ProSefora

youtube

luni, 13 februarie 2012

A plecat şi Whitney Houston. Unde? - de Nicolae.Geantă

 







  










S-a născut într-o familie ce-a avut cântecul în sânge. Mai întâi a cântat alături de mama ei, Cissy. Apoi, la 11 ani, superstarul s-a remarcat prin vocea inegalabilă. A câştigat 7 premii Grammy şi două premii Emmy (415 premii în total). A fost cea mai premiată cântăreaţă din istorie. A vândut peste 170 milioane de discuri. A încasat peste 100 milioane de dolari. Gurile rele spun c-ar fi murit falită. Din cauza prafurilor de coca...

Prafuri care i-au stricat vocea. Fata care uimise lumea cu gospel, cu imnuri creştine, a intrat în umbră în ultimii ani. În 2009 a încercat un megaturneu de reabilitare. N-a reuşit, fanii au hulit-o.

A murit la aproape 49 de ani. Pe 11 ianuarie 2012, la Beverly Hills, Whitney a fost găsită fără viaţă în cadă! Unii zic că s-a înecat, alţii că s-a drogat, alţii că a luat o doză mare de Xanax.

La moartea ei, ştiţi ce mă doare? Că diva muzicii gospel a învăţat să cânte nu în baruri, nu pe scenă, ci... în biserică. În cor, single. Whitney a fost baptistă. Apoi a mers la biserica penticostală. Apoi, celebritatea a împins-o să se depărteze de Dumnezeu, de biserică. Şi, să se apropie de... droguri. Din biserică la droguri. Şi, la final, de tânără în mormânt! A plecat. Dar unde?

Whitney Huston nu e primul VIP care datorită celebrităţii a renunţat la Dumnezeu, la biserică, la creştinism. A ales opulenţa, luxul, extravaganţa, plăcerile. Apoi a sfârşit-o cum nu se poate de prost. Şi de neaşteptat. A căzut în aceeaşi capcană ca Elvis Presley (baptist care la 17 ani a fost dat afară din biserică deoarece nu i-a fost îngăduit să cânte cu chitara), sau Michael Jackson (iniţial a cântat în biserica baptistă). Am o temere, ca nu cumva şi Jotta (brazilianul creştin de numai 10 ani, care a uimit lumea cu vocea sa), să nu cadă în aceeaşi plasă!

Ce să înveţe tinerii de aici? Cu viaţa, nu te joci! Darămite cu Dumnezeu!

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu