ProSefora

youtube

marți, 6 septembrie 2016

Pornografia, gaura neagră a sufletului

Cifrele despre pornografie sunt îngrijorătoare. Încet, dar sigur, biserica a alunecat pe toboganul imaginilor obscene. Când aluneci pe tobogan oprirea nu se mai face după primii metrii. Ci…abia jos. O mulţime nu doar de tineri, ci şi de adulţi au căzut pradă acestei găuri negre. O antimaterie spirituală care distruge biserica…
Netul bate la mare scor televiziunile, DVD-urile şi revistele cu scene fierbinţi. Consumatorii de scene intime îngroaşă numărul între cei ce vin la închinare. Iar noi, spunea cineva, predicăm despre trecerea Mării Roşii. Nu vedem că "moartea roşie" ne sugrumă tinerii "urcând pe ferestre", vorba lui Ieremia.

47% dintre familiile creștine raportează pronografia ca o problemă majoră. 77% dintre bărbații creștini vizionează pornografie. Femeile ajung undeva la 33%.
53% dintre chestionaţi au raportat că au vizionat un site pornografic în săptămâna dinainte. 26% dintre bărbații care merg la biserică săptămânal au raportat că au vizionat un site pornografic în săptămâna dinainte. 91% dintre cei care frecventează cu regularitate biserica și se autoidentifică drept „fundamentaliști” este mai probabil să vizioneze pornografie.
75% dintre păstori au spus că nu cer nimănui să-i monitorizeze pentru modul în care utilizează internetul.  Peste jumătate dintre pastorii evanghelici (54%) recunosc că vizionează pornografie. 70-90 % dintre liderii de tineret vizionează pornografie.


pentru a accesa mai multe materiale informative privind pornografia şi biserica
accesaţi site-ul Contra Curentului

s-ar putea să te intereseze şi 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu