ProSefora

youtube

miercuri, 14 august 2013

Scrisoarea unui tată către viitorul ginere...

Ca tată, eu duc ștafeta pentru fiica mea. Îmi aduc aminte de ziua în care s-a născut Laura și de perioada în care o țineam în brațe când febra îi era atât de mare, încât își dădea ochii peste cap. Îmi amintesc de vremea când și-a rupt degetul la ușa mașinii și am strâns-o în brațe. Îmi amintesc cum repetam împreună tabla înmulțirii înainte de testele mai grele.

Când mingea de volei i-a căzut la picioare de trei ori la rând, am strâns-o pe Laura în brațe ca să-și ascundă lacrimile la pieptul meu în timp ce suspina: “Cu toții cred că nu sunt bună de nimic…” Am stat lânga ea tot restul zilei apărându-i onoarea și apărând cu vijelie o altă eventuală lovitură împotriva “dragei” mele.

Am vorbit cu ea despre anii de gimnaziu și despre faptul că atunci se afla în punctul de vârf al adolescenței, iar acum că a ajuns în liceu, am discutat despre întâlniri și facultate, și viața de adult.

Crescând-o pe Laura în puritate și sfințenie, a fost una dintre cele mai mari chemări ale vieții mele. Ne-am plimbat și am vorbit, am râs și am plâns. O cunosc pe toate părțile.

Dar tu, tinere? Cine ești? Cum ești? Cât de mult te-ai rugat pentru ea? Tot ce știu este că eu port o torță pentru fiica mea, și nici o frizură “cool”, o mașină puternică sau zâmbet dulce nu o va fura din mâna mea. Investiția mea este mult prea mare…

Știu că ești fratele meu creștin și vreau să contez pe tine să îmi stai alături în această chemare pe care am primit-o de la Dumnezeu. Da, am patruzeci de ani, iar tu s-ar putea să fii adolescent sau chiar să ai douăzeci de ani, dar sunt la fel de mult fratele tău cum sunt și prietenii tăi, și mă bazez pe tine să nu-ți pui mâna pe fiica mea, la fel de mult cum prietenul tău cel mai bun contează pe tine să nu pui mâna pe prietena lui. Cinstește-mă în aceasta.

Fiecare tată pe care-l vei întâlni a fost și el la vârsta de șaptesprezece ani, dar nici unul dintre cei de vârsta ta n-a fost de patruzeci, cu o fiică adolescentă. Așadar, fii atent! Mai întâi, nu poți înțelege ce simt eu și în mod normal nu te vei raporta cu grijă la interesele mele. În al doilea rând, și acesta s-ar putea să fie mai grav pentru noi amandoi, eu știu cum gândești tu.

Prietenul meu mai tânăr, Tyson, din grupul de tineri, spune lucrurilor pe nume. Recent mi-a spus: “Nu este nici un secret. Majoritatea băieților vor să aibă relații sau să beneficieze de un anumit fel de acțiune. Lor nu le pasă de ceea ce semnifică o relație, precum fetelor. Băieții vor să le vadă pe fete cât mai sumar îmbrăcate, la aceasta se reduce totul. Chiar și în cazul nostru, al băieților creștini”.


Chiar și nouă creștinilor! Hmmm… Nu este nimic surprinzător. Ca unul care am ieșit din lume, la o vârstă adultă, s-ar putea să am o altfel de perspectivă cu privire la termenul “creștin” decât tine, și nu contează dacă ești catolic sau protestant, evanghelic sau carismatic. Dacă m-ai întreba ce mă suprinde cel mai mult în creștinism, ar fi că puțini creștini trăiesc altfel decât toți ceilalți.

* pentru mai multe fă click la Cristi Boariu pe blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu