„Adevărat a înviat!”, era salutul grec al creştinilor. Dar e şi salutul pe care şi azi mulţi îl spun, dar puţin îl cred. Este salutul la care România răspunde 40 de zile, de la Paşti la Rusalii, fără să-i cunoască semnificaţia. Dacă ar crede, între Arad şi Constanţa, am fi un petic de cer. Şi un popor de sfinţi.
Duminică dimineaţa, în drum spre Bărbuleşti, în timp ce mă rugam în maşină, Dumnezeul mi-a şoptit: „Vă place mult să vorbiţi despre un Hristos răstignit. Predicaţi oamenilor mai des un Hristos înviat!".
Am înţeles imediat greşeala ce-o facem ades. Predicatorilor, bisericilor, le place să audă, (unora să vadă - în icoane, pe cruci, pe pereţi etc), despre un Isus răstignit. E emoţionant să-L vezi pe Domnul cu cuiele în palme, cu spinii pe cap şi cu coasta străpunsă. Sângele lui zugrăvit cu cuvinte (sau cu vopsele), poate aduce niagare lacrimi. Învierea însă, poate aduce trăire. Şi, dacă oamenii sunt conştienţi că Hristos nu mai e pe cruce, neputiincios, ci lângă ei, oriunde, oricând, viaţa lor ar fi alta. Când ştim că Dumnezeu e viu, nu ne mai purtăm ca şi cum nu ne-ar vedea!
Am înţeles duminică, de ce în 2012 predică 3000 de oameni, şi se pocăieşte unul singur, pe când Petru a predicat singur şi s-au pocăit 3000 de persoane. Le-a predicat un Hristos înviat! Am înţeles de ce unii creştini mondeni de-ai noştrii se pocăiesc şi nu ţin pocăinţa ! Pentru că ei, n-au coborât pe Hristos de pe cruce. Nu l-au lăsat să învieze !
Despre unele biserici se spune că-s reci, că-s cimitire. Că Dumnezeu acolo e mort! Faaaaals. Dumnezeu nu e mort. Nicăieri. E viu, chiar şi în bisericile slab frecventate. Şi-n cele îngheţate. Şi-n cele adormite. Şi-n cele tradiţionale. Numai că, membrii acestor biserici sunt morţi! Dacă n-au experimentat învierea, n-au flux de energie. Fiindcă le merge numele că trăiesc, pe când ei sunt de mult stană de piatră, evident că Dumnezeu nu se mişcă acolo. Să nu-i deranjeze!
Un Hristos viu se vede în eficienţă la predică, la liturghie, în misiune. În pocăinţă, în metanoia, în creşterea numerică a bisericii. În bunătate, în dragoste, în iertare. În spitale, pe străzile cu şoferi căscaţi, în dărnicia creştină... Şi, mai ales, în ziua de Paşti fără manele, fără grătare, fără beţii.
“Locul lui Hristos nu e pe-o cruce. Şi nici într-un mormânt ”, spunea Richard Wurmbrand. Locul lui e lângă fiecare din noi.
Nu uitaţi că Dumnezeu nu e numai Dumnezeul celor vii, dar e Viu fraţilor ! Trăieşte ! Şi nu într-un colţ de cer, ci pretutindeni. Asta înseamnă că ştie tot ce facem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu