Monologul Nemulțumitului

Între nemulţumiţii soartei
mi-am găsit şi eu un loc de frunte
şi parcă-mi face bine să mă plâng
aşa,
ca să m-audă cineva...
Durerile de gât mă strâng,
Şi când te-aud pe dumneata
Oftând de cât de mult mă înţelegi,
Sunt fericit!
Deh! Ce să-i faci?
O altă fericire n-am găsit!
Şi-n fiecare zi eu întâlnesc câte-un confrate
Ajuns în deznădejde ca de moarte,
Şi când aude of-ul meu
Îl laudă pe Dumnezeu
Că parcă nu-i mai este greu
Cu viaţa lui...
Aţi înţeles:
Nimeni n-a suferit mai mult ca mine!
Tristeţi, necazuri şi dureri,
Amărăciuni, poveri,
Nenorociri, necazuri şi suspine,
Nu cad pe alţii tot aşa de mult
Cum cad în fiecare zi pe mine.
Şi dacă n-ai cu ce te lăuda... de bine,

Te lauzi cu ce-i rău,

Ca nu cumva

Să te invidieze cineva... 

(Nu știu autorul)