Nimeni nu se mai îndoiește că necredința, aproape
generalizată azi în Europa și SUA, își are rădăcinile în secolul XVII, și a
pornit ca o reacție a scandalului unui Dumnezeu impus și al unei religii
forțate.
Acel ”compelle intrare„ a lui Augustin luat din Scriptură,
ca strigăt al împăratului ce-și dorea masa plină cu invitați (siliți-i să
intre), a justificat atât inchiziția cât și politica sabiei.
Aceasta deși Ioan Gură de Aur stipulase clar faptul că acela
care ucide sau forțează un eretic comite un păcat de neiertat. Coșmarul binelui
silit a făcut mult rău. E ca în anecdota aceea când un pastor a întrebat un
grup de copii despre un bine pe care-l făcuseră în acea zi. Am ajutat o
bătrânică să treacă strada și ne-a luat o oră. De ce atât timp? Pentru că ea nu
vroia…
Credința trebuie să se sălășluiască într-o inimă liberă.
Liberă de a alege binele, liberă de a lua o decizie pentru o veșnicie întreagă.
Ca părinți ne-am dori ca ai noștri copiii să-L găsească pe Hristos.
Dar armele noastre pentru convingerea pe care numai Duhul
Sfânt o poate aduce în inima cuiva, trebuie să fie rugăciunea și o viață curată
care să lumineze în întunericul de afară. Dar mai ușor pare, vorba lui Bernard
Shaw, să apucăm ciomagul decât să ne folosim mintea în argumente, viața în
fapte bune și genunchii în rugăciune.
Dar ceea ce mă frământă pe mine nu e ceea ce a fost în
secolul XVII ci ceea ce e azi. Ca să silești pe cineva pentru a face un lucru
trebuie să crezi în lucrul acela. Pasivitatea creștinilor de azi, lipsa
dorinței de a umple cerul poate însemna, printr-o logică întoarsă, că sfinții
de azi nu mai cred nici cât inchiziția spaniolă. Pe ei îi putem judeca pe formă
și metodă. Azi cred că lipsește și fondul.
* publicat vineri 30 august 2013, pe
V l a d i m i r _ P u s t a n
Corect, emotia crestina este mai presus de argumente !
RăspundețiȘtergere