Nicolae Geantă l Evanghelizare la Moara Nouă, Prahova

 

Misiunea Betania Chicago în România, 2026 | Jurnal de misiune | Ziua III, Drobeta Turnu Severin

la rugăciunea de dedicare...

Dacă luni a fost zi liberă pentru grup (și chiar așa seara pastorul Mițoi, Laura, Dan și cîțiva alții au participat la evanghelizarea de la Betezda Ghiroda), marți la ora 10,10 tot grupul a fost pregătit pentru deplasarea la Drobeta Turnu Severin. După ce am ieșit de pe autostradă la Lugoj, am pornit spre 

Caransebeș și Orșova. Un drum extrem de aglomerat, întortocheat, cu foarte multe camioane în trafic. Mulți îl numesc „drumul morții!” Pentru că acidentele sunt foarte frecvente. Deci trebuie atenție sporită. Și AC. Aer condiționat. Afară sunt aproape 39 de grade C.

Orșova este una dintre cele mai vechi așezări din România. Situată la ieșirea Dunării din cel mai mare defileu european (canion) - Cazane, vechea Dierna (construită în anii 200 de romani) are azi sub 9.000 de locuitori. Vechea vatră a orașului a fost inundată în 1970, iar populația a fost strămutată pe un nou amplasament, după construirea hidrocentralei dela Porțile de Fier (2000 MW), care e la 35 kilometri în aval. Odată cu noul lac de acumulare a fost acoperită cu apă și insula Ada Kaleh, care în anii 1960-70 era încă locuită de turci (vreo 700-800). Ani de zile mica cetate Orșova a fost sub unguri, sub turci, sub români. Sub Banat ori sub olteni. Astăzi, populația s-a diminuat cu 30% față de anii 1990. Românii sunt peste 78%, rromii peste 3%, turcii, sârbii sau maghiarii destui de puțini. Religios, Orșova are trei sferturi ortodocși, cca 3,5 % catolici, și câteva sute de penticostali. Biserica Tabor, păstorită de Darius Zaharia are peste 300 de membri. De asemeni, în cei 10 ani de existență, Tabor a deschis încă șase biserici în jur și a preluat altele două. Darius Zaharia, Daniel Perjoc și echipa lor au deschis și două Centre de Reabilitare (pentru oamenii cu dependențe grave), un  centru de fete chiar la Orșova (azi sunt „internate” 12 tinere) și un centru de băieți la Ieșelnița (10 tineri). Tineri participă la un program special, benevol. Dacă părăsesc centrul înainte de reabilitare 100% nu se mai pot întoarce. „Reușita este de 90-90%, a spus Daniel Perjoc, dar nu toți vor să rămână la Orșova. Avem multe cazuri care s-au căsătorit și au rămas cu noi” (prin Centre au trecut aproximativ 100 de persoane). În Orșova este și o biserică mai mica de baptiști, cca 20 de adepți. Tabor este implicată și în municipiul Drobeta Turnu Severin, de aceea seara de la 19,00 evanghelizarea s-a ținut la sala polivalentă „Drobeta”.

Estera Bretan

Am avut un mic popas la Biserica Tabor, pentru masa de prânz, apoi tinerii au alergat spre Polivalenta din Drobeta deoarece aranjarea scenei și a logisticii este cea mai dificilă parte din program. Am trecut cu toți pe la Lacul de acumulare dela Gura Văii, și prin apropierea piciorului podului lui Apolodor din Damasc de la Dr. Tr. Severin (construit între anii 103-105) peste care au trecut trupele romane conduse de traian

 care au cucerit Dacia. Podul măsura 1.135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102). A fost o adevărată capodoperă. Conform scrierii lui Cassius Dio podul avea aproximativ 18 metri înălţime şi 12 lăţime.

Drobeta este unul dintre cele mai vechi orașe de pe teritoriul României. Are mult peste 2000 de ani (arheologii spun că aici s-a descoperit urme ale omului încă de acum 8000 de ani!). Aici a fost primul centru urban ca importanță militară, economică și religioasă din regiunea Olteniei și al treilea centru urban din Dacia, după capitala Sarmizegetusa și Apullum/Alba Iulia. În anul 126 împărat Adrian a ridicat Castrul Drobetei (14.000 de locuitori) la rangul de Municipiu, iar în 193 împăratul Septimius Severus la ridicat la rangul de Colonie. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Colonia Drobetei se extindea pe 60 de hectare și avea o populație de aproximativ 40.000 de locuitori. Împărații romani, chiar și în timpul abandonării Daciei, au continuat să refacă și să întrețină unele cetăți importante de la nord de Dunăre, precum Drobeta. Distrugerea castrului Drobeta e pusă pe seama hunilor, prin secolul V. Așa e și în viață: unii muncesc ani să construiască ceva măreț, alții vin și distrug în câteva ore! Chiar dacă ați pățit asta vreodată, voi să continuați să construiți!

Dan Muncaciu

În prezent Drobeta Turnu Severin are aproape de 100.000 locuitori. Dintre aceștia cca 91% sunt români. Religios 90% sunt ortodocși. Restul de 10% sunt cu religie nedeclarAtă sau puțini, foarte puțini evanghelici. Dacă privim tabloul confesiunilor, tot județul Mehedinți are cca 4000 de evanghelici. Drobeta Turnu Severin însă este un oraș arid în această privință. Are câteva sute de „pocăiți”. Deci trebuie mai multă implicare. Rugăciune. Răbdare. Succesul nu vine fără efort. Cine se „bagă”? Pavel spunea odată romanilor (și în zilele noastre românilor): „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (Romani 10:14-15).

Am ajuns la Sala Polivalentă Drobeta pe la ora 16,00. Băieții de la logistică erau deja de ore bune la montaj. Sala era o sauna uriașă! Vreo 42 grade C. Afară erau numai 36. Ventilația nu mergea. Cineva însă a pornit-o. „De 12 ani nu a pornit-o nimeni niciodată”, mi-a spus paznicul. „Nici nu credeam că mai merge!” E drept că aerul de la ventilație nu a făcut față. Dar mai bine ceva decât nimic. „Sincer, nu știa nimeni de unde să-I dea drumul!!!”, a mai mărturisit olteanul. „Uite așa fac și unii cu Dumnezeu dom'le. El e prezent, există, dar nu Îl folosesc! Și sincer să fiu, sunt unii care nici nu mai știu de unde să-l pornească!” Da, pentru unii Dumnezeu nu a mai fost „folosit” de ani de zile. Ori niciodată. Asta e marea tragedie a omului. Să ai Dumnezeu Atotputernic și să nu-L folosești! La Drobeta aceasta e cheia tuturor răspunsurilor: Dumnezeu trebuie (re)pornit! Tocmai de aceea am ajuns peste 120 de inși acolo! Din nefericire cei ce au venit în sala de 1800 de locuri nu au fost de 4 ori mai mulți decât noi! (peste 60 de copii au avut program separat). Îmbucurător a fost că la eveniment a venit și primarul Drobetei. Domnul Marius Creciu care a avut o scurtă alocuțiune în care a amintit că orașul e cosmopolit și că la 1900 românii de aici erau cam 50%. „Primăria și Biserica, a spus primarul Creciu, au roluri diferite, dar scopul este acela: fericirea oamenilor!” Domnul să îl audă! Iar primăriile asta să facă: oameni fericiți. Dar în realitate…

lacrimile pocăinței

După momentul deschiderii dela ora 19,00 în sală temperatura a crescut! Aproape toată mulțimea era transpirată, cu hainele ude! Cooler-ele de aer nu făcea față decât puțin pe scenă. Totuși toți cântăreții au fost grozavi! Au cântat înălțător ca de fiecare dată. Imnurile slavei trebuie cântate cu aceeași pasiune indiferent de condiții! Și sincer, pot fi condiții mult mai rele. Dacă ne gândim numai la Traian Dorz și Nicolae Moldoveanu în ce condiții au slăvit pe Dumnezeu (în temnițele comuniste pentru cine nu știe)! „Numele Lui Dumnezeu este mare!”, a fost una dintre imnuri ce a zguduit sala de praf! De Praful din inimi!

Pastorul Luigi Mițoi a predicat despre regele Felix. Un evreu care l-a interogat pe Apostolul Pavel. Pavel în lanțuri și regele în haine lejere. În realitate Pavel era dezlegat iar Felix în lanțuri. În lanțurile păcatului. Știai că acestea sunt cele mai grele lanțuri? Felix nu a fost un persecutor, nici disprețuitor. A ascultat Evanghelia. A apreciat Evanghelia. Dar a amânat pocăința deși asta și-a propus când l-a chemat pe Pavel la audieri!. „Nu doar împotrivirea este modul de a-L respinge pe Hristos, ci și amânarea”, a mai spus pastorul Mițoi. Acesta a avut în timpul predici câteva idei profunde la care trebuie să medităm fiecare dintre noi: „Disponibilitatea intelectuală poate fi maximă, iar cea spirituală deloc; amânarea pocăinței e cea mai subtilă respingere a omului; orice amânare găsește o scuză” etc.

„De ce oamenii amână întoarcerea la Dumnezeu?”, a întrebat pastorul Betaniei? Chiar așa, oare de ce? Unii spun că nu este timpul potrivit. Dar a aștepta momentul ideal este și cea mai mare metodă de a amâna. Alții spun că mâine va fi mai ușor. Dar asta e iluzie. Poti garanta că mai trăiești până mâine? „Amânarea e costul binelui”, spunea pastorul Mițoi. Știai că binele e scump? Răul e ieftin! Fugi de lucrurile ieftine!

Amânarea (sau procrastinarea) este tendința de a amâna constant sarcinile importante în favoarea unor activități mai ușoare sau mai atractive. Nu este o simplă lipsă de timp sau de organizare, ci mai degrabă o problemă de gestionare. Lucrurile importante nu trebuie amânate. Știi care e cel mai important lucru de sub soare? Să te împaci cu Dumnezeu! Nu amâna! Dacă ai căzut în apă și nu știi să înoți mai amâni până mâine? Tot așa e și cu viața creștină: azi trebuie începi să te schimbi! Nu te împietri ca Felix. Nu confunda cunoașterea cu transformarea! Cui ar folosi să știe totul fără să aplice nimic?

plâns de bucurie!

„Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?”, spunea Domnul Isus. Cunoști pe cineva care și-a pierdut sufletul? Tu îl ai salvat? Nu amâna! Nu poți cumpăra zile! Nici har! Într-o zi poate fi târziu! „Pericolul se ascunde după amânare”, spunea Titus Livius.

Felix a avut acces la Adevăr, a acceptat că este necesar, dar nu și-a finalizat intenția niciodată! Știai că amânarea este actul de deces al unei hotărâri bune?

După chemarea la pocăință, în fața scenei au venit 38 de persoane să își dedice viața pentru Hristos. Poveștilor lor ne-au impresionat. Viața are multe coborâșuri! Și multe dureri! Am înțeles a nu știu câte „mia oară” că oamenii au nevoie de primordial de Dumnezeu apoi de orice alte lucruri! Dacă asta e situația din teren de ce ei aleg primordial altă soluție?

După finalizarea evenimentului cca o oră o parte din mulțime a rămas la consiliere și mai ales rugăciuni, timp între care a avut loc „deconstruct & load equipment”. Apoi convoiul de mașini și autocare au alergat prin noapte spre capitala Olteniei, Craiova! Multe camioane, curbe și chiar o parte de carosabil destul de prost! Plus multă oboseală. Dar Mâna Domnului a fost bună cu noi! Astfel că a ajuns teferi la hotel târziu după miezul nopții! Abia după ora 2,00 s-a instalat total liniștea!

Nicolae.Geantă & Bethany Chicago Mission
 Drobeta Turnu Severin, 1 iulie 2026

Nicolae Geantă - Hoții Bucuriei

 

Misiunea Betania Chicago în România, 2026 | Jurnal de misiune | Ziua III, Lugoj

tribuna plină la 38 grade C!

Ziua III de turneu. E duminică. Și e caniculă. Aerul din Sahara a ajuns și peste România. 38,5 grade C (100 F) în Timișoara. Dar dacă e duminică atunci toate drumurile duc la Biserică. Ori la caritate. Prin urmare dimineața s-au alcătuit mai multe grupuri mici. Cristi și David s-au dus cu un grup să ajute săracii. După „a iubi”, „a ajuta” e cel mai frumos verb din lume!  Cosmin cu alt grup au mers la biserică înapoi la Reșița. Pastorul Luigi s mers la Betleem Arad. Iar Nick, Gabi Buzguța și pastorul Dorian Forgaciu au fost la Speranța Timișoara. „Dragostea de frați” se materializează prin vizite. O vizită a unui pastor e refresh pentru biserică! Dar și pentru el!

După amiază autocarele au pornit spre Lugoj. Le aștepta pastorul Cadmiel Paveloni la Biserica Filadelia. Cu mâncare. Nu-i ușor pentru femeile unei biserici să pregătească 150 de porții de hrană. Dar nici un munte de netrecut. Tu de când nu ai mai trăit emoția întâmpinării unui grup uriaș de musafiri? Ospitalitatea se vede când așezi străinul la masă. Românii suntem proverbiali aici! Așa să rămânem!

Lugojul este un oraș cochet, mic, cu clădiri arhitecturale deosebite. Pe străzile sale (cam prost amenajate) poți vedea un patrimoniu edilitar ridicat în stil baroc, neolasic, neogotic, maur, ecletic, art nouveau sau comtemporan (Ăsta ultimul e drept, simplu, fără brizbriuri, neartistic. Urât! Nu ai ce să admire!). Urbea are o istorie veche. Zbuciumată. Unii zic că ar data din Neolitic. Dar atestarea documentară e decât din anii 1200 spre final. (Alții spun că e atestat documentar în anul 1334, conform unor dijme papale). Dar ce contează că ar avea 10.000 sau 1.000 de ani dacă ar fi numai ruine? Nu vârsta, ci viața contează! Vorba proverbului: „Mai mult face un câine viu decât un leu mort!”(Eclesiastul 9:4).

Gata la ora de start! 6 PM

Înainte de anul 1300 Lugoj a fost o cetate puternică. Avea o formă pătrată, zidită din piatră, spre răsărit, și un pod care se ridica. Deci o cetate întărită. Rezistentă la invazii. Mai ales ale islamului. Islamici care erau net superiori numeric. Știați că turcii au cucerit Lugojul mai greu decât Constantinopolul? Pentru că extrem de greu au cedat! De la lugojeni, noi Biserica, învățăm două lecții: să opunem rezistență invaziei păgâne chiar dacă suntem numeric inferiori; nu mărimea ne face invulnerabili, ci înțelepciunea! Cine n-are un înțelept să-l cumpere! Totuși după vreo 500 de ani lugojenii au căzut (sub turci). Tot așa, Vrăjmașul umanității, diavolul cel spurcat, e extrem de persistent. Atacă și atunci când nu te mai așteptai. Fiți treji și vegheati! (1 Petru 5:8) Interesant este că la 1600, pe când cu Unirea Principatelor Române, pe la Lugoj a trecut și Mihai Viteazul! Din nefercire, puțin mai târziu, unificatorul a fost trădat și ucis (Turda, 9 august 1601). Trădarea e meserie veche. Diavolească. N-o gusta niciodată în haine de protagonist al ei!

Tot la Lugoj au avut loc și alte mari evenimente notabile precum războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja (1514), și a doua Adunare Națională a românilor din Banat (1948) avându-l protagonist pe intelectualul Eftimie Murgu (pe atunci parlamentar în Duna Maghiară dela Budapesta), dar și o Adunare Națională la 20 decembrie 1918 (la 3 săptămâni după Marea Unire a României). De asemeni, Lugojul, care este al doilea oraș ca mărime din Banat, este totodată al doilea oraș liber de comunism din România (1989).

Se mai spune despre acest oraș că este „centru de dezvoltare al învățământului românesc”. Pentru că aici s-a deschis prima școală românească din vestul țării noastre (1770). Azi, deși oraș mic, Lugoj este și centru universitar (Universitatea Europeană „Drăgan”, cu profile economic și juridic). Inedit e și faptul că la 1876 se construiește calea ferată spre Caransebeș (odată cu cea de pe Valea Prahovei, printre primele în România), dar și că aici ar fi trăit și renumitul inventator Traian Vuia (în 1892, a absolvit Liceul Romano-Catolic din Lugoj cu calificativul „eminent”).

pastorul Luigi Mițoi între oameni

Probabil economic orășelul de pe Timiș stă bine, având peste 1700 de companii. Cele mai de impact sunt de departe Villeroy & Bod (ceramică), Rieker (încălțăminte), Autoliv (piese auto), etc.

În anul 1930 Lugojul avea 24.000 locuitori, iar astăzi ar avea vreo 43.000. Interesant este că a crescut numeric în ultimii ani, în timp ce 99% din orașele României descresc! Dacă aum 100 de ani avea vreo 10.000 de români, 6.000 de germani, 5.400 de unguri, 1.400 de evrei și chair un grup mare de cehi și slovaci, în zilele noastre, etnic Lugojul are mai puțin pluralism (75% români, 3,83% maghiari, 1,64% rromi, 1% germani).

Religios, orașul de pe Timiș e alcătuit preponderant din ortodocși (84%), alături de romano-catolici (6,7%), penticostali (5%), baptiști (2,5%) etc. Interesant e că 18% nu și-au declarat religia! Oare cine e de vină pentru asta? Biserica, recenzorii, locuitorul naiv? Numercicește, lugojenii au vreo 3.000 de creștini evanghelici (în cele 5 biserici baptiste, 5 biserici penticostale, una carismatică și una creștină după Evanghelie. Cea mai vehe este Biserica Baptistă „Harul”, care s-a înființat în anul 1910.) Evreii din Lugoj, care în anul 1.900 erau peste 1.600 persoane, astăzi au mai rămas vreo 20. Deși au păstrat Sinagoga - construită în anul 1843, (știați că sinagogile nu se vând niciodată chiar dacă în localitatea respectivă nu mai există nici măcar un singur adept al mozaismului?), evreii au vândut vechea școală din apropiere, pe ruinele căruia s-a ridicat școala „Harul”. Baptistă.

Datorită caniculei ora de start a fost amânată. La stadion se va începe la 19,00. „Mă tem că din cauza căldurii oamenii nu vor veni!”, mi-a spus un pastor local. Paradoxal, pe la 17,00 încep grupuri de credincioși să apară la arenă. Pe o arșiță de încă 38 de grade! Ca-n Houston! Cadmiel și Speranța au cumpărat 3.000 de sticle de apă și le-au pus în câteva frigidere uriașe. Numai de nu s-ar strica ușile! Căci se deschid la fiecare 20 de secunde. Apa e elementul vital al vieții. Întreținătorul ei. Pământul e singura planetă ce dispune de ea. Celelalte planete sunt uscate. Fierbinți ori reci. Dar uscate. Uscăciunea înseamnă moarte. Urât. Spiritual, Biblia, care e Cuvântul lui Dumnezeu este „apă pentru suflet”. Fără Evanghelie sufletele sunt veștede. Aride ca deșertul Atacama! (Chile, cel mai uscat desert din lume!). Nu fugiți de Biblie! Veți avea inima ca Arizona. Uscată și cu… țepi!

grupul de copii la program

La ora 19,00 a venit puțin mai mult umbra peste stadion dar temperatura nu dorește să scadă sub 33 de grade C. Zilele acestea s-au înregistrat noi recorduri de căldură în România. Iar noi am fost fix în focarul arșiței! Totuși Dan Muncaciu și corul Bethany United au început programul. Dvs ați cântat vreodată laude Domnului cu ochii în soare, în arșiță? Și mai ales să o faceți profesionist? Iată că Bethany a reușit. Au cântat impecabil: Alina, Grace, Cris și Jacey (Voi cânta bunătatea Ta), Laura, Estera, Dan, Deborah, Jacobey, Becky (Tu ești Doamne sau Nu-i har mai mare), Laura Bretan (O crește-mi iubirea), Gabi Buzguța (Nu ești singur). (E numai o parte de repertoriu). După un scurt fimuleț devoțional, Ștefan Lozneanu a făcut introducerea pastorului Luigi Mițoi, care la Lugoj a vorbit publicului (peste 1.700 de persoane, destui de mulți stând în picioare, în soare) despre „Bogatul căruia i-a rodit țarina”. (În timpul predicii Andreea & echipa de Kids au avut program separat - cu 230 de copii, pe un teren mic de antrenament, care au primit ceva dulciuri și Biblii pe înțelesul lor! De asemeni, Dumitru Mutul și echipa de rugăciune au „mijlocit” permanent într-o sală).

„Succesul e uneori mai periculos ca eșecul”, a spus în introducere pastorul din Chicago, și a argumentat că uneori eat e ține departe de Dumnezeu. Nu e greșit să fii bogat, e greșit să nu știi să rămâi lângă Domnul. Identitatea umană nu stă în „hambare pline”, ci în asemănarea cu Hristos. Este mai important să fii decât să ai! Dacă ar fi să privim în noi constatăm că atunci când o ducem bine, în prosperitate, nu mai avem nevoie de Dumnezeu. De ce? Pentru că ne credem noi mici dumnezei! Devenim egolatrii! Dar cel neavut? Știe că totul atârnă de Domnul și îndurarea Sa.

pastorii și rugăciunea pentru bolnavi

„Bogatul îți făcea planuri fără Dumnezeu. Pentru acesta Dumnezeu nu exista!”, este o altă idea a pstorului Mițoi, care a mai precizat că „omul era extrem de calculate în bussines, dar deloc calculat în suflet”. Și chiar batjocoritor am putea spune: „Mânâncă suflete și bea” a strigat bogătanul din pildă. Întreb eu: oare sufletul manâncă? Dar pentru afaceristul cu grâne din Scripturi, cât și pentru noi ei cotidieni, stomacul e mai mare ca sufletul! De fapt confundaa sufletul cu stomacul! Atenție: nu lăsa să-ți iasă în evidență mai mult burta decât bunătatea! Și încă ceva de reținut: „Sufletul nu mănâncă nici cârnați, nici ciocolată!” Ci dumnezeire! Sufletul comunică, mănâncă cu Dumnezeu! Asta e „foamea” lui. Tu îi oferi „hrană” zilnic? Sau dacă te întreb: „Stomac ai, dar suflet?”, ce ai răspunde? Cred că ști ce a spus Dumnezeu bogatului (cee ace sper să nu auzim niciunul dintre noi!): „Nebunule! Chiar în noaptea asta îți voi lua sufletul!” Știai că sufletul nu îți aparține? Că e proprietatea lui Dumnezeu în om? Că într-o zi o să-l dai înapoi? Fie că vrei sau nu… „Spune-i lui Dumnezeu că nu vrei să-I dai sufletul!”, a subliniat provocator leaderul Betaniei.

Dumnezeu i-a spus bogatului „nebunule” nu „omule”! Nu i-a spus „fiule!” Pentru că cea mai mare nebunie este să îți pierzi sufletul și să îți păstrezi averea! Și acum aș dori să vă întreb: „Ați văzut pe cineva care a plecat „dincolo” cu averea? Când s-a descoperit mormintele faraonilor imensele bogății erau intacte. Dar sufletele lor nicăieri…

rugăciunea e aripa lui Isus

Pastorul Luigi a încheiat provocator (nu numai la stadion e valabil ce a afirmat): „Crezi că se va schimba ceva în viața ta? Ce? Crezi că ai vrea să te ocupi puțin de suflet?” După ce a încheiat cu îndemnul: „Cred că nu v-am spus tot dar vă chem să reacționați!”, pe iarba gazonului au început să coboare bărbați și femei, tineri si bătrâni. Înlăcrimați. Plini de regrete. Tabita Morar – dintre consilieri noștrii, a spus că „au venit 38 de oameni înaintea Domnului”, cu dorința de a-L urma. Pătorii și echipa de consiliere ne-am rugat și am stat de vorbă cu ei! Doamne câte povești de durere au oamenii! Ooo, dacă le-am cunoaște pe toate! Atunci nu am mai fi cum suntem! Am vorbit cu o tânără de 30 de ani care se deplasează mai mult cu căruciorul, cu o familie ce avea un copil despre care medicii au spus că va muri dacă se va naște, cu un bărbat solid care era plin de recidive… Cu o femeie singură și mulți copiii care nu avea de niiunele… Ar trebui să scriu pagini întregi despre ei! „Mulțumim Doamne că Tu ții minte toate problemele omenirii, că eu dacă ar trebui să le știu, creierul meu ar crăpa!”, mi-a fost rugăciunea după ce am plecat de la stadion!

Dragilor, bogatul din pildă a plecat fără hambare! A plecat și a stat în fața lui Dumnezeu singur! În fața Acelui care nu se rugase, nu îngenuchiase, nu îl căuase niciodată! Dumnezeu vine! Indubitabil! Într-o zi te vei întlni cu El! De aceea fii înțelept ca proorocul Amos: Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău (Amos 4:12). Știți ce mă doare? Că cei mai mulți nu se pregătesc precum Amos, ci ca Bogatul…  

După toată harababura cu demontat Logistica, târziu, chiar destul de târziu pentru a mai face asta, grupul a mers din nou la Biserica Spernța care a pregătit o Cină! Mulțimim Cadmiel Paveloni și „bucătarilor” săi pentru bucate! Mulțumim pentru „Leveșe” (supă de tăiței)! Și pentru prăjiturile deosebite!

Nicolae.Geantă & Misiunea Betania Chicago

Lugoj, 28 iunie 2026

Misiunea Betania Chicago în România, 2026 | Jurnal de misiune | Ziua I, Reșița.

Evanghelizare Reșița

Vineri 26 iunie 2026. Prima zi a Turneului Misiunii Bethany Chicago în România. Un grup de aproape 130 de persoane am pornit dela hotel Rivo din Timișoara spre capitala Caraș-Severinului. Două autocare (88 persoane) și mai multe microbuze și autoturisme (38 persoane). Între ultimii trecem și două VAN-ri care au plecat de dimineață în lucrarea de caritate. Creștinii asta au împărțit de când e lumea: Biblie și pâine. Biblic citim că „omul nu trăiește numai cu pâine”. „Ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu!” Dacă la stomac românii stau bine, la inimă mai e muuult, mult de lucrat.

La ora prânzului în Timișoara erau 36 de grade C. Pe americănește 97 F degree. La Reșița erau doar 34 C (93 F). Masa de prânz s-a servit la Biserica Izvorul Vieții din Reșița. Unde pastor e Ciprian Bârsan. Care s-a mobilizat exemplar. Reșița e și orașul de baștină al pastorului Cosmin Cnejevici dela Bethany Chicago. Unul dintre motive ca turneul să înceapă de aici...

Despre Reșița putem să spunem că a avut un trecut măreț. Prezentul e slab. Le dorim ca „la trecutu-i mare, mare viitor!”, vorba lui Eminescu. Ca oraș, Reșița are numai 101 ani. Ca așezare e atestată documentar la 1673. Adică are peste 350 de ani. Inițial, în depresiunea dintre Munții Semenic și Dognecea, pe Valea Bârzavei, au locuit români, apoi au venit atrași de centrul metalurgic de aici: austrieci, unguri, nemți ori cehi. Maximum de populație l-a avut în 1992 (peste 95.000 locuitori), după care a scăzut treptat (cca 74.000 în prezent). Dacă îi cutreieri străzile și cartierele vei rămâne surprins: multe fabrici distruse. Foarte multe! Munți de ruginituri! Dar și case vechi. Iar străzile? Destul de denivelate. Sparte. 

Locomotiva nr. 1 Resicza

Am spus că a avut un trecut măreț. Acum 250 de ani (3 iulie 1771) la Reșița se deschidea un centru metalurgic. Cel mai vechi punct industrial din Europa Centrală și de Est, și cel mai important de pe continent! Era vremea când în Middle England începea Revoluția Industrială. Însă acolo era cu mașini de egrenat (războaie de țesut). La noi cu metalurgie! Această industrie a determinat ca aici (după vreo 50 de ani de la invenția lor), să se construiasă locomotive! Cu aburi. Pe cărbuni. Reșița devine după 1872 primul producător de locomotive din Europa central-estică! (locomotiva Resicza). E drept, foloseau ecartament îngust (958 cm, astăzi 1435 mm). În interbelic, sub patronajul domnului Malaxa (un industriaș celebru, un fel de Henry Ford al Românilor), fabrica construia 6 tipuri de locomotive. Merită spus că Reșița a construit peste 1000 de locomotive numai în interbelic (fabrica are un total de 1461 locomotive în toată istoria sa). Desigur că în 2026 uzina de locomotive e „oale și ulcele”. Tradus: fpăcută praf! Iar 98% dintre locomotive sunt casate. Totuși, 14 locomotive vechi, din care 12 românești (una de la Viena și alta din Kassel), sunt expuse în Parcul în aer liber din Tiraj, undeva spre centrul urbei (Perla Muzeului este locomotiva Resicza, 11 tone, 4,5 m lungime). Locomotivele, care au fost simbolul orașului, astăzi sunt expuse chiar pe stema reșițeană.

Fabrica de locomotive Reșița, foto din 1917

Mai adăugăm că Reșița a fost leagănul industriei grele și al doilea centru siderurgic românesc. Pe lângă oțelărie și locomotive, aici s-au construit și grinzile metalice din care s-a ridicat turnul Eiffel din Paris (1887-1889), care la cei 320 m ai săi a fost acoperișul lumii pentru o vreme! Și tot la Reșița mai întâlnim Casa Neff I – o fostă baie publică (antică?), o casă Necropolă Medievală (sec. XIV-XV) ori o... sinagogă! Ultima proiectată în anul 1878 și finalizată în 1880. Sinagoga este din nou inaugurată în 1907, iar în 1930 când în urbe locuiau peste 300 de evrei, era foarte activă! Astăzi însă are puțin peste 50 de membri.

Și pentru că a venit vorba de etnii, în prezent în Reșița locuiesc pe lângă români (76%), maghiari, rromi, germani etc. Care alcătuiesc un oraș de 75.000 locuitori, cu 20.000 mai puin ca la Reoluție. Restul au luat calea străinătății. Așa protesteză românii față de țara lor: o părăsesc! Mă gândeam eu așa, „dacă românii părăsesc România motivând că „dincolo” câștigă o pâine mai bună, de ce părăsesc Pâinea Vieții, pe Dumnezeu, pentru una care satură doar câteva ore?” (Asta o fac și cei plecați și cei rămași). Poate că pun mai mult preț pe stomac decât pe suflet? Eo ipoteză... Și pentru că veni vorba de spiritualitate, la Reșița 68% din populație sunt adepții ortodoxiei, 4,75 % sunt catolici, peste 2 % penticostali, cca 2 % baptiști... Poate statisticile ar arăta altfel, dar vreo 20% din populație nu și-a declarat religia! Fără religie. Nu cred în asemenea procent. Nu cred că sunt atăți români fără biserică! Sau poate că cei ce au recenzzat populația au făcut-o intenționat ca România să nu mai dea pe hârtie cea mai religioasă țară din UE?

Trebuie menționat că în Reșița sunt trei biserici penticostale: Cezareea (din interbelic), Izvorul Vieții (după Revoluție) și Adonai. Iar baptișii au două biserii: Nr. 1 și Betel.

La ora 16,00 (4 PM), pe stadionul Mircea Chivu, Cătălin și echipa sa de „româno-italieni” erau frânți. Au montat scena și kilometri de cabluri. Sami Dorobanțu și echipa de filmare încă munceau tensionați. La o evanghelizare mare sunetul înseamnă jumătate din succes. Căldura moleșește. Chiar și la umbră. La 17,00 încep să apară participanții la eveniment. Grupuri, grupulețe... Am constatat că mai devreme vin bătrânii. Tinerii vin pe ultimii metrii. La ei timpul se scurge mai rapid! La bătrăni timpul e timp. Scena e amplasată  cu fața spre tribuna II-a. Deoarece e urcată pe un versant al Munților Dognecea. Tăiată în stâncă. Deasupra e o pădure. Și pădurea ține umbră. Stadionul Mircea Chivu (după numele tatălui lui Cristi Chivu, unul din cei mai mari forbaliști ai României, chiar căpitanul naționalei pentru o vreme) a sărbătorit luna trecută Centenarul. 100 de ani (25 mai 1926). Este unul dintre cele mai vechi stadioane din România. Aici Reșița a câștigat un campionat național (1931). Însă azi e doar în divizia secundă. Dacă înainte avea 12.500 de locuri, după modernizare (ultimii 10 ani) a ajuns la numai 8.000. Destul de încăpător pentru un eveniment evanghelitic în aer liber.

La 18,00 (6 PM), ora de start, în tribune erau peste 1500 de persoane. Probabil ar fi participat mai mulți, dar concomitent se desfășurau în centru zilele orașului. Și lumea a zburdat într-acolo! Cărările late sunt totdeauna ticsite cu oameni. De-a valma. Dar pe Cărarea Îngustă se merge în șir indian! Totuși, la debut sonorizarea ne joacă feste. Cine zice că „tehnlaghia” nu are rateuri? Oricât de digitalizați am fi tot nu suntem perfecți! Perfecțiunea o are numai Unul Singur! Isus Hristos. Restul, o trăim alternativ. Chiar și roboții se strică! Oare de ce uneori nu ne dăm seama că trăim eronat?

primul pas spre schimbare...

Deschiderea a făcut-o pastorul local Ciprian Bârsan, apoi au cântat Bechy, Josh, Julia și Jenifer, Dan Mucaciu, Estera și Laura Bretan, dar și... tofleanl Vasile Oprea venit dela Rugul Aprins Brașov. După cântările lui Gabi Buzguța a urcat în scenă Cosmin Cnejevici, pastor la Bethany Chicago, originar reșițean, care a avut un mic discurs al nostalgiei. În urmă la amvom a venit pastorul Luigi Mițoi, liderul Misiunii Bethany Chicago. După ce a motivat alegerea moto-ului turneului „De ce acum?” (vom detalia în alt juranal), pastorul născut pe tărâmuri giurgiuvene, a predicat despre „pilda bogatului nemilostiv și a lui Lazăr” (Luca 16) în trei puncte: Indiferența omului, viața nu se termină la mormânt, alegerile oamenilor au consecințe! El a spus că dacă citim Scriptura vom constata că „Dumnezeu l-a făcut cu mâna numai pe Adam!” Dar oceanele, stelele, elefanții, sau munții au fost creați prin rostirea de cuvinte! De aceea omul e „bolta creațiunii”. Și evident cel mai prețios și cel mai iubit. Poate că ar trebui să ne punem întrebarea dacă și noi îl iubim pe Creatorul nostru.  Nu-i suficient să credem că există Dumnezeu ca să afirmăm că există Dumnezeu, trebuie și iubit. Iubirea se dovedește prin ascultare de El. Când iubești o persoană nu stai indiferent față de ea. Când iubești pe cineva nu mai scapă de tine! „Pentru bogat, problema care l-a distrus n-a fost bogăția! Ci inima! Atitudinea”, a mai spus pastorul Mițoi, ceea ce ne detrmină să analizăm atitudinea noastră față de Hristos! E bună, sau rea? Întreb numai...

Pastori și consilieri la rugăciune

În predică s-a mai amintit „poporului” despre faptul că în ciuda grijii și dietelor totdeauna murim. Nu putem evita moartea. Și dacă nu putem evita „sfârșitul trupului”, de ce credem că am putea evita „judecata sufletului”? Unii credem că putem negocia veșnicia după moarte. Raiul. Dar nimeni nu poate ajunge într-un loc pentru care nu s-a pregătit. „Ajungi acolo unde ți-ai pregătit să ajungi!” „Oamenii când se pocăiesc îi cer scuze lui Dumnezeu, dar cei ce n-o fac îi bagă de vină!”, este una dintre realitățile zguduitoare ale nerecunoștinței umane! „Când ne-am născut ne trezim aici (fără voia noastră), când vom muri ne vom trezi dincolo!”, a fost una dintre frazele de încheiere ale predici, apoi zeci de oameni au coborât din tribună pe gazon pentru rugăciune. 35 de persoane au mărturisit public că vor să își dedice viața Mântuitorului Isus.

Tot timpul rugăciunii echipa de rugaciune a stăruit înaintea Domnului pentru har proapăt și mânuire pe stadion! Și da, s-a cunoscut!

    Bătrânețe, haine grele!

Echipa de păstori am stat cca o oră ascultând poveștile mulțimii. Fiecare om are un roman de povestit. Oamenii au boli, au necazuri, au neajunsuri, au vicii, au nemulțumiri ori frustrări. A trăi înseamnă să treci uneori prin sită. Uneori ni se pare că Dumnezeu ne zmulge să ne arunce. Dar o face să ne resădească! Și când sunt replantați în inima oamenilor încolțește Dumnezeu. Printre alții, am stat de vorbă cu un bărbat cu... gaură în gât! Se chinuia să vorbească. Mi-a spus că are încă „vicii la care nu poate renunța!” „Nu ești singurul... Tu nu poți, dar El poate. Trebuie numai să-L lași să te ajute”. Omul nu se poate salva singur Dacă era așa n-ar mai fi murit la Gogota Hristos!. Fiecare dintre cei veniți la rugăciune au primit o Biblie și o carte („De ce acum?”, de Luigi Mițoi). Biblia e cartea de căpătâi a oricărui muritor. E busola pentru veșnicie. Paradoxal, unii și-ar dori să o răsfoiască. Iar cei ce o au o țin prăfuită pe noptieră! Păcatul se combate numai cu Bilia deschisă. Și trăită!

Am văzut oameni plângând. Păcatul doare. Iar eliberarea de el aduce lacrimi. Plângi oricât de masiv ai fi, orict de titrat ai ajunge. Plângi fără rușine. Chiar așa, e o rușine când cineva își regretă păcatele? Tu... ai făcut-o?

Misiunea pentru copii

Am uitat să vă spunem că la programul dedicat copiilor au participat fix 115 prunci. Andreea Șerban și echipa dela Kids Chicago, alături de Daniel Neagoe din Deva, au avut un program încântăror, picii ascultând Evanghelia pe înțelesul lor. Atenție: faceți Evanghelia plăcută copiilor dvs. Când vor fi mari ei vor predica un Dumnezeu atrăgător! Dumnezeu e magnet, nu arici! Arătați asta tuturor!

La ora 22 încă eram pe stadion. Care devenise furnicar. Ca să montezi/demontezi toată logistica e un har. Dar și o jertfă. Nu există suces fără jertă! Asta am învățat de la  Domnul Isus, slăvit să fie Numele Lui în veci!

După masa de seară, oferită de Biserica pastorului Ciprian Bârsan, autocarele s-au pornit din nou spre Timișoara. Microbuzele de la caritate au fugit primele! Când ești obosit nici de mâncare nu mai ai poftă! Pastorul Luigi a rămas în Reșița deoarece a doua zi a avut o Conferință cu slujitorii din zonă! Iar eu, după ce am vizitat pe Beni și Claudia și am mâncat o supă nu am mai putut să conduc! Condusesem opt ore înainte de a ajunge la stadion. Ne epuizăm ades. Am spus mai sus că și „roboții cad” uneori. Noi oamenii obosim. „Dar nu cădem de oboseală” zice Sfântul Apostol Pavel. „…Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi” (2 Corinteni 4:16)

Nicolae.Geantă & Bethany Mission Chicago
Reșița, iunie 2026

 

Misiunea Bethany Chicago la Lugoj | 28 iunie 2026

 faceți click pe foto sau pe link

https://www.youtube.com/live/vSJ2HtJaygA?si=lS9MsEiMT6QBQgZ6

Misiunea Bethany Chicago la Timișoara | 27 iunie 2026

cliick pe foto sau link

 https://www.youtube.com/live/tc-i-Ycz9Ts?si=0_FFiUkxXi2huySh

Misiunea Bethany Chicago la Reșița | 26 iunie 2026

             

     https://www.youtube.com/live/Nr6vpxA0eaI?is=4MYFZC9wCJA1n1Qk

Granzii cei mici – de Nicolae Geantă

Pentru microbiști vara asta noaptea e zi. Pentru că e World Cup. Cupa Mondială la fotbal. Nu (prea) mă uit la meciuri. Nu că aș săvârși vreun păcat. (Uneori facem gafe mult mai mari fără să ne uităm la fotbal). Nu mă uit pentru că nu-mi place fotbalul. Nu (prea) mă uit căci nu am timp!

Anul acesta la Cupa Mondială, pe lângă golurile lui Messi și Ronaldo, pe lângă talentul lui Mbappe ori Salah, pe lângă jonglerii Japoniei și mannshaftul german, decizii controversate ale VAR, sărbători nebunești și lacrimi, există ceva la care nu ne puteam aștepta să vedem: fotbaliști care își exprimă cu mândrie credința creștină!

Întâmplător sau nu, zilele trecute am văzut un reels, un filmuleț scurt, cu echipa Curaçao. (Insula aceea mică, din Caraibe, cu o populație mai puțină decât Aradul, care are cea mai mică națiune ce a participat vreodată la un campionat mondial!) Un reels care m-a uimit. Întotdeauna înainte de meci fotbaliștii

„The Blue Wave” (Valul Albastru, cum e poreclită naționala insulară) fac un cerc mare și… se roagă! Toți fotbaliștii se roagă! Apoi cântă, aducând glorie Mântuitorului lumii  Isus Hristos! Nu doar fotbaliștii se roagă, ci și tot staff-ul se roagă! Interesant este că după meciul cu Germania, „piticii” din Caraibe au determinat și pe unii din „granzii” Europei să se închine cu ei în plin stadion!

La „Mondial” nu numai echipa Curaçao mulțumește Domnului pe stadion după meci (chiar și când au pierdut!). Ci și echipa Ghanei. Iar aceștia au adus la rugăciune și jucătorii Angliei! Da, rugăciunea e un virus care se ia. Întrebarea este: cine-l aduce cu el?

În lumea celor pământești Curaçao, Ghana sau Ecuador sunt niște „pitici” (caraibienii au PIB de vreo 7 miliarde dolari, africanii de 112, sud-americanii de 130). Dar în lumea celor spirituale sunt granzi. Uriași. Da, granzii cei mici! Iar noi europenii, granzii de odinioară, am ajuns liliputani! "Sic transit gloria mundi".

Dumnezeu nu rămâne niciodată fără martori. În timp ce europenii Îi închid ușile bisericilor (și le transformă-n bodegi cu steaguri de curcubeu deasupra), Hristos își mută bagajele în insulițe cvasinecunoscute, în jungle ecuatoriale sau pe platouri andine! Iar unde e primit El lumea se schimbă. Crește în bunătate. Bunătatea e mai prețioasă decât banii. Crește în dragoste. Bogățiile trec, dragostea rămâne. Crește în influență. Mai bine să fii, decât să ai! Crește economic. Hristos e binecuvântare! Eternă! Dar unde Dumnezeu nu e, nimic nu e...

Am văzut în jucătorii Curaçao ceva deosebit: curajul de a-și etala identitatea! Cu Hristos alături nu trebuie să îți ceri scuze!

Dacă ești creștin arată lumii! Nu pe tine! Pe Dumnezeu...

PS: Vino cu noi pe stadionul Petrolul din Ploiești. Pe 5 iulie la 6 seara. nu e meci de fotbal. E rugăciune și cântare pentru Hristos!

Nicolae.Geantă

Laura Bretan - Invitație la Turneul Misiunii Bethania Chicago în România, 2026

 

Nicolae Geantă în Bihor și Arad

 

Jurnal de Norvegia (1) - de Nicolae Geantă

Era vineri după amiază când am dat cu ochii de Norvegia. Țara aceea nordică, scandinavă, lungă cât jumate din Europa (1750 km), poreclită „Țara Soarelui de la miezul nopții!”. Dacă Japonia, adică Nipon, e „Țara soarelui răsare”, în Norvegia vara soarele nu mai apune! În partea de sud vara e lumină, un fel de amurg, și la miezul nopții, iar în nord lămpile nu se aprind câteva luni! Totuși, „iarna nu-i ca vara”, să folosesc un citat clasic! 

Primăria și Cetatea Oslo

Am văzut Norvegia printre nori și m-a dezamăgit. Numai conifere, râuri și ochiuri de apă… tulbure. (Știați că Norvegia are mai multe lacuri decât Finlanda? Peste 450.000!!! Numai că nu fac atât tam-tam). Pâlcurile de luminiș dintre conifere erau presărate cu… eoliene! Norii coboară la 100 m înălțime. Vânturile de Vest îi mână toată ziua dinspre Atlantic spre Scania suedeză! De aceea ploile sunt frecvente ca umbrele copacilor. Am văzut apoi un fiord, ba încă unul-două, și niște case. Ultimele aruncate pe o pajiște ca o turmă de oi risipită. Fără soare. Aici timpul însorit e true holliday. Aerul e umed. Iar iarba verde ca brotacul. Printre pini și molizi  vezi „o droaie de uscătură”. Mulți arbori pe jumătate morți. Nu a știut nimeni să-mi explice de ce… Vreo carie, vreo insectă? Dezechilibre de mediu, stress hidric?

Am aterizat pe un fel de… islaz. Pe pistă bineînțeles. Numai că, deși e iunie iarba e cam … lipsă pe multe petece. Zici că e aprilie pe la noi. Când păpădia se scutură cu milioane de parașutiști. Aeroportul Gardermoen m-a impresionat grozav. Și am văzut și eu zeci de duzine de terminale. Larg, aerisit, luminat cu ferestre imense și plin de boutique-uri. Duty-free. Dar prețuri pe măsură. Peste 12 euro un sandwich, peste 4 euro o sticlă de apă de 1/2 litru, cca 9 euro o ciocolată mare, ori 40 euro un tricou cu vikingi. Aha, și vreo 450 lei un hanorac sport. Își permit. Doar e una dintre țările cele mai bogate din lume (În 2025 la venituri / PIB pe locuitor au ocupat locul 6. Dar la Indicele dezvoltării umane/IDU sunt de zeci de ani pe locul I). Pe Otopeniul românesc sandwich-urile sunt și mai scumpe. Nu pentru că suntem bogați. Ci lacomi. Ori snobi. Patronii vreau să zic. Scuze, antreprenorii…

Orășelele din aglomerația urbană Oslo, sau comunele (Kommuner, are 357) cum le zic norvegienii (orașele plus satele), sunt cocoțate pe dealuri. O îngrămădeală de case puse în și peste stânci. Locuințe din lemn. Scândurile le predomină toate fațadele. Cu vopselele aferente. Colorate. Destul de frecvent garnisite cu diavolul de drapel elghibitist. Acoperișurile sunt cu țiglă predominant neagră. Lucioasă. Tratată special. Cred că pentru a aluneca zăpada. Și a se topi mai rapid. Altfel nu îmi explic. Scările, treptele, prin curțile suspendate pe stânci sunt din lemn. Oricum la ei lemnul e la discreție. Taigaua are molizi fără număr. Am spus că sunt multe conifere uscate. Ce să faci cu lemnul în Norvegia? Căci la încălzit casele folosesc… curent. Electric. Foarte ieftin. Cca 0,4 lei pe kilowat. Adică vreo 10 eurocenți! Tradus: aproape gratis! Probabil pe la ei lipsesc „băieții deștepți”, vorba domnului Băsescu.  Deși cochete, totuși casele lor „nu le bat” pe ale noastre. Români au clădiri, nu case! Cei care au vreau să zic… Iar curțile vikinge, deși pline de flori, mai ales azalee, sunt mici. Câțiva metri. Nu poți întoarce o țeavă darămite o căruță! Chiar așa, nu am văzut niciun animal prin grădini. Nicio oaie! Nicio vacă! Nicio găină! Iar câinii toți merg doar în lesă! Sincer, românul din mine nu poate numi asta civilizație! Cum să fie dom’ne o țară fără oi prin grădini? Cum să nu auzi în răsărit un cucurigu! E trist. Dar real. (Norvegienii țin animalele numai în ferme. Înăuntru! Rar le scot afară! Pentru că la ei terenul arabil este atât de puțin. Prin urmare orice spațiu neted, dar și în pantă e cultivat cu orz. Cu ovăz. Cu secară. Sau chiar cu rapiță. Iar casele de aceea sunt numai pe versați aruncate. E interzis să construiești în intravilanul neted. E spațiu agricol! Prioritar pentru hrană! Știați că în privința alimentelor Norvegia nu importă mai nimic? Și noi, grânarul Europei cu cel mai fertil sol din lume?... Cu sol, dar fără mecanizare! Să vă spun ce tractoare posedă scandinavii? Din… Matrix!)

Nukșo m-a așteptat în aeroport. Nu ne-am văzut de ceva timp. A fost elevul meu acum 11-14 ani. Crescut în biserică de mic, la adolescență a cam luat calea prodigals-ilor. A fiilor rătăcitori. Și pelerini. Și emigranți. Într-o zi, după mulți ani, m-a sunat că ar dori să vină cu fetița la binecuvântare! Biblic, copiii mici se binecuvântează la biserică nu se botează. Deși era rătăcitor în inima lui știa ce scrie în Scriptură. Nu subestimați pe cei ce au plecat din biserică! Oriunde s-ar duce în mintea lor adevărul nu poate fi ucis. Apoi, de fugit de Dumnezeu poți fugi. Dar nu au unde se ascunde! A venit cu Timeea la biserică. Am binecuvântat-o! Apoi peste doi ani a venit cu altă fetiță! Tamara. Am binecuvântat-o. Nu noi, ci Tatăl din Ceruri. Noi ne rugăm în Numele Fiului Său. Binecuvântarea o dă El, numai El, nu vorbele noastre! Oricui o cere. I-am spus acum doi ani lui Nukșo că trebuie „să se întoarcă”! Nu poți merge continuu cu spatele! Înapoi. E drept, și cei ce merg cu spatele spre Cer înaintează. Dar nu înainte! Ci îndărăt, vorba lui taica. Se depărtează. Mi-a zis simplu: „la anu, dom’ profesor!”. Și „la anul” a zis tot… „la anul!” Și au trecut 4 ani! În urmă cu vreo două luni m-a sunat: „Am un băiat. Nu veniți la binecuvântarea lui în Norvegia? Ca tot ați binecuvântat cele două fete….” Apoi după un minut am auzit ce așteptam de un deceniu: „o să mă botez și eu, și soția!” (Botezul nou-testamental se face la maturitate. Conform Evangheliilor „cine va crede și se va boteza va fi mântuit!” (Marcu 16:16). Întâi credință, apoi botezul. Botezul e un legământ care se face conștient. Botezul înaintea credinței e un fel de sanie fără zăpadă!

Am pornit pe E6 spre Froster. Spre casa pastorului Florin Pop. Când am ajuns mă aștepta cu soția și cu cei cinci prunci. Știați că binecuvântat e omul ce la tinerețe își umple tolba cu săgeți? Cu prunci? Alături de ei, mai târziu, luptele vieții vor fii mai ușoare. Mai dulci. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru noi! Un dar prețios. O binecuvântare! Pe lângă familie Florin m-a întâmpinat cu masa. Așa suntem noi românii. Oriunde am fi pe planetă! Când îți trece cineva pragul alergi ca Avraam în fața îngerilor, grijuliu să îi omenești. „Să prindă inimă”, vorba Scripturii. Adică să alunge oboseala!

Era ora 22,30 când Soarele a asfințit. Dar nu s-a întunecat nici peste două ore. La miezul nopții, la Oslo, vara, e doar un amurg prelungit. Încă poți să vezi până hăt departe! Am făcut o plimbare de seară. Prin vara răcoroasă norvegiană. Fusese o zi cu numai puțină ploaie. Erau sub 15 grade. Dar mult mai plăcut ca 15 grade la noi. Norvegienii, ieșiți cu câini ori trotinetele (electrice) erau în tricou și bermude. Eu nu am renunțat deloc la geacă! Chiar dacă după kilometrii de mers pe jos am transpirat! Iar acasă, la ora 24+ am băgat caloriferul în priză. În timp ce Florin și ai lui dormeau cu ferestrele deschise. Din mai până-n octombrie rămân continuu așa!  Nu m-am culcat până după 00,30. Cu un ochi mai priveam pe fereastră la casele din celălalt deal. Poate vreo 7 km distanță. Se vedeau ridicându-se semeț peste brazi și mesteceni! Cu luminile din stâlpi aprinse deși nu (prea) era nevoie!

În Norvegia fetele au party
 doar cu...fetele!

Sâmbătă am mers toată ziua prin Oslo. Un oraș cu sub 600.000 locuitori, cu creșterea cea mai rapidă din Europa. Nu din nașteri. Ci din emigrări. Astăzi unul din trei oslovari e… immigrant! Iar țara a atins un million de emigranți. Predomină pakistanezii, polonezii și ucrainenii (se putea fără ei?), dar și sirieni, somalezi, germani ori români (dar mult mai puțini, peste 18.000). Oslo e un oraș de vis. Cochet, curat, calm, călduros. Zvârlit printre dealuri (cca 200 m înălțime), conifer și fiorduri (Oslofjord este un golf uriaș din sudul Norvegiei, cu o lungime de aproximativ 100-120 de kilometri, care leagă strâmtoarea Skagerrak de capitala țării). Nu am văzut nicio hârtie pe jos. Dar am văzut norvegieni făcând jogging sau alergând cu bicicletele ca nicăieri. De aceea sunt ei subțiri (Știați că noi românii suntem locul I la obezitate în Europa cu +39%! Se aude prin Guvern? De ce nu luați nicio măsură pentru tinerii noștri?). Am mai rămas impresionat că pe străzile în pantă, și mai ales în locuri amenajate, tinerii vikingi fac slalom sau ski fond, cu schiuri pe… rotile! Bravo lor! De aceea au atâtea medalii de aur!

Întâi am ajuns la trambulina Holmenkollen. Gazda Olimpiadei de iarnă din 1952 și a Cupei Mondiale din 1980. În Nord Vestul orașului. Un simbol turistic cu mii de vizitatori pe zi. Înaltă de 60 m, trambulina este un gigant metalic. Și e singura trambulină din lume construită din oțel. Apoi are protecție permanentă la vânt. La competițiile importante găzduiește uneori și 30.000 de spectatori (capacitatea maximă). Când am fost noi erau doar câteva autocare cu turiști. Nu au lipsit nici… chinezii! Ăștia sunt ca oxigenul: peste tot!

Trambulina
Holmenkollen

Din dealul trambulinei (300 m) se vede o parte din fiord. Adică un golf îngust, lung și adânc, cu maluri abrupte și înalte, format prin avansarea și ulterior retragerea unui ghețar (Știați că Norvegia are peste 1200 de fiorduri?). Dar înainte să ajungem în fiord am ajuns în centru urbei, în Parcul Frogner, cel mai mare din Norvegia, un muzeu în aer liber! Cum adică parc muzeu? Ei bine, în parc  găsești cea mai mare expoziție statuară din lume, cu peste 200 de opere din bronz, granit și fier forjat ale artistului Gustav Vigeland. Când le privești nu ai cum să nu te întrebi: când a avut timp dom’le acest Vigeland să migălească atâta sculptură? (unii zic că le-a realizat în 20 de ani). Și totuși nu îl bate pe Brâncușul nostru! Sunt mândru de asta! Pacul Vigeland cuprinde pe cele 45 de ha: Podul cu 58 de sculpture (cu celebra statuie Băiatul supărat, Sinnataggen), Fântâna vieții, Platoul Monolitului. Grădina cu trandafiri (peste 14.000 de plante din 150 specii), Muzeul orașului Oslo (situat în conacul istoric Frogner din incinta parcului). De la poartă, pe o alee est- vest am ajuns la prima parte deschisă publicului în 1940, Podul cu statui, lung de 100 metri, și la Fântâna arteziană, înconjurată de mai multe statui reprezentând cupluri de oameni, situate pe o bordură din granit, decorată cu mici sculpturi, care închide un perimetru de 1.800 metri pătrați. Apoi am urcat pe Platoul Monolitului, un obelisc sculptat dintr-un singur bloc de granit, înalt de 17 metri; un fel de coloană care a fost decorată cu 121 figuri umane și postată pe o platformă înconjurată de trepte circulare separate prin porțiuni ornate cu 32 grupuri statuare din granit reprezentând diferitele cicluri ale vieții. Interesant este că toate statuile sunt în pielea goală! „Câtă obscenitate!”, mi-a relatat o doamnă profesoară! Am înțeles că Vigeland a făcut statuile în hainele lui Adam, pentru că, după spusele sale, „hainele se demodează”, dar trupurile rămân la fel! Câtă dreptate! Moda e trecătoare, omul e cel care rămâne! Se aude tinerilor?

Am văzut prin Parc, sau aiurea prin Oslo, o mulțime de grupuri alcătuite numai din… fete! Multe fete frumoase ieșite la plimbare, la sport, la socializare, la restaurant. Și băieții? Nicări, vorba bihorenilor. Nu a știut nimeni să îmi explice de ce fetele sunt fără băieți! Poate pentru că vikingii moderni sunt mai orientați spre persoane de același sex? Astfel nu îmi explic de ce predomină steagurile curcubelate… O abundență de steaguri. Pe mai toate clădirile. Numai pe Primărie, ori pe Palatul regal nu am văzut steag elghibiti. Unii aveau și pe mesele din cafenele. Mă gândeam eu așa, un înapoiat medieval cum mă cred unii, că steagul Norvegiei are cruce pe el! Și este mai des arborat steagul curcubeu decât cel cu… cruce! Până și nu știu ce biserică luterană din centrul Osloului avea steagul multicolor! Ru-și-ni-căăăă! Cui servește biserica aceea? Sau mai este oare biserică? Domnilor, Biserica, Ekklesia, înseamnă „scos afară din lume”. Interesant e că unele churc-uri au „băgat lumea în interiorul lor!” Nu din dragoste. Ci din neveghere. Între și eu, se poate să fi sfânt în hainele vrăjmașului? A se citi „diavolului”…

Din Parc am mers puțin prin oraș spre port. Spre fiord. Ne-am dus undeva înspre Muzeul Satului, dar nu am putut intra. Erau ceva lucrări. Am trecut însă pe lângă reședința de vară a regelui Harald al V-lea. În fața micului conac erau câteva hectare cu pășune. Și… o turmă de vaci! Da, vreo 10 vaci de rasă, într-un staul cu… fir electric. „Tehnalaghia”, vorba rușilor. Vacile erau ale… regelui Harald! Wow! Ce-o ști domnilor regele norvegian și noi nu? De ce el crește vaci și mănâncă lactate bio și o mare parte dintre muritorii de rând se înghesuie în hipermarketuri să mănânce fake milk? Lapte nelapte! Nu vi se pare ciudat?

Uite că am parcat sub zidurile fostei cetăți Oslo. Cetatea Akershus (Akershus Festning), fortăreața medievală din secolul al XIV-lea este situată chiar în inima capitalei norvegiene. Dominând fiordul Oslo, complexul oferă priveliști spectaculoase și găzduiește castelul, muzee militare, dar și o zonă de promenadă pe zidurile istorice. Aici, în subsolurile săpate în stâncă, în tunelele de altă data e parcare pentru mașinile electrice. Wow, sute erau aliniate în subteran (Știați că în zona metropolitan Oslo, 48,5% dintre mașini sunt electrice? Știați că o astfel de mașină se încarcă în 30 de minute cu 6 euro, pe când un rezervor de benzină costă de 15 ori mai mult? Atenție: nu sunt fan mașini electrice! Nici 2%!). Am ieșit din port și am mâncat o clătită cu gem. O clătită groasă. Pankakes americană. Cu gem. La foame merge. Norvegienii nu prea au mâncăruri rafinate. Dar ce au nu sunt cu E-uri! Poate înghețatele acelea uriașe de care fug inclusive vara. Bombe calorice.

Am mers apoi în port și am traversat fiordul cu feribotul, până la insula Hovedøya, mica, de vreo 0,4 kmp. Lungă de 800 m. Cu plaje de nisip. Cam oribile. Cu ierburi și… oi! Câteva. Dar în țarc. Insula e vestită pentru că a avut o mânăstire veche. Mănăstiri cisterciene din 1147. Azi sunt numai ziduri. Ca Histria noastră din județul Constanța. Numai că aici se restaurează. La nord de insulă puteți vizita două baterii de tunuri din 1808 și două depozite de praf de pușcă din perioada în care insula aparținea armatei norvegiene. Una dintre clădirile militare, Lavetthuset, este folosită acum pentru expoziții. Hovedøya are și un mic port cu zeci de ambarcațiuni. De fapt tot fiordul Oslo e plin de bărci, yaht-uri și vaporașe. Ori nave de croazieră. Ori alte dihănii plutitoare pe mare. Atenție: pe Hovedøya e interzis aprinderea focului! Cu excepția grătarelor de pe plajă!

De pe insula ne-am întors în fața Primăriei Oslo. O clădire veche, din cărămidă uriașă cu un orologiu uriaș. Nu prea arăta ora exactă. Însă și ceasurile rămase în urmă pretend că arată ora exacta. Ca și oamenii. Mulți se cred repere. Numai că Reperul e doar unul: Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu! Primăria este una dintre cele mai mari clădiri din oraș și se ridică pe un plan dreptunghiular. Fațada este dominată de două turnuri - unul măsoară 63 de metri și celălalt 66 de metri. A fost inaugurată în 1950, după aproape 20 de ani de construcție. Interesant este că 49 de clopote formează o clopotniță unică pe turnuri. Aici auzi câte o piesă muzicală diferită în fiecare oră, de la 7:00 dimineața până la miezul nopții, variind de la muzică clasică la muzică pop modernă! În fața primăriei, în port sunt sute de terase. La mese sunt norvegieni native îmbrăcați elegant. Nu prea am mai văzut de mult atâta vestimentație elegantă în restaurante. Mi-am adus aminte că în copilăria mea bunicul ori de câte ori mergea la un restaurant se îmbrăca la patru ace! Era un fel de ritual. Azi, se poartă costumul cu șlapi! Da, așa era la o masa un norvegian (cam brunet) de vreo 40 de ani însoțit de o domniță.

Hard Rock Cafe Oslo
(închisă din 2021)

Am trecut de Primărie și am intrat în zona Centrală (Sentrum). Cu clădiri noi și vechi. Cu multă verdeață și alei moderne. Cu sute de magazine. Și cu forfotă. Am ajuns pe bulevardul Karl Johans, înconjurat de un parc superb, plin de flori. Și cu o hărmălaie de Dămăroaia. Muzică, țipete, dughene, fumuri. Este un festival (Oslo Colour Festival). Nu știu dacă are ceva în subsidiar, dar la muzică domină indienii. Hărmălaia este ca în bâlciurile românești. Mâncare, fripturi, jucării… Lipsesc gogoșarii și gogonelele. Și grămezile de pepeni! Dar se mănâncă de zici că e „lăsata secului”, vorba bunicii mele. Pe stânga fac zgomot indienii. Scot chiar fumuri colorate. Pe sub molizi și mesteceni. Pe dreapta bulevardului e un mini-carnaval. Costume tradiționale. Vikinge cu coarne, ucrainence cu costume populare, brazilience cu pene. Și alte nații. Am văzut chiar și câțiva români cu tricolorul. Totul colorat. Multidirecțional. Să fiu sincer cu voi: m-am plictisit îngrozitor! În deal e Palatul regal (Det Kongelige Slott), reședința oficială a regelui Harald al V-lea și a reginei Sonja ai Norvegiei (Știați că regina Sonja e fată de negustor și nu a avut sânge albastru, regal? Știați că regele Harald a vrut să renunțe la coroană pentru ea? (în 1968). Asta da iubire! Numai Adam a renunțat la Rai pentru Eva!). Construit în stil neoclasic și finalizat în 1849, Palatul păzit de garda regală, poate fi vizitat vara de către turiști. Nu am avut timp să vâr un ochi prin-trânsul, că era deja aproape seară. Ca oră. Căci Soarele strălucea sus, sus, sus.

sursa foto AICI

De la Palat am ajuns pe la Gara Centrală (Sentralstadjon) și am putut admira hoteluri prestigioase (Karl Johan, Radison Blu – aici a fost cazat chiar președintele american Bill Clinton, Verdandi, K7, Scandic Go ș.a.), dar și magazine de lux. Am ajuns apoi în cartierul Bjørvika, la renumita Operă din Oslo, un gigant de ciment pe care poți urca cu piciorul până în vârf pe o pantă înclinată la vreo 30 de grade. Forma neregulată a Operei din Oslo a devenit un reper şi nucleu de interes pentru oraş. Acoperişul accesibil şi lobby-urile publice deschise fac din această construcţie un monument social şi sculptural. Structura finalizată în anul 2007, în stil contemporan, acoperită cu granit alb ori marmură de Carrara (19 ha), însumează 1.100 de camere într-o suprafață totală de 49.000 mp. Are 1365 locuri în sala mare, și 200 respectiv 400 de locuri în alte două săli adiacente. News-urile ar zice că e cea mai mare clădire culturală construită în Norvegia de la finalizarea Catedralei Nidaros în jurul anului 1300! Un alt element important a fost construirea unei bariere subacvatice de protecție, cu rolul de a preveni intrarea accidentală a navelor în zona fundației. Opera are 28 de km de piloni de susținere (până la o adâncime de mai bine de 20 m sub nivelul apei). Lângă Operă mai sunt două capodopere arthitecturale: Biblioteca din Viitor (Deichman) modernizată în 2020, și muzeul Munch (dedicat pictorului Edvard Munch, care a pictat celebrul tablou „Țipătul”, în care o femeie își strigă durerea ca din gură de șarpe pe un pod, iar în spatele ei doi tineri îndrăgostiți stau nepăsători la urlet). Colecția Munch este formată din aproape 28.000 de opere de artă și peste 42.000 de obiecte muzeale unice. În 2025, muzeul a înregistrat 775.000 de vizitatori! (spre comparație Peleșul din Sinaia are cca 2000 vizitatori pe zi, deci de 10 ori mai puțin într-un an!). Tot în Bjørvika este situat și podul pietonal Akrobaten, lung de 206 m.

Biblioteca Viitorului Oslo

După vreo 22000 de pași, am ajuns înapoi la parcarea de sub cetate obosiți. Dar încărcați, hrăniți cultural. Omul nu e făcut să se hrănească numai cu pâine… Deși cei mai mulți doar asta înghit!

Spre seară am ajuns la Maria! O femeie de la noi din sat care a plecat în Norvegia de 33 de ani! Și cu care nu mă întâlnisem de vreo 16 ani! „Ce surpriză ca cineva din satul meu mă vizitează acasă în Norvegia!” a strigat entuziasmată. Dacă este surpriză grozavă să te întâlnești cu un prieten din copilărie la celălalt capăt al continentului, atunci cum va fi să te întâlnești cu cei plecați dintre noi pentru totdeauna în veșnicie? Cum va fi să te întâlnești cu Hristos Mântuitorul acolo sus? Ai meditate vreodată la asta? Fie că da, fie că nu, într-o zi vei vedea cu propriii tăi ochi! „Pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău”, striga prorocul Amos! Dar înainte deschide-ți urechile și inima. Și lasă-l să intre! Succes. Știai că succesul nu e partea celor mai inteligenți, mai talentați? E partea celor înfometați de el!

(va urma)

Nicolae.Geantă
Oslo Gardemoen-București Otopeni

Șah Mat -de Mihaela Mănescu

"Eu sunt cu negrele!"- am strigat odată

Spre cerul cu reflexe de cristal.

"Adu-Ți pe tablă-mpărăția toată

Și joacă șah cu mine, la egal.

 

Să muți Tu primul, Doamne! Să văd semne!

Să-Ți pipăi Mâna și să simt că ești!

Să ardă-n mine ca un foc de lemne

Prezența Ta din slăvile cerești."

 

Dar Dumnezeu, suflând peste tăblie,

Nebunii Lui în luptă i-a mânat.

Și într-o clipă cât o veșnicie,

L-am auzit șoptind din cer: "Șah-mat!"

 

Un înger alb, uimit de-așa surpriză,

Mă dojenea, râzând după un nor:

"Cu Dumnezeu nu joci tu la remiză...

El e întotdeauna-nvingător!"

 

De-atunci, de când mi-e firea veche-nfrântă,

Nimic nu-mi pare, Doamne, mai frumos

Decât să fiu în oastea Ta cea sfântă

Doar un nebun... Nebun pentru Hristos!

mihaela mănescu