poezie de Traian Dorz, recitată de Vladimir Pustan
Să ard de sete tot n-aş bea, din apele stricate,
ce le-ntâlnesc în calea mea prin lumea de păcate
Să mor de foame tot n-ating mâncăruri otrăvite,
spre care ne-ncetat mă-mping păcate şi ispite
Să crăp de frig, nu mă-ncălzesc la focuri vinovate,
pe unde slugile pândesc iubiri îndurerate...
Să pier în drumuri, n-aş intra în casa blestemată,
ce ar zdrobi şi-ar întrista iubirea mea curată
Să umblu gol, tot n-am să-mbrac ce divolul mi-ntinde,
să zac în şanţ, să mor sărac, pe Domnul nu-l voi vinde!
Mai bine plâng acum un ceas, cu Domnu-n părtăşie
decât fără Hristos rămas, să plâng o veşnicie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu