youtube

joi, 16 aprilie 2020

De dorul Tău, Isus iubit - de Traian Dorz

De dorul Tău, Isus iubit,
În dragostea Ta arse,
Şi inima şi sufletul,
Şi faţa ni se-ntoarse.

Isus, Isus, noi Te-aşteptăm,
Cum crinii-aşteaptă rouă,
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă!

Treci peste anii viitori,
O, Mire drag, şi vino!
Ne du mai sus, mai sus de nori,
Spre ţara de lumină.

În clipa când ni-i cununa
Cu-a slavei Tale taine,
Schimbaţi în chipul Tău, ni-i da
A păcii albe haine.

Şi-Ţi vom cânta, Isus iubit,
De drag o veşnicie,
Că Te-am chemat şi Te-am dorit,
Cât nimenea nu ştie.

Traian Dorz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu