Odihna de veci - de Vladimir Pustan

O ştire măruntă pe un colţ de ziar. Mitropolia Moldovei construieşte un hotel în vârful Ceahlăului în mijlocul parcului naţional. „Pentru odihna pelerinilor” se spune în comunicat.

 ​Nu este, mitropolia, mai vinovată sau mai nevinovată decât alte biserici ce construiesc o tabără, un campus, un hotel pentru recreere, căsuţe pentru vacanţă, locaşuri de reculegere, mănăstiri pentru meditaţie. La mare sau la munte, în curtea bisericească, locaşuri pentru nunţi, săli de protocol.

 Biserica se odihneşte… Sforăitul se aude ca în miez de noapte în interiorul unui dormitor cu răcani. ​Un somn obosit şi nevrednic, ce prevesteşte seceta finală.

 Somnul lui Şuşteru după ce a mâncat lăptuci. Somn întrerupt de-o retrocedare de biserică, de un popa păcătos, de o pagină de ziar cu matrapazlâcuri sereliste.

 Strada nu doarme…Fetele stau prin parcări ca borne kilometrice ademenitoare, se suflă în pungi cu prenadez, homosexualii mărşăluiesc sfidători, hoţii te aşteaptă în umbră, cuţitul se ţine în podul palmei.

​Puşcăriile gem de pline, tribunalele mustesc de ură, azilurile sunt tot mai triste. Statul ajută orfanii, văduvele, sinistraţii, nenorociţii, alcoolicii, drogaţii, poliţia face curăţenie în baruri.

 Biserica se odihneşte… Suficientă ei înşişi, obosită de marş, culcându-se pe laurii veştejiţi.

 Biserica istorică doarme, biserica lui Luther doarme, bisericile de după Luther dorm, Satana e fericit şi ne cântă de leagăn, dar leagănul e sicriu iar cântecul e bocet.

 Atât s-a vorbit despre deşteptare, încât te apucă somnul. Şi totuşi e nevoie de trezire. E nevoie de un om treaz. Trezește-te tu care dormi... Duminică, o predică despre trezire (la Beiuș).

 Vladimir Pustan