Când Moise a urcat pe munte și-a ațintit privirea spre spatele lui Dumnezeu. Iar fața evreului a devenit strălucitoare. Poleită cu lucși. Nu se putea uita omul la Moise! Dumnezeu și privit pe la spate te umple de lumină.
Când în noptea trădării la foc, Isus i-a aruncat o singură privire lui Petru, l-a umplut de lumină! “Tu nu ești Petru care te știu Eu! Tu nu mai ești Simon, ci ești Chifa. Nu ești Nisip, ești Piatră! Tu nu te clatini. Tu o să predici la Rusalii!” Și Petru a plecat cu fata luminată și inima rușinată... Îl atinsese lumina! Oricine a privit spre Isus își vede păcatul oricât ar fi de noapte!
Când Saul alerga pe drumul Damascului să căsăpească ucenicii ce propăvaduiau Calea către Hristos deodată s-a aprins o lumină puternică. În mijlocul zilei. Iar întunericul din Saul se face zi și devine Pavel. Ochii nu a suportat lumina, dar inima a savurat-o. Aici am înțeles că pentru Dumnezeu nu ochii sunt în întuneric. Ci inimile!
Astăzi oamenii îl ignoră pe Hristos. Dar va veni o zi când orice ochi îl va vedea, orice genunchi se va pleca. Pentru mulți, ziua aceea va fi prea târziu... Apoi vor trăi rușinați, triști, o veșnică noapte! David spune (în Psalmul 34:5): “Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ţi se umple faţa de rușine”.
Dacă nu poți fi lumină pentru cei din jur, măcar nu-i îndruma spre întuneric!
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu