Era vineri după amiază când am dat cu ochii de
Norvegia. Țara aceea nordică, scandinavă, lungă cât jumate din Europa (1750 km),
poreclită „Țara Soarelui de la miezul nopții!”. Dacă Japonia, adică
Nipon, e „Țara soarelui răsare”, în Norvegia vara soarele nu mai apune!
În partea de sud vara e lumină, un fel de amurg, și la miezul nopții, iar în
nord lămpile nu se aprind câteva luni! Totuși, „iarna nu-i ca vara”, să
folosesc un citat clasic!
 |
| Primăria și Cetatea Oslo |
Am văzut Norvegia printre nori și m-a dezamăgit. Numai
conifere, râuri și ochiuri de apă… tulbure. (Știați că Norvegia are mai multe
lacuri decât Finlanda? Peste 450.000!!! Numai că nu fac atât tam-tam).
Pâlcurile de luminiș dintre conifere erau presărate cu… eoliene! Norii coboară la
100 m înălțime. Vânturile de Vest îi mână toată ziua dinspre Atlantic spre
Scania suedeză! De aceea ploile sunt frecvente ca umbrele copacilor. Am
văzut apoi un fiord, ba încă unul-două, și niște case. Ultimele aruncate
pe o pajiște ca o turmă de oi risipită. Fără soare. Aici timpul însorit e
true
holliday. Aerul e umed. Iar iarba verde ca brotacul. Printre pini și
molizi vezi „o droaie de uscătură”. Mulți arbori pe jumătate morți.
Nu a știut nimeni să-mi explice de ce… Vreo carie, vreo insectă?
Dezechilibre de mediu, stress hidric?
Am aterizat pe un fel de… islaz. Pe pistă bineînțeles. Numai
că, deși e iunie iarba e cam … lipsă pe multe petece. Zici că e aprilie pe la
noi. Când păpădia se scutură cu milioane de parașutiști. Aeroportul Gardermoen
m-a impresionat grozav. Și am văzut și eu zeci de duzine de terminale. Larg,
aerisit, luminat cu ferestre imense și plin de boutique-uri. Duty-free. Dar
prețuri pe măsură. Peste 12 euro un sandwich, peste 4 euro o sticlă de apă de
1/2 litru, cca 9 euro o ciocolată mare, ori 40 euro un tricou cu vikingi. Aha,
și vreo 450 lei un hanorac sport. Își permit. Doar e una dintre țările cele mai
bogate din lume (În 2025 la venituri / PIB pe locuitor au ocupat
locul 6. Dar la Indicele dezvoltării umane/IDU sunt de zeci de ani pe
locul I). Pe Otopeniul românesc sandwich-urile sunt și mai scumpe. Nu pentru că
suntem bogați. Ci lacomi. Ori snobi. Patronii vreau să zic. Scuze,
antreprenorii…
Orășelele din aglomerația urbană Oslo, sau comunele (Kommuner,
are 357) cum le zic norvegienii (orașele plus satele), sunt cocoțate pe
dealuri. O îngrămădeală de case puse în și peste stânci. Locuințe din lemn.
Scândurile le predomină toate fațadele. Cu vopselele aferente. Colorate. Destul
de frecvent garnisite cu diavolul de drapel elghibitist. Acoperișurile sunt cu
țiglă predominant neagră. Lucioasă. Tratată special. Cred că pentru a aluneca
zăpada. Și a se topi mai rapid. Altfel nu îmi explic. Scările, treptele, prin
curțile suspendate pe stânci sunt din lemn. Oricum la ei lemnul e la discreție.
Taigaua are molizi fără număr. Am spus că sunt multe conifere uscate. Ce să
faci cu lemnul în Norvegia? Căci la încălzit casele folosesc… curent. Electric.
Foarte ieftin. Cca 0,4 lei pe kilowat. Adică vreo 10 eurocenți! Tradus: aproape
gratis! Probabil pe la ei lipsesc „băieții deștepți”, vorba domnului
Băsescu. Deși cochete, totuși casele lor „nu le bat” pe ale noastre.
Români au clădiri, nu case! Cei care au vreau să zic… Iar curțile vikinge, deși
pline de flori, mai ales azalee, sunt mici. Câțiva metri. Nu poți întoarce o
țeavă darămite o căruță! Chiar așa, nu am văzut niciun animal prin grădini.
Nicio oaie! Nicio vacă! Nicio găină! Iar câinii toți merg doar în lesă! Sincer,
românul din mine nu poate numi asta civilizație! Cum să fie dom’ne o țară fără
oi prin grădini? Cum să nu auzi în răsărit un cucurigu! E trist. Dar real.
(Norvegienii țin animalele numai în ferme. Înăuntru! Rar le scot afară! Pentru
că la ei terenul arabil este atât de puțin. Prin urmare orice spațiu neted, dar
și în pantă e cultivat cu orz. Cu ovăz. Cu secară. Sau chiar cu rapiță. Iar
casele de aceea sunt numai pe versați aruncate. E interzis să construiești în
intravilanul neted. E spațiu agricol! Prioritar pentru hrană! Știați că în
privința alimentelor Norvegia nu importă mai nimic? Și noi, grânarul Europei cu
cel mai fertil sol din lume?... Cu sol, dar fără mecanizare! Să vă spun ce
tractoare posedă scandinavii? Din… Matrix!)
Nukșo m-a așteptat în aeroport. Nu ne-am văzut de ceva timp.
A fost elevul meu acum 11-14 ani. Crescut în biserică de mic, la adolescență a cam
luat calea prodigals-ilor. A fiilor rătăcitori. Și pelerini. Și
emigranți. Într-o zi, după mulți ani, m-a sunat că ar dori să vină cu fetița la
binecuvântare! Biblic, copiii mici se binecuvântează la biserică nu se botează.
Deși era rătăcitor în inima lui știa ce scrie în Scriptură. Nu subestimați pe
cei ce au plecat din biserică! Oriunde s-ar duce în mintea lor adevărul nu
poate fi ucis. Apoi, de fugit de Dumnezeu poți fugi. Dar nu au unde se ascunde!
A venit cu Timeea la biserică. Am binecuvântat-o! Apoi peste doi ani a venit cu
altă fetiță! Tamara. Am binecuvântat-o. Nu noi, ci Tatăl din Ceruri. Noi ne
rugăm în Numele Fiului Său. Binecuvântarea o dă El, numai El, nu vorbele
noastre! Oricui o cere. I-am spus acum doi ani lui Nukșo că trebuie „să se
întoarcă”! Nu poți merge continuu cu spatele! Înapoi. E drept, și cei ce merg
cu spatele spre Cer înaintează. Dar nu înainte! Ci îndărăt, vorba lui taica. Se
depărtează. Mi-a zis simplu: „la anu, dom’ profesor!”. Și „la anul” a zis tot… „la
anul!” Și au trecut 4 ani! În urmă cu vreo două luni m-a sunat: „Am un băiat.
Nu veniți la binecuvântarea lui în Norvegia? Ca tot ați binecuvântat cele două
fete….” Apoi după un minut am auzit ce așteptam de un deceniu: „o să mă botez
și eu, și soția!” (Botezul nou-testamental se face la maturitate. Conform
Evangheliilor „cine va crede și se va boteza va fi mântuit!” (Marcu 16:16).
Întâi credință, apoi botezul. Botezul e un legământ care se face conștient.
Botezul înaintea credinței e un fel de sanie fără zăpadă!
Am pornit pe E6 spre Froster. Spre casa pastorului Florin
Pop. Când am ajuns mă aștepta cu soția și cu cei cinci prunci. Știați că
binecuvântat e omul ce la tinerețe își umple tolba cu săgeți? Cu prunci?
Alături de ei, mai târziu, luptele vieții vor fii mai ușoare. Mai dulci. Copiii
sunt darul lui Dumnezeu pentru noi! Un dar prețios. O binecuvântare! Pe lângă
familie Florin m-a întâmpinat cu masa. Așa suntem noi românii. Oriunde am fi pe
planetă! Când îți trece cineva pragul alergi ca Avraam în fața îngerilor,
grijuliu să îi omenești. „Să prindă inimă”, vorba Scripturii. Adică să alunge
oboseala!
Era ora 22,30 când Soarele a asfințit. Dar nu s-a întunecat
nici peste două ore. La miezul nopții, la Oslo, vara, e doar un amurg
prelungit. Încă poți să vezi până hăt departe! Am făcut o plimbare de seară.
Prin vara răcoroasă norvegiană. Fusese o zi cu numai puțină ploaie. Erau sub 15
grade. Dar mult mai plăcut ca 15 grade la noi. Norvegienii, ieșiți cu câini ori
trotinetele (electrice) erau în tricou și bermude. Eu nu am renunțat deloc la
geacă! Chiar dacă după kilometrii de mers pe jos am transpirat! Iar acasă, la
ora 24+ am băgat caloriferul în priză. În timp ce Florin și ai lui dormeau cu
ferestrele deschise. Din mai până-n octombrie rămân continuu așa! Nu
m-am culcat până după 00,30. Cu un ochi mai priveam pe fereastră la casele din
celălalt deal. Poate vreo 7 km distanță. Se vedeau ridicându-se semeț peste
brazi și mesteceni! Cu luminile din stâlpi aprinse deși nu (prea) era nevoie!
 |
În Norvegia fetele au party
doar cu...fetele! |
Sâmbătă am mers toată ziua prin Oslo. Un oraș cu sub
600.000 locuitori, cu creșterea cea mai rapidă din Europa. Nu din nașteri. Ci
din emigrări. Astăzi unul din trei oslovari e… immigrant! Iar țara a atins un million
de emigranți. Predomină pakistanezii, polonezii și ucrainenii (se putea fără
ei?), dar și sirieni, somalezi, germani ori români (dar mult mai puțini, peste
18.000). Oslo e un oraș de vis. Cochet, curat, calm, călduros. Zvârlit printre
dealuri (cca 200 m înălțime), conifer și fiorduri (Oslofjord este un golf uriaș
din sudul Norvegiei, cu o lungime de aproximativ 100-120 de kilometri, care
leagă strâmtoarea Skagerrak de capitala țării). Nu am văzut nicio hârtie pe
jos. Dar am văzut norvegieni făcând jogging sau alergând cu bicicletele ca
nicăieri. De aceea sunt ei subțiri (Știați că noi românii suntem locul I la
obezitate în Europa cu +39%! Se aude prin Guvern? De ce nu luați nicio măsură pentru
tinerii noștri?). Am mai rămas impresionat că pe străzile în pantă, și mai ales
în locuri amenajate, tinerii vikingi fac slalom sau ski fond, cu schiuri pe…
rotile! Bravo lor! De aceea au atâtea medalii de aur!
Întâi am ajuns la trambulina Holmenkollen. Gazda
Olimpiadei de iarnă din 1952 și a Cupei Mondiale din 1980. În Nord Vestul
orașului. Un simbol turistic cu mii de vizitatori pe zi. Înaltă de 60 m,
trambulina este un gigant metalic. Și e singura trambulină din lume construită
din oțel. Apoi are protecție permanentă la vânt. La competițiile importante găzduiește
uneori și 30.000 de spectatori (capacitatea maximă). Când am fost noi erau doar
câteva autocare cu turiști. Nu au lipsit nici… chinezii! Ăștia sunt ca
oxigenul: peste tot!
 |
Trambulina
Holmenkollen |
Din dealul trambulinei (300 m) se vede o parte din fiord.
Adică un golf îngust, lung și adânc, cu maluri abrupte și înalte, format prin
avansarea și ulterior retragerea unui ghețar (Știați că Norvegia are peste 1200
de fiorduri?). Dar înainte să ajungem în fiord am ajuns în centru urbei, în
Parcul Frogner, cel mai mare din Norvegia, un muzeu în aer liber! Cum adică
parc muzeu? Ei bine, în parc găsești cea
mai mare expoziție statuară din lume, cu peste 200 de opere din bronz, granit
și fier forjat ale artistului Gustav Vigeland. Când le privești nu ai cum să nu
te întrebi: când a avut timp dom’le acest Vigeland să migălească atâta sculptură? (unii zic că le-a
realizat în 20 de ani). Și totuși nu îl bate pe Brâncușul nostru! Sunt mândru
de asta! Pacul Vigeland cuprinde pe cele 45 de ha: Podul cu 58 de sculpture
(cu celebra statuie Băiatul supărat, Sinnataggen), Fântâna vieții,
Platoul Monolitului. Grădina cu trandafiri (peste 14.000 de plante din 150 specii),
Muzeul orașului Oslo (situat în conacul istoric Frogner din incinta
parcului). De la poartă, pe o alee est- vest am ajuns la prima parte deschisă
publicului în 1940, Podul cu statui, lung de 100 metri, și la Fântâna
arteziană, înconjurată de mai multe statui reprezentând cupluri de oameni,
situate pe o bordură din granit, decorată cu mici sculpturi, care închide un
perimetru de 1.800 metri pătrați. Apoi am urcat pe Platoul Monolitului, un
obelisc sculptat dintr-un singur bloc de granit, înalt de 17 metri; un fel de
coloană care a fost decorată cu 121 figuri umane și postată pe o platformă
înconjurată de trepte circulare separate prin porțiuni ornate cu 32 grupuri
statuare din granit reprezentând diferitele cicluri ale vieții. Interesant este
că toate statuile sunt în pielea goală! „Câtă obscenitate!”, mi-a relatat o
doamnă profesoară! Am înțeles că Vigeland a făcut statuile în hainele lui Adam,
pentru că, după spusele sale, „hainele se demodează”, dar trupurile rămân la
fel! Câtă dreptate! Moda e trecătoare, omul e cel care rămâne! Se aude
tinerilor?
Am văzut prin Parc, sau aiurea prin Oslo, o mulțime de
grupuri alcătuite numai din… fete! Multe fete frumoase ieșite la plimbare, la
sport, la socializare, la restaurant. Și băieții? Nicări, vorba bihorenilor. Nu
a știut nimeni să îmi explice de ce fetele sunt fără băieți! Poate pentru că vikingii
moderni sunt mai orientați spre persoane de același sex? Astfel nu îmi explic
de ce predomină steagurile curcubelate… O abundență de steaguri. Pe mai toate
clădirile. Numai pe Primărie, ori pe Palatul regal nu am văzut steag
elghibiti. Unii aveau și pe mesele din cafenele. Mă gândeam eu așa, un
înapoiat medieval cum mă cred unii, că steagul Norvegiei are cruce pe el! Și
este mai des arborat steagul curcubeu decât cel cu… cruce! Până și nu știu ce
biserică luterană din centrul Osloului avea steagul multicolor! Ru-și-ni-căăăă!
Cui servește biserica aceea? Sau mai este oare biserică? Domnilor, Biserica,
Ekklesia, înseamnă „scos afară din lume”. Interesant e că unele churc-uri au
„băgat lumea în interiorul lor!” Nu din dragoste. Ci din neveghere. Între și
eu, se poate să fi sfânt în hainele vrăjmașului? A se citi „diavolului”…
Din Parc am mers puțin prin oraș spre port. Spre fiord. Ne-am
dus undeva înspre Muzeul Satului, dar nu am putut intra. Erau ceva lucrări. Am
trecut însă pe lângă reședința de vară a regelui Harald al V-lea. În fața micului
conac erau câteva hectare cu pășune. Și… o turmă de vaci! Da, vreo 10 vaci de
rasă, într-un staul cu… fir electric. „Tehnalaghia”, vorba rușilor. Vacile erau
ale… regelui Harald! Wow! Ce-o ști domnilor regele norvegian și noi nu? De ce el
crește vaci și mănâncă lactate bio și o mare parte dintre muritorii de rând se
înghesuie în hipermarketuri să mănânce fake milk? Lapte nelapte! Nu vi
se pare ciudat?
Uite că am parcat sub zidurile fostei cetăți Oslo. Cetatea
Akershus (Akershus Festning), fortăreața medievală din secolul al XIV-lea este
situată chiar în inima capitalei norvegiene. Dominând fiordul Oslo, complexul
oferă priveliști spectaculoase și găzduiește castelul, muzee militare, dar și o
zonă de promenadă pe zidurile istorice. Aici, în subsolurile săpate în stâncă,
în tunelele de altă data e parcare pentru mașinile electrice. Wow, sute erau
aliniate în subteran (Știați că în zona metropolitan Oslo, 48,5% dintre mașini
sunt electrice? Știați că o astfel de mașină se încarcă în 30 de minute cu 6
euro, pe când un rezervor de benzină costă de 15 ori mai mult? Atenție: nu
sunt fan mașini electrice! Nici 2%!). Am ieșit din port și am mâncat o clătită
cu gem. O clătită groasă. Pankakes americană. Cu gem. La foame merge.
Norvegienii nu prea au mâncăruri rafinate. Dar ce au nu sunt cu E-uri! Poate
înghețatele acelea uriașe de care fug inclusive vara. Bombe calorice.
Am mers apoi în port și am traversat fiordul cu feribotul,
până la insula Hovedøya, mica, de vreo 0,4 kmp. Lungă de 800 m. Cu plaje de
nisip. Cam oribile. Cu ierburi și… oi! Câteva. Dar în țarc. Insula e vestită
pentru că a avut o mânăstire veche. Mănăstiri cisterciene din 1147. Azi sunt numai
ziduri. Ca Histria noastră din județul Constanța. Numai că aici se restaurează.
La nord de insulă puteți vizita două baterii de tunuri din 1808 și două
depozite de praf de pușcă din perioada în care insula aparținea armatei
norvegiene. Una dintre clădirile militare, Lavetthuset, este folosită acum
pentru expoziții. Hovedøya are și un mic port cu zeci de ambarcațiuni. De fapt tot
fiordul Oslo e plin de bărci, yaht-uri și vaporașe. Ori nave de croazieră. Ori alte
dihănii plutitoare pe mare. Atenție: pe Hovedøya e interzis aprinderea focului!
Cu excepția grătarelor de pe plajă!
De pe insula ne-am întors în fața Primăriei Oslo. O clădire
veche, din cărămidă uriașă cu un orologiu uriaș. Nu prea arăta ora exactă. Însă
și ceasurile rămase în urmă pretend că arată ora exacta. Ca și oamenii. Mulți
se cred repere. Numai că Reperul e doar unul: Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu! Primăria
este una dintre cele mai mari clădiri din oraș și se ridică pe un plan
dreptunghiular. Fațada este dominată de două turnuri - unul măsoară 63 de metri
și celălalt 66 de metri. A fost inaugurată în 1950, după aproape 20 de ani de
construcție. Interesant este că 49 de clopote formează o clopotniță unică pe
turnuri. Aici auzi câte o piesă muzicală diferită în fiecare oră, de la 7:00
dimineața până la miezul nopții, variind de la muzică clasică la muzică pop
modernă! În fața primăriei, în port sunt sute de terase. La mese sunt
norvegieni native îmbrăcați elegant. Nu prea am mai văzut de mult atâta
vestimentație elegantă în restaurante. Mi-am adus aminte că în copilăria mea
bunicul ori de câte ori mergea la un restaurant se îmbrăca la patru ace! Era un
fel de ritual. Azi, se poartă costumul cu șlapi! Da, așa era la o masa un
norvegian (cam brunet) de vreo 40 de ani însoțit de o domniță.
 |
Hard Rock Cafe Oslo
(închisă din 2021) |
Am trecut de Primărie și am intrat în zona Centrală (Sentrum).
Cu clădiri noi și vechi. Cu multă verdeață și alei moderne. Cu sute de magazine.
Și cu forfotă. Am ajuns pe bulevardul Karl Johans, înconjurat de un parc superb,
plin de flori. Și cu o hărmălaie de Dămăroaia. Muzică, țipete, dughene, fumuri. Este
un festival (Oslo Colour Festival). Nu știu dacă are ceva în subsidiar, dar la
muzică domină indienii. Hărmălaia este ca în bâlciurile românești. Mâncare,
fripturi, jucării… Lipsesc gogoșarii și gogonelele. Și grămezile de pepeni! Dar
se mănâncă de zici că e „lăsata secului”, vorba bunicii mele. Pe stânga fac
zgomot indienii. Scot chiar fumuri colorate. Pe sub molizi și mesteceni. Pe
dreapta bulevardului e un mini-carnaval. Costume tradiționale. Vikinge cu
coarne, ucrainence cu costume populare, brazilience cu pene. Și alte nații. Am
văzut chiar și câțiva români cu tricolorul. Totul colorat. Multidirecțional. Să
fiu sincer cu voi: m-am plictisit îngrozitor! În deal e Palatul regal (Det
Kongelige Slott), reședința oficială a regelui Harald al V-lea și a reginei
Sonja ai Norvegiei (Știați că regina Sonja e fată de negustor și nu a avut
sânge albastru, regal? Știați că regele Harald a vrut să renunțe la coroană
pentru ea? (în 1968). Asta da iubire! Numai Adam a renunțat la Rai pentru Eva!).
Construit în stil neoclasic și finalizat în 1849, Palatul păzit de garda
regală, poate fi vizitat vara de către turiști. Nu am avut timp să vâr un ochi
prin-trânsul, că era deja aproape seară. Ca oră. Căci Soarele strălucea sus,
sus, sus.
De la Palat am ajuns pe la Gara Centrală (Sentralstadjon) și
am putut admira hoteluri prestigioase (Karl Johan, Radison Blu – aici a fost
cazat chiar președintele american Bill Clinton, Verdandi, K7, Scandic Go ș.a.),
dar și magazine de lux. Am ajuns apoi în cartierul Bjørvika, la renumita Operă
din Oslo, un gigant de ciment pe care poți urca cu piciorul până în vârf pe o
pantă înclinată la vreo 30 de grade. Forma neregulată a Operei din Oslo a
devenit un reper şi nucleu de interes pentru oraş. Acoperişul accesibil şi
lobby-urile publice deschise fac din această construcţie un monument social şi
sculptural. Structura finalizată în anul 2007, în stil contemporan, acoperită
cu granit alb ori marmură de Carrara (19 ha), însumează 1.100 de camere într-o
suprafață totală de 49.000 mp. Are 1365 locuri în sala mare, și 200 respectiv
400 de locuri în alte două săli adiacente. News-urile ar zice că e cea mai mare
clădire culturală construită în Norvegia de la finalizarea Catedralei Nidaros în
jurul anului 1300! Un alt element important a fost construirea unei bariere
subacvatice de protecție, cu rolul de a preveni intrarea accidentală a navelor în
zona fundației. Opera are 28 de km de piloni de susținere (până la o adâncime
de mai bine de 20 m sub nivelul apei). Lângă Operă mai sunt două capodopere
arthitecturale: Biblioteca din Viitor (Deichman) modernizată în 2020, și muzeul
Munch (dedicat pictorului Edvard Munch, care a pictat celebrul tablou
„Țipătul”, în care o femeie își strigă durerea ca din gură de șarpe pe un pod,
iar în spatele ei doi tineri îndrăgostiți stau nepăsători la urlet). Colecția
Munch
este formată din aproape 28.000 de opere de artă și peste 42.000 de obiecte
muzeale unice. În 2025, muzeul a înregistrat 775.000 de vizitatori! (spre
comparație Peleșul din Sinaia are cca 2000 vizitatori pe zi, deci de 10 ori mai
puțin într-un an!). Tot în Bjørvika este situat și podul pietonal Akrobaten,
lung de 206 m.
 |
| Biblioteca Viitorului Oslo |
După vreo 22000 de pași, am ajuns înapoi la parcarea de sub
cetate obosiți. Dar încărcați, hrăniți cultural. Omul nu e făcut să se hrănească
numai cu pâine… Deși cei mai mulți doar asta înghit!
Spre seară am ajuns la Maria! O femeie de la noi din sat
care a plecat în Norvegia de 33 de ani! Și cu care nu mă întâlnisem de vreo 16
ani! „Ce surpriză ca cineva din satul meu mă vizitează acasă în Norvegia!” a
strigat entuziasmată. Dacă este surpriză grozavă să te întâlnești cu un prieten
din copilărie la celălalt capăt al continentului, atunci cum va fi să te
întâlnești cu cei plecați dintre noi pentru totdeauna în veșnicie? Cum va fi să
te întâlnești cu Hristos Mântuitorul acolo sus? Ai meditate vreodată la asta?
Fie că da, fie că nu, într-o zi vei vedea cu propriii tăi ochi! „Pregătește-te
să întâlnești pe Dumnezeul tău”, striga prorocul Amos! Dar înainte deschide-ți
urechile și inima. Și lasă-l să intre! Succes. Știai că succesul nu e partea
celor mai inteligenți, mai talentați? E partea celor înfometați de el!
(va urma)
Nicolae.Geantă
Oslo Gardemoen-București Otopeni
