Nicolae Geantă în Bihor (27 ianuarie 2019)

Ochii Săi sunt neadormiți - de Nicolae.Geantă

Cântarea Cântărilor (5:12) spune că ”Ochii lui sunt ca nişte porumbei pe marginea izvoarelor, scăldaţi în lapte şi odihnindu-se în faţa lui plină”. Dar psalmistul ne încredințează că ochii lui Dumnezeu „nu dorm, nici nu dormitează” (Psalm 121:4). Asta înseamnă că veghează continuu (Psalm 33:18). S-ar putea ca noi să scăpăm lucrurile din ochi. Clipe de neatenție. Uneori catastrofale. Dar Dumnezeu vede totul. Ochii Domnului veghează. Sunt cea mai bună dronă!

Dumnezeu vede orice durere, orice eșec, orice lucru ascuns. Dar și orice gând! A văzut când David a păcătuit cu Bat-Sheba, când Petru s-a lepădat de Fiul Său la un foc, când Iacov n-a iubit-o pe Leea, când Anania și Safira au ascuns o parte din banii ogorului... Dar și când 5000 de flămânzi ce-l ascultau pe Mesia aveau nevoie de pâine, când Diavolul a murdărit haina de preot al lui Ezechia, când marele preot a lovit fața lui Pavel, când creștinii au murit răpuși de lei în arene, icinerați de Hitler la Birkenau sau uciși de Ceaușescu la canalul românesc... Vede orice durere a noastră, orice săgeată îndreptată spre noi, orice nedreptate care ni se face. Sau pe care o facem. De El nu ai cum să te ascunzi. Căci ochii Domnului sunt în orice loc. „Și peste cei buni și peste cei răi” (Proverbe 15:3).

„Ochii lui Dumnezeu sunt ferestrele sufletului Său”, spunea Vladimir Pustan. Pentru că sunt plini de dragoste, plini de milă, plini de bunătate. Dar să nu uitați că ochii Săi sunt plini și de dreptate! Cea mai expresivă imagine pe care am văzut-o despre ochii lui Isus este pictura Pantocrater. O icoană pictată în secolul VI. Aici, un ochi al lui Dumnezeu e vesel și altul trist! Pentru că în timp ce privește oamenii cu bucurie în același timp îi privește și cu tristețe. Cu lacrimi. Pentru păcatee lor. Un ochi râde, unul plânge. Tabloul vorbește despre Milă și Dreptate. Pe tine cu care ochi vrei să te privească?

Rodion Putiarhin, un predicator celebru rus (1807-1869) a donat bisericii un tablou intitulat „Ochiul Neadormit”. Pentru că ochii Lui Hristos sunt cei mai atenți. Nu sunt albaștrii azzuro, nici turcoaz. Sunt veghetori. Și ochii cei mai frumoși sunt cei veghează continuu...

Nicolae.Geantă

fragment din volumul ”Maximum de Frumusețe”. În curs de apariție.

Vladimir Pustan la Living Water Livonia, USA 2019

sursa: Daniel Pelean, Detroit, MI

Gura Sa este o fântână din care izvorăște Raiul

Cerul gurii lui este numai dulceaţă (Cântarea Cântărilor 5:16).

Cuvintele lui Hristos sunt pline de înțelepciune. Ele conving. Dar și uimesc. Când le-auzim rămânem cu gura căscată ca preoții din Templu când Isus avea 12 ani. În fața cuvintelor lui Isus nici filosofii, nici ateii, nici teologii nu pot ridica argumente. Iar păcătoșii intră de rușine-n pământ!

Cuvintele Domnului îmbogățesc. Nimeni nu pleacă mai sărac după ce Îl ascultă!

Cuvintele Domnului sunt pline de har. Ele mângâie sufletul păcătosului. Dă speranță celui fără de speranță, ridică pe cei căzuți. Încurajează. Înțelepțesc. Din Gura lui Hristos izvorăște Raiul!

Cuvintele Domnului sunt pline de autoritate. Și marea, și furtuna, și cancerul, și armatele de îngeri i se supun. Ba chiar și moartea dă înapoi!

Cuvintele Lui Isus sunt drepte. Petru argumentează că în gura Lui nu s-a găsit niciun vicleșug (1 Petru 2:22). Mai știți pe cineva care nu a greșit niciodată în vorbire?

Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ieșit din gura lui Dumnezeu! Doamne, mulțumim frumos că nu taci! Altfel am rămâne flămânzi, proști și fără Rai!

Nicolae.Geantă

fragment din volumul ”Maximum de Frumusețe”. În curs de apariție.

Vladimir Pustan | Nu mi-e frică

Beiuș | video by Cireșarii TV | 20-ianuarie-2019

Vladimir Pustan - Depresia

video by CireșariiTv

Beiuș, 20 ianuarie 2019

Oameni de zăpadă... - de Nicolae.Geantă

foto Pinterest

Zilele trecute am făcut un om de zăpadă. Asta ca semn de protest: pentru că niciun copil nu mai iese să facă oameni de omăt. În iarna asta n-am văzut decât unul singur. Și-am colindat jumătate de România. Oamenii de zăpadă au devenit ca și sfinții. Din ce în ce mai rari!
Mă bucur privindu-l. Îmi aduce aminte de copilărie. „E frumusețea pământului, fratello?”, m-a întrebat un prieten din Roma”. „Nu, e frumusețea iernii!”. Căci eu nu văd iarnă fără oameni de zăpadă!

Spunea un tânăr care scrie bine că ninge mult ca să ne amintim de puritate. Corect, căci neaua albă acoperă tot. Fără preferințe. După ce cade zăpada totul devine curat. Dar asta nu înseamnă că gunoiul de dedesubt nu va ieși la vedere la primăvară odată cu ghioceii! Deci oamenii de zăpadă sunt puri. Fără păcate... Tot așa e și când ninge Dumnezeu peste sufletele noastre. Ne purifică. Diferența e că gunoaiele vieții nu sunt doar acoperite. Ci reciclate.

Ca și oamenii de zăpadă suntem perisabili. O alunecare, o lovitură și devenim iarăși bulgări. Nu știu dacă ați remarcat dar iarna ne face mai atenți. Cel puțin la deplasare. Orice mică neatenție poate deveni o mare catastrofă. Umblați cu grijă! Noi nu suntem bulgări de nea, ci bulgări de țărână. Și țărâna se sparge. Și se întoarce în țărână.

Nu știu cât va trăi omul meu de zăpadă. Dar știu că de un singur lucru e temător: puritatea sa se teme să întâlnească soarele! Omul de nea știe că e trecător. Și că soarele e veșnic! Oare unii dintre noi au minte mai puțină decât oamenii de zăpadă?

Pentru mine frumusețea iernii e că pot construi oameni de zăpadă. Dar frumusețea vieții e că Hristos  construiește oameni sfinți. Puri. Durabili. Și veșnici...

Oamenii de zăpadă nu se mai pot construi vara. Nici sfinții după ce omul a murit! Sfințiți-vă înainte de moarte! Și... n-o să mai muriți!

Nicolae.Geantă

Visuri imposibile - Nicolae.Geantă

foto Pinterest

Când erau mici, într-o seară, una dintre fetele mele m-a întrebat ce este mai bine în viață : "Să ai visuri mărețe, greu de atins, sau să nu visezi nimic?”

I-am spus că omul care visează imposibilul e un vizionar. Și, de vizionari are Dumnezeu nevoie. Și biserica. Și România.

I-am amintit că la un moment dat în viața lui David, când se întoarce înapoi acasă după o prigoană îndelungată, acesta îl invită pe Barzilai să mănânce la masa sa. Barzilai, în schimb, îl refuză, pe motivul că are 80 de ani și că nu se așteaptă decât să moară și să fie pus alături de părinții săi în mormânt. Ce vis, ce realizare?! Ce așteptări de la viață, de la Dumnezeu!

Pe de altă parte, Caleb, în vârstă de 85 de ani, îi cere lui Iosua să ii dea Muntele Horeb. “De ce?”. “Păi, se ascund acolo trei fii ai lui Anac, uriașii aceia care au speriat iscoadele, fapt ce-a costat Israelul 40 de ani de rătăcire în pustiu”. Nu putea muri fără să-i nimicească! Și, a reușit!

E prea frumos să-ți spun - Mihaela Mănescu

E prea frumos să-Ți spun că Te iubesc

Și Voia Ta să nu vreau s-o-mplinesc!

E prea adânc să-Ți spun că mă închin

Și-n chipul meu, să nu iei Chip deplin...

E prea de tot să zic: Îmi ești Stăpân!

Și să trăiesc, Isus, ca un păgân...

E prea nedrept să zic: îți sunt urmaș!

Și să nu fiu cu Tine-n chin părtaș...

E prea frumos, e prea adânc să-Ți spun

Că sunt de dor, de dragoste nebun;

Și prea de tot și prea nedrept să-Ți zic

Că-Ți sunt, așa cum sunt, un ucenic...

E prea frumos să-Ți spun... Și totuși, spun.

Că-n mine, Doamne, numai Tu ești Bun!

mihaela,

Biserica Punct București

Un cer mare și gol – Vladimir Pustan

Când evanghelistul Moody a fost întrebat care este scopul vieţii lui, a zis: „Să ajung în cer şi să iau cu mine cât de mulţi oameni pot”. Moody îşi imaginea cerul ca pe tramvaiul 32 plin şi cu cetăţeni agăţaţi de uşile deschise, ceea ce ne umple de uimire, suspectându-l de o viziune înghesuită a raiului.

Noi am fost crescuţi cu ideea locurilor largi, unde pot întoarce TIR-urile celeste, un fel de deşert auriu unde te plimbi până ţi se tocesc pingelele pe străzile scumpe şi nu dai de nimeni. Acesta-i cerul, turma e mică, credinţa nu-i nici cât grăuntele de muştar, lucru ce ne-a îndemnat la tăcere cu miros de piele pârlită.

Nu evanghelizăm pentru că nu suntem siguri de mântuirea noastră şi de aceea nu putem fi destul de convingători când vorbim cu alţii despre Hristos.

Nu evanghelizăm de frica de-a nu fi respinşi, de-a nu fi înjuraţi de mamă, de-a nu lua pumni în cap. Frica păzeşte tarlaua cerului de busculade cu îngeri prinşi la mijloc.