Într-o zi, când Francisc d’Assisi trecea ca prin parc prin tabăra unor vrăjmași, unul dintre soldați strigă mirat: “ Ăsta e un nebun!”. “ Nu, e un sfânt!”, spuse un altul. “Totuna e”, murmură căpitanul.
Nebuni. Așa îi vede lumea pe sfinți. Așa îi văd filosofii. Ziariștii. National Geographic. LGBT-iști. Prigonitorii. Musulmanii. (Altfel nu ar tăia beregățile celor ce le reproșează cu dragoste!). Nebuni care trebuie izolați. Să nu răspândească nebunia...
Sfinții nu pot trăi fără un dram de nebunie. De nebunie pozitivă vreau să zic. Fără nebunie Luther nu ar fi bătut tezele în ușa catedralei din Wittenberg. Livingstone nu ar fi predicat la canibali. Maica Teresa nu ar fi slujit între leproși. Tolstoi nu și-ar fi vândut averea împărțind banii la săraci. George Muller nu ar fi întemeiat orfelinate cu mii de copiii și fără nicio resursă. Bonke nu ar fi predicat la 1,9 milioane de nigerieni pe aeroport. Martirii nu s-ar fi lăsat arși pe rug. Bisericile nu ar fi biruit comunismul. Noi nu am ajunge în Cer!
“Pavele ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie!”, strigă Festus cu glas tare în momentul în care apostolul a mărturisit despre învierea lui Hristos din morți! Pentru lume e o nebunie să crezi în viața de apoi! Pentru sfinți nebunia asta e normalitate!
Cartea Evrei numește sfinții “cei de care lumea nu a fost vrednică”. Nu pentru că n-ar fi adus niciun aport omenirii vegetând ascunși prin chiliile isihiei ori rezemați de strană prin biserici, nu că n-ar fi avut personalitate, că ar fi fost zombi ori extratereștrii. Dar nu au avut în ei nimic din lume! Nebunia sfinților este să se asemene cu Cerul, nu cu pământul!
În nebunia lor sfinții iubesc pe cei ce îi urăsc! Nu poți să faci niciun rău când ai dragoste în suflet, zicea Anatole France.
În nebunia lor sfinții îl lasă pe Dumnezeu cum își lasă albina acul. Chiar dacă îi costă viața...
Fiți nebuni pentru Hristos! Altfel nu va exista o lume mai bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu