De ce tace Dumnezeu?

În cadrul emisiunii "Early Show" (Spectacolul matinal), Anne Graham, fiica marelui evanghelist nonagenar Billy Graham, a fost intrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001: "Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întimple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător această catastrofă de pe pământul Americii?" După ce a meditat câteva clipe, Anne Graham a dat un raspuns magistral, logic şi profund. Inspiraţie divină.
"Şi eu mi-am pus deseori aceasta întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri… Cred, sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernele şi vietile noastre, căci ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Său. El, fiind El un adevarat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat la o parte... Cum de mai îndrăznim să-I cerem binecuvântarea, mila şi protecţia Sa, dacă Îi spunem să ne lase in pace?
Cred că totul a început când Medeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America să devină o ţară atee, şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în SUA. Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi), iar noi am spus O.K. Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că le-am afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbşte, aşa că am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să-i disciplineze pe copii atunci când greşesc. Iar directorii de şcoli au transmis ca nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când aceştia se poartă necuviincios, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, un oarecare membru inteligent al Consiliului de Administraţie al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu vom trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa lor privată atât timp cât işi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv preşedintele ţării, în viaţa sa privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge bine.
Apoi, nişte libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseţii feminine. Iar noi am spus O.K.

Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, şi înca mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare. Apoi, industria show-business-ului a spus: “hai sa facem show-uri TV şi filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment-amuzament, nu are efecte adverse şi oricum nu o ia nimeni în serios, aşa că totul a mers înainte. Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au conştiinţă, de ce nu disting binele de rău, de ce nu îi deranjează să ucidă strainii,

colegii de clasă sau chiar pe ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.

Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege".

Şcoala de predicare "Cireşarii" - deschiderea oficială 2010

Sâmbătă 16 octombrie, la Cluj-Napoca, Cireşarii au deschis prima Şcoală de Predicatori din România. Evenimentul istoric, a avut protagonist principal pe păstorul Vladimir Pustan, care a prezentat profesorii: Florin Ianovici, Adi Mocan, Cătălin Dupu, Dani Coste, Liviu Cabău, Otilia Dume, şi programa: Omiletică, Hermeneutică, Retorică, Limbaj non-verbal în arta predicării, Informatica aplicată, Elemente de exprimare orală, Istoria predicării. Mozaicul plurietnic sau multiconfesional - 117 penticostali, 18 baptisti, 10 crestini după Evanghelie, 4 ortodocşi şi un greco-catolic, diveritatea educaţională - absolvenţi de studii superioare (facultate, master, doctorat – 37 studenţi), absolvenţi de liceu sau actualmente studenţi (67), absolvenţi de şcoală profesioanlă (46), sau piramida vârstelor (studenţi între 18-59 de ani), scot în evidenţă că în România creştinismul începe să ridice barierele tradiţiei.

Vladimir Pustan şi Florin Ianovici, iniţiatorii proiectului, au povestit stările de agonie şi extaz prin care au trecut în ultima perioadă datorită acestei şcoli: de la teama de a nu avea studenţi, până la decizia de a opri peste 100 de persoane de la înscriere. „Un predicator slab nu poate predica nici din Biblie, dar unul bun poate predica şi din Mersul Trenurilor” a concluzionat Cireşarul nr. 1, care crede că proiectul va „clona” şi alte locaţii din România.

Poeţii urâtului - de Nicolae Geantă

Săptămâna aceasta am avut oportunitatea să păşesc într-o redacţie de ziar, a unui radio şi-a unei televiziuni. La talk-show-uri. Fără să lezez moralitatea acestor furnicarele mediatice (alcătuite de altfel din oameni isteţi, puşi în slujba populară), le-am explicat dervişilor condeiului şi-ai platourilor că au tendinţa să promoveze urâtul. Capul de afiş al tabloidelor de papirus sau virtuale ori linia de greutate a televiziunilor – acest areopag menajer, e alcătuită din can-can-uri, ştiri despre interlopi, talk-show-uri cu vedete ce fac efort cerebral să discute clar, politicieni corupţi, interviuri cu derbedei urbani, filme cu monştrii şi monstruozităţi, imagini cu femei despuiate, muzici percutante până la anihilare, arhitecţi ai insurgenţei lăcrămoase (cum îi numeşte Radu Paraschivescu pe manelişti), ştiri despre cum se copiază la examene, despre şpăgi... Într-un cuvânt: lături.

Le-am spus monşerilor din presă că urâţenia din societatea românească e tocmai modelul promovat de dânşii. Dacă promovezi urâtul, nu ai cum să mai cosmetizezi frumosul. Dacă la televiziune sau radio curg râuri de manele sau muzică grobiană gen rock ori ceea în care se spun vorbe, evident că tinerii îţi împuie capul cu manele pe holurile şcolii. Dacă în presă e promovat nu ştiu ce latifundiar analfabet cu miliarde, un afacerist hoţ cu bolid scump, ori o fată cu bust siliconat dar fără vocabule, normal că societatea asta urmăreşte. Dacă fură ei, noi de ce să nu furăm, e deviza celor de rând. Dacă în filme evadările sexuale nu-s o problemă, noi de ce să nu le gustăm, zic tinerii. Dacă se tatuează ei, noi de ce să fim mai proşti. Dacă ei pot să ucidă în şcolile americane, de ce n-am face-o şi-n România. Dacă poliţia înjură preşedintele ţării, de ce n-aş avea curaj să-njur şi eu primarul, directorul, şeful de echipă, preotul, păstorul, dirigintele sau profesorul universitar? Scenarii infantile. Manifestări ale spiritului gregar.

Rugăciune (2)

Tatăl nostru care eşti în ceruri,
când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;
când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;
când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;
când sufar, trimite-mi pe cineva pe care să-l mângâi;
când crucea mea incepe să fie prea grea, dă-mi şi crucea altuia s-o-mpart cu el;
când sunt sărac, adu-mi pe cineva care e în nevoie;
când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;
când ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva care are nevoie să fie incurajat;
când simt nevoia de a fi înteles, dă-mi pe cineva pe care trebuie ca să-l înteleg;
când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să-ngrijesc;
când mă gandesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către altii.