Laurențiu este un bun prieten al meu. Săptămâna trecută mi-a spus că e foarte trist. A fost la școală blindat cu cadouri pentru copiii pe care-i învață. Numai că acele cadouri puteau fi cumpărate pe bonurile pe care copiii le strânsese pe răspunsuri la ore! „Nicu, copiii nu au vrut să cumpere aproape nimic! Nu au fost impresionați deloc de ce le-am oferit! Nu îmi revin nici acum! Și m-am străduit...”
În aceeași seară, Claudiu, misionar în SE Asiei mi-a trimis câteva fotografii cu copiii care mâncau o fiertură sărăcăcioasă de orez! Direct pe pământul rece! Pentru o mulțime de copii români cadourile de Crăciun au valoare decât nedesfăcute din cutie. Apoi în trei minute devin plictisitoare. Pentru milioane de cambodgieni orezul este cadoul cel mai prețuit de Crăciun.
Vorbeam cu Laurențiu că tot așa se întâmplă și prin biserici: creștinii sunt din ce în ce mai nemotivați: nu mai sunt dornici de predici, de cântări noi, de evanghelizări, de ajutorarea sărmanului, de colinde... Chiar și în ziua de Crăciun sunt plictisiți! Cu ochii pe ceas. Cu gândul la sarmale... Mi-aduc aminte că în urmă cu câțiva ani, după programul copiilor și tinerilor, în jur de 11,40 un frate mi-a șoptit încetuț înainte să urc la amvon: Profesore, să nu treci și tu cu predica după 12... E Crăciunul azi, avem și noi de aranjat masa acasă!” Atunci am înțeles că și pe la noi, prin biserici, apetitul unora de Crăciun e decât gastronomic!
Paradoxal, și de Crăciunul acesta Hristos rămâne la fel de iubitor, de smerit, de blând și neplictisit de noi! În ciuda faptului că ne știe și pe dinafară și pe dinăuntru...
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu