Între agonie, extaz și pocăință în cetatea Romei - de Vlad Schlezak

foto: Vlad Schlezak

foto: Vlad Schlezak
locul unde au fost întemniţaţi Pavel şi Petru

Irvin Stone scria despre agonia și extazul lui Michelangello. Pieta, capela sixtină, Bernini, Caravaggio mi-au marcat stilul penelului de-a lungul anilor. Am înțeles că actul creator artistic care îl glorifică pe Dumnezeu este tot o binecuvântare ce-a lasat-o Domnul sub formă de talent creației sale: omul.  În criptele Sf Calisto, creștinii au lasat fresce cu botezul și cina alături de celebrul pește Ichtus scrijelit în piatră. Pentru cină au fost omorâți în aceste catacombe. Am vizitat doar o mica parte din cele 500 de mii de morminte creștine unde am văzut învățături biblice sub forma primelor simboluri ale artei creștine. Dupa două mii de ani, în era Bibliilor accesibile gratuit pe telefon, totuși nu citim Cuvântul și vedem cozi la picioarele statuii sfântului Petru de la Vatican. Atingerile și lacrimile oamenilor deteriorează degetele statuii care e în renovare anuală. La un click distanță am putea citi Fapte 10, unde Petru îl ridică pe Corneliu de la picioarele sale spunându-i că-i doar un om și astfel am lasă doctrinele și tradițiile și am avea o relație personală cu Dumnezeu, nu cu conciliile, cu cultele și ierarhiile omenești care ne pot muta bine sau rău pe tabla lor de șah . Atât atunci, cât și acum, oamenii au avut tendința greșită de-a percepe lumea spirituală ca o forma materială. Astfel au fost ușor manipulați și încarcerați în religii, doctrine și teologii nebiblice.

Aceeași emoție profundă m-a marcat când am vizitat cea mai veche închisoare a cetății romane (Mamertina). Conform tradiției, atât Petru cât și Pavel au fost încarcerați aici înainte de a fi martirizați - Petru pe cruce cu capul în jos, în circul lui Nero de pe dealul Vatican, iar Pavel probabil decapitat. Închisoarea era loc de detenție și execuție pentru „dușmani ai poporului Romei”, adică creștinii din Biserica Primară. Sallus o descrie ”întunericul și mirosul greu o făceau hidoasă și greu de locuit”. Prin gaura de sus au fost aruncați în închisoare și pe acolo li se mai dadea și hrana.  Toate aceste forme nu sunt decât agonie care îți arată că în ciuda acestor cumplite necazuri se poate ajunge la ”extaz” prin pocăință. Fie că vorbim de catacombe, fie de carcera Mamertina, puteți deschide Biblia la epistola către Filipeni. În detenția din Roma, Pavel ne scrie multe, dar mai ales să ne bucurăm totdeauna în Domnul. Ne spune să nu ne îngrijorăm de nimic și mereu să ne bucurăm în Cristos indiferent de fricile, anxietățile și suferințele noastre. Cristos este nădajdea noastră veșnică, nu o nădejde de moment cu efect temporar.

Indiferent dacă Pavel ne învață despre bucurie din subteran, sau dacă evanghelizează din altă parte a Romei (Fapte 28:31), este cunoscut că în timpul detenției romane a scris Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon.  Acestea conțin teme cheie în teologia creștină din care primim mereu învățătură în Biserică. Ce efecte minunate am vedea în noi și în comunitățile noastre dacă le-am urma mereu. Iacov ne îndeamnă să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar cunoscători. Cum de s-a dus Pavel în cetatea unui Nero care persecuta creștinii, unui Caligula care a înfipt obeliscul egiptean păgân în ceea ce acuma este centrul pieței San Pietro din Vatican ? Dumnezeu i-a spus să aibă îndrăzneală să-L mărturisească în Roma după ce L-a mărturisit în Ierusalim (Fapte 23:11).  La fel a făcut până la urmă și Iona care a ajuns în Ninive. Dumnezeu ne iubește atât de mult încât ne oferă opțiunea pocăinței tuturor, deci alegerea lui Cristos ne aparține. Trecem și ne ofilim ca firul ierbii, dar în funcție de alegerea noastră avem sau nu veșnicia.

Atât apostolii, cât și martirii creștini din primele secole au privit pe verticală. Majoritatea au trăit în condiții și suferințe cumplite. Se bucurau în Cristos chiar dacă pe orizontală erau dureri, persecuții, foamete și alte necazuri. Exemplul lor de credință în Cristos cel Viu este de neclintit. Nimeni nu și-ar fi dat viața cu atâta bucurie și n-ar fi trăit o viață plină de fericire în suferințe dacă nu ar fi văzut că El este Viu.  Ei sunt exemple de umilință și unitate în Cristos. Atât pentru necredincioși cât și pentru credincioșii care trec prin suferințe, soluția e una singura, pe verticală. Pocăința e o cheie importantă care îți alungă agonia și îți deschide poarta către Domnul. Relația ta cu Dumnezeu trebuie să fie personală și inima ta, indiferent cât de confuză, murdară sau amărâtă ar fi, trebuie să înțelegi că o poți da Domnului. Doar atunci El poate să ți-o reconfigureze să poți avea fericirea despre care Cristos ne-a învățat. Calcă-ți eul și lasă-te în mâna lui Dumnezeu.

Alegerea ne aparține!

vezi AICI pagina lui Vlad Schlezak