De curând am învățat o altă analogie: dintre un burete și o piatră. Dacă vei scufunda piatra în apă, fie chiar și Groapa Marianelor din Pacific, apa o va uda numai pe afară. Piatra va fi umezită la suprafață, dar apa nu va intra sub niciun chip în interiorul ei! Dar dacă vei scufunda un burete, chiar și într-o băltoacă, acesta va fi îmbibat 100% de lichid. De colo-colo, în porii lui va pătrunde oceanul. La cea mai mică stoarcere din burete va curge... apa. Din piatră nu curge nimic...
Tot așa poate fi și viața credinciosului. Deși Dumnezeu e un ocean infinit mai mare decât Pacificul, care ne inundă din toate părțile, putem rămâne nepătrunși de El. Împietriți. Neatinși la inimi. Prin urmare suntem gata să dojenim soția când a greșit dunga la pantaloni, să sărim în gâtul păstorului când a predicat ceva de „dincolo de gardul confesional”, să trecem fluierând ca Intercity pe lângă săracul cu pălăria întinsă, să socializăm pe Facebook chiar și în... biserică! În trei cuvinte: să fim pietre! Apa Lui Dumnezeu (care e și deasupra și dedesubt, și-n est și vest) nu ne îmbibă. Cuvintele Sale nu ne ating. Pietrele opun rezistență viiturii de dragoste a lui Dumnezeu. Nu se încarcă cu nimic din El. Trăiesc uscate și în mediul umed!
De cealaltă parte, cine e burete absoarbe. E plin de Hristos, de Biblie, de rugăciune! E gata să întindă o mână, să devină „robul aproapelui” din plăcere, să se sacrifice. Cuvintele lui ung răni, faptele lui sunt ca balsam frumos mirositor ce umplu lazaretele urât mirositoare ale lumii. În orice parte s-ar întoarce din el mai curge un strop de apă. De fapt, picuri de Dumnezeu...
Ce vom alege să trăim fraților: piatră sau burete? Opunem rezistență sau ne lăsăm inundați de Hristos. Numai cine e înmuiat de Domnul din inima sa va curge râuri de apă vie!
Cred că e timpul să ne deschidem larg porii...
(articolul l-am scris pe Atlasib, Viena - Ploiești, 30 iunie 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu