Nicolae Geantă - Jurnal de Texas (1) - din volumul „Jurnal de America”

Despre Texas auzisem doar în filme. Și asta în copilărie, căci la televizor nu mă mai uit de peste 33 de ani! Mă plictisește. Texasul este cel mai mare stat american. Cât trei Românii ca întindere (695.660 kmp), și cu o populație de peste 30 milioane locuitori. În US numai California e habitatul permanent al mai multor persoane (peste 45 milioane locuitori). Economic Texasul e un fel de Germanie americană. Motor al yankeilor. Cu peste 2.355 miliarde PIB în anul 2022 (mult mai mult decât Rusia ori Canada!), e depășit doar de California. Are peste 53 de firme în top 500, iar la export este prima putere americană (300 miliarde dolari pe an - mai mult decât PIB-ul României, peste California – 175 mrd/an, și New York – 100 mrd/an). Poate de aceea, nu odată, texanii au vrut (și vor) să se rupă de USA. (S-a declarat republică independentă față de Mexic în 1836 și a existat chiar Republic of Texas pentru aproape 10 ani. În anul 1845 s-a alăturat Statelor Unite ca cel de-al douăzeci și optulea stat al său). Ca atestare, primul document - cu o hartă a statului - datează din anul 1519. Adică de pe vremea când în Moldova noastră domnea Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Istoric, Texasul a contribuit în timpul Războiului Civil din America cu un număr mare de oameni și echipamente la efortul militar al armatei confederate. Bătălia finală a Războiului Civil a fost purtată aproape de Brownsville (Texas), la Palmito Ranch, și s-a sfârșit cu o victorie unionistă.

În Texas populația este majoritar albă, europoidă (71%), afro-americanii și asiaticii neatingând 14 %. Iar amerindienii, în zilele noastre au rămas sub 0,7 %! De asemeni este stat republican, cu etică și morală conservatoare, cu religie peste 50 % protestantă, 23 % catolici (mai mult hispanicii), și restul diferite confesiuni mici. Dar... atenție: 18 % s-au declarat fără religie în 2020! Una peste alta, oamenii sunt extrem de prietenoși. Nu degeaba statul Texas a fost numit așa pentru prima dată de indienii din tribul Caddo care i-a salutat pe coloniștii spanioli spunând „tay-yas”, care înseamnă „prieteni”. Prin urmare, și în spaniolă denumirea atribuită statului vine de la „tecas”, ori „tejas”, care semnifică „cei care ne sunt prieteni", „prieteni" sau „aliați". Prin urmare, în Texas mi-am făcut mai mulți prieteni și... frați. Printre ei, unul din cei mai buni prieteni ai mei, pastorul Nelu Cosma, bihorean la origini, emigrat în Linz, și de ceva ani în inima aridității texane. Care m-a așteptat la el la biserică.

Am aterizat prima dată în statul unde domnea pumnul și revorverul, la San Antonio (atestat 1718), pe SAT (International Airport of San Antonio), într-o joi pe la prânz. 25 august 2022. Metropola cu 1,5 milioane locuitori, se ridică precum o oază uriașă în ținutul semiarid, plin de stejari vii (oak live), pini pinyon, mezquite din Texas, plus o gamă largă de cactuși. Ceea ce m-a impresionat la maxim a fost „mățăraia” de autostrăzi suspendate de lângă aeroport. Cred că San Antonio are pasarele, viaducte și autostrăzi cât toată România. Radu, un prieten al meu care stă de 40 de ani în USA și m-a luat de la aeroport cu pick-up truck-ul de 5000 cmc, nu a auzit niciodată de cuvântul „mățăraie!” Prin urmare râde să moară. Mă duce într-un restaurant mexican unde delicatesa este „scrumul de mămăligă” cu niște sosuri picante, și ardei iute de îți ia gura foc. După ce am mâncat vreo 7-8 chips-uri de mămăligă i-am spus lui Radu să anuleze comanda (somon&vegetables) că nu mai am chef de nimic! Așa se întâmplă mai mereu prin restaurantele americane: ți se oferă un starter din partea casei care este destul de consistent. Când vine comanda eu deja mănânc la supraplus. Radu m-a mai dus și la un magazin cu motociclete de motocros și mașini de vânătoare, ori bărci de pescuit. Nu pot să descriu în cuvinte cât m-a amăgit! Oare când voi putea avea și eu astfel de mașinării?

Am mai intrat cu Radu și într-un magazin western 100 %. Cu pălăriile acelea grele de cowboy. Abia acum înțelegeam de ce e nevoie de pălăriile cu boruri largi și îndoite în Texas. La 40 grade Celsius nu ai altă variantă care să-ți țină umbră. Pălăriile sunt scumpe. Sute sau mii de dolari. La fel ca și cutiile, un fel de geamantane de tablă în care le cari. Unii prieteni spunea să le aduc și lor o pălărie texană de cowboy. Păi îmi trebuiau niște trolere mari să pot face asta. Îm magazinul de cowboy m-au uimit paftalele de curea (niște catarame de peste o jumate de kilogram) și cizmele din piele. Care aveau însemne și pe talpă! Unele aveau cruci ca la biserică, altele imagini biblice. Pe talpă! Divertisment american. Radu insistă să-mi cumpere o cămașă brodată. Neagră cu roșu. Dar îl refuz pentru că în ea păream prea manelist!

Când am ajuns la casa pastorului Nelu, zis Johann, printre stejarii plini de insecte (care toată ziua și noaptea scot un sunet strident), am văzut iarbă de un verde închis. „E udată?”, îl întreb pe Radu. „Nu, e dată cu spray!” Da, da, în Texasul cel uscat există spray-uri cu care vopsești iarba! „Goooood job!”, ar zice americanii. Radu e unul dintre cei mai întreprinzători prieteni texani. Sudează, repară mașini, construiește în metal și fier, conduce truck-uri, se bagă la partea electrică sau termică. Are arme de vânătoare. De fapt în Texas toți au gun-uri (pistoale). Sau hinting rifle (pușcă de vânătoare). Mii de căprioare mișună printre case. Ai voie să împuști maxim șase pe an. Vin lângă casă că poți trage-n ele chiar din... pat! (N-aș împușca o căprioară nici pentru o sută de mii de dolari!).

Surpriza uriașă a fost că fratele Fabian (sătmărean la origini), care era plecat în Seatle cu soția mai multe zile, mi-a lăsat cheia de la casă! Nu-l văzusem niciodată și omul nu mă știa decât de pe youtube. Dar, am mai definit eu o maximă a  dragostei creștine: „să-ți dai cheia de la casă!” Tu ai prieteni cărora să le lași cu încredere cheia de la casă?

Joi seara după ce am predicat la Biserica Betania despre „Felinarele nu se țin sub obroc”, am mers acasă la Fabian. Fiind obosit am adormit adânc dar la miezul nopții am auzit niște trosneli puternice în living. „Oare o fi intrat vreun hoț, știind că proprietarul e plecat?” Am ciulit urechile. Și iar a trosnit de-a răsunat clădirea. Am ieșit să controlez casa. La lumina ledurilor albastre. „Dacă tot mi-a lăsat cheile de ce nu mi-o fi lăsat și o pușcă?”, mă întrebam puțin alarmat. Nu am găsit nimic. Am adormit. Peste vreo două ore, era vreo 3,30 dimineața, iar a trosnit. Iar am ieșit. Și iar nimic. Dimineața, când scriam o predică la masa din living a trosnit din nou! Era aparatul de... gheață. Dacă nu știați: americanii nu beau nimic fără gheață. În afară de ciorbe. (Însă în US dai cu tunul să găsești ciorbă la restaurant. Cum o fi trăind yacheii fără zeamă?) Am scos aparatul din priză. Să nu mă mai sperie și-n următoarea noapte.

Vineri pastorul Nelu Cosma m-a dus în San Antonio. Down-town-ul nu este de o grozăvie ieșită din comun, dar este drăguț. E dominat de Turn of Texas (230 m). Lângă Hemisfair Park, Turnul restaurant, care a fost proiectat ca structură tematică a Târgului Mondial din anul 1968, a fost cel mai înalt turn de observație din US între 1968-1996 când a fost întrecut de Turnul din Las Vegas. Am urcat cu un lift din sticlă în vârful său, în câteva secunde. Acolo, de jur împrejur există o punte (la 190 m) de pe care poți observa la 360 grade tot San Antonio. Biletul de vizitare este 14,5 dolari.

Orașul este faimos pentru promenada (San Antonio River Walk, 15 mile) pe lângă râul San Antonio (ne-am plimbat nu doar pe alei ci și vreo 3/4 de oră cu barca, cu ghid), pentru clădirea bisericii din Alamo (un edificiu care a fost punctul central al bătăliei pentru Alamo din anul 1836) cât și pentru cultura Tejano. San Antonio găzduiește și parcurile de distracție SeaWorld și Six Flags, fiind vizitat anual de peste 20 de milioane de turiști.

The Alamo numită și inima Texasului e o fortăreață considerată emblema orașului San Antonio. Alamo este „un altar al Libertății Texasului”, zic americanii, care ne spune povestea Independenței Texasului, ca parte a istoriei sale bogate și diverse de 300 de ani. Anual e vizitat de peste 1,6 milioane, persoane fiind cea mai vizitată destinație din statul Texas. În 1960, Alamo a fost desemnat un reper istoric național al Statelor Unite, iar în 2015, a devenit parte din singurul sit al Patrimoniului Mondial UNESCO al statului Lone Star. Deși Alamo este cel mai bine cunoscut ca fiind locul Bătăliei de la Alamo din 1836 (când aproximativ 180 de rebeli texani au murit apărând statul în timpul războiului Texasului pentru independența față de Mexic), muzeul de azi adăpostește 300 de ani de istorie. Intrarea este gratuită, atât în vechea bisericuță cât și în muzeul care asigură imagini ale câmpului de luptă. Se poate închiria un tur audio autoghidat ori asculta o discuție de istorie susținută de un interpret Alamo, totul contra cost. M-a uimit un stejar uriaș, secular din curtea muzeului.

Seara la Biserica Betania din Boerne (la granița cu San Antonio) a fost întâlnire de tineret. Am predicat despre „Războinicii Luminii”. Evident tradus în engleză. Tinerii români din US vorbesc românește dar nu înțeleg totul când le vorbește un român. La fel ca mine: când turuie un american îi pierd firul. Seara aceea fost ceva spiritual superlativ. Biserica penticostală românească din San Antonio are foarte mulți tineri. Dar și sute de copii. Are cea mai mare creștere numerică probabil din US. După pandemie sute de persoane au ales să plece din state conduse de democrați și să se stabilească definitiv în Texasul republican. La americani a lăsa casa și tot ce ai strâns o jumate de viață și a te muta în alt oraș unde o iei de la capăt este ca și cum am schimba noi Daciile cu Passaturi. Pastorul Nelu Cosma mi-a prezentat și școala pe care au construit-o în latura de vest a bisericii în ultimii ani, și sala de sport (Gym), și propietatea ekklesiei. Au planuri mari românii texani pentru viitor! Cine investește azi în copii investește pentru liniște la bătrânețile sale!

Să nu uit: când am ieșit din biserică pe la 21,30 seara, afară erau temperaturi de +35 de grade Celsius! Ardeau pantalonii pe mine! E extrem de ciudat să ai temperaturi tropicale seara pe întuneric. Era prima dată când mă confruntam cu așa ceva. Inconfortabil.

(va urma)