youtube

joi, 18 aprilie 2024

Școală a devenit balamuc? - de Nicolae Geantă


Aseară am avut o emisiune despre parenting. Și evident am amintit ceva și despre educație, despre școală. Cineva m-a întrebat „de ce nu le ridic telefoanele elevilor când aceștia le folosesc în oră?” I-am spus că nu îmi permite legea. Aș putea să fiu acuzat de părinți, de poliție, de... Doar suntem în... „România Educată”. [Chiar așa, știați că cele mai mărețe eșecuri ale României au fost propuse de tov. Ceaușescu (Epoca de Aur), și de mister Johannis (România Educată)?]. M-am gândit apoi că trebuia să le spun o poveste reală, scrisă de o doamnă profesoară, anul trecut, pe pagina Colegiul Cadrelor Didactice. O redau mai jos (așa cum a fost scrisă, fără diacritice):

„Azi, dupa 20 de ani de cariera, am clacat in clasa. Am preferat sa ies din clasa, ca sa nu plesnesc pe cineva. Azi mi-a ajuns cutitul la os. Elevii au ajuns la un grad de nesimtire si tupeu maxim. Un elev si-a deschis telefonul si a inceput sa filmeze in ora, parerea mea e ca facea live pe tik tok. I-am cerut sa inchida si sa imi dea telefonul. Intentia mea era sa il pun pe catedra pentru a putea sa imi continui ora. Elevul in cauza si colegii au sarit cu gura ca nu am voia sa le iau lucrurile personale, o fata aproape ca tipa ca de ce ating elevul ca nu am voie sa pun mana pe el, in conditiile in care nu am atins copilul nici macar cu un deget. M-am intors spre domnisoara respectiva si am atentionat-o cu calm sa isi coboare tonul vocii si sa fie mai atenta ce afirmatii face si sa nu distorsioneze lucrurile pentru ca lucrurile neadevarate, indiferent de natura lor pot afecta un om. Stiti ce mi-a raspuns? " stiti ca pe mine ma vor crede, pe mine si pe colegii mei pentru ca toti vom spune ca l-ati atins". Nu te puteai intelege cu ei, parca erau "posedati". E o clasa cu probleme dar niciodata nu au facut asa. Am iesit din clasa ca sa nu imi pocneasca ceva la cap,ma mir ca nu am facut vreun avc pana acum. Bine ca era spre sfarsitul orei. Nu am fost om toata ziua. Vorbim de clasa a VII a, scoala de cartier. Probleme au mai fost la aceasta clasa, nu doar la ora mea ci si la alti profesori sau in pauze, parintii chemati la scoala dar depasiti de situatie. Ridicau din umeri si spuneau "nici eu nu mai stiu ce sa fac cu el" sau "asa face si acasa".

Nicolae Geantă și Claudiu Hamza la Bridgwater, UK

Pentru toți prietenii din Marea Britanie,
în weekend-ul 19-21 aprilie 2024, 
vă așteptăm la primul botez nou testamental al Romanian Church Bridgwater, Anglia, UK

miercuri, 17 aprilie 2024

Emisiune Live „Părinți în era digitală” | cu Nicolae Geantă și Ciprian Luca | Vocea Creștinilor


fă click pe foto și sus și jos ca să intri direct pe pagina transmisiei

Miercuri 17 aprilie, ora 20,00 | vă așteptăm diseară la o emisiune live pe Vocea Creștinilor
o discuție pentru toți părinții și copiii
Nicolae.Geantă

marți, 16 aprilie 2024

Candela celor răi – Nicolae.Geantă

Esop zicea într-o scriere: „cu cât e mai mică mintea, cu atât mai mare e îngâmfarea”. Sintagma e chintesență despre teologia gonflabililor. A celor plini dar… goi! Căci, știm cu toții, înfumuratul e plin de…aere!

Tocmai din cauza micimii minții, în Scripturi vedem clar marea diferență dintre Hristos și teluricii muritori. El venit de Sus coboară, se smerește! Pentru că mințile mari știu unde să pună frână! Smerenia e de fapt intrarea ta de bunăvoie în micime atunci când ești alături de ceilalți. Oricine ar fi ei. Întocmai ca Ioan Botezătorul, vrei să te faci mic pentru ca ei să crească!

Totuși, recunosc, pleiada de indivizi cu creier cât nuca, îl disprețuiesc și pe Dumnezeu și pe cei care vor să-l urmeze-n exemplul de bună-cuviință. O fac prin umflere de pene. Șă știți cum e cu îngâmfarea asta? Asemeni baloanelor gonflate: zboară mândre pe sus - pe unde nu le e locul - până întâlnesc o albină! Care, cu un ac minuscule, le scoate toate aerele (fumurile) înmagazinate!

Și încă ceva… Știi de ce sunt continuu umflați oamenii mândrii? Pentru că ei nu trec niciodată la capitolul următor din viața lor! Îl citesc continuu numai pe cel în care au prins aere!

Prorocul Ezechiel condamnă inima plină de ea. Deși sunt oameni, cei ce se poartă așa „își dau ifose ca și când ar fi Dumnezeu!” (Ezechiel 28:2). Adică stau pe tron în locul Lui! Încearcă să rămâi totdeauna pe poziția în care te-a așezat Dumnezeu! Vorba lui Balzac: „Nu te urca pe scaune mai înalte decât cărțile care le-a citit!”

„Inima îngâmfată e o candela a celor răi”, ne avertizează Solomon. Nu încercați să aprindeți neprihănirea cu ea!

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 13 aprilie 2024

Fericirea - de Nicolae Geantă

Danemarca a câștigat în anul 2024 titlul de cea mai fericită țară. Adică danezii sunt locul I la fericire pe glob. Pentru cine nu a fost pe-acolo poate. (Eu care am călcat Danemarca de mai multe ori nu am văzut deloc fericire pe străzile lor! Ba dimpotrivă!) Ei bine pentru fericire danezii folosesc cuvântul „hygge”. Care înseamnă să apreciezi simplitatea. Atunci de ce își mai complică viața cu camere de luat vederi în toate intersecțiile?

Vecinii lor suedezii pentru fericire folosesc cuvântul „lagom”, care înseamnă nici prea mult nici prea puțin. Oare poate fi fericirea minimalism?

La indieni fericirea este „nirvana”. Adică o stare de liniște perfectă. Iar africanii au fericirea „ubuntu”. Care sună „eu nu pot fi fericit dacă voi toți ceilalți sunteți triști!” Asta da filosofie de viață!

Japonezii de la capătul lumii spun că fericirea este „ikigai”. Asta se traduce „motivul pentru care te trezești dimineața”. Chiar așa, pentru ce se trezesc japonezii dimineața? Că toți sunt workaholici?

Filosofii au complicat fericirea atât de mult încât nu se mai poate ajunge la ea! Dar Solomon spune că „cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea și cine se încrede în Domnul este fericit” (Proverbele 16:20)

Ce cred eu despre fericire? Găsesc un motiv de bucurie în fiecare zi. Nu pentru că viața e mereu bună, nu că nu am zile cu nori negrii deasupra capului meu. Ci găsesc fericirea zilnic pentru că orice s-ar întâmpla Dumnezeu este întotdeauna bun!

În fiecare zi mă trezesc cu gândul să ridic tristețea din inima celor din jur și s-o urc pe crucea lui Hristos să fie răstignită!

Nicolae.Geantă

luni, 8 aprilie 2024

Total solar eclipse. USA, April 8, 2024

click here

 https://www.instagram.com/reel/C5g1gHlIz0s/?utm_source=ig_web_button_share_sheet&igsh=MzRlODBiNWFlZA==



Atitudinea și găurile negre - de Nicolae.Geantă

Stephen Hawking, 
considerat de marea pleiadă a oamenilor de știință un geniu similar cu Albert Einstein, a fost un renumit astrofizician englez care a suferit de o dizabilitate rară (o boală progresivă de neuron motor, afecțiune cunoscută sub numele de scleroză laterală amiotrofică) ce l-a ținut de la 22 ani la 76 de ani imobilizat la aparate și cărucior cu rotile! Deși medicii i-au prezis că va mai trăi doar 2 (doi) ani, Stephen H. a mai trăit încă 54! În loc să mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a prelungit „firul vieții”, Hawking a spus tot timpul că „Dumnezeu nu există”. A fost un ateu care a batjocorit continuu tot ce ține de divinitate. Una dintre sintagmele sale a fost că „religia este un basm pentru cei care se tem de întuneric” (la aceasta prof. univ. dr. John Lennox i-a dat replica pe măsură: „ateismul este un basm pentru cei care se tem de lumină!”). Stephen Hawking, profesor și cosmolog la Universitatea din Cambridge, a avut o serie de prelegeri la BBC în urma căruia a apărut un volum „Găurile negre” (în România tipărit la Ed. Humanitas, 2019), pe care firește că l-am citit cu markerul fosforescent în mână! Acei care citesc, știu desigur că „o gaură neagră este o zonă a spațiului în care tracțiunea gravitației este atât de puternică încât nici lumina nu poate scăpa”. Adică un fel de pâlnie în care cazi și nu mai ieși! Și în plus e o gaură invizibilă! Ceea ce m-a impresionat la astrofizician a fost faptul că descris gaura neagră ca „o cale de acces către un alt univers!” „N-ai mai putea reveni în Universul nostru”, zicea SH. „Ar putea fi ceva la capătul celălalt!” 

Aș fi vrut să-i scriu celebrului ateu: „Perfectă dreptate domn' profesor. Ca orice gaură neagră prin care intri și nu mai ieși, și Moartea e tot o gaură neagră! Dincolo de ea intri în alt Univers! Adică în prezența fizică a Lui Dumnezeu. De unde nimeni nu mai poate reveni. Da, este ceva (sigur) la capătul celălalt: Judecata. Sau Răsplata. Pentru tot ceea ce am săvârșit aici fiecare când am trăit în trup!” Nu i-am scris pentru că nu am mai avut cui. Domnul Hawking plecase de mult pe calea fără întoarcere. Trecuse prin „gaura neagră”. În Universul în care niciodată nu a crezut.

Atitudinea profesorului Hawking față de găurile negre a fost pozitivă. Spunea domnia sa că nu trebuie să ne temem de ele (adică de întuneric). Pentru că „putem ieși din găurile negre!” Dar aici fizicianul își contrazice credința atee. Nimeni nu iese din întuneric la întuneric! Dar mister Hawking a fugit de Lumină! Întrebare: „Oare unde am putea ieși din întuneric decât la Lumină?”

Pentru toți enoriașii domnului Hawking: Noi nu credem în Dumnezeu pentru că ne temem de întuneric. Noi credem în El pentru că iubim Lumina! Întunericul nu există! Întunericul e absența luminii!

Nicolae.Geantă

duminică, 7 aprilie 2024

Cum spunem Adevărul - de Nicolae Geantă

E duminică. Sunt în biserică. Și am primit un mesaj. Scurticel. Interesant. Scris de Nicolae Steinhart în pușcărie. În cunoscuta-i operă „Jurnalul Fericirii”. "Hristos nu se arată idealist în grăirile sale.

Lucrurilor le spune pe nume: curvă, curvie... Niciodată nu edulcorează, nu îndulcește și nu recurge la perifraze, la eufemisme. Adevărul în toată asprimea și virulența lui. Ca pe masa de operație, ca la picioarele eșafodului. Nici un văl, nici o iluzie, nici o cocoloșire. Pentru că numai având realitatea crudă în față ne putem cutremura și o putem părăsi, transfigurând-o." 

Azi predic tocmai despre „Lupta cu fake-urile”. Ce spune Steinhart mi-ar putea folosi. Dar mi-a venit în minte că săptămâna aceasta m-am rugat dimineața în mașină: „Doamne, te rog să mă ajuți să aplic dragostea nu dreptatea!” Pun mâna pe telefon și îi scriu celui ce mi-a trimis mesajul: „Adevărul trebuie spus. Dar, dacă îl spui ucigător nu e primit de oameni! Apoi, noi nu suntem ISUS. Viețile noastre nu au atins perfecțiunea. Și atunci ne este recomandat: spune adevărul / realitatea cu dragoste!”

Am întâlnit prea ades oameni care spun Adevărul condamnând. Dar consecința este că cei ce l-au auzit l-au respins. Și Adevărul și pe Dumnezeu! Nimeni nu primește un Adevăr atunci când e rostit cu agresivitate. William Blake zicea că adevărul spus cu intenția de a răni este mai rău decât o minciună!

Da, recunosc, Adevărul trebuie spus. Dar... în dragoste. Chiar și cu ereticul trebuie să comunici politicos! Dacă vrei să se schimbe. Unii îmi puteți argumenta că și Domnul Isus a folosit biciul. Vă răspund cu o întrebare: Ați vrea să-l folosească și împotriva dvs?

Spune Adevărul așa cum ai dori dumneata să îl auzi...

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 6 aprilie 2024

Natasha - de Nicolae.Geantă

Am remarcat-o pe Natasha nu numai pentru că învăța extraordinar de bine. Ci și pentru că era o fată drăguță, cu mult bun simț. Și zâmbea permanent. Nu avea smartphone. Și nici laptop. Căci provenea dintr-o familie tare modestă. Venea dimineața devreme și pleca mai târziu decât toți ceilalți colegi. Își petrecea vremea prin bibliotecă, prin centrul de documentare, pe computerele școlii... Sau în pauze făcând exerciții la mate colegilor. Nu a refuzat pe nimeni. Și accepta toate responsabilitățile ce i se ofereau. Era șefă de clasă. Și șefă de promoție.

Într-o zi a venit la mine foarte tristă. Cu ochii ei mari negrii înlăcrimați. Eram în fața biroului directoarei. „Ce s-a întâmplat Naty?”, „Visul meu de a urma Academia de Poliție s-a năruit! „Am fost azi să mă înscriu și m-au respins la proba medicală domnuuuu' !”, „De ce?”, „Au spus că am o problemă la ochi!”. Plângea. Ce să-i faci unei fete de-a doișpea căruia visul carierei i s-a făcut scrum în câteva secunde? Am luat-o în brațe și am început și eu să plâng odată cu ea. Apoi i-am șoptit la ureche: „Nu fii tristă Natasha! Dumnezeu nu greșește niciodată! Te asigur că ți-a pregătit ceva mult, muuult mai bun!” Ea suspina și mă mângâia pe spate. Eu îi spuneam despre un Dumnezeu bun. Chiar dacă pierduse. Nu știu dacă m-a crezut, dar eram sigur că Domnul avea alt plan (măreț) cu o fată foarte deșteaptă. Mai ales că începuse să-L iubească, să-L cunoască pe Hristos. O văzusem adesea în băncile liceului cum sorbea orice cuvânt când le vorbeam despre Mântuitorul.

A luat cea mai mare notă la bacalaureat din istoria liceului. Apoi s-a dus la facultate. Am mai vorbit cu ea destul de rar la telefon. Anul acesta într-o zi mi-a declarat: „Sunt inginer petrolist. Dar activez și în cadrul unui departament PetrOmbudsman unde facem workshop-uri pentru studenți și elevi. O să vin într-o zi și la noi la liceu...” Iar într-o dimineață era în... cancelarie. Înaltă, slăbuță, elegantă. Schimbată radical. Și extrem de politicoasă. Nu ne văzusem de aproape 9 ani! Eu mai făcusem ceva păr alb pe la tâmple. Ea dintr-un copil devenise acum o lady.

După ce a ținut două workshop-uri cu colegii ei, am invitat-o special să vorbească și elevilor mei. A acceptat. Chiar dacă era obosită. Zâmbind evident. Fără zâmbet nu cred că ar putea trăi. „Știți, le-a zis liceenilor mei, în urmă cu mulți ani stăteam aici în bancă, la fel ca voi. Și când îl auzeam pe domnul Geantă cum ne vorbea mă emoționam la fiecare oră. Și-mi spuneam: Oare voi reuși vreodată în viață să pot și eu să vorbesc ca domn' profesor? Fără să mă tem? Să transmit celor din jur emoții ca el? Și, azi pot să spun: am reușit! Vorbesc fără frică. În săli de clasă, de conferințe, în amfiteatre. Vorbesc fără teamă la sute de oameni odată... Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am avut profesor. Și că m-a inspirat... Aveți un potențial mare în voi! Trebuie să luptați până reușiți!”

Mi-au dat lacrimile. Natasha îmi călca oarecum pe urme. Am întrebat-o dacă își aduce aminte când i-am „profețit” că Dumnezeu va avea un plan măreț cu ea? „Sigur că da!”, „Și crezi că dacă erai la Poliție azi ai mai fi putut să faci ce faci? Ai mai fi fost atât de liberă? Ai mai fi vorbit în amfiteatre tinerilor?”, „Nici vorbă. Dar știu că Dumnezeu mi-a purtat și-mi poartă de grijă!”

A plecat din nou la job-ul ei. Departe, la peste 100 de km de casă. Gata să ajute firma, ori alți tineri să-și găsească drumul potrivit pentru viață. Când am urcat în mașină să pornesc spre casă m-am gândit că Nathasa e ca o lumânare nouă aprinsă de la o lumânare ce-a ars mai mult de jumătate. Și, odată aprinsă, Natasha e lumânarea ce aprinde mii de lumânări!

Investiți în oameni! (Mai ales în cei cu potențial!) Într-o zi veți plânge de fericire! Nu singuri, ci alături de mulți alții pe care ei i-au ridicat! 

Hristos a investit în 12 ucenici. Apoi aceștia au schimbat lumea. Fă în așa fel încât să schimbi în cei din jur și tu ceva. În bine...

Nicolae Geantă

Studiu american: „Cine a distrus generația Z”

 https://www.g4media.ro/cei-patru-factori-care-au-provocat-criza-de-sanatate-mintala-in-randul-generatie-z-din-sua-iphone-netul-de-mare-viteza-camera-frontala-si-viralizarea-continutului-pe-retelele-sociale.html


sâmbătă, 30 martie 2024

Te iert! Dar... schimbă-te! – de Nicolae.Geantă

Odată, la o întâlnire științifică, după ce m-a făcut cu ou și oțet, un septuagenar cam ateu, a mai stat câteva clipe la masa de protocol, apoi s-a ridicat în picioare, și-a dres vocea și a precizat: „Îmi cer scuze dacă v-am stricat evenimentul! Dar eu acesta sunt și așa voi rămâne!”

Să fiu sincer cu dvs? Eu nu i-am primit cererea asta de iertare... Pentru că scuzele nu reprezintă nimic dacă mai departe comportamentul rămâne același!

Ți-ai cerut vreodată iertare și ai continuat să „dai cu piatra-n baltă?” Ai trecut vreodată prin dușul asta rece, când cineva pe care l-ai iertat a continuat mai departe cu același ritm de... ticăloșie? (Scrie mai jos în comentarii!)

Știu, Domnul Isus a spus să iertăm de 70 de ori câte 7! Dumnezeu e iertare în esență! Și totuși, inclusiv Tatăl ceresc într-o zi va trage linie! De aceea te îndemn: dacă te-a iertat - Dumnezeu sau oricine - luptă să-ți schimbi caracterul!

PS: Cineva zicea că dezamăgirile te fac să deschizi ochii mai mult decât o mie de sfaturi! 

Nicolae.Geantă

În cufărul unei fetițe – de Nicolae.Geantă

30 Martie. 24 grade Celsius. Au înviat muștele. Iarba crește privind-o la ochi. Un crin a crescut de ieri până azi vreo cinci centimetrii. Îmi trebuie un cablu. Singur am în pod. Podurile caselor românilor sunt curbate. Fiindcă ascund... nimicuri! (Dar noi le citim comori). Podurile caselor sunt veritabile talciocuri. Cu lucruri puse undeva... bine. Cotrobăindu-le te vezi prin Aksaray. Sau Kampala. Oare de ce păstrăm nimicurile în viață?

Am găsit un cufăr plin de praf. Cufărul lui Fivi, de acum 22 de ani! Prăfuit. Îmbătrânit. L-am deschis. Dintr-o dată m-a bușit nostalgia. Da, nostalgia e ca un tren pe cărbuni care vine din spate fără șuier. Deodată te trezești tăvălit sub roțile ei. Oare o fi bună la ceva nostalgia? Căci ea vede trecutul favorabil și viitorul negativ.

Ce poate păstra o fetiță de-a cincea într-un cufăr? Toate caietele din clasele a cincea și a șasea. Dar și altele de mai târziu. Cărți de comentarii. Culegeri de teste. Exerciții la matematică. Doamne câte foi! Nicio păpușă! Un mic clasor cu timbre. Poate 50-60. Carnetul de elev cu toate notele trecute, semnate și de profesori și de părinți. Abonamente de autobuz. Schițe de desene. Caricaturi. Într-una cineva a încercat s-o imortalizeze. Alături de un pici evident. E vârsta la care fetițele nu se gândesc numai la păpuși. Ci fac fluturi. Apropos, printre hârtii era chiar un fluture roșu uriaș! Kupu-Kupu. Un flyer dintr-o bookmark. Extemporale. Toate extemporalele! Puse pe clase, pe materii! Mărțișoare. Interesant: unele tot cu fluturi! Cartea de cântări creștine „Calea Credinței”. Lipită cu scotch, zgâriată, colorată. Altădată familiile cântam din cărțile bisericii seara acasă cu copiii! Astăzi... fără videoproiectoare murim! Nu, Biblia nu era acolo. Biblia nu poate fi niciodată păstrată în cufăr! Biblia o porți cu tine pretutindeni. Și mai ales în inimă. Biblia îți crește o pereche de aripi zi de zi. Pe dinăuntru...

M-a emoționat până la lacrimi cufărașul unei fetițe. Caiete, timbre, fluturi, carnetul de note, vocabulare, exerciții la mate. Câteva mărțișoare, insigne, legitimații de la concursuri. O factură de la primul computer pe care i l-am cumpărat acum 20 de ani de la second-hand! Un ziar în care Steaua devenise campioană! Sute de texte decupate de prin reviste și așezate în plicuri! Lucruri care o vor face fericită privindu-le într-o zi când va spune: „A fost odată!” Sau pe care le arunca la coș deoarece nimic nu e folositor! Ehehe, câtă istorie ascunsă în cufere nu s-a pierdut prin gropile de gunoi ale comunităților umane!

Când am coborât m-am gândit că fiecare dintre noi purtăm în spate un cufăr cu lucrurile făcute în trecut. Într-o zi, când îl vom deschide în fața lui Dumnezeu, cufărul va deveni cartea noastră de vizită. Și, în funcție de ce am adunat, vom etala Domnului comori sau... nimicuri!

Cufărașul lui Fivi nu conținea nimic condamnabil. De aceea m-am gândit că nostalgia nu te lovește decât cu fericire! Cu zâmbet. Dacă trecutul te lovește cu dureri, acela nu-i nostalgie, este coșmar! Străduiți-vă să vă umpleți cuferele vieții cu fapte ce vor aduce bucurii! Altminteri, se va umple involuntar cu fapte care aduc regrete.

Nicolae.Geantă