Despre „Ospitalitate și relația cu celălalt” - de Nicolae Geantă

Reflexie Teologică

Corneliu Constantineanu

„Hospitality and Welcome as Christian Imperatives in Relation to ‘the Other’ ”

Lumea globalizată, migrațiile internaționale, refugiații și chiar diferențele rasiale ridică o serie de probleme contemporane greu de gestionat nu doar în mediile sociale ale națiunilor ci chiar și în rândul creștinilor în ce privește ospitalitatea, acceptarea celuilalt în apropierea ta, empatia cu nevoile sale. În ultima vreme răceala inter-relațiilor umane, ocolirea sau neacceptarea opiniei celuilalt a condus chiar la o mișcare progresistă, unde se propagă ideologii egocentriste, celălalt nemaicontând dacă este diferit sau de altă opinie. Prin urmare, Biserica zilelor noastre trebuie să aibă o reflexie mult mai profundă asupra fenomenului de ospitalitate, apoi să acorde o atenție mai ridicată la problemele care au generat marginalizarea, stigmatizarea, înstrăinarea etc, a unor oameni care au poposit printre noi. Consecințele dramatice cu care se confruntă emigranții, săracii, văduvele, orfanii, persoanele cu dizabilități sau cei de altă culoare a pielii, sunt tocmai o lipsă a ospitalității majoritarilor. Cei de mai sus sunt persoane despre care Însuși Dumnezeu ne sfătuiește că trebuie să le arătăm empatie, apreciere și un tratament nediferențial. Oameni ca aceștia beneficiază de Împărăția lui Dumnezeu la fel ca și noi, prin urmare Biblia ne sugerează nu doar acceptarea lor ci și sprijinul când sunt în nevoi. Cel mai puternic argument despre dragostea față de celălalt (aproapele cum e numit de Domnul Isus) este iubirea lui chiar dacă îți este vrăjmaș! Acest lucru nu este optional.

Primirea, acceptarea celuilalt, este unul dintre elementele centrale ale Evangheliei, Apostolul Ioan exemplificând încă de la începutul Evangheliei sale faptul că Hristos Însuși nu a fost primit deși venise la ai Săi. De fapt exemplul trăit de Hristos tocmai la acest lucru ne îndeamnă: acceptarea celuilalt chiar dacă este diferit. La rândul său Sfântul Apostol Pavel ne spune că odată deveniți creștini, „în Hristos nu mai există nici iudeu nici grec”, deci Biserica este o entitate alcătuită din oameni diferiți dar uniți, omogeni – unitate în diversitate. Asta deoarece privind ospitalitatea lui Dumnezeu, constatăm că ea atinge punctul culminant în Domnul Isus, fiindcă prin El toată lumea este primită la Tatăl. Exemplul de ospitalitate desăvârșită este tatăl fiului risipitor, care în momentul întoarcerii prodigal-ului pregătește o masă festivă, organizând o petrecere costisitoare, în ciuda faptului că fiul reîntors nu merita. Cei doi protagoniști ai pildei semnifică ospitalitatea cu care Dumnezeu primește cu brațele deschise orice persoană, indiferent dacă este pierdută sau rămasă în preajma Sa. (La festinul din pildă este invitat și fratele rămas acasă).


Conform teologiei pauline, întâlnirea omului cu Hristos redefinește identitatea acestuia dar și relevă relația sa cu Dumnezeu cât și cu celălalt, cu aproapele său. Apostolul Neamurilor a transformat ospitalitatea în imperativ: primirea celuilalt - așa cum ne-a primit Hristos pe noi - devenind o poruncă! Și poruncile nu se negociază. Prin urmare ospitalitatea nu este opțională, nu se face pe criterii de departajare, ținând cont de „fața omului”, poziția socială sau ierarhică. Mai ales în Biserica Domnului. Încălcarea acestor norme sunt aspru condamnate de Apostolul Iacov, ele putând fi catalogate drept fățărnicie.

În Romani 15:7 Pavel ne evidențiază nu doar faptul că Domnul Isus a primit oamenii dar și modul în care i-a primit. Primirea creștinilor de către Fiul Omului este făcută cu fast (vezi primirea lui Ștefan când Hristos se ridică în picioare în timpul martirajului ucenicului Său), cu multă bucurie, fără regret. Prin urmare ospitalitatea nu se face cu cârtire, șovăire sau împotriva cugetului. Ar fi un teatru ieftin. De asemeni primirea celuilalt nu este o acțiune ambiguă, blurată, ci o acțiune clară, transparentă. 

Ospitalitatea este un har promovat de Hristos, ceea ne determină să o reflectăm în relația cu celălalt. Interesantă chemare: să ai harul să fii ospitalier!

Ospitalitatea înseamnă să fii dispus să te cheltuiești. Are totdeauna un bon de plată.

Ospitalitatea Domnului Hristos este văzută în viața, moartea și Învierea Sa, cât și la Cincizecime, unde Duhul lui Dumnezeu devine accesibil oricui îl cere (tânăr, bătrân, bărbat, femeie, iudeu, grec etc).

Prin înțelegerea biblică a termenului de ospitalitate și primirea celuilalt Biserica este chemată să contribuie pozitiv la nevoile societății în mijlocul căreia își manifestă credința, și mai ales în privința marginalizaților. De fapt pentru Biserică ospitalitatea celuilalt este o datorie morală. Însă nu minima moralia ci maxima moralia!

Creștinul scriptural trebuie să fie un model de ospitalitate. Pentru că așa a fost și este Dumnezeul său. Dar și pentru a putea reconcilia pe celălalt.

Nicolae.Geantă

UAV Arad, TP 2