Toiagul și cârja - de Nicolae.Geantă

„Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalm 23:4c)

Ani de-a rândul am auzit predicându-se în biserici despre toiag ca despre o bâtă. Un ciomag gros, o armă cu care puteai să te aperi de animale sau de vrăjmași. Mai ales când erai păstor evreu. Sau pelerin prin pustiu. Toiagul, am crezut de asemeni că este nu doar un băț de sprijin, un baston, ci și un fel de... sceptru! Cu care puteai chiar cârmui o țară! Până și pe Dumnezeu îl vedeam cu un toiag!

sursa foto AICI

M-am întrebat uneori cum „să te mângâie Domnul cu toiagul”? Până am aflat că toiagul era de fapt o... cârjă! Un lemn încovoiat la un capăt care era folosit de păstor să prindă, să tragă oile din prăpăstii, din locuri primejdioase, zice bătrânul teolog hunedorean Dragomir Stancu. Deci, toiagul din Psalmul 23 este un fel de cârlig! Pe sub cârligul acesta seara la staul treceau toate oile. Și cu ajutorul său păstorul verifica oile rănite. Bolnave. Mă gândesc că oile rănite nu ar fi putut sta la tratament, de aceea păstorul le prindea cu toiagul! Tot cu toiagul păstorul despărțea turma.

Toiagul lui Dumnezeu e cârja cu care ne trage din prăpastia păcatului! E cârligul cu care ne agață pentru consultul amănunțit! Toiagul Domnului este dragostea. Iar dragostea mângâie...

Toiagul religiei lovește. Cârja creștină agață. Încercați să prinde-ți oamenii cu cârligul dragostei! Și niciunul din ei nu se va mai simți amenințat! 

Nicolae.Geantă