Să ard de sete tot n-aş bea

poezie de Traian Dorz, recitată de Vladimir Pustan

Să ard de sete tot n-aş bea, din apele stricate,

ce le-ntâlnesc în calea mea prin lumea de păcate

Să mor de foame tot n-ating mâncăruri otrăvite,

spre care ne-ncetat mă-mping păcate şi ispite

Să crăp de frig, nu mă-ncălzesc la focuri vinovate,

pe unde slugile pândesc iubiri îndurerate...

Să pier în drumuri, n-aş intra în casa blestemată,

ce ar zdrobi şi-ar întrista iubirea mea curată

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac ce divolul mi-ntinde,

să zac în şanţ, să mor sărac, pe Domnul nu-l voi vinde!

Mai bine plâng acum un ceas, cu Domnu-n părtăşie

decât fără Hristos rămas, să plâng o veşnicie!