mesaj biblic, cântare creștină, mărturie, lansare de carte
marți, 27 februarie 2018
Mai iartă-mi Isuse - de Traian Dorz
Mai
cheamă-mi, Isuse, al meu duh zdrobit,
să verse
şiroaie de lacrimi
şi spală-l,
Isuse, de tot ce-a trăit
prin negura
nopţii de patimi;
mai dă-mi
pocăinţă în sufletul meu,
dă-mi har şi
credinţă deplină,
smerenie
sfântă mai dă-mi Tu mereu,
să umblu pe
căi de lumină…
Mai
iartă-mi, Isuse, tot cât Ţi-am greşit,
că nu este
om fără vină
şi-nvăluie-mi
dulce tot duhul zdrobit
şi-n pacea
iertării-l alină.
Mai dă-mi o
speranţă în sufletul meu
şi-mbracă-mă-n
haina-nnoirii,
şi ia-mă cu
Tine, Isuse, la greu,
să scap de
ispitele firii.
Mai lasă-mi,
Isuse, suspinul trudit,
plecat în
genunchi să Te cheme,
mai
iartă-mi, Isuse, piciorul greşit
şi-ndreaptă-i
umblarea prin vreme.
Mai dă-mi o
lumină în sufletul meu
din sfânta
şi dreapta credinţă,
uneşte-mă
veşnic, Isus-Dumnezeu,
cu Marea şi
Sfânta-Ţi Fiinţă.
Traian Dorz
luni, 26 februarie 2018
vineri, 23 februarie 2018
Vladimir Pustan - Rugăciune, Busolă și militari
Braque spunea că atunci când Columb a plecat prima dată spre America, bisericile din Spania s-au rugat împreună cu marinarii săi să aibă izbândă. După ce-au descoperit America au mai făcut un drum acolo, dar nu s-au mai rugat. Ştiau deja drumul şi astfel busola a înlocuit rugăciunea…
Când Iosua a pornit în cucerirea cetăţii Ai nu s-a mai rugat, ci a calculat de câţi militari avea nevoie pentru a bate această cetate nesemnificativă. S-a rugat doar atunci când a trebuit să dea piept cu marea cetate Ierihon.
După ce-a încasat o bătaie zdravănă şi inima i s-a făcut „moale ca apa”, s-a proşternut înaintea Domnului rupându-şi hainele de pe el… Şi-a adus aminte că zidurile Ierihonului au căzut cu ajutorul preoţilor şi a chivotului, deci cu sprijinul total al lui Dumnezeu.
David, după ce-a avut câteva victorii răsunătoare, a început să-şi numere armata uitând că mai important decât generalul Ioab era mai marele cântăreţilor Iedutun, şi astfel a învăţat gustul dureros al înfrângerii. El, care zisese că unii se bizuiesc pe carele, caii şi călăreţii lor… Era el acela…
Lecţia e clară. Rugăciunea „după” nu mai ajută cu nimic. Ea trebuie practicată „înainte”.
Dumnezeu nu poate fi înlocuit nici cu busola, nici cu militarii…
Vladimir Pustan
www.ciresarii.ro
Când Iosua a pornit în cucerirea cetăţii Ai nu s-a mai rugat, ci a calculat de câţi militari avea nevoie pentru a bate această cetate nesemnificativă. S-a rugat doar atunci când a trebuit să dea piept cu marea cetate Ierihon.
După ce-a încasat o bătaie zdravănă şi inima i s-a făcut „moale ca apa”, s-a proşternut înaintea Domnului rupându-şi hainele de pe el… Şi-a adus aminte că zidurile Ierihonului au căzut cu ajutorul preoţilor şi a chivotului, deci cu sprijinul total al lui Dumnezeu.
David, după ce-a avut câteva victorii răsunătoare, a început să-şi numere armata uitând că mai important decât generalul Ioab era mai marele cântăreţilor Iedutun, şi astfel a învăţat gustul dureros al înfrângerii. El, care zisese că unii se bizuiesc pe carele, caii şi călăreţii lor… Era el acela…
Lecţia e clară. Rugăciunea „după” nu mai ajută cu nimic. Ea trebuie practicată „înainte”.
Dumnezeu nu poate fi înlocuit nici cu busola, nici cu militarii…
Vladimir Pustan
www.ciresarii.ro
joi, 22 februarie 2018
Billy Graham. The Ambasador of God - by Nicolae.Geantă
When I realised today that he had passed away to eternity, I
recalled his famous phrase: `Someday you will read or hear that Billy Graham is
dead. Don’t you believe a word of it. I will just have changed the address.`
Yes, Billy Graham emigrated among the angels! He`ll saddle them to come after
us, to paraphrase a poet.
It was only last summer when I visited his home where he was
born 100 years ago. I felt tingling under my skin when his voice trumpeted God.
As whoever came close to the most prolific worldwide evangelist either started
to burn or ran away!
miercuri, 21 februarie 2018
Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu - de Nicolae.Geantă
Când am realizat azi că a plecat in vesnicie, mi-am adus aminte de sintagma lui celebră: “Când veți auzi că am murit să nu credeți! Atunci doar mi-am schimbat adresa”. Da, Billy Graham a emigrat printre îngeri! O să pună șaua pe ei să vină după noi, să parafrazez un poet.
Abia în vara trecută, când i-am vizitat casa unde s-a născut acum 100 de ani, am simțit furnicături sub piele provocate de glasul său ce trâmbița pe Dumnezeu. Căci cine se apropia de cel mai prolific evanghelist al lumii ori lua foc, ori trebuia să fugă!
Am fost în casa lui Billy Graham - de Nicolae Geantă
... te întâlnești cu omul Billy Graham. Cu lucrarea sa în ogorul lui Hristos. Billy l-a întâlnit autentic pe Domnul ISUS, la 17 ani, a predicat întâia dată la 19 ani, când a devenit și pastor la Peniel Baptist Church în 1939, cu doi ani înainte de a finaliza cursurile Florida Bible Institute. Tot in sala asta înveți despre cruciadele evanghelistului. Crusade him. Care au început cu trezirea spirituală din Los Angeles, în Septembrie 1949 (când în fiecare noapte asistau la slujbe cca 10.000 persoane) și au continuat peste 50 de ani. In acest timp Graham a predicat pe toate continentele, în peste 180 de țări, în fața a peste 100 milioane de oameni! (Wikipedia menționează 220 milioane!). Mesajele sale au fost ascultate de peste 2,2 miliarde de persoane! The Man, îi zic yankeii. Great man, zic eu.
Articolul întreg despre vizita mea în casa unde s-a născut Billy Graham poate fi citit mai jos
https://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/08/reportaj-din-casa-lui-billy-graham-de.html
Regret enorm că nu am reușit să finalizez filmulețul meu despre Billy Graham! (Chiar ieri am avut ultima discuție pe această temă....!)
Nicolae.Geantă
marți, 20 februarie 2018
sâmbătă, 17 februarie 2018
Apariție editorială: Nicolae Geantă - Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Nicolae Geantă scrie rareori acasă, în birou. De obicei scrie prin aeroporturi și gări de unde i se trage un nerv al frazei: frază suspendată de vreun anunț de la biroul de informații. Atunci pune punct, învălmășește totul în servietă și pleacă... Trăiește pe fugă și scrie pe fugă, dar în veacul grăbit în care se citește tot pe fugă e ușor de înțeles. Și până la urmă acesta e rostul scrisului.
Abordarea pastorului Nicolae Geantă este directă,
pragmatică, plină de forță, transparentă, adresându-se cititorilor curajosi.
Subiectele sunt diverse, explicate doar în câteva propoziții, însă încearcă cu
succes să surprindă trăirile zilnice care compun viața - aceasta bucată de timp
încadrată între cele două certificate: de naștere și de deces (Luigi Mițoi,
pastor Bethany Chicago)
Provocare. Profunzime. Pigment. Aceste cuvinte îl descriu pe
profesorul Nicoale Geantă, fie când predică sau scrie. E curajos dar plin de
bun simț. Eclectic, enciclopedic, relevant - atât pentru student cât și pentru
șomer. N-are idei sterile și nici nu plictisește. Se vede că e inspirat de sus,
și se simte c-a fost recuperat de jos. Dintre cioburi. Și asta e avantajul
acestor devoționale (Cristian Barbosu, pastor Harvest Arad)
creștin, Fondator Clinica și Școala de Consiliere Creștină Multidisciplinară)
vineri, 16 februarie 2018
Cu optimism despre viață - de Vladimir Pustan
Cunoscusem o doamnă ce la 39 de ani a aflat că are cancer. Şi-a sărutat soţul şi copilul, apoi s-a dus şi s-a spânzurat în garaj. La două zile după înmormântare i-au venit ultimele analize ce-au dovedit că fusese doar o alarmă falsă. Fusese perfect sănătoasă.
Viaţa e formată din bucăţi ce fiecare în parte nu spune mare lucru, dar nici puse împreună nu dau imaginea unui întreg inteligibil.
Dumnezeu e făcut vinovat pentru umorul Său negru mai ales atunci când lucrurile imposibil de înţeles ni se întâmplă nouă. Ştim că Dumnezeu râde uneori de oameni, dar niciodată când aceştia se împiedică.
Sunt un calvinist moderat pentru că sunt român şi orice român e calvinist din naştere dacă predestinarea o înţelegem ca şi fatalitate. Ştim că toate lucrurile lucrează spre bine, dar această idee optimistă e împuşcată în ceafă când citim mai departe în Romani că lucrurile lucrează spre binele doar a celor ce iubesc pe Dumnezeu.
Viaţa o trăim pentru că merită trăită fără să ne întrebăm cât de rentabilă e trăirea asta. Slăbiciunea creştinismului e promisiunea doar a unei vieţi viitoare luminoase şi până atunci trebuie să îndurăm ca ceilalţi taxe, impozite, chimioterapie, politicieni, gripă porcină, decepţii în iubire. Şi noi va trebui să ne lăsăm în cimitire pe cei dragi şi să trăim din salarii mizerabile şi pensii de comă.
Viaţa de creştin e frumoasă şi dacă n-ar avea ca finalitate cerul, s-ar merita să trăim frumos şi dacă n-ar exista Dumnezeu, doar pentru autoportretul din oglinda de la baie ce arată ochi senini şi frunte fără riduri.
joi, 15 februarie 2018
Cine iartă își face lui bine - de Nicolae.Geantă
Se știe că magnatul JD Rockefeller era un om foarte pretențios. Cine lucra cu el trebuia să facă lucrurile perfecte. De zece. Odată, unul dintre directorii miliardarului a făcut o gafă colosală aducând un prejudiciu firmei (Standard Oil) de 2 milioane de dolari (în zilele noastre suma ar fi poate de zeci de ori mai mare). Prin urmare niciun director nu avea curaj să dea ochii cu Rockefeller. După câteva ore de tensiune unul dintre directorii și-a învins frica, și a intrat în biroul celui mai bogat om din lume. Acesta cerceta un maldăr de dosare. “Ai auzit ce a făcut prietenul nostru?”, întrebă retoric Rockefeller. “Da”, zise plin de spaimă directorul care se aștepta ca șeful să îi răspundă mânios. “Iată, zise patronul, de ceva ore mă tot uit prin dosare. Am văzut că prietenul nostru a adus beneficii firmei de zeci de milioane în anii în care a lucrat la noi. Ce zici, n-ar trebui să îl iertăm?”
Mă gândeam că noi tocmai inversul îl facem. Când cineva ne-a greșit pe loc dăm delete la tot ce a făcut înainte bine! În familii nu ținem cont cãt bine ne-a făcut partenerul. Și pentru o singură gafă ne debarasăm de el. Copiii uită cât bine le-au făcut părinții. Și pentru un moft neaprobat le trântește ușa în nas. La muncă șefii nu apreciază aportul subalternilor. Prietenii nu ne apreciază efortul... Ba, nici bisericile nu mai țin cont de goana celor ce slujesc! Partea plină a paharului nu se mai vede demult! Apoi acționăm ca ortodocșii ruși care în 1901 l-au exclus pe Lev Tolstoi, unul dintre cei mai titrați scriitori ai lumii! Nu au mai văzut aportul monumental al romancierului ci numai partea de doctrină cu care acesta nu era de acord! (Tolstoi a fost îngropat in pădure la Iasnaia Poliana într-un anonimat desăvârșit).
Film creștin - Left Behind (1 și 2) / Lăsat în urmă
* * * * *
partea a II-a
video by Good Ways
miercuri, 14 februarie 2018
marți, 13 februarie 2018
Nicolae Geantă, Marian Mocanu și Cristi Ianoș în Bihor
Bihor - al doilea turneu în 2018 alături de Marian Mocanu
16-18 februarie
vineri - Aleșd
sâmbătă - Șuncuiuș
duminică - Oradea
luni, 12 februarie 2018
sâmbătă, 10 februarie 2018
Când îl vezi pe Dumnezeu mare? - de Nicolae.Geantă
Eu știam ca Dumnezeu e mai mare cu cât tu te vezi mai mic. Așa am învățăt de la Ioan Botezătorul: “Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30). Că uneori Dumnezeu nu se vede de grandomania noastră... Dar am aflat de la CS Levis, dintr-o poveste din Cronicile din Narnia, unde scrie că una dintre fetițe se întâlnește cu leul Aslan (simbolul lui Isus Hristos), după o îndelungată absență. “Ce mare ești Aslan!”, strigă fata uimită. “Aceasta este pentru că ai crescut tu, micuțo,”. “Nu pentru că ai crescut tu?”. “Eu nu am crescut, dar în fiecare an când tu crești, mă vei găsi mai mare!” La fel este și cu noi și Dumnezeu. El nu crește. Rămâne mereu la fel de mare, de măreț. Dar cu cât creștem noi, cu atât îl vedem mai mare pe Domnul. Dumnezeu e mai mare cu cât tu crești mai mare! Cine rămâne mic are un Dumnezeu mic!
Într-o zi, pe aeroportul din Heathrow, London, comandantul aeronavei ne anunță că nu mai decolăm noi românii, ci un avion rusesc. De la Aeroflot. Când l-am văzut pe geam am amuțit! Era gigant! Goliat! Și noi ca un pui de găină... Iar cu cât se apropia, cu atât era mai uriaș! A trecut cu aripile peste noi! M-am gândit că tot așa e și cu Dumnezeu. Cu cât se apropie de noi, cu atãt Îl vedem mai mare! Îl vedem mic însă când suntem la distanță! Căci de departe și Himalaya pare un deluleț lesne de urcat! Dar când ajungi la poalele ei... Dumnezeu e mai mare cu cât te apropii de El! Cine se depărtează de Dumnezeu nu mai crește nici el, nici Domnul.
Nicolae.Geantă
Într-o zi, pe aeroportul din Heathrow, London, comandantul aeronavei ne anunță că nu mai decolăm noi românii, ci un avion rusesc. De la Aeroflot. Când l-am văzut pe geam am amuțit! Era gigant! Goliat! Și noi ca un pui de găină... Iar cu cât se apropia, cu atât era mai uriaș! A trecut cu aripile peste noi! M-am gândit că tot așa e și cu Dumnezeu. Cu cât se apropie de noi, cu atãt Îl vedem mai mare! Îl vedem mic însă când suntem la distanță! Căci de departe și Himalaya pare un deluleț lesne de urcat! Dar când ajungi la poalele ei... Dumnezeu e mai mare cu cât te apropii de El! Cine se depărtează de Dumnezeu nu mai crește nici el, nici Domnul.
Nicolae.Geantă
Mi-e dor, Isus - de Mihaela Mănescu
Mi-e dor de Fața Ta cea luminoasă...
M-am săturat s-alerg după năluci
Să-mi număr pașii lâncezi și uituci,
Prea rătăciți pe calea-ntunecoasă!
Mi-e dor, Isus... Mi-e-așa de dor de-Acasă!
Ca Ea, nu-i nicio casă mai frumoasă...
Mi-e dor de Raiul Tău în sărbătoare,
De îngerii ce strigă ne-ncetat:
"Osana Celui Mort și Înviat!"
De Cerul tot scăldat în adorare...
Mi-e dor, Isus, de-a Raiului Cântare
Ca de parfumul pomilor în floare!
Mi-e dor să fiu copil, s-alerg la Tine
Îndrăgostit de Ochii-Ți plini de Har.
Să-mi dai Îmbrățișarea Ta în dar
Pustiul sufletesc să mi-l aline...
Mi-e dor, Isus... Și duhul plânge-n mine
C-ar vrea să zboare mai curând la Tine!
mihaela mănescu
9 februarie 2018
M-am săturat s-alerg după năluci
Să-mi număr pașii lâncezi și uituci,
Prea rătăciți pe calea-ntunecoasă!
Mi-e dor, Isus... Mi-e-așa de dor de-Acasă!
Ca Ea, nu-i nicio casă mai frumoasă...
Mi-e dor de Raiul Tău în sărbătoare,
De îngerii ce strigă ne-ncetat:
"Osana Celui Mort și Înviat!"
De Cerul tot scăldat în adorare...
Mi-e dor, Isus, de-a Raiului Cântare
Ca de parfumul pomilor în floare!
Mi-e dor să fiu copil, s-alerg la Tine
Îndrăgostit de Ochii-Ți plini de Har.
Să-mi dai Îmbrățișarea Ta în dar
Pustiul sufletesc să mi-l aline...
Mi-e dor, Isus... Și duhul plânge-n mine
C-ar vrea să zboare mai curând la Tine!
mihaela mănescu
9 februarie 2018
vineri, 9 februarie 2018
Rugați-vă pentru păstori. Ei se roagă pentru dvs
Păstorii primesc la amvoane sute de bilete cu cereri de rugăciune. Primesc telefoane de la oameni suferinzi. Se roagă pentru copii, pentru bătrâni, pentru femei și bărbați în depresie. Consiliază. Se încarcă emotiv, negativ, cu poveri ale celor din jur... Și sunt răniți odată cu suferinzi. Dar pentru ei, cine se roagă? Tu te rogi pentru păstori?
Rugați-vă pentru
păstori.
Ei va ajută în suferință, dar ei suferă mai mult decât voi.
Ei vă
îngrijesc rănile, dar ei sunt mai răniți decât voi.
Ei se roagă pentru voi dar
și ei au nevoie de rugăciune.
Ei simt cu voi când sângerati, dar ei sângerează
mai mult decât voi.
Pământ și cer - Vladimir Pustan
Un prieten al lui Flaubert, Le Poittevin, în clipa morţii
zicea privind afară: „închideţi fereastra, e prea frumos”. Poate că locul unde
se ducea nu i-ar mai fi oferit nici măcar frumuseţea morţii unor frunze în
toamnă, a unei ploi în ianuarie aducătoare de gripă porcină.
Pe de altă parte, fără să cad în ispita Martorilor lui
Iehova sau a Avatarului lui Cameron, sunt convins că pe pământ există lucruri
frumoase cu care nu ne vom mai întâlni în cer. Nu mai ştiu care poet îl ruga pe
Dumnezeu să facă în aşa fel încât în Rai să miroase a fân cosit.
Pământul e frumos în măsura în care îl înţelegi ca fiind
doar o garsonieră mai mare în care locuieşti ca şi chiriaş, dar pe care trebuie
să fii gata oricând să o părăseşti. O frumuseţe pe fugă din care rămâi cu
amintiri din ce în ce mai estompate până când le vei pierde pe toate întrucât
în cer nu o să mai avem amintiri şi o să fim ca Adam când s-a trezit direct
matur, fără a avea amintiri din copilărie.
Iubiţi pământul moderat, bucuraţi-vă de orice floare sau
fulg de nea, de orice om, de orice necaz părelnic (în cer nici necazuri n-o să
mai avem), de orice lacrimă, trădare, de mare cu valuri albastre (singurul
lucru pe care îl regret că lipseşte din Cer).
În rest, e vremea să mergem să plătim impozitele şi taxele
pentru vina de a locui pe pământ. De fapt e tot o parte a strategiei divine
pentru a ne mai fi mai drag Cerul. În Cer nu o să mai fie nici impozite, nici
taxe. A plătit El într-o zi de vineri...
Vladimir_Pustan
joi, 8 februarie 2018
Teama bună - de Nicolae.Geantă
Ar trebui
să subscriem cu JH Newnam care zicea într-o prelegere a sa: ”Nu te teme că
viața ta va avea un sfârșit, ci teme-te ca nu cumva să nu aibă un început”.
Căci, începutul vieții nu e la maternitate. Și nici finalul ei la mormânt.
Începutul vieții nu e când micul trupul începe să miște. Nici când face
primii pași. Începutul vieții e atunci când sufletului tău începe să-i crească
aripi! Abia atunci începi să respiri nemurire. Căci viața nu e doar existență
telurică.
Poate că
așa vom înțelege de ce Hristos i-a spus lui Nicodim în toiul nopții că nimeni
nu va intra în Împărăția cerurilor dacă nu se va naște din nou... Fără ea nu
trăim.
Frica de
început e-o teamă bună. Cea de sfârșit e teamă rea. Și cine se teme doar de
aceasta din urmă înseamnă că nu a început să trăiască!
Începe să
trăiești! Dar pentru asta trebuie să schimbi scutecele necredinței...
Nicolae.Geantă
miercuri, 7 februarie 2018
Când creștinii citesc numai titlurile pe Internet - de Nicolae.Geantă
Venind de la o evanghelizare, azi dimineață am făcut un mic popas în Herculane. Nu trecusem pe aici de... 20 de ani. Nici nu am apucat să admir centrul stațiunii că Onisim Botezatu, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, și totodată unul dintre cei mai promițători predicatori tineri din România, m-a sunat mâhnit să îmi spună că circulă prin mediul virtual românesc că s-ar fi căsătorit a doua oară! Bârfa caldă care se răspândește cu rapidititate a plecat de la titlul unui articol scris de Onisim acum 5 ani și postat pe blogul meu (apoi reluat pe alte rețele de socializare), în care tânărul povestește un accident de mașină în care a fost implicat și soția lui a fost la un pas de moarte! (Vezi aici http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/05/casatorit-doua-oara-de-onisim-botezatu.html)
Onisim a spus că a fost sunat de un frate, foarte bun colaborator al lui la evanghelizări, care l-a întrebat uimit: Onisim, te-ai recăsătorit? Ce, a murit Rodi?” (soția lui Onisim). Tânărul arădean a mai primit pe whattsap informații de la diferiți frați care l-au somat că in online circulă vestea că s-ar fi... recăsătorit. Pastorul zice că a auzit chiar o discuție dintre doi tipi din străinătate care spuneau “lasă-mă și cu Onisim ăla care e căsătorit a doua oară!”
Că in online-ul românesc circulă tot felul de zvonuri despre predicatori, despre slujitorii lui Dumnezeu, despre Biserica lui Hristos, nu ne mai miră. Am început să devenin can-can-iști! Dar faptul că evanghelicii răspândesc bârfe și denigrări din titluri luate de pe internet fără să citească articolul este strigător la Cer! Mă întreb retoric, cei ce fac astfel de “lucrări” în numele cui le fac? Cui slujesc? Căci lui Dumnezeu în niciun caz!
O “banală” denigrare pe Internet poate afecta grav slujba unui pastor! Dar afectează și mai grav imaginea lui Hristos! Prostia (nu o pot denumi altfel) care circulă despre Onisim îi poate afecta slujba pentru Dumnezeu. O spun nu doar că îmi este prieten, dar și pentru că asemeni lui sunt afectați o mulțime de pastori în România. Și oamenii ăștia aleargă pentru Hristos, în timp ce denigratorii adorm dând like-uri pe Facebook...
Nu e cazul aici, și nici nu vreau să fac reclamă părelniciilor unor frați care citesc doar titluri de articole sau scot din contextul predicilor anumite pasaje și le vâră otrăvitor pe internet. (Unii sunt experți la tăiat din predici și făcut comentarii acide). Am scris pentru că vreau să trag un semnal de alarmă tuturor celor ce au patima împrăștierii de vitriol: opriți-vă! Și în al doilea rând reparați greșeala! Dacă nu puteți face binele, măcar nu faceți răul! Răul e în slujba Satanei...
duminică, 4 februarie 2018
Păstorii sunt o urâciune pentru egipteni! - de Nicolae.Geantă
”Toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni” (Geneza 46:34)
Când Iacov a trebuit să meargă înaintea lui Faraon, înțeleptul său fiu, Iosif, l-a sfătuit să îi spună mai marelui egipteanilor că este păstor. “Să știi Iacove că toți păstorii sunt o urâciune între egipteni!”. Iosif nu a dorit să pună într-o imagine negativă familia lui Israel, ci să i se rezerve un loc cu pășuni alese în Gosen. Prin urmare, evreii nu vor fi nevoiți să trăiască în deșertul Egiptului. Nu de nisip se temea Iosif, ci de idolatria lui Faraon!
Prin analogie, ”toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni” în zilele noastre deoarece valorile acestei lumi sunt complet opuse creștinilor. Modă, chermeze, avort, paradisul plăcerilor. Predici care să gâdile urechea. Discursuri care să nu lovească în păcat. Proteste față de autoritățile bisericești. Fiecare face ce-i place! Deșertăciuni. Idolatrie. Egiptenisme.
Surprinzător nu doar egiptenii de afară urăsc păstorii. (Aici nu e vorba de locuitorii țării Egipt!) Ci și unii din interiorul turmelor ce sunt păstorițe! Dumnezeu să ne ferească de mentalitate de egiptean! Adică să nu fii de acord cu slujitorii lui Dumnezeu, să polemizezi cu cei din fruntea poporului Domnului, să îi bârfești pe la Colțuri, să postezi știri despre ei cu ID ascuns... Atunci tu nu ești evreu, ești egiptean! Nu ești creștin, ești din lume! Și lumea e împărăția celui viclean!
Apostolul Petru când ne îndeamnă “păstoriți turma lui Dumnezeu” (1 Petru 5:5), ne obligă să căutăm pășuni grase și bune! Pentru un păstor principala preocupare este să găsească iarbă din abundență pentru turme. A căuta pășuni verzi era o ocupație majoră în Israel (1 Cro. 4:39-40). Însuși Dumnezeu se ocupă de asta (Psalmul 23)
Nu oferiți hrană uscată! Lenea, ignoranța, reiterarea lucrurilor... slăbesc turma. Și predicile slabe. Trestie. Paie goale. Predici pe genunchi. “Ce o da Domnu’ frate!”. Fugiți de aceste practici!
Luptați pentru pășuni curate! Examinați-vă convingerile, educația religioasă și lepădați practicile nespirituale”, spunea John Bevere. Altfel, oamenii, nu doar egiptenii, vor considera pastorii o urâciune!
Nicolae.Geantă
Când Iacov a trebuit să meargă înaintea lui Faraon, înțeleptul său fiu, Iosif, l-a sfătuit să îi spună mai marelui egipteanilor că este păstor. “Să știi Iacove că toți păstorii sunt o urâciune între egipteni!”. Iosif nu a dorit să pună într-o imagine negativă familia lui Israel, ci să i se rezerve un loc cu pășuni alese în Gosen. Prin urmare, evreii nu vor fi nevoiți să trăiască în deșertul Egiptului. Nu de nisip se temea Iosif, ci de idolatria lui Faraon!
Prin analogie, ”toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni” în zilele noastre deoarece valorile acestei lumi sunt complet opuse creștinilor. Modă, chermeze, avort, paradisul plăcerilor. Predici care să gâdile urechea. Discursuri care să nu lovească în păcat. Proteste față de autoritățile bisericești. Fiecare face ce-i place! Deșertăciuni. Idolatrie. Egiptenisme.
Surprinzător nu doar egiptenii de afară urăsc păstorii. (Aici nu e vorba de locuitorii țării Egipt!) Ci și unii din interiorul turmelor ce sunt păstorițe! Dumnezeu să ne ferească de mentalitate de egiptean! Adică să nu fii de acord cu slujitorii lui Dumnezeu, să polemizezi cu cei din fruntea poporului Domnului, să îi bârfești pe la Colțuri, să postezi știri despre ei cu ID ascuns... Atunci tu nu ești evreu, ești egiptean! Nu ești creștin, ești din lume! Și lumea e împărăția celui viclean!
Apostolul Petru când ne îndeamnă “păstoriți turma lui Dumnezeu” (1 Petru 5:5), ne obligă să căutăm pășuni grase și bune! Pentru un păstor principala preocupare este să găsească iarbă din abundență pentru turme. A căuta pășuni verzi era o ocupație majoră în Israel (1 Cro. 4:39-40). Însuși Dumnezeu se ocupă de asta (Psalmul 23)
Nu oferiți hrană uscată! Lenea, ignoranța, reiterarea lucrurilor... slăbesc turma. Și predicile slabe. Trestie. Paie goale. Predici pe genunchi. “Ce o da Domnu’ frate!”. Fugiți de aceste practici!
Luptați pentru pășuni curate! Examinați-vă convingerile, educația religioasă și lepădați practicile nespirituale”, spunea John Bevere. Altfel, oamenii, nu doar egiptenii, vor considera pastorii o urâciune!
Nicolae.Geantă
sâmbătă, 3 februarie 2018
vineri, 2 februarie 2018
Cine mai alege astăzi? - de Traian Dorz
Cine mai alege astăzi calea-ngustă, care suie,
căci pe calea Crucii grele nu-i mai place nimănuie;
căile cu cruci uşoare sunt mai largi şi mai umblate,
căci pe ele firea lumii poate merge cu de toate.
căci pe ele firea lumii poate merge cu de toate.
Nu-i a Domnului Lucrare îngrădită şi-ncuiată;
cui nu-i place calea-ngustă poate-alege calea lată.
Cui îi place-n altă parte poate orişicând să plece,
cine-şi vrea uşoară crucea n-are-o cale, are zece.
Calea Strâmtă n-are-n lume flori prea multe şi uşoare,
câte-un trandafir cu lacrimi şi cu spini de-i mai răsare
şi, din loc în loc, prin pietre, câte-un crin de-i mai suspină
între spinii care umplu drumul strâmt către Lumină.
Privitul de departe - Vladimir Pustan
Privit de departe Cain părea un jertfitor sincer, fumul jertfei lui ridicându-se la fel de semeţ ca a lui Abel, cântarea lui răsunând până departe. Privită de departe soţia lui Lot era afară din Sodoma, deşi, la o ecografie sinceră, Sodoma rămăsese tot dincolo de valvele inimii.
Privit de departe, plânsul lui Esau părea chiar înduioşător, dar în mintea lui deja era creat planul împuşcării lui Iacov după metoda din „Aprilie spulberat” a lui Ismael Kadare.
Fotografiaţi dintr-un unghi potrivit, Core era parte a adunării sfinte a lui Israel, iar Saul părea unul dintre zglobiii proroci. Ghehazi părea un slujitor bun pentru că nu poţi fi şmecher şi lacom când slujeşti lângă Elisei, iar lepra putea fi doar un accident nefericit sau chiar în urma îmbrăţişării lui Naaman.
Fotografiaţi dintr-un unghi potrivit, Core era parte a adunării sfinte a lui Israel, iar Saul părea unul dintre zglobiii proroci. Ghehazi părea un slujitor bun pentru că nu poţi fi şmecher şi lacom când slujeşti lângă Elisei, iar lepra putea fi doar un accident nefericit sau chiar în urma îmbrăţişării lui Naaman.
joi, 1 februarie 2018
Biserici construim, dar sfinți producem? - de Nicolae.Geantă
În dimineața asta, pe la 4 trecute, m-am trezit c-o întrebare direct de la Domnul Hristos: “Voi construiți biserici, dar sfinți?”... Câtă dreptate! Căci noi, paradoxal cu biserica primară, întâi construim biserici și apoi așteptăm să fie populate cu sfinți!
În România nu ducem lipsă de biserici. Și nici în Europa sau SUA. Dar de sfinți? Nu desenații de pe pereți, ci viii din strană sunt rara avis. Inactuali. Și, la ce ne-ar folosi bisericile dacă nu am avea în ele sfinți? Un singur sfânt și biserica va-ncepe să ardă. Sfinții aduc focul, nu înțelepții. Căci sfinții trăiesc în flăcări, înțelepții alături de ele... Iar infinitul sfințeniei dezvoltă nevoia de spațiu, zicea Cioran.
Pentru mulți sfinții se traduc doar “neprihăniții care vor popula cerul”. Dar didactica hristică ne zice că rolul sfinților este să întipărească în mințile oamenilor suferințele lui Isus. El e boala incurabilă a neprihăniților...
Am văzut prin catedrale uriașe îngropați regi. Ori nobili. Dar rolul bisericii nu e să fie cimitir. Nici să adăpostească morți. Ci să fabrice sfinți! Ernesto Sabato zicea că nu se poate trăi fără sfinți.
Bisericile se construiesc cu bani (mulți), dar sfinții cu lacrimi. Și uneori cu sânge... Sângele e sămânța lor, vorba lui Tertulian.
Iubiți să fiți sfinți! Numai așa scăpați bisericile de banalitate!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)