ProSefora

youtube

vineri, 17 ianuarie 2020

De fapt vezi doar ce ești tu! – de Nicolae.Geantă


În timp ce stăteam rezervați pe ultima bancă la o conferință de femei (deoarece soția prietenului meu Dani avea emoții cât Everestul, fiindcă vorbea prima dată în public, iar noi am venit să o încurajăm), am văzut că în transmisia live curg comentariile ca Siretul după potop. Cu zgomot, și fac prăpăd! O „pleiadă” de atotștiutori în creștinism au început să condamne: negativ, jignitor, acuzator! Ba chiar vulgar! Nu pot reda aici inepțiile unora care fac din încredințări personale dogme de intrat în Cer! Dar vreau să le spun că dacă continuă așa nu vor intra în Rai!

După ce s-a terminat Conferința (repet Conferință de Femei la care au participat numai femei), am urcat cu soția mea în mașină și i-am spus că sunt uimit de răutatea unora ce se numesc ucenicii lui Hristos! Și mi-am adus aminte, că prietenul meu Paul, a predicat de curând despre albine și muște. El spunea că în grădina sa de flori au venit niște muște. Nu le-a plăcut și s-au dus la grajdul de animale, unde toată ziua au roit pe un maldăr de gunoi. Dar în grădină au intrat și albine. Care ore-n șir au sărutat florile pe rând. Au cules nectar, au ventilat, au jucat din floare-n floare! Și seara au plecat fericite. Și muștele au plecat. Tot fericite. Dar pe drum s-au întâlnit cu niște fluturi. „Unde ați fost”. „La Paul”, zic muștele. „Și cum e la Paul?”. „Mizerie. Are o grămadă uriașă de de gunoi! Miroase urât!” Apoi au venit albinele. „Unde ați fost”. „La Paul”, zic ele. „Și cum e la Paul?”. „Extraordinar de frumos! Încântător. Curat. Parfumat. Are o grădină splendidă de flori!”. A mințit vreun grup? Nu! Amândouă au spus adevărul. Numai că fiecare grup a văzut de era el de fapt!

E drept, printre sutele de comentarii la adresa Conferinței de Femei, majoritatea au fost pozitive. Ele au venit de la oameni pozitivi! Albinele nu se urcă niciodată pe grămada de gunoi!

Concluzie: comentariile arată totdeauna cine suntem! Albine sau muște...

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu