Voi n-ați fost cu noi în celule! - de Radu Gyr

Voi n-ați fost cu noi în celule

să stiti ce e viața de bezne,

sub ghiare de fiara, cu guri nesătule,

voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,

strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,

strapunsi de cutitul tradarii.

Sub cer fără stele, în drum spre morminte,

voi n-ai dus povara durerilor sfinte

spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta

trecand printre umbre peretii,

voi n-ati cunoscut frumusetea inalta

cum dorul irumpe, cum inima salta

gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,

ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,

cum scartie osul când frigul patrunde,

ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde

să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare

cum minte speranta si visul,

când usile grele se-nchid în zavoare,

si-n teama de groaznica lui inclestare

pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate

gonind dupa fast si orgoliu,

nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,

nici candel-aprinsa si nici libertate,

doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti 

ca pumnul e singura faima.

Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,

când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,

gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate

si mortii vor prinde să urle,

când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,

voi nu stiți ce-nseamna-nvierea din moarte,

căci n-ati fost cu noi în celule.

Radu Gyr