Dumnezeu nu preferă lemnul. Nici măcar cedrii falnici din
Liban. Și nici lemnul poleit cu aur. Dumnezeu nu preferă nici crucea de lemn,
nici toaca de lemn, nici limba de lemn. Și nici atât coșciugele... Dumnezeu nu
se ascunde printre stranele bisericuțelor din lemn și nu e mai prezent în
Catedralele de beton. Pentru că El nu poate fi închis undeva. De fapt, știți
vreun loc unde El nu există?
Dumnezeu nu preferă spațiile mici. Nu e mai prezent în
bisericile cochilie, dar nici mai absent în megachurch-uri. Augustin spunea că
e un cerc cu centrul pretutindeni. Și cu marginile nicăieri. Biserica strâmtă,
modest construită, nu înseamnă automat smerenie. Și nici atât cea cu turle
aurite. Biserica nu trebuie să fie talcioc. Nici Golgotă. Ci inima. Iar Golgota
e jertfă. Ce varsă sânge dumnezeiesc...
Da, Dumnezeu preferă smerenia. Smerenia însă nu înseamnă să
fi sărac. Cine are coviltir ori casa învelită cu nylon nu e model de smerenie.
Poți fi sărac și-nfumurat. (Am văzut cu toții destui săraci mândrii. Iar
mândria săracului e mai dezgustătoare). Smerenia înseamnă să umbli modest când
ai putea îmbrăca porfiră. Serousi, Armani. Aici e o atitudine de inimă.
Smerenia nu poate fi o cultură a falsului. Și nici o ideologie a minciunii. De
aceea despre ea nu vorbești, nu o cânți, o trăiești... Așa că cine cântă despre
smerenie mai întâi să se uite în oglindă!
Dumnezeu preferă oamenii. Și oamenii sunt peste tot. Mici și
mari, bogați și săraci, smeriți sau opulenți. Sunt în bordeie și palate, în
biserici și bodegi, în creștinism, hinduism și islam. Toți oamenii au valoare.
Un suflet de Maria Magdalena e egal cu cel de Nicodim. De aceea Hristos a venit
și-a ales să moară pe-o cruce. (Dar să și învieze). Pentru că vorba lui Brennan
Manning: are o evanghelie a vagabonzilor!
Dumnezeu preferă inimi. Inima e Templul lui Dumnezeu. Locul
Lui nu e pe lemn, nici pe o cruce. Locul Lui nu e într-un mormânt, și
"nici măcar în capul cuiva", zicea Richard Wurmbrand. Ci în inimi,
unde, ca pe un pătul mirositor de magnolii, să-Și așeze obrazul sfânt pentru
mângâiere! Da, Dumnezeu nu doar mângâie, ci vrea să fie mângâiat. Pentru că are
prea multe răni. N-ai vrea să-i vindeci din ele?
Dumnezeu nu preferă lemnul. Chiar dacă Isus Hristos a fost
tâmplar. Fiul Său n-a venit să stea într-un atelier. Nici într-o construcție,
fie ea biserică din lemn sau din piatră! Dumnezeu preferă oamenii. "Unde
sunt doi sau trei, voi fi și Eu", a zis Mântuitorul. Oamenii sunt
biserica. Nu clădirea. Fără ei ea e doar kitsh sau arhitectură. Atenție mare
prieteni, în funcție de oameni Numele Său este hulit sau apreciat. Fiți
vrednici de chemarea făcută!
Nu-L încuiați pe Dumnzeu în biserici de lemn. Nici în cele
de beton. Purtați-L pretutindeni! Paler spunea că "mai mult decât de
Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu"! Dumneavoastră?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu