Cineva îmi spunea zilele trecute că după un timp de la întâlnirea cu Domnul are tendința de a o lua înapoi... Ca evreii după ce-au trecut Marea Roșie. Simte că nu se descurcă. Nu poate birui... Întrebare: oare se poate eșua în trupul lui Hristos?
Pavel le spune Galatenilor (2:20) că în urma răstignirii împreună cu Hristos nu mai trăiește el, ci Domnul. Și cine trăiește cu Domnul are o viață de biruință. Ba e mai mult decât biruitor! Și totuși?
Unii credincioși nu experimentează viața de biruință. Nu au o ortopraxie, cum spunea un pastor. O trăire dreaptă. Gallup spunea că numai 13% din creștini pot trece de la ortodoxie / credință dreaptă (nu e vorba de cea a bisericii tradiționale!) la ortopraxie (teorie practică). Adică numai atâți să fie răstigniți?
Cine ar mai investi într-un liceu unde numai 13% din copii devin absolvenți, într-o echipă sportivă care are eșec 87%, într-un spital unde numai 13% din bolnavi se vindecă, într-o firmă unde numai 13% din muncitori își fac datoria? Și totuși Dumnezeu continuă investiția în Biserică!
ProSefora
youtube
sâmbătă, 31 martie 2018
vineri, 30 martie 2018
Ceasul cercetării - de Vladimir Pustan
Isus nu vede lucrurile aşa cum le vedem
noi. Ucenicii vedeau Templu, slujbe sofisticate, pietre măreţe. Hristos vedea
ruină, distrugere şi sare. Ei vedeau viaţă, El vedea moarte pentru că cine Îl
respinge e un om mort chiar dacă i se pare că trăieşte. Niciun oraş de pe faţa
pământului n-a fost mai favorizat decât Ierusalimul şi de aceea nu mai avea
nicio şansă. Ninive cu o fărâmă din oportunităţile oraşului sfânt izbutise să
se mântuiască.
Oamenii sunt oameni… A folosi clipa
cercetării sfinte nu e o chestiune de şansă ci un exerciţiu de înţelepciune.
Hristos a mai dat Ierusalimului aproape 40 de ani timp de pocăinţă. Un an
pentru o zi la Ninive. N-au folosit-o. A mai rămas deci ca Titus Vespasian
să-şi desăvârşească planul prin foc şi nici până azi cetatea nu mai e ce a
fost. Dar nici nu trebuie să fie…
Sărbătoarea de Florii nu-i altceva decât
popasul minţii ce trebuie să gândească la faptul că ziua de azi pierdută poate
fi pasul spre o veşnicie de dezastru. Baraba nu-i o soluţie nici măcar de
moment. Dacă vom tăcea noi vor striga pietrele. Adică, se vor văita…
Vladimir_Pustan
CâmpinaTV - Despre Conferința “Generația digitală”
La Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" din Câmpina au loc frecvent activităţi extracuriculare - simpozioane, dezbateri, prelegeri, scopul general al acestora fiind acela de a le prezenta elevilor şi o altă imagine a lumii, cea care nu se prea găseşte în manuale. Un astfel de simpozion a fost cel intitulat "Generaţia digitală" și a fost organizat la Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" joi, 29 martie 2018.
La eveniment au luat parte elevi de la clasele a IX-a până la a XII-a, iar mai multe cadre didactice le-au vorbit despre diferite faţete ale "generaţiei digitale".
Principala prezentare a fost realizată de profesorul Nicolae Geantă, care le-a vorbit elevilor despre pericolele la care sunt expuşi în faţa valului de tentaţii digitale - de la dependenţa de telefon, la cea de internet, dar şi despre goana după selfie-uri, ca parte a narcisismului, precum şi despre riscul însingurării. Au fost discuţii interesante, au fost prezentate date mai puţin cunoscute, tema fiind aleasă şi cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranţei pe Internet. (Sursa: campinatvro)
Principala prezentare a fost realizată de profesorul Nicolae Geantă, care le-a vorbit elevilor despre pericolele la care sunt expuşi în faţa valului de tentaţii digitale - de la dependenţa de telefon, la cea de internet, dar şi despre goana după selfie-uri, ca parte a narcisismului, precum şi despre riscul însingurării. Au fost discuţii interesante, au fost prezentate date mai puţin cunoscute, tema fiind aleasă şi cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranţei pe Internet. (Sursa: campinatvro)
Video Câmpinatv.ro
foto nickbags
joi, 29 martie 2018
Etica, morala și dragostea - de Nicolae.Geantă
M-am gândit că etica e o filosofie cu propovăduitori vechi, încă din antichitate: Platin, Socrate, Aristotel. Dar are partizani și azi. Etica “încearcă” să livreze răspunsuri cu privire la morală, la comportament, la rădăcinile răului sau binelui. Încearcă dar reușește? Căci etica și morala sunt un fel de filosofia dreptății: “ai făcut rău ești pedepsit”, “primești ceea ce meriți”, “cui face rău i se răspunde cu rău”...
Nu pot să spun ca etica și morala sunt greșite. Dar dragostea le desființează. E mai presus de ele! Spuneam unei psiholog ca dragostea nu are etică. Etica e un fel de lege. Dragostea este har! Primești în ciuda faptului că... “Morala și etica mă pot scăpa de închisoare. Doar dragostea mă poate scăpa de iad!”
Când fariseii au adus o femeie prinsă în actul curvie la Hristos (Ioan 8), după etica și morala lor trebuia ucisă cu pietre. După dragoste păcatul i-a fost șters. Crucea asta face. Iar Dragostea nu e oarbă, nici fraieră, se face doar că nu vede!
“Cum vreți să mă port cu fiica dvs, cu dragoste sau cu dreptate?”, am întrebat o mămică revoltată, a cărei fete nu învățase deloc. “Și cu dragoste, și cu dreptate”. Dar asta nu se poate. Nu poate fi și Lege și Har.
Discuția cu prietenul meu m-a luminat de ce e eșec în biserici. Aplicăm mai mult etica decât dragostea. Și tocmai de iubire ne-a predicat Isus... Și apropo, de incidentul povestit mai sus: câte persoane au fost bulversate din cauza eticii? Dar dacă se aplica dragostea?
Iubește, îi spune un medic unui pacient în timp ce îi scria rețeta. Și dacă nu funcționează?”. “Mărește doza!”.
Mergeți și faceți și dvs la fel!
Mergeți și faceți și dvs la fel!
Botez Noutestamental în Pantelimon. Cu Nicolae Geantă, Marian Mocanu și Cristi Ianoș
01 aprilie 2018, ora 10,00
miercuri, 28 martie 2018
Dragostea - de Mihaela Mănescu
Dragostea de Sus ne strânge
Și ne ține la un loc.
Dar de nu știm cum Se frânge
Duhul, când un frate plânge,
Nu iubim ca El deloc...
Dragostea ne dă răbdare
În cuptorul arzător.
Dar de nu vedem că-L doare
Pe Hristos, de-acel ce moare,
Nu iubim ca El, cu dor...
Dragostea ne e seninul
Bucuriei fără nori.
Dar de n-auzim suspinul
Inimii ce-ndură chinul,
Nu iubim cu-ai Lui fiori...
marți, 27 martie 2018
Generația digitală - Conferință pentru liceeni la Câmpina
despre Dependența de Gadgeturi, Narcisism, Însingurare...
despre viitorul școlii Generației Digitale...
luni, 26 martie 2018
sâmbătă, 24 martie 2018
vineri, 23 martie 2018
Necesarele pierderi – Vladimir Pustan
Pavel zicea, mai spre sfârşitul vieţii, făcând nişte socoteli personale, că nu-i pare rău de nimic din ce-a pierdut în viaţă, lucruri ascunse sub termenul larg de gunoi, pe care noi le numim în particular diplome, poziţii, bani, putere, libertate, etc.
Toate aceste pierderi pot fi catalogate ca fiind parte din admirabilul plan al lui Dumnezeu de a ne descotorosi de tot ce ne împiedică în a ajunge în cer. Şi aici cred că e rolul frumos al crizei ce ne înspăimântă…
Dar ca să trec dincolo de material, daţi-mi voie să citez pe Ernesto Sabato cu a lui „mă consider specialist în speranţe şi deznădejdi pentru că tot am învăţat ceva din loviturile primite, din greşelile comise, din iluziile pierdute”. Aşa-i că-i frumos ce zice?
joi, 22 martie 2018
Fericirea neavortului - de Nicolae.Geantă
5,14 copii/femeie era fertilitatea româncelor în 1912. Locul întâi în Europa. 1,3 copii/femeie e fertilitatea în prezent. Un loc codaș. Aceeași etnie. Același ADN. Aceeași hormoni. Dar...
Întâi femeile au protestat la Paris. “Des Blonches”. În 1904. Cereau drept fundamental pentru prostituție legalizată! “Maison de tolerance”. Apoi au protestat sovieticele. În 1917. Și-au obținut drept fundamental de avort! Nu s-au lăsat nici americancele de la Planning Parenthood. Care anual investesc sute de milioane de dolari în clinici unde se avortează gratuit! Unde fetușii merg direct în găleți de gunoi. Unde copiilor născuți nedorit li se frânge gâtul și-s aruncați la tomberon!
Comunismul a implantat avortul și în mintea româncelor. Între 1956-1966, pe plaiurile mioritice, au avut loc 7,8 milioane de avorturi! L-a îngrozit până și pe tiranul Ceaușescu. Apoi, dictatorul a interzis pruncuciderea. În libertate, imediat după Decembrie ‘89, s-a proliferat dreptul femeii pentru avort! Un câine care mușcă pe furiș. Nu-l vezi dar te nenorocește ca nație...
Prima dată au dispărut cărucioarele de copii de pe străzi. Apoi s-au închis grădinițele. S-au comasat școlile. Ulițele satelor au rămas pustii. Casele goale. Bătrânii fără mãini. Iar liniștea a devenit înspăimãntătoare. Așa e totdeauna înainte de furtună!
În școlile din Romãnia se vorbește despre planning familial. Vin medici și vorbesc fetelor despre protecție. Despre anticoncepționale. În spitale se fac avorturi adolescentelor fără știrea părinților. La televiziune se promovează filme cu depravați. Presa ne îngrozește cu statistici al procentului descrescător de copii. Dar motivele diminuării nu ni le spune. Preoții cei mai mulți închid ochii. Pastorii închid gura... Și România a falimentat la producția de lapte praf. La biberoane. La pamperși.
Era o vreme...de Neagu Djuvara
Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat".
Când unul dintre ei, cam la 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...
Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ.
Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau poate niste ofiţeri, militari sau altfel, care erau normal sa fie dotaţi.
Când unul dintre ei, cam la 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu...
Era o vreme în ţara asta, când dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la lotto, cecuri, sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ.
Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau poate niste ofiţeri, militari sau altfel, care erau normal sa fie dotaţi.
marți, 20 martie 2018
Ai prieteni care se roagă pentru tine? - de Nicolae Geantă
L. este studentă la Politehnică. Eminentă. A fost șefă de promoție la liceu. În clasa a XI l-a cunoscut pe Domnul. S-a pocăit ascultându-mă din bancă. Azi dimineață studenta “cât un ghemotoc” m-a căutat la liceu. Îi era dor năprasnic de mine. Și mie de ea! Familia ei îi interzice să mă vadă, să îmi vorbească, pentru că sunt... periculos! Un sectar care “le-am zăpăcit fata”. Când am văzut-o îmi venea s-o bag în sân! Și s-o port așa pitită până o trec poarta Raiului.
Era emoționată. “În 30 minute am examen la școala de șoferi”. Afară ninsese. Șoseaua era patinoar. După 15 Martie, dacă ninge drumarii nu își mai fac treaba. Contractul se termină aici. Mi-am pus mâinile peste ea și m-am rugat! Pe holul cancelariei! “Dumnezeu să-și pună aripile peste tine! Vei izsbuti”. A plecat cu bujori în obrăjori. Timidă. Ea a coborât scările. Eu am mers spre clasă. Cu lacrimi în coada ochiului...
sâmbătă, 17 martie 2018
vineri, 16 martie 2018
De-aș putea să mă întorc - de Mihaela Mânescu
De-aș putea să mă-ntorc în trecut,
De-aș putea să mai am ce-am pierdut,
M-aș sili să-l ajut cu-orice preț
Pe bolnav, pe sarac, pe drumeț.
De-aș putea să mă-ntorc, să mă schimb,
De-aș putea dorul tot să-l preschimb,
Te-aș iubi, ți-aș fi sprijin mereu,
Sora mea, mama mea, tatăl meu...
De-aș putea să mai fiu iar copil,
M-aș pleca-n ascultare, umil;
Aș surâde și-n brațe te-aș lua,
Să-mi vorbești, bunul meu, buna mea...
De-aș putea să mă-ntorc, de-aș putea...
Aș rămâne în Dragostea Ta.
N-aș mai fi un fugar, cum am fost.
O, cât timp am pierdut fără rost...
Dar, Isuse... Chiar dacă-ntr-o zi,
Aș putea să mă-ntorc, Te-aș găsi
Neschimbat, ieri și azi și-n vecii.
De-aș trăi să Te văd cum revii...!
mihaela,
12 martie 2018,
București
Săgeata și ținta – Vladimir Pustan
Citeam undeva că un împărat, vizitându-și supușii, vede într-un
oraș o țintă în mijlocul căreia era înfiptă o săgeată. Câțiva kilometri mai
încolo o altă săgeată înfiptă în punctul central al țintei. După încă douăzeci
de asemenea ținte cere să-l vadă pe renumitul arcaș. ”Nu se poate”, îi spune
dregătorul orașului, ”pentru că este un prost”. ”Dar cum poate un prost să aibă
atâta iscusință?”, se miră împăratul. ”Nimic mai simplu. Înfige mai întâi
săgeata apoi deseneză ținta în jurul ei”.
Oare e prostie sau maximă deșteptăciune? Nu ne îmbolnăvim de
stomac și de cap încercând perfecțiunea când de fapt goana după punctul central
nu-i decât aprigă vânare de vânt?
De ce n-am alege noi să forțăm ca împrejurările să se așeze
cuminți în vârful săgeții împlântate? Oare nu-i ajunge zilei necazul ei, oare
nu-i perfecținea în cer, oare nu-i viața ca o săgeată strâmbă pe care zadarnic
încerci să o fixezi unde vrei, când vânturile sunt puternice, mâna slăbită,
ochii înlăcrimați?
Cum reușeau dacii noștri să tragă cu săgețile spre cer și să
nimerească întotdeauna norii dolofani și să aducă ploaia prin înțeparea
acestora chiar dacă ploaia venea după trei săptămâni?
Cum a reușit un soldat din Biblie să ucidă un împărat
trăgând la întâmplare o ultimă săgeată pentru a-și îndeplini norma?
Mă opresc aici întrucât întrebările se nasc mai repede decât
răspunsurile. Iar la Termopile erau atâtea săgeți pe cer încât Leonidas a
luptat la umbră.
Vladimir_Pustan
joi, 15 martie 2018
De ce rămân... - de Nicolae.Geantă
Astăzi la Leipzig, la Buchmesse, unul dintre cele mai vechi și mai mari târguri internaționale de carte din lume, domnii Andrei Pleșu și Mircea Cărtărescu, în fața pressei germane, au vorbit despre România și probleme ei. Proteste, DNA, corupție... “România este genul de loc în care te întrebi în fiecare zi dacă merită să rămâi sau dacă trebuie să pleci", zicea Mircea Cărtărescu.
"Să rămân sau să plec?", se întreabă cel mai des românii. Și vreo 4 milioane și-au luat bilet numai dus... Fiindcă, vorba domnului Pleșu, “țara are puține de oferit pentru a îmbunătății situația”.
Am întrebat colegii mei profesori de ce nu au plecat din țară. Familia, limba, diferite motive întemeiate... “Dar dvs de ce ați ales să rămâneți?”, sunt întrebat de curioși.
Chiar așa? De ce am ales să rămân? Într-o țară care e pe locul 50 în topul fericirii. Care se degradează alarmant. Economic. Financiar. Social. (Dacă vrei sa vezi adevărata față a României du-te puțin în Valea Jiului. Sau treci prin Hunedoara. Ori prin Roman, Galați, Ștei). Fabrici distruse, familii distruse. Natalitate aproape lipsă. Salarii mizere. Spitale ineficiente. Politicieni corupți. Poliție șmecheră. Nepotism. Uși închise, trãntite în nas. “Nu ești de-al nostru”, este sintagma pe care eu o primesc cel mai des!
Nu am rămas în România să fac o carieră. Nici profesională, nici politică, nici financiară. Și nici măcar de scriitor amărât. Nu am rămas din cauza familiei, a prietenilor, a pitorescului meu sat, sau a faptului că nu am unde mă duce. Că nu am avut oferte. Ca nu m-aș fi descurcat...
Domnul Pleșu zicea azi că în România nu funcționează decãt cultura. Și asta e bine! Eu cred că pentru asta o somitate ca domnia sa a rămas în România. “Dar spune-ne odată omule tu de ce ai rămas?”, sunt întrebat. “Eu am rămas pentru Dumnezeu”. “Dar ce, nu este Dumnezeu și în alta țară”, mă iscodește o colegă. “Este, dar Dumnezeu pe mine m-a chemat să îi slujesc aici!”
România nu are condițiile cele mai optime de trai. (Dar nici Afganistan, Niger sau Eritreea nu e). Prin urmare, în ultimii doi ani mi-a tot venit în gând să-mi fac valiza și să fug din Subcarpați. Dar nu am făcut-o... Nu am putut să îl las aici pe Dumnezeu singur. Încă e mult de muncă pentru El...
Pe cei ce au ales să plece nu pot decât să îi felicit. Au scăpat (parțial) de stress. Pe cei ce au rămas îi felicit. Fiindcă #rezistă! Vor birui...
Sincer? Pe mine în România mă ține Dumnezeu. Pe tine cine te ține?
Nicolae.Geantă
miercuri, 14 martie 2018
Păcatul cel mai grav - de Nicolae.Geantă
Nu odată am fost întrebat ”care este cel mai grav păcat din lume”. Căci, conform Bibliei, păcatul care nu se iartă este hula împotriva Duhului Sfânt, spun cei care citesc Scriptura. Și Biblia nu greșește.
Un văr al meu susține că, atunci când Domnul Hristos vorbește de păcatul care nu poate fi iertat, este vorba de păcatul nemărturisit. Are dreptate și el.
Am citit că întrebat de un academician ”care este cel mai grav păcat din lume?”, un frate adventist i-a răspuns fără ezitare: ”Să încalci una dintre poruncile Decalogului”! Academicianul nu a fost mulțumit de răspuns. ”Păcatul împotriva Duhului Sfânt”, a mai încercat credinciosul. Nici asta nu l-a încântat pe profesorul titrat care a concluzionat: ”Domnule, cel mai grav păcat este că nu ne dăm seama că suntem în păcat!”. Cât adevăr! Dacă am conștientiza acest lucru, ne-ar fi teamă să mai păcătuim!
În timp ce spuneam în seara asta la biserică replica academicianului, m-am gândit că cel mai grav păcat din lume este să trăiești în păcat și tu să crezi că ești bine!
Pavel le spune Romanilor (1:30) că grozăvia păcatului face ca cei ce cunosc decizia finală a lui Dumnezeu cu privire la păcat, nu numai că săvârșesc păcat, dar găsesc de buni pe cei ce fac!
Care e păcatul cel mai grav? Să păcătuiești și să susții că faci bine! Se practică destul de frecvent în bisericile românilor...
Nicolae.Geantă
Un văr al meu susține că, atunci când Domnul Hristos vorbește de păcatul care nu poate fi iertat, este vorba de păcatul nemărturisit. Are dreptate și el.
Am citit că întrebat de un academician ”care este cel mai grav păcat din lume?”, un frate adventist i-a răspuns fără ezitare: ”Să încalci una dintre poruncile Decalogului”! Academicianul nu a fost mulțumit de răspuns. ”Păcatul împotriva Duhului Sfânt”, a mai încercat credinciosul. Nici asta nu l-a încântat pe profesorul titrat care a concluzionat: ”Domnule, cel mai grav păcat este că nu ne dăm seama că suntem în păcat!”. Cât adevăr! Dacă am conștientiza acest lucru, ne-ar fi teamă să mai păcătuim!
În timp ce spuneam în seara asta la biserică replica academicianului, m-am gândit că cel mai grav păcat din lume este să trăiești în păcat și tu să crezi că ești bine!
Pavel le spune Romanilor (1:30) că grozăvia păcatului face ca cei ce cunosc decizia finală a lui Dumnezeu cu privire la păcat, nu numai că săvârșesc păcat, dar găsesc de buni pe cei ce fac!
Care e păcatul cel mai grav? Să păcătuiești și să susții că faci bine! Se practică destul de frecvent în bisericile românilor...
Nicolae.Geantă
luni, 12 martie 2018
Regrete cotidiene - de Sefora Geantă
Preluare integrală de pe http://seforaseah.blogspot.ro/2018/03/regrete-cotidiene.html
Azi se împlinesc 8 ani de când a murit bunicul și vremea e în ton cu atmosfera din inima mea. Mohorâtă. Nu pierdusem până atunci nimic drag, în afară de un pisoi pe care mi-l furase cineva, pe la 6 ani, imediat ce mă atașasem de el. Bătrânul mă iubise mult. Și fusese reciproc. Îi duc dorul...
M-am trezit cu sufletul ca plumbul și, privind spre tavan ca într-o oglindă retrovizoare, îmi trec prin fața ochilor tot felul de momente. Ce ți-e și cu viața asta...
Dacă aș putea să mă întorc în timp... La vremea când singura mea problemă era găsirea unui loc bun unde să construiască Kiki un fort, m-aș întoarce cu drag. Azi stăm tot gard în gard, dar pe poteca dintre casele noastre a crescut iarba uitării...
Dacă aș putea să mă întorc în timp... La zilele când credeam că dacă muți limbile ceasului dai timpul înapoi, m-aș privi și aș râde din toată inima, așa cum n-am mai făcut-o de mult...
Tu nu mă uiți și nu mă părăsești - de Mihaela Mănescu
Tu nu mă uiți și nu mă părăsești, Hristoase.
Tu nu mă lepezi când pășesc șovăitor...
Nici când mă rătăcesc pe căi întunecoase
Jelindu-mi rănile adânci și dureroase;
Ci mă primești la Pieptul Tău Vindecător.
Tu nu lași niciodată Mila să-Ți apună.
Tu nu mă pedepsești, zdrobind ne-ndurător
O trestie ce zace frântă în furtună.
Ci, cum o pasăre sub aripi puii-adună,
Așa mă porți în Palmă, Doamne, Iubitor...
Tu nu mă uiți și nu mă părăsești... O, Tată,
Tu nu lași Mila să-Ți apună niciodată...!
mihaela,
24 februarie 2018
Tu nu mă lepezi când pășesc șovăitor...
Nici când mă rătăcesc pe căi întunecoase
Jelindu-mi rănile adânci și dureroase;
Ci mă primești la Pieptul Tău Vindecător.
Tu nu lași niciodată Mila să-Ți apună.
Tu nu mă pedepsești, zdrobind ne-ndurător
O trestie ce zace frântă în furtună.
Ci, cum o pasăre sub aripi puii-adună,
Așa mă porți în Palmă, Doamne, Iubitor...
Tu nu mă uiți și nu mă părăsești... O, Tată,
Tu nu lași Mila să-Ți apună niciodată...!
mihaela,
24 februarie 2018
duminică, 11 martie 2018
vineri, 9 martie 2018
Vladimir Pustan - Viața ca o continuă alegere
Când Elimelec cu familia s-au dus în Moab nu erau foarte nevoiți să plece de acasă. Deși era foame în Israel, lor nu le era așa de rău. ”Eram în belșug”, zice Naomi. Voiau doar să-și schimbe mașina, să-și pună termopane și să strângă ceva bani pentru facultățile băieților.
În Moab au pierdut tot. Și viața… O alegere proastă nu te influențează numai pe tine, ci și pe alții. Elimelec a ales, el a murit. Naomi a suferit…
Lot a ales Sodoma. Nici el nu era nevoit să se mute în oraș. Acolo a pierdut tot – mai mult decât Elimelec.
Două seminții și jumătate din Israel n-au mai vrut să treacă Iordanul pentru că aveau vite, iar pe partea greșită a râului era iarbă din belșug… O mie cinci sute de ani mai târziu creșteau porci iar când i-a vizitat Hristos, în Gadara, L-au alungat de acolo…
joi, 8 martie 2018
Mamă, soră, Dumnezeu - de Mihaela Mănescu
Mamă... Ce frumos, prin viață,
Copilașii ți-ai condus...
I-ai crescut, le-ai dat povață;
Însă, ce slujbă măreață
Să fii mama lui Isus!
Soră... Ce frumos, în casă,
Știi tu să fii de folos...
Îți servești frații la masă;
Însă, ce chemare-aleasă
Să fii sora lui Hristos!
Iată, astăzi e zi mare:
Ziua ta. Tu poți mereu
Să fii scut și-nviorare.
Dar, de-asculți de-a Sa Chemare
Va fi veșnic Sărbătoare;
Mamă, soră-n Dumnezeu!
Mihaela Mănescu,
Cel mai sfânt cuvânt după Dumnezeu... - de Nicolae. Geantă
Un proverb evreiesc spune că Dumnezeu nu a ajuns pretutindeni, așa că a creat mamele! Ele sunt un picur din sfințenia Sa. Nici Arhanghelii, nici heruvimii, nici Biserica nu pot avea aureola unei mame... Pentru orice pământean, fie budist, mahomedan sau creștin, mama e cel mai sfânt cuvânt după Dumnezeu! Poate de aceea e primul cuvânt ce-l rostim!
Îmi place mult proverbul evreilor. Mama este mic locțiitor de Dumnezeu. E icoană... Ca și Creatorul, ea ne-a dat viață. “Și pentru asta e sfântă”, a conchis un elev de-al meu în dimineața asta. Dumnezeu iartă orice nelegiuire umană; mama iartă orice greșeală a copilului neascultător. Dumnezeu ne rabdă toate ifosele; mama e plină de răbdare cu risipitorii... Dumnezeu protejează oamenii cu prețul sângelui Său; mama e cel mai bun scut! Are inimă cu ochi, vorba lui Sofocle.
Mângâierile mamei vindecă mai bine decât farmaciile lumii! Unde sărută ea nu mai sunt răni. Apoi rugăciunile ei... Pot fi auzite din fundul Oceanului! “Mama poate să-mi șteargă lacrimile prin telefon!”, mărturisea Pam Brown...
Pentru fiecare copil mama lui este sfântă. În prezența ei parcă a călcat un petec pe Cer. Poate de aceea Mirabela Dauer cânta un șlagăr “Mamă fumoasă primul meu Rai...”. Mai mult, spunea Neale D. Walsh, “mama a fost prima mea întâlnire cu un înger”...
Mama e cartea deschisă pe care o citesc copiii. Inima ei e sală de clasă pentru prunc... Fiecare cuvânt al ei este ca o Liră de aur! Bine a mai zis Grigore Vieru: “cea mai veche carte din lume este o mamă”. Căci școala nu produce decât elevi deștepți, doar mamele scot oameni buni!
Viitorul unui copil este totodată fapta mamei sale. Chiar si Abraham Lincoln a strigat într-o zi: “tot ce sunt sau tot ce sper să devin îi datorez îngerului care este mama mea!”. Le mulțumim tuturor pentru ce au scos din noi!
Vă iubim mamelor! Fără voi nu se poate iubi! Fără voi nu se poate muri!
Din cancelarie,
Nicolae.Geantă
Odă mamei - de Licuța Pântia
În căsuța de la țară, pe băncuța de la poartă
Ștergând ochii cu năframa, o măicuță stă și-așteaptă...
Cine știe căte lacrimi sunt ascunse sub năframă
Și câtă iubire-ncepe intr-o inimă de mamă.
Plânge inima, suspină, de-ai putea să storci năframa:
Griji, nevoi, suspin și teamă, toate le trăiește mama.
Cât efort și câtă trudă, numai tu măicuță știi,
Cât munceai și zi și noapte, să hrănești, să crești copii.
Numai Luna poate spune despre toată truda ta,
Când lucrai târziu în noapte, geamul ea ți-l lumina.
La războiul de țesut, rămâneai când mă culcam
Dimineața-n zorii zilei, tot acolo te găseam...
Cât de greu ți-o fi fost oare, cât dormeai tu într-o noapte,
Și cum mamă este somnul, cãnd îl dormi mai mult pe coate?
Perna ta de-ar vorbi oare, ce secrete ar mai spune,
Ce dureri ascunse-ntrânsa, și câtă amărăciune?
Împărțeai cu noi pâinițe, gura sobei, frigul, gerul,
Dar acum ca sunt departe, câte-un telefon și... Cerul.
Mai sunt uneori momente, când mă-mpiedic și mi-e greu,
De ce ești așa departe, unde e umărul tău?
De-ai fi împărat sau rege, președinte, om de seamă,
Ești sărac pe lumea asta, dacă n-ai cui spune... mamă!
Domnul a creat pământul, cerul, apele și toamna.
N-ar fi fost desăvârșite, de n-ar fi creat și mama!
În căsuța de la țară, unde am reascult și eu,
Mama stă la gura sobei, de vorbă cu Dumnezeu
Și o spun cu îndrăzneală, căci prea bine mi-am dat seama,
Cel mai Sfãnt cuvânt din lume, după Dumnezeu, e... mama!
Odă Mamei...
poeme
Mama - de Virgil Chirianopol
Odă mamei -de Licuță Pântia
Mama - de Vasile David
Mamă, soră, Dumnezeu - de Mihaela Mănescu
Mama - de Traian Dorz
devoționale
Cealaltă femeie din viața mea - de Nicolae.Geantă
De ce Giocondele surâd - de Nicolae.Geantă
Mama - de Vasile David
Privesc la mama … e bătrână
Şi tânăr nu mai sunt nici eu …
Tot ce era uşor odată
Acum îi pare-atât de greu.
Văd ochii ei plini de iubire
Privind la mine osteniţi,
Simt paşii ei odată sprinteni
Cum calcă greu şi obosiţi.
Încerc ades s-o prind cu braţul
Şi-n mersul ei s-o ocrotesc,
Căci ştiu sosi-va ziua-n care
Pe drum ne-ntors o s-o-nsoțesc.
Neputincioasă-ntreabă-adesea
Despre nimic … despre ceva …
Răspunde-i fără şovăirew
Da-i tot şi nu o mai certă.
Şi dacă totuşi nu-nţelege
Repetă-i iar, nu te-ofensă,
Gândeşte-te ce-aproape-i vremea
Când nu te va mai întreba!...
(Vasile David e un român plecat in Italia)
miercuri, 7 martie 2018
marți, 6 martie 2018
Teologia lui Pinocchio - Nicolae Geantă și Cornel Dărvășan la Știrea cea bună (A7 Tv)
video by A7 Tv
București, 04 martie 2018
luni, 5 martie 2018
duminică, 4 martie 2018
Sefora Geantă - Ultima toamnă tristă - Lansare de carte
noutate editorială - debut literar
Contemplând
cu o sensibilitate filozofică diorama generaţiei sale, Sephora reuşeşte să-şi
depăşească resentimentele pamfletare prin armonia axiologică a feţelor lui
Ianus care eludează biograficul. Promovând o etică melioristă, autoarea relevă
capacitatea unei adolescente de a-şi etala înţelepciunea vârstei, încercând
să-şi depăşească angoasele şi melancoliile, pledând pentru o meditaţie detaşată
asupra vieţii. (Dr. Cristina-Gabriela Dinu, profesor de Litere, Câmpina)
*
Suferința
spirituală a unei adolescente maturizate înainte de vreme într-o lume
secularizată are menirea de a ne pune pe gânduri. Răbdare versus amânare, ziua
națiunii prin ochii unui copil, crucea ca semn al iubirii, povești cu parfum de
Crăciun, extreme, măști, teatru ieftin, iubiri pe fugă, pumnale înfipte în
inimi de pluș, minciuni, autosuficiență, Iude, orfelinate pline și avorturi pe
bandă rulantă – sunt teme sau idei trecute fulgurant prin personalitatea
efervescentă a Seforei. (Profesor
Niculaie Meleacă, teolog ortodox, Câmpina)
*
Citind-o
pe tânăra scriitoare Sefora ai harul de a vedea o realitate prizonieră între
lacrimile și zâmbetele ei. Realitate expusă de o inimă atât de sinceră ca a ei.
Prin stilul său bogat în metafore și adevăruri subînțelese, Sefora te
captivează din primele rânduri. Articolele sale online cereau și publicarea
într-o singură carte, care să influențeze toată generația ei și nu numai. (Profesor
Onisim Botezatu, teolog evanghelic, Arad)
*
Un debut
care maschează vârsta Seforei prin frazele ce ascund multă lectură
suplimentară, explorări cognitive din varii domenii amalgamate cu concepte
Scripturale. Cred că, uneori, Sefora are capacitatea de-a exprima partea
afectivă, emoțională chiar mai bine decât tatăl său... (Dr Vlad Schlezak, MSc, medic
psihiatru creștin, consilier și autor creștin, Londra)
*
Sefora,
eseurile scrise de tine ating adâncimi și înălțimi izvorite din înțelepciune. Puține
minți au putut pătrunde atât de adânc. Dumnezeu ți-a dat acest dar să-l folosești
pentru semenii tăi, care, citindu-te, vor găsi răspunsul la multe din
problemele vieților lor. Ne face deosebită plăcere să avem privilegiul de a te
publica pe blogul nostru AgnusDei! (Rodica & Avram Cuc, administratorii
blogului AgnusDei, Chicago)
*
Uneori ai impresia că citești un
Bacovia feminin. Tristețe. Durere. Regret. Alteori e medic cardiolog, și simți
cum textul ustură ca și cum un bisturiu rece îți alunecă pe inimă. Doare. Dar
vindecă. Și uite așa înțelegi că la
fericire nu ai cum să ajungi fără să-ți murdărești pantofii de amărăciune.
Și mai realizezi, vorba lui Khalil Gibran, că cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici. (dr. Nicolae.Geantă)
sâmbătă, 3 martie 2018
Dovezi ale iubirii
1. Faptele vorbesc mai tare ca vorbele
- David și Saul
- Iosif și frații Săi
2. Îmbrățișările trebuie să vindece nu să ucidă
- Ehud Eglon
- Iuda și Hristos Isus
3. Jertfa nu ține cont de preț
- Avraam și Isaac
- Hristos s-a dat pe sine
Nickbags, 2018
- David și Saul
- Iosif și frații Săi
2. Îmbrățișările trebuie să vindece nu să ucidă
- Ehud Eglon
- Iuda și Hristos Isus
3. Jertfa nu ține cont de preț
- Avraam și Isaac
- Hristos s-a dat pe sine
Nickbags, 2018
vineri, 2 martie 2018
Zăpadă și flori – Vladimir Pustan
Vor dispărea azi toate florile de pe
tarabele florăreselor, flori aduse din hulita Olandă ca apoi să putem sta
relaxaţi încă un an, încercând cu succes să recuperăm cheltuiala de început de
primăvară prin cămăşi călcate, şniţele, aspiratoare subţiind covorul, copii
născuţi la timp şi dolofani, ochelari găsiţi în cele mai ciudate locuri…
Poate de aceea ştim atât de bine că
femeia ca şi soţie trebuie aleasă sâmbăta nu duminica, dar asta dovedeşte o
sărăcie a visului. Triumful Martei asupra Mariei. Pentru cei interesaţi însă
sfatul meu e să alegeţi şi sâmbăta şi duminica, pentru că într-o zi nu o sa vă
mai satisfacă doar cămăşile călcate la dungă.
În nici un caz să nu vă îndrăgostiţi
primăvara…
Iar pentru cei nedumeriţi de viaţă, cu
buchetul nedăruit în mână, o cugetare a bătrânului Wilde ,,Femeile sunt făcute
pentru a fi iubite, nu înţelese”.
,,La mulţi ani” tuturor celor ce veţi
primi sau nu flori…
Vladimir_Pustan
joi, 1 martie 2018
Mărţişoare şi Tragedia Veacurilor! - de Nicolae.Geantâ
Talismanele legate cu aţă alb-roşie, sunt purtate de femeile noastre ca să le poarte noroc. Paradoxal, cu mărţişorul legat la mână, multe surate au şi vineţeli mari pe la ochi. Asta înseamnă c-au dat de... noroc chior!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)