youtube

vineri, 31 iulie 2020

Vlad Schlezak - Ignorarea lucrurilor pozitive


Există oameni care văd viața și circumstanțele prin care trec prin filtre mentale negative și evident că aceștia văd doar lucruri negative. Alții, în schimb, fac altceva: observă aspectele pozitive ale vieții dar aleg să le minimizeze și chiar să le ignore, ei concentrându-se pe aspectele negative.
Am observat că în anxietate și în mod special în depresie, omul se concentrează doar pe negativ și ignoră orice lucru pozitiv din viața lor. Creștinul depresiv va interpreta greșit versetele din Biblie referitoare la iertare și mântuire ca efect al gândurilor greșite că el/ea „nu merită” sau „că Dumnezeu nu mai poate face nimic”.

În Biblie putem observa câteva exemple. Poporul evreu, în pustie, după ce Dumnezeu i-a scos din Egipt sunt un exemplu elocvent din Vechiul testament. Ei vedeau greutățile ca pe dovezi că Moise i-a dus în pustiu să moară și chiar se plângeau că nu mai sunt în Egipt unde erau oprimați și sclavi. Dumnezeu le-a dat mană, prepelițe, umbră, le-a făcut ca hainele să nu se uzeze așa de repede și a despărțit Marea Roșie în două ca să scape de egipteni. Totuși ei nu se concentrau prea mult pe minunile ce le-au văzut cu ochii lor că le-a făcut Dumnezeu și în schimb erau anxioși, nemulțumiți și vroiau înapoi la sclavia lumii (Neemia 9:16-17).


Cel mai grăitor exemplu de ignorare a lucrurilor pozitive este cel al oamenilor, a mulțimii care Îl acuzau, Îl blamau, Îl hărțuiau pe Cristos în drum spre cruce. Dragostea Lui, vindecările miraculoase, sfaturile spirituale pentru a avea o viață deplină, de a avea mintea schimbată, de a avea veșnicia și mântuirea, hrană fizică și spirituală și învierile din morți ce le-a făcut în fața ochilor lor pur și simplu nu au contat pentru ei. Până și un păgân corupt precum Pilat și nici Irod nu au găsit nici o vină în Cristos, conform Luca 23:13-15.

Nu mai ignorați binecuvântările lui Dumnezeu pentru ziua de astăzi. Stați în Cristos și atunci pacea Lui vă va inunda inima. Astfel nu mai avem frici de trecut și viitor ignorând minunea zilei de azi. Caută-L pe Dumnezeu și El nu te va dezamăgi. Nu e om să facă asta! Țefania spune că El e ca un viteaz gata să te ajute, dar pentru asta tu trebuie să te uiți la El. La Cer. În sus, nu în jos la pământ. 

Să ne bucurăm de minunile ce Le-a îngăduit Domnul să le trăim azi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

* pentru mai multe detalii fă click pe pagina de Facebook a dr. Vlad Schlezak

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu