Duminica dimineața, și nu numai, majoritatea bisericilor încep cu rugăciunea de adorare, de laudă la adresa lui Dumnezeu. De obicei la exercițiul acesta rugăciunile se spun cu jumătate de glas. Urmează apoi rugăciunile de cerere, când lamentațiile zvâcnesc cu mulți decibeli din străfundul "rărunchilor". La noi plângerile bat totdeauna laudele...
De ce trebuie lăudat Dumnezeu? Vrea El complimente ca să ne ofere protecție? Este "gelos", cum spun unii, și vrea neapărat adorare? CS Lewis a găsit ceva ceea ce nouă ne scapă din vedere. Britanicul spune că așa cum o operă de artă "merită" sau "cere" apreciere, tot așa și Dumnezeu o merită. "Aprecierea este starea corectă..., fără ea suntem niște stupizi, lipsiți de sensibilitate".
Dumnezeul nostru e mai mult decât un tablou care-ți declanșază spontan senzorii încântării! Lewis spunea că e "acel Obiect al admirației, care te ține treaz prin intrarea în lumea reală". Adică, cine nu-L laudă ar fi adormit? Sau mort? Că psalmul 88:10 ne-nvată: " Se scoală morții să te laude?"
Aduceți laude lui Dumnezeu! Încântarea nu e completă dacă nu e exprimată. Mai mult, lauda pentru El ne face nouă bine. James Packer scria că lauda e sănătatea interioară care se măsoară în cuvinte!
Să fiți lăudători! Numai morocănoșii nu apreciază nimic... Lauda Domnului e o disciplină, un regim sufletesc care te face sa dai tot timpul like-uri. Aprecierea e bucurie. Iar bucuria te ține treaz... Și nu uita: când îl lauzi pe Dumnezeu nu El câștigă, ci tu! Încearcă numai...
Nicolae.Geantă
West Fincley, London
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu