huiduia. Tâlharii îl sfidau. Satana îi șuiera în urechi: "Nimeni nu-i de partea ta!". Isus a murit. A fost pus în mormânt. I-au sigilat cavoul! Înfrângere pe toate planurile!!! Dar Dumnezeu, l-a înviat! Azi, cine-i cel mai victorios din istoria lumii?

Înfrângerea e pentru eroi. Cicatricele lor sunt medalii. Doar ei au onoarea de a pierde și bucuria de a câștiga!

nicolae.geantă

Isus şi smochinul neroditor - de Luigi Miţoi

Blestemarea smochinului care nu a avut rod stârnește și astăzi controverse. Unii cred că Mântuitorul nu a fost îndreptățit să acționeze așa pentru că nu era încă vremea roadelor; alții cred că Domnul a manifestat această slăbiciune din cauza foamei. În ceea ce mă privește, cred că este cel puțin îndrăzneață, dacă nu chiar blasfemiatoare, afirmația potrivit căreia Domnul a fost nedrept sau nervos în împrejurarea blestemării smochinului. Pentru a înțelege corect mesajul dumnezeiesc al întâmplării trebuie să facem câteva observații:

1. STABILIREA CONTEXTULUI

     a) Mântuitorul este la sfârșitul misiunii Sale de trei ani și jumătate, adică la sfârșitul perioadei în care i-a învățat mereu și mereu pe evrei, explicându-le Scripturile. 

     b)  Întâmplarea se petrece luni, a doua zi din Săptămâna Mare. În această săptămână, Domnul devine extrem de direct cu fariseii și cărturarii și cele mai multe dialoguri le are cu ei. Duminică noaptea o petrece în casa lui Lazăr, Marta și Maria din Betania și luni dimineața pleacă cu ucenicii spre Ierusalim, care se afla la aproximativ 2 mile depărtare. Pe drum spre Ierusalim, Mântuitorul ,,flămânzește" și, găsind un smochin pe drum, îl blestemă fiindcă nu a găsit rod în el. Este interesant faptul că Domnul a fost atât de nemâncat, încât a flămânzit pe drum, în ciuda faptului că tocmai plecase din casa prietenilor Lui. De ce? Nu cumva tocmai pentru a-i învăța pe ucenici ceva despre harul lui Dumnezeu irosit de evreii fără rod?

II. SPECIFICUL SMOCHINULUI

     Smochinul este primul pom pomenit în Biblie (Gen. 3:7) și evreii sunt primul popor al lui Dumnezeu (Gen. 12:1-3). Smochinul și vița de vie sunt două dintre cele mai profunde simboluri ale poporului Israel. Smochinul este un pom de 3-4 metri înălțime și are particularitatea că mai întâi apar fructele și apoi frunzele. În Israel smochinul rodea de două ori: prima recoltă avea loc în luna martie-aprilie și a doua toamna târziu (Osea 9:10). Smochinele de primăvară erau mici și nu foarte gustoase, în timp ce toamna erau mari și foarte gustoase.

III. DERULAREA ÎNTÂMPLĂRII

     Pe drum spre Ierusalim, văzând un smochin cu frunze, chiar dacă nu era vremea roadelor din octombrie, Domnul S-a așteptat să aibă smochinele mici, pentru că era în 30 martie 33 d. Hr. Negăsindu-le, Domnul a spus intenționat cu glas tare, să audă și ucenicii: ,,În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine" (Mc. 11:14b).

IV. INTERPRETAREA ÎNTÂMPLĂRII

     Blestemarea smochinului este a doua oară când Domnul face ceva ce aduce judecata lui Dumnezeu, prima oară fiind în Gadara, când permite duhurilor să intre în porcii care s-au aruncat în mare. De ce blestemă Domnul un smochin care nu are roadă, dacă nu era vremea roadelor? Dacă Domnul a avut o slăbiciune, cum și-au permis ucenicii Lui să-L expună, consemnând această întâmplare în Scripturi? Este adevărat, nu era vremea smochinelor coapte din octombrie, însă prezența frunzelor vorbește despre prezența smochinelor timpurii. Smochinul nu a fost blestemat pentru lipsa rodului, ci pentru prezența frunzelor care promiteau smochinele timpurii. Nu era vorba de roada mare și gustoasă, ci doar de niște smochine timpurii, începătoare, verzi, mici și fără gust.

     Care este înțelesul întâmplării? Cum era smochinul, așa era și Templul, așa era și țara. Ca și smochinul cu frunze care promite, tot așa și evreii, plini de aparențe religioase, care ascundeau absența roadelor sfinte. Blestemarea smochinului a fost o profeție despre ce urma să li se întâmple evreilor peste 30 de ani, când au fost distruși de romani pentru aproximativ 19 secole. Acest popor s-a încrezut în el, nu în Dumnezeu. În această perioadă, au fost altoite în smochin ramurile Neamurilor (Rom. 11:11). Blestemarea smochinului are loc după ce Domnul le spune pilda smochinului, avertizat că nu are rod și grădinarul îi ia apărarea pentru încă o perioadă. Nici după perioada cerută smochinul nu a dat rod, așa că a fost necesară tăierea lui. Nici Persoana Mântuitorului, nici predicile și minunile Lui nu l-au ajutat să facă rod. Plini de frunze, dar fără rod.

     Întâmplarea nu este doar pentru Israel, ci este în egală măsură și pentru Biserică: ,,căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine" (Rom. 11:21).  Pomul se cunoaște după roadă, nu după frunze. Roada hrănește pe alții, îi satură, îi ajută.

* publicat în aprilie 2010 de pastorul Luigi Miţoi, Biserica Baetania Chicago

vezi http://bethanynewsite.com/index.php?option=com_content&view=article&id=403&Itemid=464

Floriile: Mireasa în fața Mirelui (2) - Nicolae Geantă

(continuare de la http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/04/floriile-mireasa-in-fata-mirelui.html)

Sărbătorim Floriile. Mirele e ridicat din nou pe ziduri. Pe zidurile inimii. Plânge. Pentru mine, pentru dvs. E sărbătoare? Strigăm "Osana", "Aleluia", ori pregătim crucificarea?

Nu-i de ajuns decât să-ţi vezi Mirele. Trebuie să fi a Lui. Să-L urmezi. Nu-i de ajuns să vorbeşti numai despre Împărăţie.Trebuie să trăieşti în ea, pentru ea. Nu-i de ajuns să te numeşti creştin, să săruţi crucea lui Hristos. Trebuie şi s-o porţi. Zi de zi. E mai uşor să trăieşti pentru Hristos, decât să mori pentru El!

Am văzut de Florii cum oamenii merg la biserică cu crăci de salcie verde, cu muguri. Închinare ieftină. Şi amară. (Salcia e aşa de amară că nici iepurii n-o mănâncă!). Apoi ne mirăm de ce n’avem în România o viaţă dulce... 

Să fiţi Mirese pregătite! Dar, şi dulceaţa lui Hristos!

Floriile: Mireasa în fața Mirelui (1) - Nicolae Geantă

Zgomot. Forfotă. Mulțimi. Finici. Osanale. Strigăte de bucurie. Miros de aprilie. Dar și mulți ochi invidioși. Fariseism autosatisfăcut săgetând invidie printre garduri. Mirele călare pe-un măgăruş. "Nu te teme fiică... Vine, vine la tine!". Exact de pe dealul de unde se retrăsese Șekina cea sfântă cu ceva sute de ani în urmă.

Mirele se oprește pe deal. Înlăcrimat. Face un semn cu mâna. Popoarele tac. Ce poți să faci în fața unui Rege care plânge? Își rotește privirea spre fiica Sionului, cea mai răsfățată Mireasă a lumii. Ea e în vale. E pregătită de nuntă?  "O, de ai fi știut tu clipa cercetării?"

Mireasa râde. Își ridică voalul. Fața, fața ei, e zbârcită. E o expresie de retor fără răspunsuri. "Cine este Acesta?", se mira fiica Sionului ai căror ochi erau împiedicați să-L vadă? Orbire care o  împiedicau  să-L îmbrățișeze, să-i iasă înainte cu inelul pe deget. Să-i cadă la picioare, în leșin.

El plânge pentru ziduri. Ea stă ascunsă îndărătul porții! De ani de zile îl așteptase. El e gata s-o strângă la piept, s-o vâre în sân, s-o pitulească sub aripi. Ea e gata de primire? Să-i pavoazeze un drum cu trandafiri? E gata să-L sărute "cu sărutările gurii ei?". Ori e gata să-L... răstignească?

El venea pentru ultima dată. Însoţit de alai. Ea nu l-a primit. A ratat ultima şansă. Mirele „a plecat şi s-a ascuns de ei”. Ani de zile mai târziu, Mireasa îl striga asediată de Vespasian, de Titus.  Era prea târziu. El îşi alesese pe altcineva: Biserica!

(va urma)

Absalom, pocăit fără pocăinţă - Nicolae Geantă

Text: 2 Samuel 13:22-23 şi 38, 14:28,

Inventio
Lipsa regretelor pentru faptele rele.

Dispozitio

1. răzbunare în locul iertării
- a ucis pe Amnon (fratele său ), a dat foc ogorului lui Ioab (prietenului său), s-a ridicat împotriva regelui David (tatăl său);
- doi ani a căutat răzbunarea cu Amnon
- David a iertat pe Saul, pe Mefiboşet, pe Şimei, pe Amnon, a iertat chiar pe Absalom,
- răzbunarea e a Domnului!
- nu poţi ierta fraţii, pastorul, vecinii?
- nu ne iertăm greşlile, suntem critici, caustici, mereu nemulţumiţi?
- a crezut că are dreptate, fără să-L consulte pe Dumnezeu!
- niciodată zâmbetul tău să nu vină din lacrimile altora!
Absalom (ebr) însemană "tatăl păcii". Şi el face tot timpul conflicte!
- a fugit de acasă; răzbunarea te pune mereu pe fugă!

2. reabilitare fără scuze
- David îl reprimeşte acasă, dar Absalom nu merge să-şi ceară scuze, iertare.
- doi ani n-a văzut faţa împăratului deşi a locuit în acelaşi palat
- e tipul de om care crede că i se cuvine acceptarea, că e meritată
- primirea înapoi nu înseamnă obligatoriu recăpătarea statutului de dinainte
- cel mai rar cuvânt auzit în case, biserici, şcoli sau la Tv: "îmi cer scuze"
- foarte mulţi oameni vor să fie pocăiţi dar nu vor să se pocăiască!
 Absalom nu face nici o rugăciune, nu posteşte, nu invocă pe Dumnezeu

3. răscoală cu preţul vieţii
- mândria de a fi cel mai bun. "Eu aş face dreptate oricui", zice Absalom (15:4). Dar cu ce preţ?
- campanie electorală mincionoasă
- cine caută să se răscoale faţă de unsul Domnului, o face în prostia sa (15:;1), totdeauna se vor alipii şi alţii! dar totdeauna îi va sta Dumnezeu împotrivă!
- Absalom vede totul al lui, e egoist; David vede ceva nemeritat, e altruist.
- schimbările nu se fac decât atunci când Dumnezeu hotărăşte clipa; fără El va fi 100% eşec,
- orice revoluţie are un preţ de sânge!
- orice păcat are preţ moartea!
 Cu ce era vestit Absalom peste tot Israelul? Cu părul său bogat! (14:27). Din ce cauză amurit? A părului!

Concluzio
Alsalom, tinereţe fără bătrâneţe.
Absalom, tipul de viaţă bazată pe sine.
Absalom, un om care crede că nu se poate face nimic fără el.
Fiecare păcat al nostru va fi scump plătit!
Ai grijă, în viaţă poţi fi iertat de David dar nu şi de Ioab!

Ilustraţie: Guvernul vrea să şteargă datoriile săracilor. Cum, se poate? Da, plătind altcineva pentru ei!
Hristos a plătit totul. Şi noi să trăim în... datorie?

Lacrimi în zi de sărbătoare -de Vladimir Pustan

Când măgărușul a intrat în Ierusalim, Ierusalimul avea deja 1.000 de ani de istorie a așteptării lui Mesia. 

Poate că prea lunga așteptare îi obosise pe oameni și n-au băgat de seamă că Mesia tocmai intra pe poartă. Poate că nu așteptarea ci înțepeneala minții le-a fost fatală.

Mintea refuza să creadă că Mesia putea avea pe el doar o cămașă, sandale ieftine și un grup de târâie-brâu în jurul Lui. Nici măgărușul nu încăpea în decor.

Alții știau Scriptura, știau și proorociile, știau că trebuie să vină călare pe măgăruș. Dar una e să știi și alta e să crezi sau să pui practică.

I-a izgonit din Templu pe cei care vorba lui Paler: ”Reușesc să facă un talcioc pe fiecare Golgotă”, ce scot zilnic bani din Dumnezeu.

Apoi a plâns. L-a văzut pe Vespasian și pe Hitler, a văzut crematoriile și gulagurile, i-a văzut pe iranieni.

Ne-a văzut pe noi…

Sărbătorile noastre ce-L fac pe Hristos să plângă…

Prea mult fast, prea puțină dorință de a împlini ceea ce știm.

Îl înghesuim pe Hristos în șablonul minții noastre iar măgărușul ne enervează…

A fost ultima șansă a Ierusalimului. Pentru cei ce cred că Dumnezeu nu face altceva decât să cerșească acceptarea noastră, mai bine să nu se fi născut.

Lasă-L să intre în templul tău și să dea afară tot răul de acolo. Primește-L cu laude duminica și nu-L răstigni vinerea…

Sărbători binecuvântate!

apărut la 26 aprilie 20`3 la 

http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Lacrimi-in-zi-de-sarbatoare---Vladimir-Pustan-

Teama de e-book (2) - Nicolae Geantă

Nu vreau să prohodesc cartea scrisă. Şi nici să condamn pe cei ce scriu cu degetul pe touch-screen. Mulţi semeni se tem că ne va sugruma e-book-ul. Dar în România nici 1 % din volume nu au ajuns în format electronic. ŞI Socrate s-a opus scrisului: “Oralitatea, memoria” striga el, crezând că scrisul le va distruge. Dar, scrisul rămâne, vorbele zboară! Şi tiparul a fost criticat: “Cine va citi aceste maldăre de cărţi?”. Apoi au devenit biblioteci, săli de lectură.  E drept, nu vom deveni mai deştepţi dacă avem iPad. Şi nici mai caligrafici.

Cartea e o marfă stranie, trezește emoții pe care nimeni şi nimic altcineva nu reușește. E forma fundamentală a culturii. Fără carte omul nu există, e în formă… primară! Un telegibon, vorba eseistului Christian Crăciun. Cărţile lasă loc de imaginaţie, filmele nu, ele îmbogăţesc limbajul, Internetul nu, cu cât se extinde cititul cu atât gândurile se exprimă mai uşor.  Iar predicile vor ieşi mai profunde, mai siropoase. Şi mult, mult mai vii.

Martin Luther spunea că se teme de cel ce citeşte o singură carte. Honore de Balzac zicea că se teme de cei ce s-au urcat pe scaune mai mici decât teancul de cărţi pe care le-au citit. Eu mă tem de creştinii care nu citesc.  Nici cărţi pe hârtie, nici pe tabletă. Biblia lor e plină de praf… Iar viaţa o continuă ceaţă.

 Sunt tare dezamăgit că românii nu citesc. Nu numai că nu-L vor găsi pe Dumnezeu, dar nu-şi vor dezvolta o parte din neuroni. Cercetătorii de la Sussex University spun că după 6 minute de lectură se reduce stresul cu 68 %. Muzica îl reuce cu 61 %, iar plimbarea în natură cu doar 40 %!

Nu vă temeţi de cărţi! Şi nici de e-book. Vedeţi, cititul nu dăunează sănătăţii! Tu ai curajul să citești o carte?

( pentru prima parte click http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/04/teama-de-e-book.html)

Mic sfat despre fericire - Nicolae.Geantă

Am citit că în ultimii 10 ani cărțile despre fericire au crescut de vreo sută de ori! Apar cca 5000 de titluri pe an! Asta indică goliciunea sufletelor ce locuiește în trupuri din ce în ce mai ferchezuite, mai stilate, mai vopsite...

Am întrebat  astăzi elevii mei: "cum pot găsi fericirea?". "În bani, în diplome, în prietenie, în țoale, în frumusețe, în distracție, în interior, în sănătate, în bunuri". Unii au spus că în suflet. Alții în servicii bine plătite. O fată ortodoxă a spus "când ai persoane dragi, înțelegere și sprijin", iar o penticostală "când porți pretutindeni cu tine pe Hristos".

Le-am spus tinerilor că în viață sunt două verbe auxiliare: "a fi" și "a avea", "to be" și "to have", "etre" și "avoir". Primul verb se referă la suflet, celălalt la materie. Primul e altruism, celălalt egoism.

De ce vrem să avem patru mașini în loc de una? Din egoism. De ce vrem să avem casă cu 16 camere la o familie de 3-4 persoane? Din egoism. De ce se face divorț, de ce avort, hoţii sau crime? Dar jocuri politice, jurnalism aservit? Din egoism. Până și îmbrăcatul în public ori copiatul la teze tot egoism este.

I-am întrebat dacă ei cred că americanii sunt cei mai "happy", dacă nemții și francezii sunt fericiţii întâi din lume. Nimeni nu i-a crezut. Le-am spus că cei mai fericiţi sunt venezuelenii, care până de curând au avut un preşedinte dictator. Şi că filipinezii surclasează USA, Franţa sau Canada la fericire, iar Bangladesh-ul trăieşte mai fericit ca Spania şi Italia, şi de trei ori peste România! 

Ţara noastră e printre codaşi. Românii sunt fericiţi doar o cincime din populaţie. Nefericirea a crescut după '90. De când România s-a occidentalizat. Adică de când a început să devină materialistă. "Viaţa din Occident, spunea pastorul Lucian Cristescu se bazează pe competiţie, e orientată spre valori materiale". Aici valoarea unui om derivă din putere! Putere politică, putere de cumpărare, performanţe. Şi de curând like-uri pe Facebook! (Unii cred că dacă nu ai d'astea nu exişti!). "Viaţa din Orient e axată pe colectivism, pe relaţii de familie, pe colaborare". Priviţi indienii, chinezii, niponii, coreenii. Valoarea lor derivă din relaţia cu ceilalţi. Ei nu-s nevoiţi să se adune la masa de Crăciun, de Paşti sau Thanksgiving (desigur nu au aceste sărbători, nu-s creştinii, dar au evenimentele lor) ca să fie cu familia. Pentru că mama, tata şi cei opt sau zece-doişpe copii sunt împreună tot timpul.

România e la graniţa dintre Est şi Vest, Orient şi Occident. Scăpaţi de orientalism ne-am occidentalizat prea cruzi. Am abandonat permanenţa tradiţiei, a identităţii româneşti (aici nu e vorba de tradiţii religioase), a simbiozei, a valorilor morale şi spirituale. Vrem să trăim americăneşte, să avem maşini nemţeşti, case englezeşti, şosele italiene. Am scăpat de sub control corupţii, băieţii deştepţi, gay-ii şi lesbienele (ba unii chiar le dau "apă la moară" pentru viciile lor), etnobotanicele, avorturile, divorţurile, curvia. Am lăsat standardele şcolii la limitele de jos (cum adică să intrii la liceu, la mate-info chiar cu media de unu şi ceva la matematică?), ignorăm sănătatea, normalitatea, bunul simţ. Şi mai presus de toate pe... Dumnezeu! E suficient să privim peisajul autohton de Paşti şi am înţeles totul. 

Românii alerargă diperaţi după bani, după posesii. Vor să fie cineva. Să fie musai peste alţii. "Măcar cu o oaie mai mult", declara domnul Becali. Şi tot alergând au scăpat printre degete fericirea. "Ar trebui să ne gândim nu doar să punem bani în buzunarele oamenilor ci să punem bucurie în inima lor", ne sfătuia deunăzii The Sunday Times.

Încercaţi să emanaţi fericire! Fiţi altruişti! Fiţi darnici! Nu doar de Paşti! "Fericiţi sunt doar cei ce-au găsit un loc să slujească" spunea A. Schweitzer. Alergaţi după "a fi". Altfel degeaba "aveţi". Posesiunile materiale nu sunt proporţionale cu fericirea. Nu vă mai spun că nimeni nu va ajunge cu averile-n cer!

Hristos n-a avut nimic. Nici haină, nici pungă, nici unde să-şi pună capul. Dar ceea ce-a fost, ceea ce este, ceea ce va fi, nu-L poate egala nimeni! Ca El, cu El să trăiţi!

nicolae.geantă

Teama de e-book (1) - Nicolae Geantă

În 1995 data de 23 aprilie a fost declarată "Ziua Internațională a Cărții". A cărții scrise. A celei ce o poți mirosi, fâșîi, rupe. Asta pentru că tinerii nu mai ies din monitoare, de pe skype, de la Farmerama. Au ajuns să mănânce cu iPad-ul sub nas, cu smarthphone-ul în mână. Iar bătrânii, consumatori de telenovele, au ajuns să moara în fața plasmei mângâind pisica!

Faptul că-n România nu se mai citește se vede la bac' (promovabilitate un sfert), la talk-show-uri cu țoape sau în discuții libere, unde cuvintele unora sar printre dinți ca niște semințe sparte de dovleac. Nu se poate mai mult într-o țară unde 80 % din populație nu are bibliotecă, iar unu din 5 locuitori nu a citit niciodată o carte! Am ajuns pe ultimul loc în UE la consumul de carte, dar în top 10 mondial la consumul de bere!

Evoluții în lumea tinerilor

Din studiile făcute de George Barna, W. Benett și Peter Kreeft constatăm că în ultimii 60 de ani:

- rata divorțului a crescut cu 400 %;

- rata violenței a crescut cu 560 %;

- rata violenței juvenile a crescut cu 5000 %;

- graviditatea la fetele cu vârste între 10-14 ani a crescut cu 400 %;

- criminalitatea liceenilor a crescut cu 1000 %;

- rata sinuciderilor la tineri a crescut cu 200 %;

Moralitatea? "Care morală?", argumentau naziștii în procesul de la Nurnberg. Li se părea că nu făcuseră nimic rău... Morala în 2013? Nu mai e ceva  la modă, nu e trendy...
- în 1989 Danemarca legaliza homosexualitatea;
- în 2001 Portugalia lasă libere drogurile;
- în 2002 Olanda acceptă eutanasia;
- în 2009, revista EU Times anunță lansarea a două broșuri pentru parinți în inițiere în... Pedofilie!;
- în 2013 România anunța scoaterea incestului de pe lista pedepselor!;
- de ceva zile, un timp cu plete, fost filosof, acum politician, unu' Cernea, vrea să treacă prin Parlamentul nostru o lege numită "Parteneriatul Civil" - care să avantajeze homosexualii!

Începe să trăiești - Nicolae Geantă

"Pentru ce trăiesc? Ca să mor? Atunci să mă sinucid? Nu pot, mi-e frică. Să aștept până vine moartea? De asta mă tem și mai mult. Atunci trebuie să trăiesc, dar pentru ce? Și nu pot să scap de cest cerc vicios", se confensa în scris Lev Tolstoi. Apoi și-a vândut averile, a împărțit banii cu săracii, a dormit prin gări și a murit căutând o împlinire...

Pentru ce trăim? Am putea înșira mii de scopuri. Dar am deveni egoiști. Rick Waren explică: " Ne punem întrebări egoiste: Ce-aș vrea eu să fiu? Care sunt țintele mele, visurile mele. Abordări greșite, pentru că nu noi hotărâm de ce existăm. Scopul vieții tale nu depinde de tine, ci de Acela care te-a adus la existență. Începe să trăiești cu Dumnezeu"...

Pentru ce trăim? Privind la noi înșine nu vom descoperi niciodată sensul vieții, deoarece el nu poate fi mai înalt de fericirea personală! Privind la Hristos înțelegem că fericirea este să-i facem pe alții fericiți. E scopul vieții! 

Nu toți am putea îmbogăți pe ceilalți, nu toți am putea vindeca semenii, nu toți am putea să-i învățăm carte, să-i hrănim, să-i îmbrăcăm. Dar oricine dintre noi poate face pe alții fericiți! Și pentru asta se merită să trăiești... 

Începe să trăiești! Chiar dacă ai primit de mulți ani buletinul...

Nicolae Geantă

Puritate - Virgil Carianopol

Iubirea se dă - de Nicolae.Geantâ

Când dăruiești o floare, un sărut, o îmbrățișare sau un cadou frumos, cel ce are parte de ele înțelege că e iubit. Când faci o faptă costisitoare cel ce o primește știe că îl iubești, căci dragostea se definește prin a da.  Sunt multe trepte de iubire, în funcție de intensitate, durată, cheltuială, dar mai ales de sacrificiu. De mărimea sacrificiului.

Iubirea nu-i deplină dacă nu te costă. Ce iubire e aceea fără nici un preț? De fapt iubirea nu se definește integral numai prin actul de "a da", ci prin "a te da pe tine însuți". E piatra de încercare a credinței creștine adevărate: sacrificiul!

Cine primește mai mult decât dă să mai mediteze...  Nu cumva iubește prin sită?

Hristos ne-a iubit atât de mult încât s-a dăruit pe Sine. La moarte. Care dumnezeu s-a mai sacrificat pentru păcătoși? De aceea Isus e singurul Dumnezeu! Aleluia!

Dacă vreți să vadă lumea iubire, dacă vreți ca bisericile să fie pline de iubire, dacă vreți ca partenerul să vă simtă iubirea: dați-vă... Fiți ca lumânările: luminați consumându-vă! Evident, și eu odată cu dvs...

E corect să dea statul bani bisericilor? - Nicolae Geantă

Un prieten de-al meu, director de ziar local câmpinean, a scris săptămâna aceasta un articol în care se-ntreba retoric: "De ce trebuie să miluim cetățenii în sutană?" (vezi http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2013/04/cuvantul-care-inteapa_16.html). Jurnalistul, care e și politician local - e șeful Comisiei "Cultură, învățământ, sport, religii" - deși a scris zeci de rânduri, nu a dat nici un răspuns întrebării din titlu, dar a publicat lista cu bisericile care primesc bani de la Primăria municipală.

Din listă (14 biserici, din care 7 ortodoxe) lipsesc Biserica Baptistă și Biserica Creștină după Evanghelie, deoarece nu au cerut niciodată bani de la stat, fie că n- au vrut, fie că nu au avut vreo relație în miniparlamentul local care să-i susțină.

Sunt de acord în câteva idei cu jurnalistul, căruia i-am spus părerea mea: o biserică trebuie "sponsorizată" de enoriași, nu de stat. Ea trebuie să ajute societatea, nu s-o îngreuneze. I-am mai spus domnului director că primăria, decât să bage milioane de lei în proiecte aiurite ( numai săptămâna asta a trimis scrisori tuturor părinților elevilor din școlile câmpinene, câteva mii, poate 10.000), este de preferat să sponsorizeze lucrarea lui Dumnezeu. Dar, fără discriminare cultică!

Ziaristul întreba, ca și mulți alții, de ce primăria să cheltuie bani publici cu bisericile? Păi tocmai pentru că sunt publice! Toți enoriașii bisericilor plătesc taxe și impozite la stat. Ei bine, tocmai din aceste impozite alocă sprijin financiar primăriile. E nedrept ca statul să sponsorizeze numai spectacole (să bubuie artificii, să dea discoteci în aer liber, să organizeze baluri pentru pensionari, să susțină sporturi etc ), teatre, muzee, școli sau chiar edituri! De ce să fie bani numai pentru distracție și nu și pentru Dumnezeu?

De fapt, banii aruncați pe spectacole sunt bani băgați în păcat!

E corect să dea statul bani bisericilor? Nu, pentru că bisericile trebuie să supraviețuiască singure. Da, pentru că mai bine îi dă caselor lui Dumnezeu decât păcatului! Cu cât mai mulți bani dați la biserici, cu atât mai puțin la concerte, zbenguială și dezmăț!

Cine sponsorizează spectacole în locul religiei nu îl cunoaște pe Dumnezeu. Și nici atât binencuvântările Lui!

Nicolae Geantă

Despre insomnie - de Vladimir Pustan

"Când nu știi ce să faci mai bine să te culci", zicea Mason Cooley. Dar pentru asta trebuie să și poți dormi.

Binecuvântat e cel ce pune capul pe pernă și nu mai apucă să-și stingă veioza.

Binecuvântat c cel ce nici nu mai apucă să pună capul pe pernă ci doarme cu el pe masă, rezemat în cot.

Era să zic că binecuvântat e și cel ce doarme în biserică în timpul predicii că el va fi scutit de erezii 

nimicitoare. E inconfortabil să dormi în biserică în costum. Lor le-am spus să-și aducă pijamalele de acasă.

Eu vara nu dorm. Nici toamna. Am încercat în iarnă și nu mi-a ieșit.

Am fost cobaiul perfect pentru tot felul de medicamente, ceaiuri, masaj și atomoterapie.

Am fost supărat pe neputința mea până ieri când am dat întâmplător peste o vorbă de-a lui Eminescu: ”Somnul e surâsul morții”. Am înțeles… Nu mă mai plâng atunci. Încă nu vreau să-mi surâdă… Mâine plecăm în Serbia. Mai avem de lucru, mai e de iubit, mai e de plâns, mai e de ajutat...

Toate își au vremea lor. Și somnul. Și moartea.

* articol apărut pe 18 apr. 2013 la http://www.ciresarii.ro/articole/Despre-insomnie---Vladimir-Pustan-

Amnon și Tamar, iubirea împinsă pe toboganul urii

Text: 2 Samuel 13

Inventio:
Legea Toboganului
 - când aluneci pe el nu te poți opri după o jumătate de metru!
- cu cât parcurgi distanță cu atât viteza crește!
- păcatul e toboganul ce te coboară

Dispozitio
Amnon era fiul lui David. Ar fi putut avea orice fată din Israel ca soție. Dar, s-a îndrăgostit lulea de sora sa vitregă. De Tamar. El știa Legea Mozaică, știa că e fecioară, știa ce e bine și ce e rău, dar păcatul l-a orbit!

1. Aluneci pe tobogan când voința îți învinge rațiunea.
- când hormonii trupului vorbesc, acoperă glasul Cerului

2. Aluneci pe tobogan când asculți glasul pritetenilor și ignori glasul Domnului
- nici o rugăciune nu face Amnon

3. Aluneci pe tobogan când te-ai închis în cameră cu păcatul nemărturisit.
- Amnon a știut că a greșit dar nu a regretat, Tamar a regretat dar a târziu; ambii au suportat consecințe. 

4. La poala toboganului păcatul ucide

Concluzio
- Tamar a rămas violată, nemângâiată, singură.
- Amnon a fost ucis de fratele său Absalom. A fost răzbunată Tamar. Absalom a devenit ucigaş,
- Păcatul ucide!

Seară de tineret la Mislea, cu Nicolae Geantă

Amnon a iubit-o pe Tamar până s-a topit pe picioare.

Printr-un şiretlic a abuzat de fecioria ei, a necinstit-o.

 Apoi a urât-o mai mult decât o iubise...

A dorit o prietenie de probă, de cerc pătrat! Se poate?

Amânări - Nicolae Geantă

Ieri am petrecut o oră prin cimitirul din sat. Am citit epitafe pe crucile celor ce-au fost cândva pe uliţele copilăriei mele, şi mi-am adus aminte de cei mai mulţi dintre ei. Le-am admirat fotografiile reuşite, tinereşti, pline de zâmbet şi speranţă! Oare de ce pe cruci trebuie să arătăm neapărat bine?

Am ieşit în stradă spunând soţiei mele: "Cu atât vom rămâne aici, cu o cruce! Şi, eventual o fotografie în care să arătăm bine!”. Până şi morţi dorim să amânăm moartea! Nu reuşim....

"Unul dintre cele mai tragice lucruri pe care le-am văzut în natura umană este acela că tindem să amânăm viaţa. Noi toţi visăm la grădina de trandafiri aflată la orizont, în loc să ne bucurăm de trandafirii care înfloresc sub fereastra noastră chiar acum ", spunea Dale Carnegie. Înţelegeţi: unii vor să amâne moartea, alţii vor să amâne viaţa!

Amânăm examenele, dar şi rezultatele. Amânăm dărnicia, dar şi binele, şi bunătatea. Amânăm pocăinţa, dar şi slujirea. Amânăm moartea, dar şi viaţa. Amânăm iertarea lui Hristos, dar nu şi judecata Sa! De asta nu va scăpa nimeni!

Amânările sunt planul Satanei. Pentru el orice bine ai face trebuie să-l faci... altădată. Dumnezeu însă e Domnul lui azi. Al slujirii, al crucii! Amânările sunt moarte. Acţiunile sunt viaţă. Mişcare.

Nu amânaţi slujirea lui Hristos! Purtaţi-i zi de zi Crucea. Identificaţi-vă cu ea. Pe străzi, în şcoli, în biserici, la rând la pâine ori cu copilul în parc. Arătaţi că aţi cunoscut crucea, că trăiţi. Cine-şi duce crucea doar la cimitir o face prea târziu. Şi degeaba...

Nicolae Geantă

Mieii noștrii cei de toate zilele - Nicolae Geantă

Un păstor era foarte supărat. Printre lacrimi a povestit cum nişte lupi au intrat în turma lui şi i-au ucis 65 dintre cei mai buni miei. Cel care-l asculta, l-a întrebat cu compătimire: „Dar oi, câte ţi-a nimicit?“

Cu o privire surprinsă, bătrânul păstor i-a răspuns: „Niciuna! Nu ştii că un lup nu ia niciodată o oaie bătrână dacă poate lua un miel?"

Satan atacă mai mult mieii deoarece ei sunt viitorul turmei lui Hristos. Dacă nu mai sunt tinerii turma nu se mai revigoreză. Nu va mai avea continuitate. Miei nu vor naște niciodată alți miei.

 Fraților cine apără mieii bisericii? Căci, vorba fratelui Tonoiu: "am intrat prin cimitire și am văzut mai multe blăni de miei decât de oi!". Să puneți preț pe miei! Dar, nu numai la jertfe!

Nicolae Geantă

Indicativul și imperativul - Nicolae Geantă

Relația dintre Dumnezeu și om este indicativul. Indicativul este ceea ce ne transmite Dumnezeu. Asta înseamnă că El a produs mântuirea. A plănuit-o. Și i-a ieșit. Indicativul este ceea ce Iehova a făcut, iar noi nu mai avem aici obiecții, întrebări.

Relația dintre om și om este imperativul. Acesta e setul de legi pe care trebuie să-l urmăm pentru a îndeplini scopul creștinului: să ascultăm de credință. Adică să trăim cu Hristos. Imperativul zice tot timpul: cât am voie, până unde, e păcat, ce fac, cât fac? Aici se pun întrebări, dorim să facem fapte...

De ce punem mai mult accent pe indicativ și nu pe imperativ?  De ce ne rugăm ca Dumnezeu să ne ierte fără să iertăm? De ce dorim să fim mântuiți fără să ne pocăim? De ce dorim ca El să ne facă bine și noi să nu facem celorlalți la fel? Deoarece cei mai mulți creștini trăim în disociere, între ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi și ascultarea credinței. Aici, la ascultare, suntem falimentari. Cine nu ascultă nu e viu!

Hristos  indicativul - ne face să trăim o viață nouă (noi cu noi - imperativul), și asta este vestea bună.

Fiți imperativi! E partea dvs. Dumnezeu este deja un Indicativ perfect.

Nicolae Geantă

N-aş spune Tatăl nostru dacă...

        N-aş spune „Tată” atâta vreme cât nu mă comport ca un fiu, în fiecare zi…

• N-aş spune „nostru” când sunt închis în egoismul meu…
• N-aş spune „care eşti în ceruri” fiind preocupat de lucrurile pământeşti…
• N-aş spune „vie împărăţia Ta” cât o confund cu succesul material…
• N-aş spune „sfinţească-se numele Tău” atât timp cât nu-L respect…
• N-aş spune „facă-se voia Ta” fără să o accept când e dureroasă…
• N-aş spune „pâinea noastră cea de toată zilele, da-ne-o noua astăzi” negândindu-mă la cei înfometaţi…
• N-aş spune „ne iartă noua greşelile noastre” dacă păstrez ranchiuna pe fratele meu…
• N-aş spune „nu ne duce pe noi in ispită” cât timp am de gând să păcătuiesc în continuare…
• N-aş spune „Amin” decât dacă aş lua în serios cuvintele rugăciunii.

Autor Anonim

http://crestintotal.ro/2013/04/09/n-as-spune-tatal-nostru-daca/

Întâlnire de tineret la Ghioroc cu Nicolae Geantă

13 aprilie, ora 17,00, Căminul Cultural Ghioroc, Arad

Mărturia creștinilor pe Facebook

Viața noastră este foarte diferită de a creștinilor de acum 40-50 de ani în urmă.

Fiecare creștin care  îşi mărturisea credința în vremurile comuniste era luat în vizorul autorităților. Nici în perioada interbelică sau chiar înainte de primul război mondial credincioșii nu puteau să depună mărturia fără riscul persecuției din partea familiei sau a Bisericii Ortodoxe.

Acum când vorbim despre acele vremuri unii dintre noi reacționăm foarte indispuși de diferența standardului nostru faţă de a lor. Conștiința noastră ne vorbește că nu suntem bine în toate ariile vieţii noastre. Revin la subiectul de astăzi: mărturia creștinului pe facebook sau pe alte reţele de socializare. Noi nu putem fabrica un nou context artificial în care să fim persecutați, dar nici nu putem da credit ideii că nu avem de dat mărturie înaintea lumii.

Există mulți oameni a căror viață mărturisește cu totul altceva decât ceea ce spun despre ei la adunare sau în cercurile creştine. Degeaba scriu completează la rubrica religie denominația ”penticostal, baptist sau creştin după evanghelie”, dacă nici cele mai elementare trăsături de comportament nu le-au asimilat. Spre exemplu a afişa poze de la mare sau de la piscină pe internet având un cont public şi nerestricționat nu ţine neapărat de denominație ci de bun simţ, ce să mai vorbim de încredințarea biblică. Scrisul în mesaje scurte divulgă foarte mult identitatea individului. Văd pe unii care scriu pe internet tot felul de lucruri având un limbaj vulgar.

Facebook-ul a devenit unul din modurile simple de divulgare a unei identități virtuale a creștinului modern. Ce trist este că asemenea mărturii nu ajută nici creștinul în cauză, nici biserica şi nici familia. Să ne gândim numai la efectul de propagare a răului. Vedeți, foarte mulţi oameni conștienți sau inconștienți promovează răul prin internet. La televizor răul se propagă printr-un număr limitat de oameni pentru mulțimi de oameni, pe internet răul se propagă de fiecare individ care are acces la internet, prin puțină imaginație, o minte stricată şi o gură vulgară. Nu pot să mă pronunț că cea mai bună idee ar fi ca toţi credincioșii care au probleme cu ce afișează sau postează ar fi bine să-şi dezactiveze contul sau conturile de pe reţele de socializare, însă în mod cert creştinii evanghelici ar trebui să fie un exemplu de urmat în ce priveşte conţinutul digital.

Ce trist este că în loc să influențăm societatea depravată prin exemplul personal, ne lăsăm influențați  de societate şi devenim cei conduși şi influenţaţi.

Un alt aspect mai nevinovat este postarea fotografiilor care exprimă luxul şi opulenţa. Nu zic că trebuie să ne întoarcem în sărăcie şi mizerie cum au trăit înaintașii noștri, dar nici nu trebuie încurajată viaţa luxuriantă şi opulența.

Trebuie să ne gândim mult la mărturia noastră când avem de gând să postăm pe internet. Nunțile excentrice, îmbrăcămintea indecentă arată clar că avem de a face cu un stereotip de creștinism obsedat de aceleași valori pe care le are şi lumea. Să nu uităm că şi astăzi mărturia pentru credinţa în Domnul Isus are un cost, şi poate unul din costurile mărturiei pe internet este abstinența de  a posta orice, de scrie vulgar şi de a ne deosebi de lume chiar şi pe facebook. Domnul Isus a accentuat atât în predica de pe munte cât şi în alte ocazii că urmașii lui trebuie să aibă un ţel mult mai înalt decât lumea.

Ce trist este că atât de mulți dintre noi rămânem la aceleași scopuri mărunte, vizibile, care atrag privirea asupra persoanei.

Nu este oare aceasta o divulgare a stării spirituale precare sau a goliciunii lăuntrice? Căutând sensul vieții în tot felul de preocupări firești  comune şi generale? Unde ne-am pierdut scopul de a trăi o viață sfântă până în ultima clipă a existenței noastre efemere?

Nu uitați: şi pe facebook depui o mărturie! Ai grijă pentru cine o depui, pentru Domnul Isus ori pentru lume?

Articol de la : Catau Adrian 

Preluat de la  http://neclintit.com/2013/04/09/marturia-crestinilor-pe-facebook/

Bogat şi fără cămaşă

Pastorul Stanford Kelly povestea că în timp ce era în Haiti şi biserica avea Ziua Recunoştinţei, toţi credincioşii au fost invitaţi să aducă un dar izvorât din dragoste. Spre uimirea sa un plic, de la un haitian pe nume Edmund, conținea suma de 13 dolari. Adică venitul unui muncitor localnic pe trei luni! Kelly a fost la fel de surprins să vadă atât de mulți bani în plic, exact cum la colecta duminicală din Statele Unite pastorii ar gasi la colectă un plic cu 6000 de dolari bani gheață. S-a uitat în jur să-l vadă pe Edmund, dar acesta nu era nicăieri…

După programul bisericii, Kelly l-a întâlnit pe Edmond în sat și i-a pus o serie de întrebări. A insistat să-i dea o explicație asupra darului făcut bisericii, și a aflat că haitianul îşi vânduse calul pentru a-I dărui lui Dumnezeu 13 dolari! Pastorul însă a vrut să știe şi de ce n-a venit la biserică. După îndelungi ezitări, Edmund a elucidate: “N-am avut cămașă să mă îmbrac!”

* adaptare după http://cristianboariu.wordpress.com/ 

Românii și postul - Nicolae Geantă

1905. Nicolae Iorga - "Geschichte des Rumanischen Volkes in Rahmen seiner Staatsbildungen". Printre altele argumenta: 

< Cu toată simplitatea condiţiilor lor de trai, ţeranii noştri nu erau lipsiţi de o viaţă sufletească, cu toate că amănunte despre dȋnsa nu ni sȋnt date ȋn cărţi, nici bune, nici rele. Sufletul lui ȋşi găseşte-n cea mai bună parte hrana necesară: groaza şi nădejdea peste fire, icoane şi scene triste şi vesele, ȋn credinţa sa creştină, sau mai curȋnd creştino-păgȋnă, la care ţine naiv şi adȋnc. … Pentru dȋnsul, orice om bun, cinstit, care-i vorbeşte pe limba lui, este un român şi totodată şi creştin. Ȋn urma ȋnrȋuririi de netăgăduit a bogomilismului bulgar, care predica purificarea sufletului prin posturi straşnice, făcătoare de minuni, şi care te mȋntuie de toate relele, ţeranul se lipseşte de orice hrană cu carne, ba chiar de lapte şi ouă; cine face altfel, trece drept un păgȋn ȋndărătnic, un batjocoritor al lui Dumnezeu, un letin murdar, „spurcat”, adecă un catolic >. (Nicolae Iorga, Istoria Poporului Românesc, p. 185; Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985)

2013. Nu s-a schimbat nimic în credința strămoșească! Cei ce nu se abțin de la carne, lapte, ouă, șuncă sau orice altceva de "dulce" sunt considerați tot letini murdari, spurcați... Răutatea ieșită la iveală din partea celor ce nu mănâncă nu face parte din post. Și nici atât... băutura! 

Cum postește țeranul român urbanizat în zilele noastre? Dacă faceți click http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2012/11/post-sau-cura-de-slabire.html vă lămuriți încă odată cum e cu înfrânarea de la lapte, ouă şi carne...

Mai mari minuni

Traian Dorz explica odată cum noi creştinii putem face lucrări mai mari decât a făcut Domnul Hristos! (E posibil aşa ceva, întrebăm nedumeriţi?) "Hristos ne-a spus că noi trebuie să iertăm pe oricine. Indifirent dacă acel oricine îşi cere scuze de la noi sau nu. Dumnezeu iartă pe oricine. Numai dacă acesta... îşi cere scuze! Dacă se pocăieşte!"

Iertaţi-vă unii pe alţii! Nu ca să faceţi minuni mai mari ca Hristos, ci pentru că altfel nu intraţi în cer! Dacă pentru cel ce ne-a greşit condiţia de-a fi iertat de Dumnezeu este ca el să se pocăiască, pentru noi care ne-am pocăit deja condiţia intrării în cer este ca şi noi să iertăm pe cei ce ne-au greşit!

Nevoia de semnificatie - Vladimir Pustan

Trăim… Dar asta cred că o realizează și curcanii din crescătorii, iar ei măcar au o motivație. Aceea de a sta crăcănați pe mesele noastre îndopați cu caise și prăjiți bine de Ziua Recunoștinței care la români pică de Revelion.


Trăim… Și cel mai bine o știu cei ce vând alimente modificate genetic și cei ce vând tablete și telefoane.

Trăim… O dată pe an facem chef și ne mai numărăm anii sub beteala roșie și sub rânjetul larg al clovnului Ronald de la Mc Donald’s.

Trăim… o spune clar Facebook-ul… Trimitem poze la prieteni cu câinele nostru proaspăt îmbăiat iar ei trebuie să dea like-uri. Și câinele proaspăt îmbăiat privește cu ochii șmecheri mulțimea de proști plictisiți.

Trăim… Dar, Ronald, pentru ce trăim? Știi tu, clovnule cu bocanci mari și roșii, pentru ce trăim?

Că noi nu știm. Pentru firmele de pompe funebre trăim, Ronald? Pentru retaileri trăim, Ronald? Pentru noi trăim? Pentru Dumnezeu trăim, clovnule? Pentru veșnicie trăim? Spune-ne mărule mușcat, tu care știi cel mai bine că nu suntem decât o cifră pe masa celor ce ne numesc ”cumpărători”, pentru ce trăim?
Ce-am putea face noi, furnicile universului acesta, pentru a nu mai fi curcani? Nu toți suntem Einstein, Mozart, Pavel și Hagi.

Suntem doar niște Ronalzi triști care după ce pleacă pruncii cu beteala, plângem.

Ronald, tu-l știi pe Tagore? Nu? Nu i-ai organizat nici o petrecere. Înțeleg. Indianul bărbos nu mânca hamburgeri.

”Cine îmi va duce mai departe făclia?”, se întrebă soarele apunând. ”Stăpâne, atât cât pot mi-oi face datoria, răspunse opaițul, pe pământ”.

Iar asta înseamnă semnificație, clovnule!

Filosofii greșite de viață - Nicolae Geantă

1. Mă descurc singur - fiul risipitor
2. Fac ce- mi place - Samson si Dalila
3. Timpul le rezolvă pe toate - Petru reîntors la pescuit
4. Viața merge înainte -  regele Saul
5. Nu este treaba mea - Ponțiu Pilat
6. Nu astăzi, mâine... - Faraon şi broaştele
7. Unde se duc alţii, mă duc şi eu!

Nicolae Geantă

Evanghelizare la Lelelşti şi Păntăşeşti cu Nicolae Geantă

Nicolae Geantă
Raze de Lumină (Boldeşti Prahova)
 Carmen Movileanu (Tg. Mureş)

Evanghelizare în Bihor

Vineri 5 aprilie 2013, Leleşti (Bihor), ora 18,00, Şcoala Generală

Sâmbătă 6 aprilie 2013, Dobreşti, ora 19,00, Biserica Penticostală Golgota (rromi)

Duminică 7 aprilie 2013, Păntăşeşti,

ora 10,00, Biserica Penticostală Exodus

ora 18,00, Căminul Cultural

Nicu Geantă & Raze de Lumină Band,
Radu Mance, Carmen Movileanu şi Foe Pustan

Schița și ceasul - de Vladimir Pustan

A ajuns la amvonul unei biserici penticostale. Spilcuit, cu costum din piață și cu after-shave ieftin. Biblie cu cotor aurit. Pantofi de lac. Privit cu neîncredere din minutul 1. ”Mi-am uitat schița acasă!”. 

Dintr-o dată atmosfera s-a destins. Mai era speranța. ”Mi-am uitat și ceasul”. Nu era mare tragedie. Se invățaseră demult cu ideea ca o predică bună trebuie să fie lungă și răgnită din toți plămânii. Și lacrimogenă.

Să nu vă uitați niciodată acasă nici schița și nici ceasul! Dacă ar fi să alegi dintre cele două rele, care ar fi lucrul pe care ți l-ai dori mai repede uitat acasă? Ceasul! 

Un ceas poate să-ți dea oricine. Schițe mai putini…

Articol publicat în revista Predicatorul http://predicare.ciresarii.ro/?p=1173