30 de secunde despre...
https://youtube.com/shorts/r1XWQGTUFbM?feature=share
N I C O L A E . G E A N T Ă
Vestea a adus-o
Gavril, căpetenia îngerilor purtători de vești... bune! Tot el spusese că Ioan
Botezătorul se va naște dintr-o mamă bătrână și stearpă. Dar acum spunea că
Fiul Lui Dumnezeu se va naște din fecioară fără să fie atinsă de bărbat! La
Dumnezeu cuvântul „imposibil” este smuls din dicționar.
25 Martie.
Sărbătorim Bunavestire. Ziua aceea când Arhanghelul Gavril a venit să spună
Fecioarei Maria că Dumnezeu a decis să dea drumul celui mai mare proiect derulat
pentru omenire: nașterea unui Mântuitor. A unui Salvator pentru orice păcătos
teluric. Pentru că cea mai mare veste pe care o poate auzi omul este că Dumnezeu
poate ierta și transforma orice vagabond într-un sfânt! Apoi va umple Cerul cu
oameni ca el.
Bunavestire este
că Hristos poate învia orice mort! Mort în păcate! Îi dă viață! În limba
ebraică cuvântul viață este „haim”, un substantiv la plural. Adică „Am vieți”.
Este imposibil să spui: „Am numai o viață!”
Bunavestire este
că oamenii pot fi eliberați. Pot scăpa de orice robie. Robia nu este neapărat
lanțul acela gros din sclavagism pus la mâini ori picioare. Pavel spune că „orice
lucru care ne stăpânește ne face robul lui!”
Bunavestire este
că oamenii pot avea relație cu Dumnezeu. Relație nu înseamnă religie. Cineva
zicea că „atunci când satan vrea să distrugă oamenii le pune în brațe o
religie!” Se prea poate... Din nefericire, Bunavestire a fost transformată din neegalabila
veste a speranței într-un eveniment religios. Bunavestire nu este despre
fecioria Mariei, „Acatist” și nici despre „dezlegare la pește”. Nu e despre
„Noaptea focurilor”, „Ziua Cucului”, nici despre „sărbătoare cu cruce roșie”. E
simplu: Bunavestire este despre binevoința
lui Hristos Isus de a se întrupa printre oameni și a trăi printre ei. Ca într-o
zi oameni să poată călca în Cer lângă El! „Va împărăți etern peste casa lui
Iacov și Împărăția Sa nu va avea sfârșit!” (Luca 1:33)
Bunavestire
vorbește despre răscumpărarea sufletului. Și vorba lui Richard Wurmbrand:
„Sufletul este cel mai scump bibelou al Împărăției lui Dumnezeu”!
Mesajul
Buneivestiri n-a fost adus numai Fecioarei Maria. Ci lumii întregi! Știi că
unii nu au auzit Vestea Bună? Nu vrei să te duci să le spui?
Nicolae.Geantă
Peste drum de campusul în care locuiește este o biserică frumoasă. Conservatoare. Activă. Care face misiune printre studenți. Provocator. Într-o duminică dimineața Tom se decide să viziteze biserica. E pentru prima dată când îi trece pragul. Intră desculț, cu părul sălbatic, tricoul găurit și blugii rupți. Serviciul tocmai începuse, biserica era aglomerată, iar Tom pășește liniștit pe culoar în căutarea unui loc. Nu vrea să invadeze teritoriul nimănui, așa că se duce încet înainte pe culoar. Oamenii par incomodați de el. Nimeni nu spune nimic. În loc să deranjeze pe cineva, Tom vine în fața primului rând de scaune și se ghemuiește pe mochetă. Desculț, cu părul sălbatic, tricoul găurit și blugii tăiați...
Pentru că acest
lucru este ieșit din tipare, oamenii care-l privesc sunt incomodați. Pastorul
privește spre ușieri, spre diaconi, aceștia spre el. Toți sunt uimiți. Nimeni
nu știe ce decizie trebuie luată. Deodată, un diacon bătrân care stă în spate
se ridică și vine spre Tom. Este un om evlavios, demn de respect, cu costum și
cravată, păr argintiu grijuliu pieptănat și o Biblie mare sub braț. Bătrânul
are și un baston. Nu-l poți învinui pentru ceea ce urmează să facă! Cum te-ai
aștepta ca un bărbat de vârsta și experiența lui să înțeleagă un adolescent
desculț, cu părul lung și tricoul găurit, care s-a așezat pe podea în fața
bisericii?
Este nevoie de
ceva timp pentru ca bătrânul să ajungă la Tom. Biserica tace sau șușotește-n
surdină. Pastorul este consternat, cu emoții. Cu mii de gânduri care îi trec
prin cap și prin inimă. Toți sunt bucuroși însă că un bătrân evlavios a luat
lucrurile în propriile mâini! Bătrânul ajunge lângă tânărul Tom, îngenunchează
încet și c grijă, își pune bastonul și Biblia pe podea și se așază să se
închine lângă Tom. Nu spune niciun cuvânt, doar întinde ușor mâna să o strângă
pe a lui Tom. Apoi îl îmbrățișează și rămâne alături. Chiar dacă nu se comunică
nimic, în momentul acela se spun multe! Da, Dumnezeu apăruse.
Pastorul nu mai e
capabil să-și continue predica. Spune doar atât lui Tom: „Ceea ce am să predic nu-ți vei mai aminti. Ce ai văzut însă nu vei
uita niciodată!”
Tineri ca Tom sunt
prezenți peste tot în biserici. Poate nu netunși ori desculți, dar neînțeleși. Nu
țin cont de convingeri, de dogme, de tabieturi, de vestimentație. Ei vin ades zdrobiți,
cu aripile rupte. Cu examenele vieții picate. Încărcați cu stres, cu
neîmpliniri, cu întrebări. Dar cu speranță că Dumnezeu le vorbește. Căci de
aceea vin: ca Dumnezeu să le vorbească. Să-l simtă tactil. Să-i vadă dragostea.
Vin că au auzit că El iubește. Iartă. Ridică. Și, spre surprinderea lor,
tinerii întâlnesc altceva. Și nu numai tinerii! Întâlnesc ceva ce e asimetric
între predică și fapte. Întâlnesc asimetria iubirii! Și unde e asimetria
iubirii se uită tot! Pentru că oamenii vor uita tot ce le vei predica din
Scripturi, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă!
Nu judecați
oamenii după înfățișare! Nici după împrejurări! Poate unii vin cu hainele franjuri
dar și inima le este tăiței. Poate alții strigă la rugăciune fiindcă sunt disperați.
Poate alții cântă de le plesnesc venele la gât pentru că tocmai au scăpat de un
necaz uriaș! Poate unul e pe telefon lângă perete nu pentru că e derbedeu, ci
pentru că nimeni nu-l bagă în seamă. Poate că acasă ceilalți sunt împotriva lui
și a venit aici să caute o mănă care să-l mângâie, o basma care să-i șteargă
lacrimile. Poate tu nu-l înțelegi de ce se comportă așa, dar Hristos are
totdeauna o soluție pentru el. Poate că e un Tom, o Maria Magdalena, un Zacheu,
o samariteană... Nu știi ce fel de înger se ascunde în el!
Iubiți oamenii!
Dar mai întâi arătați-le! Iubirea nu se vorbește. Se trăiește!
Chiar așa: tu ai
întâlnit vreodată un Tom? Cum l-ai făcut să se simtă?
PS: Anii trecuți
am fost într-o biserică împreună cu doi păstori. Și cu un bun prieten al meu,
om de afaceri. Eu și bussinesman-ul eram îmbrăcați mai lejer. Ne-am așezat pe
primul rând alături de cei doi păstori. Pe ei i-au întâmpinat „lumea bună”. Noi
am rămas pe scaune cuminți. Deodată, vine un bătrân și mă bate pe umăr: „Măi
băieți, aici stau slujitorii lui Dumnezeu măi. Locul vostru nu este pe primul
rând, locul vostru e acolo în spate!” Și ne-am dus evident pe ultimul rând!
Interesant este că după ce au aflat cine suntem, nimeni (bătrânul nici atât) NU
a venit să remedieze situația! Nu mai știu ce s-a predicat, ce s-a cântat, ce
s-au rugat. Dar știu cum m-am simțit. Prin urmare, din ziua aceea am decis să
nu mai calc prin acea regiune...
Nicolae.Geantă
Pentru că ei știu că dacă nu-ți folosești aripile un timp nu
vei mai avea încredere în ele! Nu vei mai zbura niciodată!
Pentru că aripile legate nu pot strânge sub ele pe nimeni. Fără aripi nu poți îmbrățișa! Ți le leagă pentru că vor să rămâi singur!
Pentru că aripile te ajută să te ridici peste obstacole! Le
sari puri și simplu.
Pentru că ai putea să influențezi și pe alții să zboare la
înălțimi mari!
Pentru că nu suportă fâlfâitul de aripi! Nici al tău, nici
al îngerilor!
Rugați-vă să vă crească aripi! Într-o zi veți fi ca îngerii! Lângă Hristos. În jumătatea Cerului!
Nicolae.Geantă
Tirania
nimicului. Această boală socială de care ne îmbolnăvim în loc să ne tratăm.
Mereu cât mai puțin. Mereu standardele cât mai jos. Până nu mai sunt standarde.
Puțin, mai puțin, extrem de puțin, nimic.
Am vrut să avem
mai puțini copii. Apoi am rămas fără forță de muncă. Au tăbărât tinerii
emigranți. Neșcolarizați. Neprofesioniști. Și calitatea bunurilor a început să
scadă. Până am ajuns să consumăm lucruri de unică folosință. Chiar și becuri. Ori
dragoste. Ori mașini „single use”. Tesla.
Am vrut să avem elevi
mai puțin stresați cu școala. Cu cartea. Am aerisit programele. Am lăsat puțină
istorie, puțină geografie, puțină biologie, puțin sport... Și am ajuns o
societate de analfabeți funcționali, de dependenți de GPS și când mergem la
toaletă, de supraponderali, de necompetitivi.
Am vrut să facem
cariere. Și am renunțat „încet-încetuc” la familie. Ocupați până târziu cu
jobul. Workaholici. Dar cu copii mai singuri, partenerii mai singuri, bătrânii
foarte singuri. Singurătatea ucide.
Am vrut să fim
independenți. Și n-am mai acceptat opinii. Nici ale părinților, nici ale
partenerilor, nici ale profesorilor, nici măcar ale șefilor. Și am ajuns fii
risipitori, adulți cu divorțuri, stăpâni, dar peste nimic. Cel mai mare pericol
pentru om este când nu mai are pe nimeni deasupra capului.
Am vrut să citim
zi de zi tot mai puțin. Apoi am renunțat la ceasloave. Până am început să avem pe
pereți tapete cu cărți și nu biblioteci. Și cultură nimic.
Am vrut să cunoaștem
Biblia mai puțin. Zilnic mult mai puțin. Deloc. Apoi ne lamentăm că e bulling
școlar, lipsă de protecție pe străzi, lipsă de maniere în public... Necivilizație.
Am vrut să scoatem
cele 10 porunci din școli. Religia. L-am dat pe Dumnezeu afară din societate. Din
presă, din televiziuni. Și am ajuns să fim rugați să ducem Biblia în pușcării,
în azilele de bătrâni, în secțiile de dezalcolizare, de remediere din droguri.
Am vrut să mergem
la biserică mai rar. Tot mai rar. Apoi deloc. Și am rămas fără morală, fără bun
simț, fără respect, fără frică. Fără Dumnezeu! Dar asediați de elghebetisme!
Ne-am rugat tot mai
puțin. Apoi deloc. Nici nu mai știm să stăm de vorbă cu Tatăl nostru! Dar ne
întrebăm arogant: „unde este Dumnezeu?” Acolo unde l-am lăsat! Apropos,
Dumnezeu răspunde ori de câte ori este chemat! Însă e gentleman, nu vine la
nimeni neinvitat!
Puțin, foarte
puțin, nimic. Tirania nimicului ne-a împins să alergăm după... nimicuri. Și am
uitat ce ne-a avertizat Profetul Ieremia: „au mers după lucruri de nimic și au
ajuns ei însuși oameni de nimic!” (Ieremia 1:8)
În fapt am vrut
să trăim fericiți. Și mult. Dar... fără Dumnezeu! Paradoxal trăim mai puțin. Tot
mai puțin. Iar unii nu mai trăim deloc!
Nicolae.Geantă
Propunerea ca religia să fie materie opțională la bacalaureat a stârnit iureș. Unii pro. Alții contra.
Tuturor le-aș spune că orice spor de cunoaștere e un avantaj
în viață!
Santa Maria delle Grazie unde se află „Cina cea de
taină" a lui DaVinci sau „Capela Sixtină” a lui Michelangelo sunt printre
cele mai vizitate locuri din lume. Muzeele lumii sunt pline de religie.
Nu le tăiați copiilor aripile cunoașterii!
Sa trăiești intr-o Europă creștină cu istorie și artă
creștine și să nu știi nimic despre cultura religioasă, e o formă de prostie
fudulă.
Nu fiți proști, nu vă condamnați copiii la neștiință!
Patimiile lui Isus nu trebuie să-i sperie!
Isus nu ne cere sa murim ca EL, ne cere sa trăim ca El.
Celor din gașca „anti" le-aș aminti și vorba lui
Einstein: „Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este
oarbă"
Dan Negru,
A văzut lumina tiparului ultimul volum scris de doctoral Vlad
Schlezak din Londra: „Educație Sexuală Creștină: pentru părinți și slujitorii
bisericii”, editura Carmel Print Arad.
🔹 Vlad Schlezak
menționează despre volum: „Cartea este complexă și aduce alternativa creștină
la programele deja în vigoare pe aceste teme care sunt implementate în sistemul
educațional de stat din occident, dar discută și partea medicală, psihiatrică,
psihologică, socială și teologică a acestui subiect într-o perspectivă
respectuoasă pentru toți, creștină echilibrată, științifică și
nediscriminatorie. Am inclus multe studii de specialitate explicate pe
înțelesul tuturor. Am inclus planșe pe
care eu le-am desenat astfel încât părintele să poată explica chiar și biologic
anumite aspecte și am exemplificat pe categorii de vârsta (copii până la
adolescenți maturi spre adulți tineri) astfel încât să se înțeleagă în funcție
de nivel și vârstă”
Volumul medicului Vlad are și câțiva referenți:
Dacă am avea iubire, toate le-am răbda ușor,
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am răspunde mânios,
Dacă am vedea in oameni, chipul Domnului Hristos!
Dacă am avea iubire,
ar înmuguri surâsul,
Ce ar șterge de pe
gene și tristețea, dar și plânsul,
Dacă am avea iubire, n-am trăi doar pentru noi,
Am întinde-un colț de pâine și o haină celor goi!
Dacă am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinți,
Am fi îngeri de
lumină ce pășesc spre veșnicii,
Am aduce bucurie și un strop de pace-n toate,
Și-am tămădui cu-n zâmbet, sufletele întristate!
Dacă am avea iubire, cea lăsată de Hristos,
Am vedea in cei din jur, numai ce este frumos,
Dumnezeu a pus in oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiți de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!
Dacă am avea iubire, am fi buni samarineni,
Și am ridica pe umeri, toți bolnavi-acestei vremi,
Am primi in casa noastră pe toți Lazării sărmani,
Nu ne-am strânge-n punga noastră spre osândă gologani!
Dar nu mai avem iubire, alergăm vânând păcate,
Ne oprim pentru o clipă și apoi mergem mai departe.
Și uităm că timpul nostru într-o zi se va sfârși,
Și în viața viitoare, ce am dat, vom dobândi.
(Eliana Popa)
x
Erudit. Om de
carte. Cititor înrăit. Scriitor. Filosof. Teolog. Apologet creștin. Conservator.
Absolvent de studii superioare în România, UK și USA. Cu un CV impresionant,
Mihai este unul dintre cei mai mari luptători sociali împotriva hidrei progresismului.
Împotriva secularizării deșănțate. Provocator. Profund. Colorat în vorbire. Îți
face deosebită plăcere să-l asculți. Încântă. E enciclopedic. E o bibliotecă
mobilă. Are soluții. Și peste toate îl are pe Hristos! De fapt fără El tot ce
are din cele de mai sus ar fi fără valoare.
Au fost câțiva ani
în care nu l-am înțeles. Mi se părea că urmărește ceva. Și cum în România
suntem atât de reticenți la oamenii publici... Apoi mi-am dat seama că e de
fapt un Abraham Lincoln al românilor. Care luptă până câștigă. Care trece peste
eșec. Care se ridică de jos, se scutură și urcă mai departe spre vârf. Are un
apetit care multora lipsește. Dumnezeu să-i facă pasiunea molipsitoare!
Mihai e pasionat
de Hristos. Și cine are pe Hristos are iubire. Nu doar pe hârtie, nu doar pe
buze. Ci și-n inimă. Și cine are inimă trăiește. Se mișcă. Produce valori.
Schimbări. Ucenici. Vorba lui Dante: „iubirea mișcă Soarele și celelalte stele”!
Iar oamenii plini de dumnezeire nu pot vorbi, trăi, repira decât dragoste. Nu
eros. Nici măcar fileo. Ci agape! Dragoste care se consumă pentru ceilalți fără
să ceară nimic în schimb!
Astăzi ne-am
întâlnit la Câmpina. Unde preț de 90 de minute Mihai a vorbit despre EROS,
LOGOS și AGAPE. Nu doar ca mitologie a iubirii. Ci ca un medicament necesar în
plin proces de alterare a dragostei. Mihai zicea că „dragostea e un antidot
pentru mediocritate”. Iubind, necunoscutul de ieri devine prietenul de azi,
partenerul de încredere, partea care îți dai seama că îți lipsea. Sau, cum ar
zice poetul necuvintelor (cum cine?, Nichita Stănescu): „aripa ta lipsă”.
„Iubirea are valențe cosmice”, spune Mihai Neamțu. „Este temeiul pentru care chiar și dincolo
(în veșnicie) Dumnezeu ne va spune: „trebuie să te dăruiești și să te depășești!”.
Da, am văzut un Mihai Neamțu care se dăruiește. Face asta de mult timp. Lupta
sa, de zi cu zi, este să se depășească. În iubire...
Dumnezeu să te
binecuvânteze Mihai! Oameni ca tine trebuie „clonați”! Nu în laboratoare, ci pe
câmpul de misiune! Mergi doar înainte! Înapoi nu mai este niciun drum!
Hristos să-ți fie desfătarea și vei avea tot ce-ți dorește inima!
Nicolae.Geantă
Femeia nu e un vas de lut, un vas mai slab cum tot se vorbește obsedant pe la colțuri. Ci unul mai scump. Când Dumnezeu a creat pe Adam din țărâna pământului, Sfânta Scriptură descrie cuvântul „făcut” ca munca unui olar. O muncă simplă de modelare a lutului. Dar când Scripturie vorbesc despre „facerea femeii” – din coasta lui Adam, cuvântul folosit descrie munca minuțioasă a unui bijutier! Și bijuteriile – știe asta oricine, sunt prețioase. Rolul lor este să îmbogățească pe cei ce le poartă. Femeia și bărbatul nu sunt separați. Ci împreună. De aceea spune Solomon că „o femeie cinstită este cununa bărbatului ei”. Îl face rege. Cununile regale nu se așează la bărbați pe cap. Ci în inimă.
Femeia nu e doar simplu ajutor soțului ei, ci o armată întreagă. Când Dumnezeu a adus-o pe Eva la Adam – ca ajutor potrivit, pentru cuvântul „ajutor” este folosit „ezer”. Iar ajutorul acesta în limba ebraică se traduce „o armată”. E drept, bărbatul nu se aștepta să primească deloc ajutor. Și nici atât o armată. Dar a primit un mareșal care va interveni în toate războaiele lui. (Nu să-l distrugă, ci să-l sprijinească). Da, femeia este ca un ajutor militar. Nu ajutorul unei armate de lut. (Aceea au avut chinezii). Ci a uneia solide, de fier, de oțel! E armata aceea aliată care luptă pentru soț, pentru copii, pentru familie. Pentru binele ei. Pentru victoriile comune. Și reușește.
Femeia nu e un ofițer dur. Care atunci când spune ceva folosește un ton autoritar, o față încruntată, aspră, care aduce frică. Ci unul cu vocea aceea suavă, plină de melodie. O voce care dezarmează orice inamic. Se zice că îngerul care asista la modelarea femeii a întrebat pe Dumnezeu dacă materialul folosit nu este moale. „Va rezista? Dar va gândi? De ce n-o termini mâine”, îl tot sâcâia cu întrebări pe Creatorul tăcut. „Nu pot”, a primit după un timp răspunsul. „Doamne, dar ți-a scăpat ceva material în colțul ochiului”. „Nu. Este o lacrimă!”. „O, Doamne, te-ai gândit și la asta?”. „Eu am creat femeia. Lacrima este creată de ea!”. Femeia e un general ale cărui medalii sunt lacrimile!
La Mulți Ani tuturor femeilor! Aveți dreptul să fiți fericite! Nu numai azi, ci în fiecare zi când luptați!
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu putere, cu șarm, cu decizii înțelepte! Cu sănătate! Cu viață! Nu numai aici, ci și în veșnicie!
Nicolae.Geantă