Și ție, omule! -de Mihaela Mănescu

Și florile vorbesc cu Dumnezeu.

Iar El, le spune când să înflorească.

Și ție, omule, îți pare greu
Să te închini în Fața Lui mereu
Și să aștepți, smerit, să îți vorbească...?

Și pomii toți șoptesc, pe înserat,

O rugăciune de mărturisire;

Că n-au rodit așa cum le-a fost dat.

Și ție, omule ce-ai fost iertat,

Îți saltă-n duh fiori de răzvrătire...?

Și cerul, când își varsă-n răsărit

A soarelui lumină preacurată,

Se pleacă, în splendoare-nvăluit.

Și ție, omule, ți s-a ivit

În inimă-o cărare-ntunecată...?

Și îngerii, în Rai, Îl preamăresc

Pe Dumnezeu, ce-n veac împărățește.

La Tronul Slavei florile-nfloresc

Și pomii, roadă veșnică rodesc

Când cerul tot ii strigă: "Te iubesc!"

Doar sufletu-ți de om se-mpotrivește...

Mihaela Mănescu