Fundaţia CIREŞARII

vrei o diplomă?

marți, 24 aprilie 2018

Codreanu - de Nicolae.Geantă

M-a salutat regulamentar în mijlocul orașului. Cu cizme de cauciuc în picioare deși era vreme de teniși. Cu o cămașă în carouri turbat colorate și o haină destul de îmbătrânită. Decolorată ca un carton uitat în soare. Avea niște pantaloni largi, foarte largi. Cred că XXL pentru mărimea sa de M. Haine primite de pe la unul, altul. Așa primește întotdeauna Codreanu, ce e de lepădat. M-am uitat la el și mi-a fost rușine. Nu de el, nu că m-a salutat bucuros. Ci pentru că așa îl îmbrăcăm noi pe Hristos. Zdrențăros...

A venit la oraș pe jos vreo 15 km. N-a avut bani de bilet la autobuz. Sau dacă a avut vreun gologan poate c-a vrut să-și cumpere ceva dulciuri. Odată, de Plugușor, de toți banii strânși și-a luat numai gumă de mestecat! Era prin clasa șasea și el nu gustase niciodată Orbit... Doar înghițise în sec, privindu-i pe alții.

La școală n-a mai putut merge de mult. Cu un tată bețiv care îl trimitea să stea cu vacile satului nu se putea învăța carte. Și apoi pe burta goală nu prea poți citi. Chiar Kierkegaard de-ai fi... Acum are în grijă o turmă de oi. Probabil singurele care nu-l privesc sfidător... Dar nici acolo nu poate strânge bani. Familia sa e ca un sac găurit. Oricât ai îndesa, totul se pierde rapid.

Când i-am spus că îl iau la Grădina Zoologică în excursie cu copii de la biserică nu a închis un ochi toată noaptea. La 6,00 era deja pe la poarta mea deși i-am spus ca autobuzul vine la biserica la 8,00.
Odată a venit la un control medical gratuit. Tot la biserică. Și-a luat o pereche de ochelari cu plus, de citit. Deși nu prea deslușește cuvintele tipărite. “ Ce faci cu ei?”. “Îi iau să mă uit la televizor”...

A crescut chinuit. Mereu pe minus. Mereu cu adidași cu trei numere mai mari. Mereu flămând. Ca un lup. Până și părul îi e ca de lup. Ridicat. Odată după ce m-a ajutat la treabă i-am dat niște bani: “Dom’ profesor, abia aștept să mă duc la alimentară să cumpăr 5 ouă și niște tobă. Matale, ști ce bună e omleta cu tobă? Mori mâncând”... Așa mănâncă Isus: ouă cu tobă. Și eu sau dumneata, ori copii noștri, facem ifose la salamul de Sibiu...

A primit bătăi ca hoții de cai. De la toată lumea. De la poliție, profesori, părinți, șmecheri, copii... A vărsat lacrimi cât toți colegii lui la un loc. Odată a căzut în cap de pe cal. Medicii dela Spitalul de Urgențe nu doreau să-l opereze pentru că nu avea asigurare! A fost la un pas de moarte. Dar Dumnezeu i-a dat har. Pentru că îl iubește. Chiar dacă băiatul a început să pufăie chiștoace...

Exact acum un an, venind de la ora de rugăciune, am trecut pe lângă casa lui. Geamurile la ferestrele holului lipsesc din vara lui 1988! Cartoanele sunt puse în ochiuri numai iarna. Ploaia a înmuiat pământul de pe pereți și l-a coborât în raverne odată cu varul. Cartonul e ciuruit tot. În casă picura ca în pușcăriile chinezești. Tavanul abia se ține în tencuială. M-am rugat pentru Codreanu. Îmi spusese căîn vară vrea să strângâ niște parale la oi și să își construiască o cameră din BCA. “Doamne, te rog să ai milă de el! Să îl ajuți...”, am murmurat. Și Dumnezeu mi-a spus în românește, acolo, în stradă: “Tu trebuie să îl ajuți!”. 

Câteva zile mai târziu am trecut din nou pe långă casa deteriorată. Era mai rău avariată. Aplecată parcă într-o rână. Nu știu de ce am făcut două fotografii și le-am trimis unei cunoștințe. Poate pentru că îi povestisem despre băiat. Când am intrat în casă am primit răspuns la mesaj: “Dumnezeu să aibă milă de ei!”. Mi-au dat lacrimile... Numai telefonul celui ce primiseră fotografiile valora cât casa lui Codreanu... Așa suntem toți: chiar dacă știm ca Isus prețuiește mult săracii noi tot smarfonuri prețuim... 

Toamna trecută am vrut să îi repar acoperișul. Dar cu cei ce am vorbit să mă ajute n-am ajuns la un numitor comun. Mai mult unii m-au condamnat, m-au înjurat, m-au blestemat! “Ce pocăit idiot, face casă la niște bețivi! Ăia ar trebui împușcați. Exterminați!”. “Le faci rău, îi determini să fie leneși”, mi-au mai auzit urechile...

Mi-am amintit zilele astea că Francisc d’Assisi când era frig nici foc n-a acceptat sa-i facă. “Cum să mă încălzesc eu, cãnd atâți săraci dorm in frig?”, întreba sfântul. Iar d’Assisi la români n-are loc în calendar, că e papistaș. Și el a fost ca Mântuitorul lui...

Știu bine, Codreanu nu e un sfânt. A venit de multe ori la biserică. Nu s-a schimbat deloc chiar dacă a promis. Acum e dus cu oile sale... Dar păstor nu e el. E Isus...

Iubiți codrenii de lângă voi! Dar nu doar cu vorbe... Dragatea zicea Vladimir Pustan e verb. E in șalopete, zic eu. Mereu gata să facă un bine cuiva... Iubiți azi codrenii de lângă voi. Mâine poate va fi prea târziu...


Nicolae.Geantă

sâmbătă, 21 aprilie 2018

De ce merg mereu la Biserică - de Nicolae.Geantă

Un participant la triatlon, câștigător a numeroase medalii, a fost întrebat de un păstor care este cheia succesului său? Cum rezistă? ”Reziști până la capătul unei curse lungi dacă faci mai multe curse scurte!”

Nu vei înnota doi km din prima încercare. Dar dacă faci în fiecare zi câte un lung de bazin... Nu vei scrie o carte deodată. Dar dacă scrii zilnic câte o pagină... Nu vei putea pedala 150 km în șaua cursierei imediat ce-ai cumpărat-o. Dar dacă faci măcar 10 km. Apoi iei pauză și mai faci 10 km. Și iarăși 10 km...

Tot așa este și cu drumul spre Cer. Nu ajungem acolo direct de la Cruce, direct din apa botezului. Drumul spre Rai nu-l urci nici cu liftul. Ci pe scări. Treaptă cu treaptă. Fiecare mers la biserică e o cursă mai scurtă spre Cer. Cu cât mai multe cu atât scurtăm din drum...

Cu fiecare drum ce îl mergem la Biserică ne apropiem de Casă...

(În ultimii 10 ani nu am lipsit de la Biserică duminica decât când am fost internat la spital. Am mai lipsit odată, într-o dimineață doar, anul trecut în Danemarca: românii nu aveau program. A fost cea mai plicitisitoare dimineață de duminică a mea. Am simțit parcă Cerul mai departe...)

O singură dată a lipsit Toma de la biserică. Și a pierdut dovezile Hristosului înviat. Tu ai pierdut ceva? Dacă ai pierdut nu uita: un câștigător este un pierzătorcare a mai încercat odată! Deci luptă din nou...

Nu lipsiți de la Biserică! Altfel vă îngreunați drumul. Și viața...

Nicolae.Geantă

Despre părtășie cu Vlad Schlezak

Galateni 6:1-2 “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteţi duhovnicești, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Și ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit și tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora și veţi împlini astfel legea lui Hristos”.

În părtășia biblică, creștinii nu se judecă cu nesaț unul pe altul, nu se ofensează, nu se incită la mânie, nu se umplu de invidie, lăcomie, poftă, nu se bârfesc și nu se discreditează, nu murmură, nu se mint. Părtășia adevarată a trupului lui Hristos în care este binecuvântare și creștere spirituală este constructivă, plină de blândețe și gingășie, iertare, supunere, smerenie, încurajare, chiar slujire unii altora, DAR, de multe ori parcă dăm de unii creștini de vitrină, cu masca supersfințeniei bine lipită cu mândrie de față , care par a nu avea nici o problemă, nici o îngrijorare, nici măcar vârsta sau locul nașterii nu-l mai știu răspunzând ”apăi Domnu’ știe”. Dacă nu e confuz sau cu Alzheimer, atunci masca sfințeniei e grea. Ei nu vor sa spună unui frate sau surori în Cristos ‘ Da, știu ce înseamnă asta pentru tine..și eu am trecut/trec pe acolo și Domnul m-a ajutat. Haide să ne rugăm unul pentru altul!’ Aceștia sunt din păcate excepții, care evident nu întăresc regula. Gândește-te la Galateni și încearcă să-l ridici pe cel căzut, să-i spui de Cuvântul lui Dumnezeu, să umbli împreună pe calea plăcută Domnului.

Nu mai folosi momentele în care poți ridica un frate pentru a-l mustra cu o severitate cruntă ca apoi să iți evidențiezi singur sfințenia. Grija creștinească din părtășia descrisă în Cuvânt e condusă de iubire și este una care restaurează. Fii responsabil și gâsește o astfel de părtășie. Dumnezeu să vă binecuvanteze!

Dr Vlad Schlezak

*** mai multe datalii despre părtășie dr Vlad va oferi în ciclul de emisiuni 
”Îngrijorări și Anxietăți” care vor începe din 30 aprilie la Radio Cireșarii.

Un cuvânt - de Mihaela Mănescu

De ani de zile, Doamne, zac aici.
Îmi pare-o veșnicie de căderi!

Încerc să prind un roi de licurici
Mințindu-mă că-s visele de ieri...
Nici nu mai știu de unde-a început
Pământul să se-mbibe cu gunoi.
A fost un timp când vina m-a durut.
Acum, mi-e-nvelitoare de noroi.
Am biruit cu Dumnezeu, cândva...
Aripile-mi tresar în somnul greu;
Credeam că le-am pierdut pe undeva
Luptând cu mlaștina din duhul meu...
Dar ce să fac cu-aripile în lut?
Mă zbat degeaba... Mă scufund mai rău!
Cu cât vorbesc, cu-atât e mai tăcut
Pământul negru ce mă trage-n hău.
De ani de zile stau încătușat...
Mă simt pierdut de Chipul Tău ceresc.
Înfășurat ca-ntr-un sicriu ciudat,
Mă văd murind, când încă mai trăiesc...
De-ai vrea pământului să-i poruncești,
M-ar azvârli afară din mormânt!
Că nu-i nevoie, Tată, să rostești,
Ca mlaștina din duh să-mi nimicești,
Decât o taină sfântă, un Cuvânt...

Mihaela Mănescu

vineri, 20 aprilie 2018

Popa, pumnul și psaltirea - de Vladimir Pustan


Pe vremea lui Ceaușescu, într-un autobuz aglomerat plin de cetățeni nădușiți, pe o rută de groază, Beiuș - Oradea, un filfizon de 1,67 cm, începe să facă glume cu un preot spătos ce stătea ca și el în picioare. A râs pe seama 'meseriei' acestuia, a râs de barba lui și a râs de Dumnezeul lui. Apoi i-a tras părintelui o palmă. 'În Biblia ta părinte, scrie: trebuie să întorci și celălalt obraz'. L-a întors și pogoniciul i-a tras o palmă și peste obrazul drept. Preotul a mai întors capul o dată și-a primit o a treia palmă, adică o a doua pe obrazul stâng. S-a întors agale i-a tras tremuriciului un pumn zdravăn în plex, de l-a proiectat până la ușa pe care scria 'Coborâți pe aici', zicându-i sfătos: 'În Biblia mea scrie doar de două palme'. De la părintele am învățat să nu treci niciodată peste ce e scris, că s-ar putea s-o iei peste nas.

Păcatul de a scoate ceva din Biblie e la fel de mare ca cel de-a adăuga ceva. Unii au o Biblie cât un bilet de tramvai, alții cât biblioteca din Alexandria înainte de a arde. Am ascultat o predică ziditoare a unui tip ce zicea sigur pe el că mai bine adăugăm legi noi decât să rămână una din cele vechi neținută. Mi s-a părut raționamentul beton. I-am spus la sfârșit că pe ideea asta s-a bazat și Inchiziția, punând pe foc atâția oameni nevinovați.

E vineri dimineața și sunt deja la a doua cafea… Mă gândesc că mă frământ degeaba câtă vreme cei mai mulți n-au nici o Biblie, nici subțire, nici groasă. O au în cel mai bun caz pe videoproiectorul bisericii. Sunt tot atât de interesați de ea, cât eu de mersul trenurilor. Le aduc aminte că după Scriptură trebuie să trăiască pentru că după ea vor fi judecați. Iar pentru asta, trebuie s-o cunoască și să nu uite că fiecare literă e importantă. Și că doar Dumnezeu are voie să pună punct.

Vladimir Pustan