Radu Gyr – Azꞌ noapte Isus... (cu comentariu literar de Nicolae Geantă)

În ultimele zile am întâlnit oameni deprimați. Îndurerați. Chiar îndoielnici. Pentru ei am găsit ca încurajare o poezie a încarceratului Radu Gyr, un sfânt al pușcăriilor comuniste, care, după întâlnirea cu Isus în celula sa, a ținut lumina trează în ceilalți deținuți! Concluzie: Unde vine Isus e prezentă învierea!

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.

O, ce trist, ce înalt era Christ!

Luna-a intrat după El în celulă,

Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,

Ochii adânci ca nişte păduri.

Luna-L bătea cu argint pe vesminte,

Argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:

- Doamne, de unde vii? Din ce veac?

Iisus a dus lin un deget pe gură

Şi mi-a făcut semn ca să tac...

A stat lângă mine pe rogojină...

- Pune-mi pe răni mâna ta.

Pe glezne-avea umbre de răni şi rugină,

Parcă purtase lanţuri, cândva...

Oftând, Şi-a întins truditele oase

Pe rogojina mea cu libărci.

Prin somn lumina, dar zăbrelele groase

Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpăţână,

Și mişunau păduchi Și guzgani.

Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,

Şi am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,

Miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celulă şi era lună,

Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui.

M-am pipăit, şi pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor Lui...  

Radu Gyr 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Trebuie să recunoaștem că atunci când este vorba despre Radu Gyr, nu prea avem penițe iscusite pentru a zugrăvi poemele sale scrise mai ales după gratii! Deținut sub trei regimuri: regal, antonescian și comunist, „Poetul de după gratii” descrie suferințele zilnice îndurate de martirii neamului în temnițele opresatoare: o foamete cumplită, frig insuportabil, moartea ca prezență zilnică și pe deasupra „certurile cu Dumnezeu”, sumedenia aceia de „de ce-uri?” care vine tăvălug printre noi în momentele de cumpănă ale vieții, mai ales atunci când suferim pe nedrept! Radu Gyr nu este numai un simplu poet, în mesajele sale este și un profet – versurile sale arătând totdeauna o cale de ieșire din întunericul necruțător.

Chiar dacă la începuturi poeziile gyriene zugrăveau suferința ca stare, spre finalul vieții constatăm că poetul ajunge la o perioadă de liniște sufletească, înțelegându-și destinul hărăzit de divinitate. Anastasie Berzescu spunea că „la Aiud, Radu Gyr l-a adus pe Isus în celulă!” L-a coborât de pe Cruce și l-a așezat între deținuți, între suferinzi, pe „rogojinile cu libărci”. Pentru că Isus este totdeauna alături de suferinzi. El este cea mai bună batistă!

Poezia „Azi noapte Isus” este de fapt întâlnirea prin care, vorba lui Horia Sima „individul este smuls din zoologie și înzestrat cu dimensiuni transcedentale”. Spirituale, hristice, adaug eu. Este imaginea faptului că pe lângă iadul trăit zilnic, prizonierii n-au scăpat nicio clipă ochiului neadormit a lui Dumnezeu. În poemul „relevației de noapte” a poetului, Însuși Hristos Se coboară în celula rece și mucegăită, într-o epifanie surprinsă în imagini poetice unice. „Sunt versuri care poartă pecetea geniului aflat sub aripa ocrotitoare a grației divine”, spunea într-o analiză Bogdan Munteanu.

Odată întrat în celula rece, Isus părea „trist și înalt”. Trist, pentru că dorește să arate poetului că este părtaș la suferințele sale și ale tuturor deținuților. Trist, pentru că vrea să-i arate lui Radu Gyr că El nu este un Dumnezeu deist, care să stea liniștit într-un colț de Cer și să lase omenirea să se descurce singură. Trist desigur și pentru păcatele comise zilnic fără remușcări de către cei pentru care a murit. Trist, probabil și pentru faptul că Gyr devenise un credincios îndoielnic. Isus este mai înalt decât îl credea poetul, fapt ce ne arată că mintea noastră îi dimensionează pe Dumnezeu uneori la standarde cunoscute de noi. Însă de fiecare dată când te întâlnești face-off cu Hristos, își dai seama de micimea ta și de măreția Lui. Întotdeauna, în orice epifanie, Isus Hristos este mai înalt decât ne-am închipui, mai măreț. Tristețea și înălțimea Domnului sunt văzute și mai intens în momentul în care Luna strălucește în celula întunecată. Unde e prezent Dumnezeu întunericul se sparge, iar ochii pot vedea realitatea așa cum este. De fapt Luna îi argintea veșmintele, le făcea strălucitoare, element foarte contrastant cu zdrențele deținuților.

Poetul îi descrie mâinile ca niște „crini pe morminte” iar „ochii adânci ca niște păduri”, sugerând că parfumul divin nu poate fi învins nici de moarte, iar privirea Hristosului vede unde ochiul obișnuit nu poate pătrunde.

În momentul întâlnirii cu Hristos în mijlocul celulei, Gyr îl întreabă din ce veacuri e sosit? Pentru că nu putea înțelege cum Hristosul cunoscut din Scripturi poate fi prezent în drama poetului. Acest vers ne arată că Dumnezeu transcede timpul, și că asemeni descrierii Fericitului Augustin „El este un cerc cu centru peste tot și cu marginile nicăieri!” Hristos este dintotdeauna, în toate locurile, este Atotprezent. La o astfel de întrebare Dumnezeu nu vrea să ne răspundă cu cuvinte, preferând tăcerea și admirația Sa. Dumnezeu se admiră fără zgomote. De fapt privindu-L ești uluit. Prin urmare Isus se așează pe rogojina celulei, lângă „pătura sură” a deținutului, făcându-se părtaș cu acesta, intrând în condițiile lui. Prin aceasta înțelegem că Dumnezeu nu ocolește nicio stare umană, oricât ar fi de deplorabilă, de plâns sau chiar de condamnat! Odată așezat lângă poet, Hristos îl roagă ca odinioară pe ucenicul Toma să își pună mâinile peste rănile Sale. Pentru că deși au trecut 2000 de ani, Isus încă sângerează din răni. Rănile Sale sunt singura amintire cu care s-a înălțat la Cer. Sunt medaliile cu care S-a încununat între noi. Sunt suvenirurile că a fost cândva printre oameni și a pătimit ca să fie mântuiți. Oricine vede rănile lui Hristos nu mai are nevoie de atingerea lor. Mai mult decât rănile de la mâini, Hristos avea și urme de lanțuri, adică fusese și El cândva deținut, închis după gratii, în lanțuri...

După ce Isus se întinde pe rogojina cu libărci, iar luna îi lasă pește veșminte umbrele zăbrelelor, transformându-l parcă și pe El în deținut, poetul în vis vede celula cât un munte. Este un simbol al credinței care transformă bobul de muștar în copac uriaș, ungherele neîncăpătoare în arene incomensurabile. Prezența lui Dumnezeu ne oferă totdeauna o ascendență. Mai mult, muntele este simbolul prezenței lui Elohim, a altarului său, unde odată ajuns sus vezi lumea de jos din altă perspectivă.

Prezența lui Isus a adus liniștea, pacea, mângâierea, siguranța. Astfel că noaptea în care a fost vizitat de Isus a izgonit toată panica din viața lui Radu Gyr, fiind invadat de calm în mijlocul furtunii. Astfel a dormit liniștit, parcă „o mie de ani”!

Când s-a trezit din somn, celula mirosea a trandafiri. A dragoste divină. Poetul știa că nu mai e singur, chiar dacă cu ochii l-a căutat pe Hristos peste tot și nu l-a găsit. Singurele care au rămas erau razele lunii, lumina care face găuri în întuneric! Pentru că după întâlnirea cu Isus întunericul dispare încet, încet, și se face ziuă! Totul devine lumină! Îngrijorat pentru un moment, poetul strigă alarmat: „Unde ești Doamne?” Oare a fost o viziune autentică? O nălucă înșelătoare? Sau a fost real? Numai că pipăindu-se să vadă dacă visează sau trăiește, poetul descoperă în propriile-i palme stigmatele răstignirii lui Hristos. Cuiele sale. Pentru că Hristos prin aceasta poate fi recunoscut din miliarde de oameni și îngeri. Prin semnul cuielor din palme. Urmele cuielor în palmele lui Gyr sunt un semn și o mărturie că sufletul poate ieși biruitor asupra condiției unui trup de carne suferindă, răstignit pe crucea nevoințelor. Suferința este reală, răstignirea este reală, așa cum a fost și cea a lui Isus. Tot astfel și Învierea ce „va să vie”, ca împlinire a credinței umane!

Concluzionez că prin poemul „Azi noapte Isus” , Radu Gyr ne sugerează că Domnul străpunge barierele lumii create urmând o traiectorie de săgeată către rosturile acesteia, către transcendența și Înviere. Este calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Gyr a intuit-o și a exprimat-o ca nimeni altul. Am spus mai sus, Radu Gyr nu e numai poet, ci și... profet!

Nicolae.Geantă
UAV Arad, TP2

Săptămâna Patimilor, 2020