Jurnal de Norvegia (1) - de Nicolae Geantă

Era vineri după amiază când am dat cu ochii de Norvegia. Țara aceea nordică, scandinavă, lungă cât jumate din Europa (1750 km), poreclită „Țara Soarelui de la miezul nopții!”. Dacă Japonia, adică Nipon, e „Țara soarelui răsare”, în Norvegia vara soarele nu mai apune! În partea de sud vara e lumină, un fel de amurg, și la miezul nopții, iar în nord lămpile nu se aprind câteva luni! Totuși, „iarna nu-i ca vara”, să folosesc un citat clasic! 

Primăria și Cetatea Oslo

Am văzut Norvegia printre nori și m-a dezamăgit. Numai conifere, râuri și ochiuri de apă… tulbure. (Știați că Norvegia are mai multe lacuri decât Finlanda? Peste 450.000!!! Numai că nu fac atât tam-tam). Pâlcurile de luminiș dintre conifere erau presărate cu… eoliene! Norii coboară la 100 m înălțime. Vânturile de Vest îi mână toată ziua dinspre Atlantic spre Scania suedeză! De aceea ploile sunt frecvente ca umbrele copacilor. Am văzut apoi un fiord, ba încă unul-două, și niște case. Ultimele aruncate pe o pajiște ca o turmă de oi risipită. Fără soare. Aici timpul însorit e true holliday. Aerul e umed. Iar iarba verde ca brotacul. Printre pini și molizi  vezi „o droaie de uscătură”. Mulți arbori pe jumătate morți. Nu a știut nimeni să-mi explice de ce… Vreo carie, vreo insectă? Dezechilibre de mediu, stress hidric?

Am aterizat pe un fel de… islaz. Pe pistă bineînțeles. Numai că, deși e iunie iarba e cam … lipsă pe multe petece. Zici că e aprilie pe la noi. Când păpădia se scutură cu milioane de parașutiști. Aeroportul Gardermoen m-a impresionat grozav. Și am văzut și eu zeci de duzine de terminale. Larg, aerisit, luminat cu ferestre imense și plin de boutique-uri. Duty-free. Dar prețuri pe măsură. Peste 12 euro un sandwich, peste 4 euro o sticlă de apă de 1/2 litru, cca 9 euro o ciocolată mare, ori 40 euro un tricou cu vikingi. Aha, și vreo 450 lei un hanorac sport. Își permit. Doar e una dintre țările cele mai bogate din lume (În 2025 la venituri / PIB pe locuitor au ocupat locul 6. Dar la Indicele dezvoltării umane/IDU sunt de zeci de ani pe locul I). Pe Otopeniul românesc sandwich-urile sunt și mai scumpe. Nu pentru că suntem bogați. Ci lacomi. Ori snobi. Patronii vreau să zic. Scuze, antreprenorii…

Orășelele din aglomerația urbană Oslo, sau comunele (Kommuner, are 357) cum le zic norvegienii (orașele plus satele), sunt cocoțate pe dealuri. O îngrămădeală de case puse în și peste stânci. Locuințe din lemn. Scândurile le predomină toate fațadele. Cu vopselele aferente. Colorate. Destul de frecvent garnisite cu diavolul de drapel elghibitist. Acoperișurile sunt cu țiglă predominant neagră. Lucioasă. Tratată special. Cred că pentru a aluneca zăpada. Și a se topi mai rapid. Altfel nu îmi explic. Scările, treptele, prin curțile suspendate pe stânci sunt din lemn. Oricum la ei lemnul e la discreție. Taigaua are molizi fără număr. Am spus că sunt multe conifere uscate. Ce să faci cu lemnul în Norvegia? Căci la încălzit casele folosesc… curent. Electric. Foarte ieftin. Cca 0,4 lei pe kilowat. Adică vreo 10 eurocenți! Tradus: aproape gratis! Probabil pe la ei lipsesc „băieții deștepți”, vorba domnului Băsescu.  Deși cochete, totuși casele lor „nu le bat” pe ale noastre. Români au clădiri, nu case! Cei care au vreau să zic… Iar curțile vikinge, deși pline de flori, mai ales azalee, sunt mici. Câțiva metri. Nu poți întoarce o țeavă darămite o căruță! Chiar așa, nu am văzut niciun animal prin grădini. Nicio oaie! Nicio vacă! Nicio găină! Iar câinii toți merg doar în lesă! Sincer, românul din mine nu poate numi asta civilizație! Cum să fie dom’ne o țară fără oi prin grădini? Cum să nu auzi în răsărit un cucurigu! E trist. Dar real. (Norvegienii țin animalele numai în ferme. Înăuntru! Rar le scot afară! Pentru că la ei terenul arabil este atât de puțin. Prin urmare orice spațiu neted, dar și în pantă e cultivat cu orz. Cu ovăz. Cu secară. Sau chiar cu rapiță. Iar casele de aceea sunt numai pe versați aruncate. E interzis să construiești în intravilanul neted. E spațiu agricol! Prioritar pentru hrană! Știați că în privința alimentelor Norvegia nu importă mai nimic? Și noi, grânarul Europei cu cel mai fertil sol din lume?... Cu sol, dar fără mecanizare! Să vă spun ce tractoare posedă scandinavii? Din… Matrix!)

Nukșo m-a așteptat în aeroport. Nu ne-am văzut de ceva timp. A fost elevul meu acum 11-14 ani. Crescut în biserică de mic, la adolescență a cam luat calea prodigals-ilor. A fiilor rătăcitori. Și pelerini. Și emigranți. Într-o zi, după mulți ani, m-a sunat că ar dori să vină cu fetița la binecuvântare! Biblic, copiii mici se binecuvântează la biserică nu se botează. Deși era rătăcitor în inima lui știa ce scrie în Scriptură. Nu subestimați pe cei ce au plecat din biserică! Oriunde s-ar duce în mintea lor adevărul nu poate fi ucis. Apoi, de fugit de Dumnezeu poți fugi. Dar nu au unde se ascunde! A venit cu Melisa la biserică. Am binecuvântat-o! Apoi peste doi ani a venit cu altă fetiță! Tamara. Am binecuvântat-o. Nu noi, ci Tatăl din Ceruri. Noi ne rugăm în Numele Fiului Său. Binecuvântarea o dă El, numai El, nu vorbele noastre! Oricui o cere. I-am spus acum doi ani lui Nukșo că trebuie „să se întoarcă”! Nu poți merge continuu cu spatele! Înapoi. E drept, și cei ce merg cu spatele spre Cer înaintează. Dar nu înainte! Ci îndărăt, vorba lui taica. Se depărtează. Mi-a zis simplu: „la anu, dom’ profesor!”. Și „la anul” a zis tot… „la anul!” Și au trecut 4 ani! În urmă cu vreo două luni m-a sunat: „Am un băiat. Nu veniți la binecuvântarea lui în Norvegia? Ca tot ați binecuvântat cele două fete….” Apoi după un minut am auzit ce așteptam de un deceniu: „o să mă botez și eu, și soția!” (Botezul nou-testamental se face la maturitate. Conform Evangheliilor „cine va crede și se va boteza va fi mântuit!” (Marcu 16:16). Întâi credință, apoi botezul. Botezul e un legământ care se face conștient. Botezul înaintea credinței e un fel de sanie fără zăpadă!

Am pornit pe A4 spre Froster. Spre casa pastorului Florin Pop. Când am ajuns mă aștepta cu soția și cu cei cinci prunci. Știați că binecuvântat e omul ce la tinerețe își umple tolba cu săgeți? Cu prunci? Alături de ei, mai târziu, luptele vieții vor fii mai ușoare. Mai dulci. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru noi! Un dar prețios. O binecuvântare! Pe lângă familie Florin m-a întâmpinat cu masa. Așa suntem noi românii. Oriunde am fi pe planetă! Când îți trece cineva pragul alergi ca Avraam în fața îngerilor, grijuliu să îi omenești. „Să prindă inimă”, vorba Scripturii. Adică să alunge oboseala!

Era ora 22,30 când Soarele a asfințit. Dar nu s-a întunecat nici peste două ore. La miezul nopții, la Oslo, vara, e doar un amurg prelungit. Încă poți să vezi până hăt departe! Am făcut o plimbare de seară. Prin vara răcoroasă norvegiană. Fusese o zi cu numai puțină ploaie. Erau sub 15 grade. Dar mult mai plăcut ca 15 grade la noi. Norvegienii, ieșiți cu câini ori trotinetele (electrice) erau în tricou și bermude. Eu nu am renunțat deloc la geacă! Chiar dacă după kilometrii de mers pe jos am transpirat! Iar acasă, la ora 24+ am băgat caloriferul în priză. În timp ce Florin și ai lui dormeau cu ferestrele deschise. Din mai până-n octombrie rămân continuu așa!  Nu m-am culcat până după 00,30. Cu un ochi mai priveam pe fereastră la casele din celălalt deal. Poate vreo 7 km distanță. Se vedeau ridicându-se semeț peste brazi și mesteceni! Cu luminile din stâlpi aprinse deși nu (prea) era nevoie!

În Norvegia fetele au party
 doar cu...fetele!

Sâmbătă am mers toată ziua prin Oslo. Un oraș cu sub 600.000 locuitori, cu creșterea cea mai rapidă din Europa. Nu din nașteri. Ci din emigrări. Astăzi unul din trei oslovari e… immigrant! Iar țara a atins un million de emigranți. Predomină pakistanezii, polonezii și ucrainenii (se putea fără ei?), dar și sirieni, somalezi, germani ori români (dar mult mai puțini, peste 18.000). Oslo e un oraș de vis. Cochet, curat, calm, călduros. Zvârlit printre dealuri (cca 200 m înălțime), conifer și fiorduri (Oslofjord este un golf uriaș din sudul Norvegiei, cu o lungime de aproximativ 100-120 de kilometri, care leagă strâmtoarea Skagerrak de capitala țării). Nu am văzut nicio hârtie pe jos. Dar am văzut norvegieni făcând jogging sau alergând cu bicicletele ca nicăieri. De aceea sunt ei subțiri (Știați că noi românii suntem locul I la obezitate în Europa cu +39%! Se aude prin Guvern? De ce nu luați nicio măsură pentru tinerii noștri?). Am mai rămas impresionat că pe străzile în pantă, și mai ales în locuri amenajate, tinerii vikingi fac slalom sau ski fond, cu schiuri pe… rotile! Bravo lor! De aceea au atâtea medalii de aur!

Întâi am ajuns la trambulina Holmenkollen. Gazda Olimpiadei de iarnă din 1952 și a Cupei Mondiale din 1980. În Nord Vestul orașului. Un simbol turistic cu mii de vizitatori pe zi. Înaltă de 60 m, trambulina este un gigant metalic. Și e singura trambulină din lume construită din oțel. Apoi are protecție permanentă la vânt. La competițiile importante găzduiește uneori și 30.000 de spectatori (capacitatea maximă). Când am fost noi erau doar câteva autocare cu turiști. Nu au lipsit nici… chinezii! Ăștia sunt ca oxigenul: peste tot!

Trambulina
Holmenkollen

Din dealul trambulinei (300 m) se vede o parte din fiord. Adică un golf îngust, lung și adânc, cu maluri abrupte și înalte, format prin avansarea și ulterior retragerea unui ghețar (Știați că Norvegia are peste 1200 de fiorduri?). Dar înainte să ajungem în fiord am ajuns în centru urbei, în Parcul Frogner, cel mai mare din Norvegia, un muzeu în aer liber! Cum adică parc muzeu? Ei bine, în parc  găsești cea mai mare expoziție statuară din lume, cu peste 200 de opere din bronz, granit și fier forjat ale artistului Gustav Vigeland. Când le privești nu ai cum să nu te întrebi: când a avut timp dom’le acest Vigeland să migălească atâta sculptură? (unii zic că le-a realizat în 20 de ani). Și totuși nu îl bate pe Brâncușul nostru! Sunt mândru de asta! Pacul Vigeland cuprinde pe cele 45 de ha: Podul cu 58 de sculpture (cu celebra statuie Băiatul supărat, Sinnataggen), Fântâna vieții, Platoul Monolitului. Grădina cu trandafiri (peste 14.000 de plante din 150 specii), Muzeul orașului Oslo (situat în conacul istoric Frogner din incinta parcului). De la poartă, pe o alee est- vest am ajuns la prima parte deschisă publicului în 1940, Podul cu statui, lung de 100 metri, și la Fântâna arteziană, înconjurată de mai multe statui reprezentând cupluri de oameni, situate pe o bordură din granit, decorată cu mici sculpturi, care închide un perimetru de 1.800 metri pătrați. Apoi am urcat pe Platoul Monolitului, un obelisc sculptat dintr-un singur bloc de granit, înalt de 17 metri; un fel de coloană care a fost decorată cu 121 figuri umane și postată pe o platformă înconjurată de trepte circulare separate prin porțiuni ornate cu 32 grupuri statuare din granit reprezentând diferitele cicluri ale vieții. Interesant este că toate statuile sunt în pielea goală! „Câtă obscenitate!”, mi-a relatat o doamnă profesoară! Am înțeles că Vigeland a făcut statuile în hainele lui Adam, pentru că, după spusele sale, „hainele se demodează”, dar trupurile rămân la fel! Câtă dreptate! Moda e trecătoare, omul e cel care rămâne! Se aude tinerilor?

Am văzut prin Parc, sau aiurea prin Oslo, o mulțime de grupuri alcătuite numai din… fete! Multe fete frumoase ieșite la plimbare, la sport, la socializare, la restaurant. Și băieții? Nicări, vorba bihorenilor. Nu a știut nimeni să îmi explice de ce fetele sunt fără băieți! Poate pentru că vikingii moderni sunt mai orientați spre persoane de același sex? Astfel nu îmi explic de ce predomină steagurile curcubelate… O abundență de steaguri. Pe mai toate clădirile. Numai pe Primărie, ori pe Palatul regal nu am văzut steag elghibiti. Unii aveau și pe mesele din cafenele. Mă gândeam eu așa, un înapoiat medieval cum mă cred unii, că steagul Norvegiei are cruce pe el! Și este mai des arborat steagul curcubeu decât cel cu… cruce! Până și nu știu ce biserică luterană din centrul Osloului avea steagul multicolor! Ru-și-ni-căăăă! Cui servește biserica aceea? Sau mai este oare biserică? Domnilor, Biserica, Ekklesia, înseamnă „scos afară din lume”. Interesant e că unele churc-uri au „băgat lumea în interiorul lor!” Nu din dragoste. Ci din neveghere. Între și eu, se poate să fi sfânt în hainele vrăjmașului? A se citi „diavolului”…

Din Parc am mers puțin prin oraș spre port. Spre fiord. Ne-am dus undeva înspre Muzeul Satului, dar nu am putut intra. Erau ceva lucrări. Am trecut însă pe lângă reședința de vară a regelui Harald al V-lea. În fața micului conac erau câteva hectare cu pășune. Și… o turmă de vaci! Da, vreo 10 vaci de rasă, într-un staul cu… fir electric. „Tehnalaghia”, vorba rușilor. Vacile erau ale… regelui Harald! Wow! Ce-o ști domnilor regele norvegian și noi nu? De ce el crește vaci și mănâncă lactate bio și o mare parte dintre muritorii de rând se înghesuie în hipermarketuri să mănânce fake milk? Lapte nelapte! Nu vi se pare ciudat?

Uite că am parcat sub zidurile fostei cetăți Oslo. Cetatea Akershus (Akershus Festning), fortăreața medievală din secolul al XIV-lea este situată chiar în inima capitalei norvegiene. Dominând fiordul Oslo, complexul oferă priveliști spectaculoase și găzduiește castelul, muzee militare, dar și o zonă de promenadă pe zidurile istorice. Aici, în subsolurile săpate în stâncă, în tunelele de altă data e parcare pentru mașinile electrice. Wow, sute erau aliniate în subteran (Știați că în zona metropolitan Oslo, 48,5% dintre mașini sunt electrice? Știați că o astfel de mașină se încarcă în 30 de minute cu 6 euro, pe când un rezervor de benzină costă de 15 ori mai mult? Atenție: nu sunt fan mașini electrice! Nici 2%!). Am ieșit din port și am mâncat o clătită cu gem. O clătită groasă. Pankakes americană. Cu gem. La foame merge. Norvegienii nu prea au mâncăruri rafinate. Dar ce au nu sunt cu E-uri! Poate înghețatele acelea uriașe de care fug inclusive vara. Bombe calorice.

Am mers apoi în port și am traversat fiordul cu feribotul, până la insula Hovedøya, mica, de vreo 0,4 kmp. Lungă de 800 m. Cu plaje de nisip. Cam oribile. Cu ierburi și… oi! Câteva. Dar în țarc. Insula e vestită pentru că a avut o mânăstire veche. Mănăstiri cisterciene din 1147. Azi sunt numai ziduri. Ca Histria noastră din județul Constanța. Numai că aici se restaurează. La nord de insulă puteți vizita două baterii de tunuri din 1808 și două depozite de praf de pușcă din perioada în care insula aparținea armatei norvegiene. Una dintre clădirile militare, Lavetthuset, este folosită acum pentru expoziții. Hovedøya are și un mic port cu zeci de ambarcațiuni. De fapt tot fiordul Oslo e plin de bărci, yaht-uri și vaporașe. Ori nave de croazieră. Ori alte dihănii plutitoare pe mare. Atenție: pe Hovedøya e interzis aprinderea focului! Cu excepția grătarelor de pe plajă!

De pe insula ne-am întors în fața Primăriei Oslo. O clădire veche, din cărămidă uriașă cu un orologiu uriaș. Nu prea arăta ora exactă. Însă și ceasurile rămase în urmă pretend că arată ora exacta. Ca și oamenii. Mulți se cred repere. Numai că Reperul e doar unul: Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu! Primăria este una dintre cele mai mari clădiri din oraș și se ridică pe un plan dreptunghiular. Fațada este dominată de două turnuri - unul măsoară 63 de metri și celălalt 66 de metri. A fost inaugurată în 1950, după aproape 20 de ani de construcție. Interesant este că 49 de clopote formează o clopotniță unică pe turnuri. Aici auzi câte o piesă muzicală diferită în fiecare oră, de la 7:00 dimineața până la miezul nopții, variind de la muzică clasică la muzică pop modernă! În fața primăriei, în port sunt sute de terase. La mese sunt norvegieni native îmbrăcați elegant. Nu prea am mai văzut de mult atâta vestimentație elegantă în restaurante. Mi-am adus aminte că în copilăria mea bunicul ori de câte ori mergea la un restaurant se îmbrăca la patru ace! Era un fel de ritual. Azi, se poartă costumul cu șlapi! Da, așa era la o masa un norvegian (cam brunet) de vreo 40 de ani însoțit de o domniță.

Hard Rock Cafe Oslo
(închisă din 2021)

Am trecut de Primărie și am intrat în zona Centrală (Sentrum). Cu clădiri noi și vechi. Cu multă verdeață și alei moderne. Cu sute de magazine. Și cu forfotă. Am ajuns pe bulevardul Karl Johans, înconjurat de un parc superb, plin de flori. Și cu o hărmălaie de Dămăroaia. Muzică, țipete, dughene, fumuri. Este un festival (Oslo Colour Festival). Nu știu dacă are ceva în subsidiar, dar la muzică domină indienii. Hărmălaia este ca în bâlciurile românești. Mâncare, fripturi, jucării… Lipsesc gogoșarii și gogonelele. Și grămezile de pepeni! Dar se mănâncă de zici că e „lăsata secului”, vorba bunicii mele. Pe stânga fac zgomot indienii. Scot chiar fumuri colorate. Pe sub molizi și mesteceni. Pe dreapta bulevardului e un mini-carnaval. Costume tradiționale. Vikinge cu coarne, ucrainence cu costume populare, brazilience cu pene. Și alte nații. Am văzut chiar și câțiva români cu tricolorul. Totul colorat. Multidirecțional. Să fiu sincer cu voi: m-am plictisit îngrozitor! În deal e Palatul regal (Det Kongelige Slott), reședința oficială a regelui Harald al V-lea și a reginei Sonja ai Norvegiei (Știați că regina Sonja e fată de negustor și nu a avut sânge albastru, regal? Știați că regele Harald a vrut să renunțe la coroană pentru ea? (în 1968). Asta da iubire! Numai Adam a renunțat la Rai pentru Eva!). Construit în stil neoclasic și finalizat în 1849, Palatul păzit de garda regală, poate fi vizitat vara de către turiști. Nu am avut timp să vâr un ochi prin-trânsul, că era deja aproape seară. Ca oră. Căci Soarele strălucea sus, sus, sus.

sursa foto AICI

De la Palat am ajuns pe la Gara Centrală (Sentralstadjon) și am putut admira hoteluri prestigioase (Karl Johan, Radison Blu – aici a fost cazat chiar președintele american Bill Clinton, Verdandi, K7, Scandic Go ș.a.), dar și magazine de lux. Am ajuns apoi în cartierul Bjørvika, la renumita Operă din Oslo, un gigant de ciment pe care poți urca cu piciorul până în vârf pe o pantă înclinată la vreo 30 de grade. Forma neregulată a Operei din Oslo a devenit un reper şi nucleu de interes pentru oraş. Acoperişul accesibil şi lobby-urile publice deschise fac din această construcţie un monument social şi sculptural. Structura finalizată în anul 2007, în stil contemporan, acoperită cu granit alb ori marmură de Carrara (19 ha), însumează 1.100 de camere într-o suprafață totală de 49.000 mp. Are 1365 locuri în sala mare, și 200 respectiv 400 de locuri în alte două săli adiacente. News-urile ar zice că e cea mai mare clădire culturală construită în Norvegia de la finalizarea Catedralei Nidaros în jurul anului 1300! Un alt element important a fost construirea unei bariere subacvatice de protecție, cu rolul de a preveni intrarea accidentală a navelor în zona fundației. Opera are 28 de km de piloni de susținere (până la o adâncime de mai bine de 20 m sub nivelul apei). Lângă Operă mai sunt două capodopere arthitecturale: Biblioteca din Viitor (Deichman) modernizată în 2020, și muzeul Munch (dedicat pictorului Edvard Munch, care a pictat celebrul tablou „Țipătul”, în care o femeie își strigă durerea ca din gură de șarpe pe un pod, iar în spatele ei doi tineri îndrăgostiți stau nepăsători la urlet). Colecția Munch este formată din aproape 28.000 de opere de artă și peste 42.000 de obiecte muzeale unice. În 2025, muzeul a înregistrat 775.000 de vizitatori! (spre comparație Peleșul din Sinaia are cca 2000 vizitatori pe zi, deci de 10 ori mai puțin într-un an!). Tot în Bjørvika este situat și podul pietonal Akrobaten, lung de 206 m.

Biblioteca Viitorului Oslo

După vreo 22000 de pași, am ajuns înapoi la parcarea de sub cetate obosiți. Dar încărcați, hrăniți cultural. Omul nu e făcut să se hrănească numai cu pâine… Deși cei mai mulți doar asta înghit!

Spre seară am ajuns la Maria! O femeie de la noi din sat care a plecat în Norvegia de 33 de ani! Și cu care nu mă întâlnisem de vreo 16 ani! „Ce surpriză ca cineva din satul meu mă vizitează acasă în Norvegia!” a strigat entuziasmată. Dacă este surpriză grozavă să te întâlnești cu un prieten din copilărie la celălalt capăt al continentului, atunci cum va fi să te întâlnești cu cei plecați dintre noi pentru totdeauna în veșnicie? Cum va fi să te întâlnești cu Hristos Mântuitorul acolo sus? Ai meditate vreodată la asta? Fie că da, fie că nu, într-o zi vei vedea cu propriii tăi ochi! „Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău”, striga prorocul Amos! Dar înainte deschide-ți urechile și inima. Și lasă-l să intre! Succes. Știai că succesul nu e partea celor mai inteligenți, mai talentați? E partea celor înfometați de el!

(va urma)

Nicolae.Geantă
Oslo Gardemoen-București Otopeni

Șah Mat -de Mihaela Mănescu

"Eu sunt cu negrele!"- am strigat odată

Spre cerul cu reflexe de cristal.

"Adu-Ți pe tablă-mpărăția toată

Și joacă șah cu mine, la egal.

 

Să muți Tu primul, Doamne! Să văd semne!

Să-Ți pipăi Mâna și să simt că ești!

Să ardă-n mine ca un foc de lemne

Prezența Ta din slăvile cerești."

 

Dar Dumnezeu, suflând peste tăblie,

Nebunii Lui în luptă i-a mânat.

Și într-o clipă cât o veșnicie,

L-am auzit șoptind din cer: "Șah-mat!"

 

Un înger alb, uimit de-așa surpriză,

Mă dojenea, râzând după un nor:

"Cu Dumnezeu nu joci tu la remiză...

El e întotdeauna-nvingător!"

 

De-atunci, de când mi-e firea veche-nfrântă,

Nimic nu-mi pare, Doamne, mai frumos

Decât să fiu în oastea Ta cea sfântă

Doar un nebun... Nebun pentru Hristos!

mihaela mănescu

EVANGHELIZARE cu Bethany Chicago Mission pe stadionul Petrolul Ploiești (5 iulie 2025)

Pentru al treilea an consecutiv vom avea la PLOIESTI un eveniment de excepție, în cadrul Turneului Misiunii Betania din Chicago. Vor veni Laura Bretan și corul Bethany United alături de cunoscutul pastor Luigi Mițoi.

Vino și tu alături de noi pe 5 iulie pe stadionul Ilie Oană/Petrolul!

Nu veni singur! Vino cu un prieten! Cu doi, cu zece... Intrarea e liberă! Hai să umplem stadionul pentru Hristos!

Dacă nu poți veni susține-ne în rugăciune!

Fie că vii sau că nu reușești, re-postează acest anunț! Trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni!

Dumnezeu să fie slăvit pentru toate! Iar dvs să fiți binecuvântai de Hristos Mântuitorul lumii!

Alături, în Hristos,

Nicolae.Geantă& Bethany Chicago Mission

Nicolae Geantă în Norvegia

 Săptămâna aceasta voi merge la Oslo. 

Un elev al meu se va boteza împreună cu soția sa... 

Povestea lor o veți afla zilele următoare!

Nickbags

Turneul Misiunii Betania Chicago în România

 

Nicolae Geantă | Dacă ai fii printre vitejii lui David

 

Nicolae Geantă în Belgia

 29-31 mai 2026

Turneul Misiunii Betania Chicago în România. 2026

 

De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt! | Nicolae Geantă și Isvoraș Savu

 

Mirese în stand by – de Nicolae.Geantă

Eu, tolănit pe un fotoliu. Ei, strânși unu-ntr-altul pe-o canapea. 

Eu le vorbesc despre judecătorul stângaci Ehud și tehnicile versate ale evreului care a ucis pe obezul împărat moabit Eglon. Ea stă visătoare cu capul pe pieptul lui. El îi trece pieptăn, degetele lungi prin păr. 

Eu le citesc din Andrei Pleșu despre „frumusețea uitată a vieții”. Ei se strâng de mână și-și privesc verighetele. 

Eu le vorbesc despre biserică. Ei plutesc pe aripile vântului. Pardon ale lui Cupidon. "Nicule, tu ne zidești, dar mie tot la nuntă îmi e gândul!", e replica lui ... 

I-am privit cu mare simpatie. I-am iubit mult. Am văzut în ei nerăbdarea, setea pentru unire, dorința de a-și aparține unul altuia, visul de-a fi un  întreg. Clipele până la marele eveniment li se păreau bile de mercur pe acele de ceasornic...

M-am gândit imediat că Biserica așteaptă o Nuntă. Dar pasiunea? Plăcerea? Dorința de-a-L atinge, de-a-L săruta pe Mire?

Vine Isus! E un adevăr solemn. Însă, e una din marile bucurii pierdute ale Bisericii. Azi, Mirele nu mai e așteptat ca altădată. Venirea Sa nu mai e materializată în predici, în cântări, în eseuri. Timpul actual șterge din inimi aspectul întoarcerii Sale.

Biserica a ațâpit pe scările salonului de nuntă, cu candelele fumegând plictiseală. Lipsesc rugăciunile arzătoare, lipsește dedicarea, setea după Duhul Sfânt, încrederea. Mireasa Cerului s-a îmbarcat de multe ori în avioane greșite, e nemulțumită, nu-și face evaluarea corectă. E neiertătoare (dar ea a fost iertată), nu suportă pe cei ce vin în urmă, din urmă (dar ea a fost suportată). Se ocupă cu probleme mărunte.

Așteptați Mirele? Fie ca îl aștepți sau nu, El va veni! Fie că-L crezi sau nu, Isus se va întoarce! Fie că vrei sau nu, într-o zi își va lua Mireasa... Faci parte din Mireasa Domnului?

Nicolae.Geantă, 2011

Ce-ai face Altfel? - de Nicolae Geantă

Era o sâmbătă dimineața. La Suceava. Oră de breakfast. Nu prea aveam chef să mănânc. Dar la micul dejun, la prietenul meu Mircea Țetel, sosise deja Marius Cruceru. Pastor, profesor. Teolog. Influencer. Erudit. Instrumentist. Suferind. Nu îl văzusem pe MC de ceva ani. Iar de când cu operațiile sale pe cord îi scrisesem numai mesaje. Ne-am bucurat de revedere. Și în timp ce discutam la masă l-am auzit că a spus: „Mai am 2 ani jumătate de trăit! Doctorii mi-au dat 5. Dar a trecut jumătate!” 

Mi-au dat lacrimile... Numai doi ani jumate Doamne? Când a plecat Marius mi-a dat o carte. Ultimul lui volum: „Ce-a face Altfel!”. un volum de învățături scurte. Pentru tineri, pentru familii, pentru păstori. Pentru predicatori. Pentru pierduți. Pentru rătăciți în tranziție. Pentru predicatori. Pentru cei ce iubesc. Pentru cei ce se (mai) ceartă. Pentru muritori. Pentru muribunzi. (Vă îndemn să o lecturați). Pentru oricine vrea să (mai) trăiască frumos. Să o ia iarăși de la capăt...

„M-am hotărât să trăiesc altfel”, spunea pastorul Cruceru. Și la masă. Și în cartea sa. Și în ultimele predici. Decizia sa m-a trăsnit ca un fulger de sus. Ce-aș face eu „altfel?” Pentru că dacă mă decid să „trăiesc altfel” trebuie „să fac lucrurile altfel”! Și atunci ar trebui să... 

Mi-aș acord mai mult timp! Mi-aș purta și mie de grijă! Nu numai Dumnezeu să fie preocupat să mă ocrotească! Mi-aș primeni mai mult sufletul, dar și trupul! Sănătatea nu e apreciată decât când o pierzi.

Nicolae Geantă | Natan și David sau „Cum ridici un om distrus de păcat”!

 

Rroma Workers Network Conference, ediția a V-a, Paltiniș, Sibiu.

 

Nicolae Geantă în Bucovina

 Botoșani - Suceava - Luncușoara - 15-17 mai 2026

Nicolae Geantă - Când Biserica se roagă, Cerul se deschide!