A ajuns, în schimb, în puşcăria din Roma, pe un pat de piatră, legat la un stâlp tot de piatră. De sus, în fiecare zi, îi aducea o fiertură de orz şi o cană cu apă.
Închidea ochii şi auzea marea. Marea spaniolă… Dacă asculta mai atent, auzea şi vântul acela uscat ce fură florile din portocali. Iar apa din cana murdară mirosea a vin de Alcanar, iar pâinea de orz semăna la gust cu cea pe care o frângeau fraţii spanioli fără el, la mesele lor ceremoniale.
A scris din temniţă patru epistole. Fără ele, creştinismul ar fi fost nepractic, fad, fără conţinut. Probabil că sub soarele de lângă Gibraltar ar fi picotit, mâncând smochine dulci culese din toamnă. A înţeles înţelepciunea divină, şi-a căpătat pacea şi când a scris bisericii din Filipi, le vorbea despre bucuria care trece dincolo de un concediu meritat, dar dus pe râpă, dincolo de visuri, chiar spaniole.
A înţeles că suferinţa creatoare naşte condamnarea la eternitate; că există o logică a canarului închis în colivie, a câinelui legat cu lanţ.
El spusese doar – toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Când l-au îmbrâncit în hrubă, şi-a pus, pentru o clipă, semne de întrebare cu privire la valabilitatea practică a teoriei. Apoi a 'înţeles…
Pentru continuare click http://www.ciresarii.ro/index.php/visul-spaniol-vladimir-pustan/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu