youtube

vineri, 12 februarie 2021

„Bucuria în depresie? - de dr. Vlad Schlezak

Omul fără Dumnezeu are dreptate când zice că plăcerea lui este aici și acum, pentru că nu știe cât va dura. Fericirea lui prezentă e trecătoare, iar fericirea sfinților e veșnică, dar viitoare. Esau a gândit așa emoțional, renunțând la drepturi pentru o ciorbă, un fast food improvizat la scara blocului.

În mod nebunesc, omul  fără Dumnezeu, alege și azi să îndure mânia veșnică a lui Dumnezeu, în schimbul unei șaorma trecătoare oferite de satan.

Omul care îl are pe Dumnezeu se bucură că acolo unde se află fericirea lui veșnică, satan nu are nici o putere. Ce avem noi de valoare și să nu fie în cer? Cristos este acolo, iar daca noi îl iubim, și inima noastră e acolo. Cei dragi care au murit în Cristos sunt acolo. Toată lucrarea noastră pentru Dumnezeu e o comoară ascunsă în zidurile acelei cetăți sfinte.

Privind la depresie consider că bucuria trebuie distinsă de fericire pentru că nu este același lucru. Bucuria cred că nu este o emoție precum fericirea. Bucuria este mai degrabă siguranța prezenței lui Cristos. Am văzut creștini care în lipsuri, necazuri și suferință au reușit să fie bucuroși pentru că îl aveau pe Cristos. Pavel scrie filipenilor din pușcăria groaznică a secolului I că trebuie să se bucure totdeauna în Domnul. Circumstanțele vieții se schimbă, dar Dumnezeu nu. Bucuria creștinului se agață de Dumnezeul biblic neschimbător, nu de ceva schimbător și temporal. În caz contrar e logic că bucuria se sfărâmă la cele mai mici schimbări, la cele mai mici stresuri ale vieții mulți nu au avut de ce să se agațe și au urmat multe drame.

Apostolul Petru spune– "Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta." 1 Petru 4:16 .

Cred că bucuria nu este lipsa suferinței și lipsa tristeții, ci conștientizarea prezenței lui Dumnezeu în toate lucrurile și în tot timpul, conștientizarea suveranității Sale și a cotrolului Său absolut.  Una din problemele creștinului depresiv este cum să facă față lipsei bucuriei.”

* fragment din cartea în lucru „Depresia  - cum să o învingem” de dr Vlad Schlezak

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu