https://youtu.be/D9lKh2w0D5Y?si=rpRNOTc_470jZYHS
Un pastor care se îngrijește cu adevărat face mai mult decât să predice. El se roagă pentru turma sa, învață Cuvântul cu credincioșie, corectează cu dragoste și trăiește ca un exemplu al lui Hristos. Scopul său nu este popularitatea, ci creșterea spirituală a oamenilor pe care Dumnezeu i-a încredințat lui. Când un pastor slujește cu inima de păstor, biserica este întărită, unificată și zidită în credință.
În același timp, o biserică grijulie nu doar primește, ci și
răspunde. O biserică sănătoasă se roagă pentru pastorul ei, îl încurajează, îi
respectă chemarea și îl susține spiritual, emoțional și material. Ei înțeleg că
și pastorii sunt oameni, care se confruntă cu presiuni, descurajări și lupte
nevăzute. Sprijinul din partea bisericii dă putere pentru a continua lucrarea
slujirii.
Când atât pastorul, cât și biserica au grijă unul de
celălalt, lucrarea lui Dumnezeu înflorește. Biserica devine un loc al iubirii,
al creșterii și al misiunii. Unitatea înlocuiește diviziunea, slujirea
înlocuiește egoismul, iar Hristos este glorificat. Această grijă reciprocă
reflectă planul lui Dumnezeu pentru biserica Sa – unde fiecare membru lucrează
împreună, purtând poverile unul altuia, pentru zidirea trupului lui Hristos.
* text primit de la pastorul Daniel Martin (London)
Au trecut câteva săptămâni și am citit un text despre un om credincios care trebuia să ajungă la o biserică aflată pe vârful unui munte. Privind de jos, drumul i s-a părut lung și anevoios. Descurajat, s-a oprit și a spus: „Doamne, nu pot face toată această cale. E prea mult pentru mine”. Atunci a auzit în inima lui un glas blând: „Nu-ți cer să vezi tot drumul, ci doar următorul pas”. Omul a făcut un pas mic. Apoi încă unul. Câteodată se oprea, obosea sau aluneca, dar de fiecare dată se ruga și continua. Nu alerga, nu se compara cu alții, ci mergea încet, ținându-și ochii la picioare și inima la Dumnezeu. Când soarele a apus, a realizat că ajunsese sus, fără să-și dea seama când. Atunci a înțeles că nu pașii mari l-au dus la capăt, ci credincioșia în pașii mici, făcuți zi de zi cu Dumnezeu.
Știam că atunci când pui mâna pe plug nu trebuie să te uiți înapoi. Iar când pleci să cucerești un vârf nu trebuie să mai privești în vale. Dar eram sceptic că pot înainta cu pași mărunți! Când umbli cu Hristos nu ți se cere grabă. Nici perfecțiune. Ci doar înaintare cu credință. Chiar cu pași mici. Psalmul 37:23 spune că „Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea Lui”.
Faceți pași înspre Dumnezeu. Mărunți. Dar mulți. În drumul spre cer nu se contabilizează viteza! Nici un număr anume de pași efectuați. Ci trecerea liniei de sosire!
Călătorie fericită!
Eliana Popa
L-am întâlnit preț de
câteva minute pe Schwechat International Airport. La Viena.
Era plin de viață, blajin, tot
frumos, dar vârsta își pune cuvântul. I-am spus că „Dumnezeu ne ține în viață
atâta vreme cât mai scrie o poveste cu noi! Apoi ne cheamă acasă! În fond, toți
vom pleca!” Apoi l-am binecuvântat cu sănătate în Numele Celui Răstignit pe
Golgota. M-a binecuvântat și el, cu lacrimi în ochi. Am purtat o mică discuție,
apoi i-am oferit un cadou: volumul „Lui Dumnezeu îi place să lipească
cioburi!” O carte a mea. Mi- a strâns mâna. L-am binecuvântat din nou. „Mulțumesc
frumos părinte!”, a șoptit! Da, da, știe să respecte valorile.
L-am lăsat pe scaunul său și
m-am retras într-un colț. Zeci de ochi curioși mă priveau pe furiș. Iar eu îl
priveam (tot curios) pe marele maestru! Pe Florin Piersic. Care și mai curios
decât toți a început să citească din cartea mea!
L-am văzut zâmbind. Venise
vremea ca și eu să îl încânt pe el! Când am urcat în avion m-a întrebat unde mă
găsește după ce citește cartea? Căci vrea să mă mai caute.
Dumnezeu să se îndure de omul
Florin Piersic! Și să îl ajute să calce pe calea veșniciei!
Hai, înălțați și dumneavoastră
cu mine o rugăciune cu mine pentru el!
Și... „La Mulți Ani Florin Piersic!” Hristos să îți mântuiască sufletul maestre!
