Ceea ce n-a înțeles (ori nu a vrut să înțeleagă) distinsul domn' Tătaru este că polemicile, contra-argumentele, ieșirile la marș în stradă și alte chestiunii care nu-i convin sunt tocmai semnul îndoilelii celorlalți!
Îndoiala nu este neapărat păcat. Nu reprezintă totdeauna un lucru de zvârlit la tomberon. Doar pentru că e nesiguranță. Despre care apologetul Ravi Zaharias zicea că poate proveni „din chestiuni intelectuale, emoționale, spirituale sau țin de voință”.
Termenul de „îndoială” vine din latinescul „dubitare” care înseamnă „două opinii”. Una care crede în veridicitatea unui lucru, alta care-l consideră fake, fals.
Acum, ce-aș dori să-i transmit domnului ministru Tătaru (și nu doar domniei sale) este că îndoiala este lipsa de siguranță privind anumite informații sau refuzul de a te avânta cu capul în nori, plin de încredere în ele! Dacă ar fi fost credibile neexperții nu s-ar fi îndoit!
„Bun, și atunci ce am putea face?”, m-ați putea întreba. Există o soluție. Simplu: dovezile! Orice dovadă adusă în joc va disipa îndoiala!
Cei ce sunt de altă părere decât „experții” nu spun că nu există Bolnavi. Pandemie. Virus. Asta o văd cu toții. Dar ei cred că pe lângă virus se mai ascunde ceva. Și caută dovezi...
Iar în concluzie domnilor care gestionați situația de criză și vă opuneți unui alt mod de gândire decât al dvs vreau să vă vând un pont: Măștile pot acoperi gurile oamenilor, dar nu le pot astupa!
PS: Ideologia tătăristă mi-a adus aminte de-o altă aberație a domnului Cioran, care zicea că „țăranul a înțeles multe despre viață și moarte, dar nu a înțeles nimic din istorie!”. Hei poftim domnule filosof! Adică să fie mai importantă istoria ca viața?
Nicolae.Geantă
un neexpert din Subcarpații Curburii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu