Goblenele sunt acele operă de artă mici, brodate, cusute cu migală pe o pânză specială. Distincția lor e fidelitatea reproducerii culorilor. Valoarea maximă a lor o dă ața de calitate. Și mai ales mâna din spatele acului. Atârnate pe pereți, ele transformă orice cocioabă scorojită într-un veritabil muzeu de artă.
Inima, bună sau rea, netedă sau cârpită, e asemeni unei expoziții de goblenuri. Unde, zi de zi, Dumnezeu atârnă în bolduri de dragoste, harul și bunătatea, îndurarea și iertarea, fericirea și mântuirea. Asta după ce a cusut cu fir de sânge crăpăturile urii, ale indiferenței, ale hulei, ale viciilor nesănătoase. Împodobit de Hristos, orice om - chiar dintre „tâlhar” de ar fi, poate ajunge în vârf pe scara valorii. Adică sfânt.
Am încercat, prin devoționalele de mai jos, să țes cu cuvinte mici goblene care ne pot înzestra inimile mototolite de truda zilei. Înfrumusețarea inimii se face permanent. O dată pe an nu are niciun efect. O dată pe lună e insuficient. Toți, avem nevoie de o primenire spirituală zilnică! Dar pentru asta întâi trebuie făcut ceva: să ne dezlipim urechile de sunetul pământului!
Trăim într-o societate confiscată
de-o droaie de „postări” evanescente (inactuale) care ne macină subliminal,
care ne produc spaime și nedumeriri. În care domină sensul răului. Înghițim
fără să vrem spasme „cotidiene” care ne urâțesc. Ne transformă inima într-o
„minus inimă”, ca să-l parafrazez pe domnul A. Pleșu.
Goblenele de mai
jos tocmai de aceea au fost scrise. Îmi fac iluzia că, citite, aceste pagini
aduc măcar o scurtă promenadă igienică inimii. Un refresh asupra creierului. Și
un echilibru într-o lume cu hărțuieli nebune.
Drăgăneasa,
februarie 2026
