youtube

joi, 11 noiembrie 2021

Dreapta socoteală - de Nicolae Geantă

Savatie Baștovoi - un ieromonah pe care-l citești cu sufletul, nu doar cu mintea -  spunea că odată un pustnic a fost întrebat „care este cea mai mare virtute?”. „Dreapta socoteală”, a răspuns imediat pelegrinul. „Pentru că fără dreapta socoteală, orice altă virtute se prăpădește!”

Ceea ce lipsește societății contemporane este exact dreapta socoteală. „Diakrisis”, cum ar zice grecii. Discernământul. Ascuțimea cugetului. Gândirea așezată. Știința de a face fapte cu măsură. Fericirea mea nu trebuie să vină din lacrimile celuilalt.

În plină luptă cu pandemia lipsa dreptei socoteli a impus vrajba socială. A pus România cu tălpile pe jar. Teze, sinteze și antiteze. Pe de o parte încălcări de lege. Iz de dictatură. Lipsă de bun simț. Mult, prea muuult fripturism. Oportunism. Călcare peste cugete. Decizii fără scrupule. (Președintele, parlamentarii, gazetarii, medicii, vac.ci.ni.știi...) Pe de altă parte conspirațiile. (Șoșocismele, nu dezvăluirile inadvertențelor). Din frică, din neîncredere, din dorința de creștere a ratingului, a capitalului, a like-urilor, a ticăloșiei. Ori din pură prostie. Toate epitetele de mai sus țin până la proba contrarie. Apoi cel ce a zis altminteri devine rătăcit. Iar pierzători suntem cu toți.

Dreapta socoteală ar trebui să pornească de sus. Te aștepți ca cei de jos să facă supoziții, derapaje, abrambureli. Dar la români pară și logica bate filmul… Iacătă, sucelile se fac la vârf! Precum domnul președinte Iohannis. Poate că de aceea statul român a eșuat: datorită sucelilor (nu socotelilor) ’mnealui! Suceala nu e dreaptă socoteală, domnule președinte! Politica giruetei e plan diavolesc!

Lipsa dreptei socoteli se vede la politicieni chiar dacă am fi orbi! Lipsa dreptei socoteli se vede la jurnaliști chiar de-am fi legați la ochi! Lipsa dreptei socoteli se vede când un om e rece, e indiferent față de semenul său. Fie el și în biserică! Când nu mai este clar de unde vine învățătura de unire, când risipirea și deznădejdea se așază pe scaunul unde altă dată stătea iubirea, când libertatea mea îngrădește libertatea ta, când unii suntem mai egali ca alții, când privim la cei de lângă noi nu ca la frații noștri, ci ca la dușmanii noștri. Pentru că asta-i chintesența lipsei dreptei măsuri: să vezi în toți ceilalți numai vrăjmași!

Lipsa dreptei măsuri a generat un tsunami de neîncredere. România chiar revarsă un atlantic de neîncredere. Iar boala asta nu se tratează peste noapte. Încrederea românilor se va reface doar în decenii. Așa s-a dărâmat. Da, nu poți repara în câteva zile ce ai distrus în zeci de ani!

Dreapta socoteală e o așezare a sufletului. Aduce liniște. Credință. Speranță. Vindecare. Atenție însă, discernământul nu se capătă decât cu rugăciune! El e criteriul normalității!

Rugați-vă pentru tot ce faceți! Deveniți buni! Judecați drept! Și vorbiți nu din încredințare, ci numai dacă vă vine de sus. Vorbiți oracolele lui Dumnezeu. Vorbiți cu dreaptă socoteală!

Nu uitați nicio clipă: oamenii fără dreaptă socoteală se distanțează zi de zi de Dumnezeu!

Nicolae.Geantă

2 comentarii:

  1. Aproape este judecata cea dreaptă, care ne va privi în inimă nu în față!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am o remarcă prin care trimit dreapta socoteală afară dintr-un pahar mic, dar nu intr-o oală, ci în ceaunul gigant, care se numește Terra. Este ceva tipic românesc să ne smiorcăim la adresa conducătorilor. O fac și alții, nu chiar ca noi, țară mică / plângeri mega.
    Țara în care trăiesc se plânge de conducere într-un mod mai pacific și văd cum reacționează și alte țări, nu e nimeni mulțumit de ceea ce se petrece, nimeni nu a reușit să aplice o "dreaptă socoteală", doar lamentări la nivel internațional.
    Ce are nevoie România, o țară cucerită prin șmecherie, o revoluție și o serie de oameni care au pus taurul în genunchi și îi jupoaie și pielea de viu. Intr-un asemenea caz e nevoie de Vlad Țepeș, apoi de o nouă dictatură cu pedepse fizice, muncă forțată și descurajarea orcarui "mentalist" dement.
    Așa văd eu o socoteală dreaptă, omul cu cât e mai independent, cu atât e mai dăunător.

    RăspundețiȘtergere