Cum ne rugăm?

de Emanuel Păun, Brazi, Prahova

In saraca ta odaie de la tara,

Intr-un colt pe-o margine de pat,
Sau pe-o banca'n parc, ori intr-o gara,
Sau in casa ta luxoasa, asta seara,
Tu indreapta-te spre cer inaripat..
Si genunchii 'pleaca-i pana la podele,
Intr-o jertfa vie de amurg..

Nu'n fotoliu, nu in pat, nici in picioare,
Nu asa culegi a cerului favoare,
Nu asa te-asteapta 'al cerului Chirurg!
Se aude cum ca nu prea mai conteaza,
Poti sa stai picior peste picior..
Rezemat, pe-un scaun cu speteaza,
Cu picioarele pe sus, asta urmeaza..
Nu asa se roaga fratilor!

Ci tu, in ruga ta, inchide usa..
Si apleaca-te cu totul la pamant,
Este momentul sa-i atingi camasa,
Si sa'ti desfaci de la pamant catusa..
Sa te ridice'al harului Cuvant!

Caci nu te rogi la cel ce mintea-L plasmuieste
Cu barba alba poate, si imbatranit,
Vazut in vreo icoana ce zambeste..
Dar care nu aude, nici vorbeste,
Prins de-un perete, in cui tolanit..

Te rogi la Cel ce e acum cu tine,
E langa Tine, e prezent, si e real..
In camaruta ta, El este invizibil,
Dar sufletul iti e lipit de Dansul,
Si te despui deplin l-al Lui altar!

Si-abia'atuci cand rugaciunea izvoraste,
Din suflet insetat de Harul Sau,
Cand nu mai spui nici strofe invatate,
Expresii de'ani de zile repetate,
Coboara si te-asculta Dumnezeu!
Si te incredintezi deplin acelui care,
A fost cu tine, este, si va fi mereu..

Si'asa cum stai, cu mainile impreunate,
Mai simti o inima, ce pentru tine bate,
Te ia in brate'n seara asta Dumnezeu